Sari la continut

De șapte ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

La trei ani după ce m-am întors în România, mi-am pierdut iluziile, dar îmi păstrez optimismul

oameni in Bucuresti

Foto: Inquam Photos

Cam o dată pe an, Republica îmi re-publică (jur, jocul de cuvinte nu a fost intenționat, dar mi-a plăcut și l-am păstrat) articolul din 2019 despre bucuria de a mă reîntoarce în țară. Știu asta pentru că primesc, subit, solicitări de prietenie pe Facebook și Linkedin, dar și o cantitate deloc nesemnificativă de ură prin comentarii.

Atunci când l-am publicat prima oară, mi-a rămas în minte un comentariu, nu mai știu al cui. Era un om curios cu privire la ce aș spune la câțiva ani după respectivul articol. L-am reținut pentru că mi s-a părut un experiment interesant și un subiect foarte bun pentru un nou articol. Iată, au trecut trei ani, și cred că pot deja să îmi exprim niște păreri. Am trecut de 30 de ani, am conștientizat multe greșeli ale trecutului, am făcut altele noi, m-am demoralizat, mi-am ridicat din nou moralul și, sper eu, m-am mai maturizat. Măcar un pic. Dar am rămas. Am rămas optimist și am rămas aici.

Am rămas și marcat pe viață de cultura anglo-saxonă care m-a format. Articolul ăsta a prins viață într-un avion dinspre Scoția către București - încă mă simt bine, poate mai bine, de fiecare dată când vizitez insula pe care mi-am petrecut 7 ani. Încerc să merg acolo măcar o dată pe an, măcar ca să îmi revăd prietenii pe care i-am lăsat acolo. Și de fiecare dată când fac această plimbare observ diferențe.

Cel mai mare șoc cultural la aterizare este, deloc surprinzător, lipsa de încredere în autorități. O chestiune inimaginabilă pentru locuitorii de pe insulă obișnuiți cu demisii de prim-miniștri chiar și pentru chefuri în lock-down. Cred că aici avem cel mai mult de discutat - dacă întrebi orice român despre politică, sentimentul e de neîncredere și ură, și dacă, Doamne-ferește, intri în așa ceva fără a urmări "parvenirea", ești doar un fraier. Nu există conceptul de "public service", pe care l-am întâlnit peste Canal. Iar dacă tu îl ai și vrei să faci așa ceva cu el - și mie mi s-a părut că au existat câțiva oameni în ultimii ani care au încercat să facă serviciu public, toată lumea te privește cu suspiciune parcă și mai multă.

A dispărut euforia lui 2018-2019, când știai că epoca Dragnea se apropie de sfârșit. După pandemie, care pentru mine, un tip căruia nu îi place să lucreze de acasă, singur, a fost groaznică, parcă au început să se materializeze cărțile de istorie. Brexit, război, separatism, naționalism, scandaluri de corupție la scară imensă, amintind de afacerea Skoda, criză energetică - și e ușor să te gândești că sunt niște probleme care afectează cu precădere spațiul carpato-danubiano-pontic, dar apoi îți dai seama că toată lumea e afectată. Nu mi-aș fi dorit să ajung să retrăiesc secolul XX.

Și totuși, precum au zis și alții, sunt privilegiat, am norocul să-mi fi ales o meserie aflată la mare căutare (deși nu cred că va ține la nesfârșit). Am norocul să locuiesc într-un oraș care are mult mai multe în comun cu Londra decât cu Râmnicul copilăriei mele, am norocul să cunosc foarte mulți oameni de vârsta mea, am norocul ca, atunci când m-am confruntat inclusiv cu spitalele să dau de profesioniști (e drept, nu mereu, dar aproape întotdeauna mai apropiați de vârsta mea decât de a părinților), nu doar de șmecheri.

Cred că aici e punctul cel mai dureros: văd că, la 30 de ani după ce m-am născut într-un est sălbatic, șmecheria încă este dusă la rang de virtute. Și poate că, fiind tânăr, fără copii și cu norocul de a practica o meserie care îmi permite luxul unei anumite independențe, nu sunt atât de afectat de problemele care îi afectează pe ceilalți. Dar nici eu nu exist într-un vid, și mă supără accidentele de pe trecerile de pietoni, mă supără volumul de șoferi care trec pe roșu, mă supără faptul că la poștă trebuie să plătesc taxă de magazinaj pentru vinovăția de a nu-mi fi fost trimis aviz. Sunt conștient că unele lucruri care, pentru mine, sunt doar deranjante, pentru alții pot fi grave, și în condițiile de față înțeleg cum te poți simți abandonat aici.

