Foto: Inquam Photos
Cam o dată pe an, Republica îmi re-publică (jur, jocul de cuvinte nu a fost intenționat, dar mi-a plăcut și l-am păstrat) articolul din 2019 despre bucuria de a mă reîntoarce în țară. Știu asta pentru că primesc, subit, solicitări de prietenie pe Facebook și Linkedin, dar și o cantitate deloc nesemnificativă de ură prin comentarii.
Atunci când l-am publicat prima oară, mi-a rămas în minte un comentariu, nu mai știu al cui. Era un om curios cu privire la ce aș spune la câțiva ani după respectivul articol. L-am reținut pentru că mi s-a părut un experiment interesant și un subiect foarte bun pentru un nou articol. Iată, au trecut trei ani, și cred că pot deja să îmi exprim niște păreri. Am trecut de 30 de ani, am conștientizat multe greșeli ale trecutului, am făcut altele noi, m-am demoralizat, mi-am ridicat din nou moralul și, sper eu, m-am mai maturizat. Măcar un pic. Dar am rămas. Am rămas optimist și am rămas aici.
Am rămas și marcat pe viață de cultura anglo-saxonă care m-a format. Articolul ăsta a prins viață într-un avion dinspre Scoția către București - încă mă simt bine, poate mai bine, de fiecare dată când vizitez insula pe care mi-am petrecut 7 ani. Încerc să merg acolo măcar o dată pe an, măcar ca să îmi revăd prietenii pe care i-am lăsat acolo. Și de fiecare dată când fac această plimbare observ diferențe.
Cel mai mare șoc cultural la aterizare este, deloc surprinzător, lipsa de încredere în autorități. O chestiune inimaginabilă pentru locuitorii de pe insulă obișnuiți cu demisii de prim-miniștri chiar și pentru chefuri în lock-down. Cred că aici avem cel mai mult de discutat - dacă întrebi orice român despre politică, sentimentul e de neîncredere și ură, și dacă, Doamne-ferește, intri în așa ceva fără a urmări "parvenirea", ești doar un fraier. Nu există conceptul de "public service", pe care l-am întâlnit peste Canal. Iar dacă tu îl ai și vrei să faci așa ceva cu el - și mie mi s-a părut că au existat câțiva oameni în ultimii ani care au încercat să facă serviciu public, toată lumea te privește cu suspiciune parcă și mai multă.
A dispărut euforia lui 2018-2019, când știai că epoca Dragnea se apropie de sfârșit. După pandemie, care pentru mine, un tip căruia nu îi place să lucreze de acasă, singur, a fost groaznică, parcă au început să se materializeze cărțile de istorie. Brexit, război, separatism, naționalism, scandaluri de corupție la scară imensă, amintind de afacerea Skoda, criză energetică - și e ușor să te gândești că sunt niște probleme care afectează cu precădere spațiul carpato-danubiano-pontic, dar apoi îți dai seama că toată lumea e afectată. Nu mi-aș fi dorit să ajung să retrăiesc secolul XX.
Și totuși, precum au zis și alții, sunt privilegiat, am norocul să-mi fi ales o meserie aflată la mare căutare (deși nu cred că va ține la nesfârșit). Am norocul să locuiesc într-un oraș care are mult mai multe în comun cu Londra decât cu Râmnicul copilăriei mele, am norocul să cunosc foarte mulți oameni de vârsta mea, am norocul ca, atunci când m-am confruntat inclusiv cu spitalele să dau de profesioniști (e drept, nu mereu, dar aproape întotdeauna mai apropiați de vârsta mea decât de a părinților), nu doar de șmecheri.
Cred că aici e punctul cel mai dureros: văd că, la 30 de ani după ce m-am născut într-un est sălbatic, șmecheria încă este dusă la rang de virtute. Și poate că, fiind tânăr, fără copii și cu norocul de a practica o meserie care îmi permite luxul unei anumite independențe, nu sunt atât de afectat de problemele care îi afectează pe ceilalți. Dar nici eu nu exist într-un vid, și mă supără accidentele de pe trecerile de pietoni, mă supără volumul de șoferi care trec pe roșu, mă supără faptul că la poștă trebuie să plătesc taxă de magazinaj pentru vinovăția de a nu-mi fi fost trimis aviz. Sunt conștient că unele lucruri care, pentru mine, sunt doar deranjante, pentru alții pot fi grave, și în condițiile de față înțeleg cum te poți simți abandonat aici.
Și totuși, îmi păstrez optimismul. Mă voi contrazice oricând cu orice profesor cu privire la generațiile care “vin din urmă”. Văd, la cei cu care am lucrat și la cei cu care m-am împrietenit, care nu au ajuns încă la vârsta mea, un spirit pozitiv și o acceptare a celorlalți pe care nu am mai văzut-o la nimeni. Văd o apropiere de valorile occidentale la care țin, o depărtare de religiozitatea față de intoleranță și reguli. Văd, la cei mai tineri ca mine, că șmecheria nu mai este o calitate, nu mai este glorificată.
Și, mai ales, am o mare doză de optimism demografic. În continuare consider că, din punct de vedere economic, am făcut bine că am venit aici. Într-un oraș precum Londra, aflat la finalul vieții politice ale unei generații imense, cu o putere de decizie enormă, chiriile țin pasul cu (sau chiar cresc mai repede decât) salariile, iar proprietari ajung să fie sau mega-consorții imobiliare sau oligarhi ruso-asiatici, sau oameni care au avut norocul să cumpere acum 40 de ani și acum sunt pensionari lângă mare. Așa că creșterile salariale nu intră în buzunarul salariațiilor. În București pare că acest impact încă nu a venit, și eu sper cu toată sinceritatea că atunci când va veni se vor auzi și glasurile oamenilor care au crescut după 1995.
