Președintele Klaus Iohannis a promulgat, la sfârșitul lunii trecute legea pentru construcția autostrăzii Târgu Mureș-Iași-Ungheni, care ar trebui să aibă 320 de kilometri. Legea, atrage atenția profesorul de economie Mircea Coșea, nu este bugetată.
„De această autostradă este nevoie, ar trebui să mă bucure faptul că în România dăm legi ca să construim autostrăzi… Legea care s-a dat nu este bugetată, orice lege ar trebui să aibă și suport bugetar. Categoric, guvernul va trebui să facă, să caute surse din buget, să facă parteneriat public-privat, că e la modă, fonduri UE, împrumuturi străine. Nu se poate ca România să nu aibă autostrăzi măcar la un nivel mediu european, nu se poate. Știți când au fost construite primele autostrăzi din lume? La sfârșitul secolului 19. Și noi discutăm, la începutul secolului 21, de necesitatea unor autostrăzi prin lege?!”, a spus Coșea în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.
Motivul pentru care în România nu se construiesc autostrăzi este incompetența, spune Coșea. „Atâta timp cât s-au cheltuit fonduri enorme doar pentru proiecte care nu se pun în practică, cât doi urși opresc autostrada este incompetență, o autostradă se poate face în condițiile actuale în timp record. De ce ținem niște societăți care nu fac nimic, precum CNAIR, de ce le este permis celor care construiesc să facă ceva care este atât de prost?”, a continuat Mircea Coșea.
Dăncilă: Anul acesta trebuie să terminăm 100 de kilometri de autostradă
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că "anul acesta noi trebuie să terminăm 100 de kilometri de autostradă. Pe 31 decembrie, şeful companiei de autostrăzi trebuie să vină să spună că îi avem. Dacă nu îi avem, pleacă acasă", a declarat Dăncilă la Antena 3.
De asemenea, a anunţat că la jumătatea lunii ianuarie va fi desemnat constructorul autostrăzii Ploieşti - Comarnic - Braşov şi că există 18 oferte de parteneriat public - privat pentru acesată autostradă, scrie News.ro.
Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a anunţat, joi, că îşi menţine ţinta asumată pentru acest an, de a deschide 60 de kilometri de autostradă, dar, dacă ţintele nu vor fi atinse, va solicita responsabililor din minister să ”dea dovadă de onoare”. În caz contrar, ”îi voi onora eu cu demiterea”, a spus Şova, potrivit sursei citate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
E manie.
Drumul spre Litoral putea fi facut si fara CIV.(Incepuse deja, de mult. Vedeti si exemplul cu autostrada M.N.)
Trebuie sa ne emancipam de aceasta mentalitate. Si valorificam potentialul celorlalte regiuni.
Dar cea mai importanta autostrada ramane autostrada Arad/Sibiu/Brasov/Nehoiu/Buzau/Braila, cu ramificatii spre Galati, Macin/Tulcea si Constanta.
Acesta trebuia sa fie coridorul european care sa ne strabata. (C IV) Nu prin Bucuresati/Constanta.(?!!!) Autostrada si cf dubla, electrificata.
Mania noastra de a duce orice comunicatie prin Bucuresti. (Vezi si proiectul autostrazii Marii Negre. In loc s-o ia prin Calarasi/Slobozia/Braila/Galati etc., o ia tot prin Bucuresti. ( ?!!!)
Pe urma ne intrebam de ce e aglomerat Bucurestiul si Valea Prahovei... Trafic greu si numeros inseamna si uzura caii de rulare(prematura) etc .
In ce priveste autostrada asta, cred ca nu se va construi asa curind (cel putin cat PSD depinde de votul UDMR)... Sau se va face ceva ocolitor, cumva.
Pina cand nu se va privatiza proiectarea/construirea si exploatarea autostrazilor, nu vom avea decat mici segmente pe ici colo, la preturi de 10 mai mari decat normalul...
Reforma noastra nu e nici macar la nivelul Chinei comuniste, care si-a privatizat de mult sectorul....
E o vaca prea mare, de muls la infinit de lichelele din adm. si politica. Cum sa se privatizeze? Intimplator, nu am vazut nici un partid carte sa treaca asa ceva in program. Nici unul. Povestea cu parteneriatul public /privat, scornicestita de PSD, e tot o forma de mita si frauda mascata. Vedeti la ce pret se face 1 km de autostrada la noi, fata de vecini si restul Europei...
Sa citim de bine!