Și totuși, îmi păstrez optimismul. Mă voi contrazice oricând cu orice profesor cu privire la generațiile care “vin din urmă”. Văd, la cei cu care am lucrat și la cei cu care m-am împrietenit, care nu au ajuns încă la vârsta mea, un spirit pozitiv și o acceptare a celorlalți pe care nu am mai văzut-o la nimeni. Văd o apropiere de valorile occidentale la care țin, o depărtare de religiozitatea față de intoleranță și reguli. Văd, la cei mai tineri ca mine, că șmecheria nu mai este o calitate, nu mai este glorificată.

Și, mai ales, am o mare doză de optimism demografic. În continuare consider că, din punct de vedere economic, am făcut bine că am venit aici. Într-un oraș precum Londra, aflat la finalul vieții politice ale unei generații imense, cu o putere de decizie enormă, chiriile țin pasul cu (sau chiar cresc mai repede decât) salariile, iar proprietari ajung să fie sau mega-consorții imobiliare sau oligarhi ruso-asiatici, sau oameni care au avut norocul să cumpere acum 40 de ani și acum sunt pensionari lângă mare. Așa că creșterile salariale nu intră în buzunarul salariațiilor. În București pare că acest impact încă nu a venit, și eu sper cu toată sinceritatea că atunci când va veni se vor auzi și glasurile oamenilor care au crescut după 1995.

