Foto: Facebook Codin Maticiuc
Dintr-un articol publicat pe Republica.ro, am aflat recent că ultima carte a lui Codin Maticiuc s-a vândut in 15.000 de exemplare în două zile, un record absolut pe plaiurile mioritice. Asta, în vreme ce un scriitor român contemporan ar vinde 2000 de exemplare într-un an. Autoarea deplângea starea în care a ajuns literatura autohtonă, mai bine zis, faptul că ea există, nu e chiar de lepădat, dar nu e citită corespunzător și că, în schimb, românul oarecare se îndoapă cu producții gen „Suge-o, Ramona”, „Fluturi”, dezvăluirile lui Nuțu consemnate de Maticiuc și, aș adăuga, conversațiile cu aer duhovnicesc purtate de moderatorul Radio Zu, Mihai Morar, cu părintele Necula, o carte care, dacă nu e „curcubeu în cerul gurii”, precum rețeta unei zacuști de pe Facebook, este cu siguranță „dulceață pentru suflet”.
Se mai spunea în articol, redactat în comuna notă de condescendență ofuscată a marginalizatului homme de lettres de la noi, că în topurile britanice, alături de cărți ca a lui Maticiuc, găsești si romane de calitate, precum cele ale romancierului Kazuo Ishiguro. Ceea ce nu s-ar petrece aici. Greșit. Cărțile unor intelectuali de marcă, cum sunt cele ale lui Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu & Co păstrează, mutatis mutandis, echivalența cu topurile unor țări cu greutate. Românul nu cumpără doar maculatură, își orientează preferințele și către autorii de referință din spațiul autohton care poate nu vând 15 000 de exemplare în două zile, dar într-un an, cel mult doi, le iese pasiența.
Mai presus de tot, am realizat că discuțiile din zona românismelor care provoacă ochi dați peste cap deja umplu de sastiseală și sterilitate și că noi, criticii ăia orgolioși și îndestulați cu cărți înalte, poate ar fi momentul să luăm naibii o pauză sănătoasă și să conchidem la unison că cititorul român, imperfect cum e, ar trebui lăsat în pace cu tabieturile sale fără să-l mai f...ă la icre ics și igrec cu tot felul de pretenții. E treaba lui ce citește, așa cum e treaba alegătorului român, ăla prost și sărac, pe cine are chef să voteze. Căci Parlamentul din România e o ilustrare fidelă a preferințelor sale de beletristică. Cu atâția penali și cu atâtea personaje controversate în demnități publice, nu văd de ce ar mira pe cineva alegerile sale literare. Sau predilecția pentru emisiuni în care se speculează un senzațional inexistent și o țopârlănie fără perdea.
La orice articol din gama asta, parcă plonjezi într-un tunel al timpului: aceleași văicăreli exasperante, care nu aduc nimic nou și nu schimbă ceva. Doar obișnuitele răbufniri care se sparg sec de imensul zid al indiferenței și opacității unei întregi nații. Însă lumea-i cum este și ca dânsa suntem noi. Maticiuc, dac-ar fi scris Solenoid, Groapa sau Craii de Curtea Veche, ar fi vândut mult mai multe exemplare decât orice alt scriitor român contemporan. Nu ar fi fost și citit, probabil, după ce fanii ar fi parcurs 20 de pagini, dar asta e altă poveste. Și ar fi vândut mai mult pentru că Maticiuc e Maticiuc, la fel cum se întâmplă și cu Cărtărescu, căruia mulți îi cumpără romanele din prețiozitate, fără însă a le și citi. În schimb, dacă oricare din autorii de la noi, unul dintre cei care vând două mii de exemplare pe an, ar publica el conversațiile cu Nuțu, tot atât ar vinde. Iar dacă ar fi un număr mai mare, s-ar datora subiectului cărții, nu autorului. Pentru că faima de orice fel se traduce (și) în marketing. Cu cât cineva e mai cunoscut, cu atât mai mult ceea ce face îl ajută să se mențină în atenția publicului. Și să profite de ea.