În ciuda faptului că deceniul 3 al secolului XXI joacă după valori complet opuse celor cu care m-am obișnuit, eu rămân în continuare optimist. Și, indiferent că îmi va fi rău sau bine, voi căuta, peste încă 2-3 ani, să continui această “serie” de articole.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Romania se minte singura in legatura cu statul de drept, cu aplicarea legii.
Nici pe acest site nu se scrie despre problemele uriase ale Romaniei. La DIGI era la jurnalul de la ora 13 o discutie despre cum jocurile video afecteaza si influenteaza comportamentul, pe fondul intamplarilor de ieri seara.
Poftim? Pai, credeti ca individul ala era afectat de jocuri? Nu. Individul ala face parte din lumea interlopa si se p__a pe politie cu bolta. De ce? Pentru ca politia cu justitia si cu politicul s-au balacit 32 de ani in coruptie, incompetenta si mizerie. Cand vine unul si zice: politia, la noi toata lumea rade de se tine de burta.
In fiecare zi citesc aici tot felul de articolase pe tot felul de teme. Cum sa ne facem casa din canepa, cum sa stingem becul de la frigider si sa scoatem televizorul din priza cand nu functioneaza. Si multe alte subiecte marunte care ar trebui sa fie intr-o rubrica separata. Subiectele mari, grele sunt trecute sub tacere.
Chiar acum ala de a fost arestat intr-un final, agresivul care si-a batut joc de mareata politie, e plimbat de colo-colo urmarit de o hoarda de jurnalisti.
In acest moment e subiectul principal alaturi de Schengen, sa nu uitam de Schengen. Va fi asa inca o zi, doua si apoi va fi tacere. Va fi eliberat pe usa din spate pentru ca afacerea trebuie sa mearga mai departe.
Anul asta am stat in Romania, a fost un an sabatic, am avut ceva timp liber si am observat lucrurile din jur. Nimeni nu zice nimic, nimeni nu vede, nimeni nu aude. Am avut o discutie cu politia, pe mai multe teme, insa nimeni nu vrea sa-si bata capul cu problemele. Ele raman, se complica si se amplifica.
Acum tanarul e prezentat la TV ca un tanar teribilist, probabil speriat de politie si care a fugit de la locul faptei pentru ca i-a fost frica. Si gata.
Politia nu merge mai departe in ancheta, Nimeni nu intreaba din ce traieste, cum de are o masina asa de scumpa si in genere cum se desfasoara viata lui? De ce sa intrebe cand stiu raspunsul de care fug ca dracu de tamaie.
Retelele astea impanzesc tara si sunt conduse de oamenii celor de la putere, unii chiar ocupand la un moment dat diverse functii. Stiu ce spun si am si exemplu concret.
De aceea anul urmator daca nu ne cade vreo bomba in cap, vom pleca din nou din tara.
P.S. Chiar in momentul in care ma pregateam sa transmit comentariul, tanarul inocent a fost eliberat pentru ca in seara aceea a fugit, ghiciti de ce? Exact cum am spus: a fugit de frica. S-a pierdut si nu a mai stiut ce face.
Romania, trezeste-te! Desigur, e doar un indem in vant. Romania, condusa si dirijata intr-o anumita directie, nu se mai trezeste. Nu are cine sa o mai trezeasca.
Cei care se gândesc ca democratie e atunci cind alegi pe cineva sa ia decizii pentru tine fără ca acesta sa trebuiască sa te consulte, ori e un bou, ori e un ticălos. E ca atunci cind ai de ales dintre mai multi hoti cine sa te fure. E ca atunci cind ai de construit o casa și alegi șeful de șantier, arhitectul si structuristul, dar aceștia nu au datoria de a se consulta cu tine. În mod sigur casa nu va arata asa cum iti dorești tu, ci cum doresc aceștia, ba mai sigur ca vei ramine și cu banii dați și fără casa. E ciudat ca in afara sferei politice, nicăieri nu vei găsi, în nici o activitate economica sau sportiva, pe cineva ales intr-o funcție de conducere și care are eșec după eșec și sa nu fie dat afara decit după 4 ani. Noi, alegătorii, trebuie sa fim consultați în privința deciziilor și dacă acestea au efecte negative sa ii putem demite oricind, nu sa așteptăm să se îndeplinească sorocul, pentru ca noi plătim, nu ei. În orice companie echipa de conducere vine cu un plan aprobat de actionari. Orice schimbare în acest plan trebuie reaprobat de către acționari și este normal asa pentru ca acționarii plătesc.
In Romania, pur si simplu nu se implica nimeni in nimic. Stau toti pititi pe dupa usi, cu frica in san sa nu cumva sa se ciocneasca de cineva care le-ar putea cere sa faca ceva.
Sunt obisnuita sa fuga lumea de mine, de aceea m-a surprins foarte mult ce mi-ati spus.
Asa ar fi ideal: ca in problemele majore cetatenii sa fie consultati. Dar va dati seama ca nu prea ai cum din moment ce avem un procent foarte ridicat de analfabeti functional, un procent ridicat de absenteism la vot si un procent important care voteaza adus de primar la urna, cumparat cu un litru de ulei, o galeata si un pix.
Adica ne meritam unii pe altii. Alesii pe alegatori si alegatorii pe alesi.
Desigur, alesii, care au scoala vietii si multa smecherie in ei, doresc sa-i tina prosti pe alegatori, dar nici alegatorii nu dau semne ca ar vrea sa se destepte.