În ciuda faptului că deceniul 3 al secolului XXI joacă după valori complet opuse celor cu care m-am obișnuit, eu rămân în continuare optimist. Și, indiferent că îmi va fi rău sau bine, voi căuta, peste încă 2-3 ani, să continui această “serie” de articole.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Romania e o tara a interlopilor. Individul agresiv, care si-a batut joc de politie este unul din cei care bantuie zona. Masina lui inconfundabila e mereu in zona Tineretului, Dimitrie Cantemir. Imediat dupa ridicarea restrictiilor legate de pandemie traficul cu droguri si prostitutia la vedere au inflorit. Au cumparat/ inchiriat apartemente si au impanzit zona. E o colcaiala. Toata vara au facut ce au vrut. Picior de politist nu a existat in zona. Politia probabil ca asteapta ca cetatenii obisnuiti sa se ia de gat cu lumea interlopa. Ii aresteza pe o usa si pe cealalta li se da drumul . Pentru ca acel individ are in spate o ierarhie, care se incheie la varf cu cineva important, foarte important care tine toata reteaua in spate. O retea are zeci poate sute de indivizi care se ocupa cu prostititia, traficul de droguri, interlopii romani din alte tari, adapostirea celor fugiti din strainatate, a celor cautati prin tarile Europei. Daca noi, niste simpli cetateni, stim si vedem o gramada de lucruri, atunci politia ar trebui sa stie un milion de lucruri. Dar politia este o parte a problemei. La fel si justitia. De ce un astfel de individ este eliberat.? Am inteles ca a mai fost arestat. Si acum ar fi fost lasat in pace, dar a fost totul la vedere si nu au mai putut ascunde lucrurile.
    Romania se minte singura in legatura cu statul de drept, cu aplicarea legii.
    Nici pe acest site nu se scrie despre problemele uriase ale Romaniei. La DIGI era la jurnalul de la ora 13 o discutie despre cum jocurile video afecteaza si influenteaza comportamentul, pe fondul intamplarilor de ieri seara.
    Poftim? Pai, credeti ca individul ala era afectat de jocuri? Nu. Individul ala face parte din lumea interlopa si se p__a pe politie cu bolta. De ce? Pentru ca politia cu justitia si cu politicul s-au balacit 32 de ani in coruptie, incompetenta si mizerie. Cand vine unul si zice: politia, la noi toata lumea rade de se tine de burta.
    In fiecare zi citesc aici tot felul de articolase pe tot felul de teme. Cum sa ne facem casa din canepa, cum sa stingem becul de la frigider si sa scoatem televizorul din priza cand nu functioneaza. Si multe alte subiecte marunte care ar trebui sa fie intr-o rubrica separata. Subiectele mari, grele sunt trecute sub tacere.
    Chiar acum ala de a fost arestat intr-un final, agresivul care si-a batut joc de mareata politie, e plimbat de colo-colo urmarit de o hoarda de jurnalisti.
    In acest moment e subiectul principal alaturi de Schengen, sa nu uitam de Schengen. Va fi asa inca o zi, doua si apoi va fi tacere. Va fi eliberat pe usa din spate pentru ca afacerea trebuie sa mearga mai departe.
    Anul asta am stat in Romania, a fost un an sabatic, am avut ceva timp liber si am observat lucrurile din jur. Nimeni nu zice nimic, nimeni nu vede, nimeni nu aude. Am avut o discutie cu politia, pe mai multe teme, insa nimeni nu vrea sa-si bata capul cu problemele. Ele raman, se complica si se amplifica.
    Acum tanarul e prezentat la TV ca un tanar teribilist, probabil speriat de politie si care a fugit de la locul faptei pentru ca i-a fost frica. Si gata.
    Politia nu merge mai departe in ancheta, Nimeni nu intreaba din ce traieste, cum de are o masina asa de scumpa si in genere cum se desfasoara viata lui? De ce sa intrebe cand stiu raspunsul de care fug ca dracu de tamaie.
    Retelele astea impanzesc tara si sunt conduse de oamenii celor de la putere, unii chiar ocupand la un moment dat diverse functii. Stiu ce spun si am si exemplu concret.
    De aceea anul urmator daca nu ne cade vreo bomba in cap, vom pleca din nou din tara.
    P.S. Chiar in momentul in care ma pregateam sa transmit comentariul, tanarul inocent a fost eliberat pentru ca in seara aceea a fugit, ghiciti de ce? Exact cum am spus: a fugit de frica. S-a pierdut si nu a mai stiut ce face.
    Romania, trezeste-te! Desigur, e doar un indem in vant. Romania, condusa si dirijata intr-o anumita directie, nu se mai trezeste. Nu are cine sa o mai trezeasca.
    • Like 5
    • @ Daniela Damian
      corne check icon
      nu-mi mai doresc prea multe acum, dar inca sper ca intr-o buna zi sa pot sta la o masa impreuna cu patru-cinci oameni ca tine.
      • Like 1
    • @ Daniela Damian
      Vladix check icon
      Din pacate tarile cu parlamente ("democratii reprezentative") nu sint democratii adevarate(poporul conduce), ci oligarhii (putini conduc). Pentru a fi democratii adevarate ar trebui ca deciziile Parlamentului sa fie supuse aprobarii cetatenilor. "Oboseala" democratiei survine atunci cind exista o mare diferenta intre interesele celor alesi și alegători, astfel oamenii isi pierd increderea in modul de functionare al societatii si prin crapaturile din ce in ce mai largi se vede trupul oligarhiei. Aspectul democratic este un efect colateral in societățile oligarhice în care economia are un aspect puternic concurențial, adică interesele celor ce detin puterea economica în societate sint divergente. Astfel cei cu bani, și implicit cu putere politica în societate, se supraveghează între ei ca nici unul sa nu aibe avantaje nemeritate datorita politicului. Din aceasta cauza tarile în care resursele minerale au o pondere importanta în PIB nu sint democratice (Rusia, Venezuela), pentru ca un grup mic de oameni poate exploata aceste resurse în interes propriu. În tările sarace resursa principala exploatata poate fi chiar bugetul statului, ei avind interese convergente în a beneficia, în interes propriu, de aceasta resursa. E ceea ce se observa în România cind, indiferent ce partid vine la putere, rezultatul e acelasi. Soluția este democratia directa moderna în care fiecare cetățean poate vota, atunci cind dorește, peste capul parlamentarului ce îl reprezinta. Ba chiar îl poate demite dacă majoritatea alegătorilor lui considera ca nu le reprezinta corect interesele. Situația României este situația oricărui structuri puternic centralizate. Statele nordice au rezultate bune pt ca au structuri descentralizate.
      Cei care se gândesc ca democratie e atunci cind alegi pe cineva sa ia decizii pentru tine fără ca acesta sa trebuiască sa te consulte, ori e un bou, ori e un ticălos. E ca atunci cind ai de ales dintre mai multi hoti cine sa te fure. E ca atunci cind ai de construit o casa și alegi șeful de șantier, arhitectul si structuristul, dar aceștia nu au datoria de a se consulta cu tine. În mod sigur casa nu va arata asa cum iti dorești tu, ci cum doresc aceștia, ba mai sigur ca vei ramine și cu banii dați și fără casa. E ciudat ca in afara sferei politice, nicăieri nu vei găsi, în nici o activitate economica sau sportiva, pe cineva ales intr-o funcție de conducere și care are eșec după eșec și sa nu fie dat afara decit după 4 ani. Noi, alegătorii, trebuie sa fim consultați în privința deciziilor și dacă acestea au efecte negative sa ii putem demite oricind, nu sa așteptăm să se îndeplinească sorocul, pentru ca noi plătim, nu ei. În orice companie echipa de conducere vine cu un plan aprobat de actionari. Orice schimbare în acest plan trebuie reaprobat de către acționari și este normal asa pentru ca acționarii plătesc.
      • Like 0
    • @ corne
      Nimeni nu mi-a mai spus asa ceva. In genere oamenii ma ocolesc pentru ca sunt intransigenta, hotarata, nu-mi plac cuvintele caldute si de multe ori am spus celor din jur, argumentat, ce ma deranjeaza. Sunt foarte critica, dar si foarte autocritica.
      In Romania, pur si simplu nu se implica nimeni in nimic. Stau toti pititi pe dupa usi, cu frica in san sa nu cumva sa se ciocneasca de cineva care le-ar putea cere sa faca ceva.
      Sunt obisnuita sa fuga lumea de mine, de aceea m-a surprins foarte mult ce mi-ati spus.
      • Like 0
    • @ Vladix
      Aveti dreptate, dar in balaceala politica romaneasca asa ceva nu se poate pentru ca nu prea ai cu cine si pentru ca nu se vrea.
      Asa ar fi ideal: ca in problemele majore cetatenii sa fie consultati. Dar va dati seama ca nu prea ai cum din moment ce avem un procent foarte ridicat de analfabeti functional, un procent ridicat de absenteism la vot si un procent important care voteaza adus de primar la urna, cumparat cu un litru de ulei, o galeata si un pix.
      Adica ne meritam unii pe altii. Alesii pe alegatori si alegatorii pe alesi.
      Desigur, alesii, care au scoala vietii si multa smecherie in ei, doresc sa-i tina prosti pe alegatori, dar nici alegatorii nu dau semne ca ar vrea sa se destepte.
      • Like 0
  • Frumos articolul si din pacate mult prea adevarat. Problema pe care am vazut-o ca barbat imigrant venit singur si locuind in Anglia de peste 7 ani este sau se exprima in 2 cuvinte. Singuratate emotionala! Din pacare este o realitate mult prea crunta dar experimentata de multi barbati imigranti de multe nationalitati si care au venit dintr-o tara mult mai saraca. De asemenea am observat ca femeile imigrante tind sa se integreze mult mai usor intr-o societate straina decat barbatii dar asa au stat lucrurile inca de acum cateva mii de ani. Depresia datorita sentimentului de singuratate emotionala si neapartenenta la societatea adoptiva este ceva extrem de real si e o boala de care multi barbati imigranti sufera fara macar sa fie constienti ca o au. De asemenea este un lucru extrem de crunt si un paradox sa castigi extrem de multi bani, sa fii pe culmile carierei si totusi sa nu iti permiti sa iti cumperi o casa sau sa iti dezvolti radacini nici ca director in copanie dar e o realitate pe care multi barbati o intampina ajunsi in Londra. Iar cura vei intreba? Este sa incepi prin ati construii propriul trib in tara adoptiva si sa incetezi a mai spera ca te vei integra deoarece problema aceasta e inradacinata mult prea adanc in sub-constientul uman, atat de adanc incat de ea sufereau multi oameni inca de pe timpurile cand abia fusese descoperit focul.
    • Like 3
  • Ideea de iluzie, altminteri utila in viață, ține totuși de nerealism.
    • Like 1


Îți recomandăm

Angajat dându-și demisia

Atunci când vorbim despre costul pierderii unui angajat, avem două categorii de costuri: există costurile hard, respectiv costurile soft. Costurile hard sunt în general cele care se referă la cheltuieli vizibile, directe și tangibile, lucruri care se pot măsura material foarte ușor, lucruri pe care le identificăm cu toții foarte ușor. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

e.on - energie

În viața de zi cu zi, când spunem energie, ne referim la lucrurile mici pe care le facem în mod uzual, fie că aprindem un bec, deschidem televizorul, gătim sau dăm drumul la centrală pentru a ne încălzi. Aceste acțiuni au devenit atât de uzuale, încât nu mai stăm să ne gândim cum a fost produsă energia respectivă - dacă vorbim despre energia electrică - sau de unde provine ea - dacă vorbim despre gazele naturale.

Citește mai mult