O situație similară se petrece cu oamenii frumoși și reprezentativi din online, recte diverse celebrități, care-și bocesc constant, cu ochii injectați de supărare, dezamăgirea față de elitele politice în care și-au pus speranțele. Veterani căliți în melodrame, înarmați până în dinți cu like-uri marca Chapeau, aflați mereu de partea principiilor și a celor care (încă) îndrăznesc să mai viseze pentru țara lor obidită, sunt ca niște cruciați luptând în zadar cu perfida armată de necredincioși care fură și umilește statul de drept. La orice postare și intervenție live ei mobilizează mii de oftaturi și aplauze virtuale – atunci când nu frâng inimile din spatele acestora – cu frumusețea de nesuportat a discursurilor lor simple, lipsite de retorica bombastică a falșilor lideri. E aproape imposibil să lucrezi la etajul zece al unei corporații și să nu vibrezi pe diapazonul acestor trubaduri ai societății civile. Și, totuși, felu-n care-și declamă online lamentourile alde Tudor Chirilă și Oana Pellea (dar sunt și alții) mai că te împing să fraternizezi cu inamicul. În aceeași categorie intră și gestul lui Marius Manole de a returna decorația conferită de președinte. Ca un act îndelung premeditat, filmarea, transmisă live, înfățișa un Mads Mikkelsen neaoș, cu ochelari de soare, pășind grav, hotărât, pe drumul ce ducea către reședinta prezindențială... Ca să ce? Mi-l și imaginez pe Iohannis, urmărind atent și preocupat cum se apropie actorul de Cotroceni, apoi sunând speriat în Modrogan: „Alo, Cîțu? Fuguța, rupeți alianța cu PeSeeeeDeeee! Chemați înapoi USR-ul la guvernare! Urgent, că nebunu’ ăsta de Manole e chitit să-mi azvârle decorația peste gard!” Oare la Hollywood, când Harvey Weinstein a fost băgat la zdup pentru mizeriile sale, a existat un singur actor care, primind Oscarul într-unul din filmele produse de acesta, să fi returnat premiul? Nu îmi amintesc. Nu vreau să bagatelizez, dar asemenea gesturi simbolice au miză și sunt impresionante îndeosebi când, la capătul lor, riști ce a pățit Alexei Navalnîi sau tenismena Peng Shuai, nu când, prin intermediul lor, doar îți sporești zestrea de like-uri și capitalul de imagine. Au relevanță în Rusia și China de azi sau în România lui Ceaușescu, nu în țara pe al cărei președinte îl preocupă tot atât de mult cine primește o decorație pe cât îi pasă cine o înapoiază.
Îmi îngădui acum să plonjez într-un tunel al viitorului și să-mi imaginez că Dacian Cioloș - actuala speranță a românilor frumoși – va ajunge președinte al României și că partidul pe care îl conduce va deține majoritatea în Parlament și va alcătui, singur-singurel, guvernul. Viitorul președinte Cioloș va decora, cum se întâmplă de regulă, noi personalități, alți Maia Morgenstern, Oana Pellea și Tudor Chirilă dar, cumva – reductio ad absurdum, gen –, în timpul celui de-al doilea mandat (căci, în scenariul meu, se-nțelege, îl va bifa fără drept de apel), va călca zdravăn în străchini. Cum zice-se că a făcut-o și actualul președinte. Așadar, oricât de greu de crezut ar fi (doar trăim în România, zilnic suntem șocați), presupun că domnul Cioloș și USR-ul o vor face de oaie rău de tot. Ce credeți că se va întâmpla? Vom asista, în reluare, la același sport al returnării medaliilor și decorațiilor prezidențiale, vom vedea aceleași live-uri cu celebrități cătrănite și scârbite, vom urmări, in eventualitatea că Marius Manole va primi din nou decorația pe care a returnat-o deja, un nou live în care o va înapoia și a doua oară... ce ziceți?
Și dacă, în paralel, într-o zonă mai chill, Bianca Drăgușanu își va scrie cu un negru memoriile, detronând la capitolul vănzări conversațiile lui Maticiuc cu Nuțu, ce articole credeți că vor urma pe tema asta?
Facem prinsoare că nu ghiciți?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De aia autorii români universali —cei cu care poate rezona orice îi citește, nu doar o elită aleasă— sunt câțiva. Și, pe niciunul nu l-ai menționat. Deci, da, lăsați oamenii în pace!
Abia aștept să citesc cartea despre Nuțu, sunt aproape sigur că din punct de vedere literar o să mă chinuie, însă personajul e o legendă autentică. Indiferent de lucrurile mai mult sau mai puțin teribile pe care le-a făcut. Povestea omului promite mai multă autenticitate decât scrierile care sună cult dar sunt seci și lipsite de viață. Viață așa cum o trăim noi, majoritatea săracă, proastă și incultă, nu cum și-o imaginează cineva din bibliotecă.
Iar că ai menționat de politică, da, are legătură. La ce lideri jalnici și falși s-au perindat prin fața noastră în ultimii 90+ de ani, cred și eu că un lider autentic, fie el și de clan interlop, prezintă interes.