Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

La 101 ani, Simion Gârlea se trezește la ora 6 dimineața, ca să prindă imnul la Televiziunea națională, și-i scrie poezii soției dispărute

Simion Gârlea

Foto: Digi World

„Viaţa mea nu e de acuma, e de mult în urmă”

La 101 ani, Simon Gârlea, veteranul de război basarabean născut la Răspopeni are un mare regret: rămâne cu dorul, cu durerea că Basarabia nu s-a unit cu România. A plecat de acasă la 30 decembrie 1944 şi nu s-a mai întors. Poate că acest dor l-a ţinut în viaţă. Sau poate cumpătarea, firea credinciosă, candoarea şi sufletul de poet. Poate că toate greutăţile şi necazurile i-au întărit caracterul şi încrederea în Dumnezeu. A fost prizonier de război şi a venit patru luni pe jos, 1000 de kilometri, de la Cotul Donului până la Nistru. Frica lui cea mai mare a fost „să nu-l ia ruşii” şi totuşi, recunoaşte că fără ei n-ar fi supravieţuit: „A fost uşor? N-a fost ușor. Dacă în aceste 4 luni, populația rusă nu ne dădea să mâncăm, muream acolo. Sau puteau să ne împuște de 100 de ori. Dar un lucru să știți: populaţia de jos a unei țări e bună. Conducătorii sunt răi.”

Cât a fost pe front, a scris 503 de scrisori şi a primit 300. Primirea scrisorilor înseamna mult. „Când ştiai că cineva e în ţară şi-şi aminteşte de tine, altfel te simţeai”. În cămăruţa lui ticsită de cărţi, fotografii, ziare vechi şi carnete pline, ţine şi astăzi un jurnal în care notează zilnic. Încă îi mai scrie poezii soţiei dispărute, cu care a fost căsătorit 55 de ani, dar pe care o iubeşte ca-n prima zi.

Reporterul se simte umil în faţa acestui bătrân ce-ţi recită cu o voce înecată de emoţie din George Coşbuc („De rupi din codru o rămurea... Ce-i pasă codrului de ea? Ce-i pasă unei lumi întregi de viața mea?). Ne pasă, e imposibil să nu-ţi pese când îţi spune că se trezeşte de dimineaţă la ora 6, ca să prindă imnul naţional difuzat la televiziunea naţională. E ceea ce-i umple inima şi-i dă vigoare. Îl întăreşte. Se simte cumva vinovat că trăieşte atât de mult. „Am ieşit la pensie în '78. Şi mulţumesc lui Dumnezeu că mă mai plăteşte şi-acuma. De multe ori mă frământ şi nu pot să dorm. Ăia de la casa de pensii nu s-or gândi, măi, de atâţia ani îi plătim omului...”

„Am stat în stepa rusească, în zăpadă, cu bocancii uzi. Pe deputați nu i-a plouat. Nici vântul nu i-a bătut. Și acum dorm în Parlament”

Nu ştie dacă a fost fericit, poate doar mulţumit. „E o mare diferenţă între cele două cuvinte.. Au fost zile bune, au fost zile rele... Vrei, nu vrei, am trecut prin ele… Nu poţi să-ţi faci planuri. A trecut o zi, mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru asta. Cum poți să dormi când ai atâtea întâmplări în capul tău care s-au înregistrat? Și ies la iveală. Pui capul pe pernă, vrei să adormi, dar nu poți că nu te lasă gândurile. Eu, 6 ani de zile am fost pe front... Am stat în stepa rusească, în zăpadă, cu bocancii uzi. Pe deputați nu i-a plouat. Nici vântul nu i-a bătut. Și acum dorm în Parlament.”

A mâncat de toate, dar cumpătat şi mai mult din ce-a avut în curte. „Mi-a plăcut munca. Şi asta mi-a întărit fizicul. Şi acum mă scol dimineaţa, mă duc la poartă şi fac 100 de metri. Seara mai fac iar mişcare. În viaţă, suntem patru generaţii: eu, fecioru-miu, doi nepoţi, patru fete ale celorlalţi.”

Calitatea lui cea mai mare, crede, e răbdarea: „răbdarea-i peste putinţa omului.” Moartea nu-l sperie. Pentru că a murit o dată. A fost declarat victimă de război şi s-a întors ca o fantomă în pragul casei, la cei dragi. „Pentru ce trăiesc? Că Dumnezeu nu vrea să mă ia. Mă gândesc la moarte, dar dacă nu vrea să mă ia? Eu am murit o dată. M-au socotit mort 6 luni.”

Când ne despărţim, ne conduce până-n poarta casei sale modeste, din Măgura, Teleorman şi ne salută, nu înainte de a ne mai spune o vorbă de duh din înţelepciunea sa simplă, omenoasă şi profundă: „Cu Dumnezeu, treci marea. Fără el, nici pragul.”

PS. Seria de documentare „Cum să prinzi 100” debutează sâmbătă, 19 octombrie, ora 20:00, la Digi World cu episodul dedicat lui Simion Gârlea. Centenarul a supraviețuit nu doar războiului, ci unei veac întreg ca să povestească istoria unei vieți trăite cu credință și recunoștință.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Parerist check icon
    Cand te gandesti ce viata au trait unii, parca capeti un pic de perspectiva asupra "problemelor" tale...
    • Like 2
  • catalin check icon
    Istoria o cunosti mai bine prin astfel de oameni. Respect
    • Like 1
  • storo check icon
    Impresionant..... !
    • Like 2


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult