Întunericul nu mai e negru, astăzi are sunet și culoare și îi afundă pe cei care se aruncă, dar nu știu să înoate. Întunericul are multe mărci înregistrate azi, poate fi Facebook, poate fi TikTok, poate fi un canal TV, atâta vreme cât ele vin însoțite de ignoranță, de lipsa educației media, de incapacitatea de a discerne informația falsă de cea adevărată, de setea de senzaționalism coroborată cu lipsa simțului critic. Întunericul poartă multe nume și e mai la modă ca niciodată.
Când au început să guste din plăcerile simple ale marelui Internet, părinții mei au început să se piardă în marea de informații. De unde știi care e adevărată și care e falsă? Adesea, tata îmi împingea pe tavă „adevăruri politice” controversate, iar când îl întrebam de unde are această informație îmi răspundea vag: de pe net sau de la televizor.
Și nu doar generația care a crescut cumpărând ziare de la chioșc se confruntă cu această confuzie - dacă am citit sau am văzut cu ochii mei, înseamnă că există, mai ales dacă „a fost la știri”.
Sursa informației nu este expusă decât rareori unei analize privind credibilitatea. Foarte puțini oameni verifică o informație.
I-am spus tatei de regula verificării unei informații din trei surse. Le-am povestit despre regula celor trei surse și unor copii de școală primară care au început să îmi pună întrebări despre Călin Georgescu, în febra alegerilor din noiembrie. Părea, pentru unii, un soi de magie acest adevăr care trebuie, de cele mai multe ori, căutat, pentru că nu e o regulă ca lucrurile să vină așa, de-a gata, ca Moș Crăciun pentru cei mici sau ca moartea pentru cei în toată firea. Problema e că sursele de ştiri false au devenit atât de numeroase, încât regula celor trei surse e posibil să se clatine serios acum. Şi atunci gândirea critică e cea care trebuie antrenată mai mult.
Am văzut oameni din toate categoriile sociale care au rostogolit imagini sau știri false în ultimele două luni, mai mult ca oricând. Am început să privesc mai mult la TV, urmărind canale devenite instrumente de manipulare în masă, pentru că am realizat că în timp ce eu stau departe de ele, lumea din jurul meu se schimbă, influențată de astfel de realități fabricate. M-am străduit să înțeleg alegerile stranii ale oamenilor de lângă mine și să înțeleg mai profund și cauzele care ne fac să fim atât de departe unii de ceilalți, în ciuda faptului că dorințele noastre nu diferă atât de mult.
Istoria ne arată că omul, în ciuda pretențiilor noastre de homo sapiens, de ființă care se deosebește de animale prin discernământ, acționează, de fapt, prea mult pe fondul instinctelor și lăsându-se pradă emoției. Avem, de fapt, o fragilitate imensă.
Am trăit decenii de liniște, de creștere economică și stabilitate pe plan mondial și totuși acest fragment al echilibrului este doar o etapă pe scara marilor evenimente. Omul se hrănește din propriile-i neliniști mai mult decât din propriile-i fericiri.
Și atunci când neliniștile și nefericirile lui găsesc o voce, omul se pierde în epifanie, chiar dacă e iluzorie. Dă click, like, share, dă volumul mai tare, se entuziasmează că îi este validată nemulțumirea și se aruncă în ape care par limpezi. Numai că ele se tulbură ușor și el nu mai vede, s-a afundat deja.
Mai necesară decât predarea în școli a istoriei comunismului e introducerea obligatorie a educației media în școli, a lecțiilor despre fake news, manipulare și dezinformare. Pentru că, dacă vrem ca istoria răului să nu ne prindă din nou în tăvălug, trebuie să știm cum să ne ferim mințile de întuneric. Și devine din ce în ce mai greu să știm cum să facem asta... și să vrem să o facem.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Eu nu sunt istoric să pot sintetiza adevărul despre comunism, pot spune însă ce am trăit eu în comunism, de la colectivizarea forțată a țăranilor, până la foametea, frigul și frica din anii 80. Adevărul îl pot spune specialiștii: istorici, politologi, economiști, etc. fiecare pentru domeniul său. Am lucrat în domeniul monumentelor istorice și pot spune cum a fost distrusă o bună parte a moștenirii culturale a României în anii comunismului, din 1950 pînă în 1990, dar și o listă ar fi mult prea mare pentru spațiul de aici.
Câd despre epifanii.. Atât realitatea de care suntem conștienți, ca și visele, sunt rodul unor procese care se desfășoară în creier.
Fiecare are realitatea lui, chiar dacă există un numitor comun care definește o realitate foarte puțin diferită, pentru majoritatea indivizilor.
Există însă și excepții care confirmă regula. Au fost și sunt persoane care percep o realitate sensibil diferită de cea a majorității.
Sunt persoane care au avut (sincer..) parte de epifanii sau de întâlniri cu extratereștri sau OZN-uri.
Creierul lor a produs respectiva realitate, care pentru noi ceilalți pare mai degrabă un vis.
Fără a intra în detalii, adevărul e că realitatea pe care, unii sau alții, o percepem nu este decât o proiecție a unei realități obiective, care depășește capacitatea noastră mentală și senzorială.
Ea este filtrată de cele 5 simțuri, ale căror semnale sunt recepționate de creier, iar acesta adăugând și informația stocată în memorie, construiește în baza unor algoritmi cu care ne naștem o realitate în logica căreia trăim.