Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Dacă îndrăgostiții ar ști puțină statistică nu s-ar mai îndrăgosti nimeni. Despre tirania PowerPoint

Îndrăgostiți sărutându-se

Foto: Getty Images

Se spune că trăim într-o lume bizară, dar predictibilă. Uneori surprinzătoare, dar rutinată. Se spune că viața urmează un traseu cvasiliniar, că celor mai mulți nu li se întâmplă nimic extraordinar, deși, până la o vârstă rezonabilă, visează la realizări de asemenea anvergură. Firește, în lumea în care trăim, realizări banale, cum ar fi să îți cumperi o casă și să-ți permiți un trai decent, pot fi echivalate cu reușite ce țin de domeniul fantasticului.

Într-un asemenea hățiș de evenimente banale împlântate în cotidian, în care se infiltrează doze modice de aleatoriu, se manifestă expansiunea artificialului, care – pe unul din paliere, căci artificialul suferă deghizări multiple – te îndoapă cu statistici din toate părțile. Statisticile au inundat fiecare cotlon al vieții, de la cea emoțională la cea economică, de la nutriție la divorț, de la zodii la pariuri, de la cutremure la alegeri politice. Pentru orice, există statistici care îți spun că există cu 20% mai multe șanse să aia și nu ailaltă, că un român, comparativ cu un neamț, este mai predispus cu 30% să așa și nu pe dincolo, că racul, față de un leu, e cu 25% mai mult nu știu cum...

Deasupra, tronează specialiștii care le mânuiesc. Aura autoritară a cifrelor e întărită de profilul corporatist al meseriașilor în prezentări, care explică pedant, cu politețea unui ospătar-șef meniul franțuzesc dintr-un restaurant Michelin, semnificația zonelor hașurate dintr-un cerc. La training-uri și teambuiduing-uri, elocvența lor e premergătoare unui soi de liniște pe care nu o întrerupe nimic în afara unui foit plictisit, a unui trosnet zdravăn din fălci ori șuieratul unui somn dulce din spate. Cu toate astea, e greu să combați autosuficiența dezinvoltă cu care experții în pies & charts se exprimă, e greu să faci abstracție de excitația continuă pe care le-o provoacă prezența în avangarda iluminării „publicului țintă” prin intermediul tabelelor migălos lucrate în power-point. Unii dintre ei, dacă li s-ar cere să se retragă la baie având de ales între o revistă Playboy și una cu planșe viu colorate, n-ar sta mult pe gânduri. Cu condiția, ah, să li se permită să ia cu ei și pointer-ul, simbolul de nedespărțit al vocației lor, fără de care într-o sală de conferințe ar semăna cu niște preoți urcați la amvon fără sutană. Pentru ei, o prezentare fără un grafic mititel n-are rost, e curată pierdere de vreme. Trebuie, undeva, cumva, să strecoare și niște procente pe care ei, dealeri de înțelesuri ascunse, să le traducă neofiților, convertind evenimentele din orice sferă a cunoașterii în limbaj matematic.

Prins ȋn strânsoarea impersonală a statisticilor, practic nu ai de ales. Ele vorbesc pentru tine, vorbesc chiar în locul tău. Dacă ceva va merge prost, motivul poate fi și acela că ai nesocotit statisticile. Doi din trei inși aleg asta, doar 10% din tinerii între 20 și 25 de ani fac chestia aia, peste 60% din femeile gravide au ales nu știu ce, nouă din zece medici recomandă bla bla, studiile de piață arată că sectorul imobiliar se va contracta cu patru procente și, în mod obișnuit, trei din cinci consumatori aleg fructe și legume care arată într-un anume fel, ce mai, totul e ascuns în cifre, nimic nu e lăsat deoparte. Există analize pentru cele mai idioate chestiuni, faimoșii sociologi de la universitățile pentru studii inutile, pitiți în laboratoare și înarmați cu date științifice fabricate în ani de muncă dedicată și minuțioasă, saturează mintea individului cu rezultatele analizelor pe care nu știi niciodată cine a fost atât de plictisit încât să le ceară a-și apleca atenția asupra lor. 

Înseamnă oare că sunt ele fără rost? Că avem în față doar niște tabele aiuritoare? Nu, deloc. Așa se exprimă mințile unor oameni cu doctorate serioase care urmăresc atent, în initimitatea privilegiată a cifrelor, chinurile bipezilor anonimi aflați sub lupa lor, chinuri pe seama cărora se amuză observând cum aceștia încearcă, fără șanse reale, să iasă din matca probabilităților. Operând formule magice, ei hotărăsc pentru societatea din care faci parte, pentru grupa de vârstă căreia îi aparții, pentru sexul cu care te-ai născut, cu cine votezi, cum te îmbraci, la ce filme să te uiți și cum să arate persoana cu care ai fi fericit. Munca lor vorbește despre tine, individul atomizat, deloc original, redus la procente, condamnat la repetitivitate, predispus la alegeri standard și călător pe drumuri bătătorite. Totul, ai zice, e extras dintr-un scenariu anost, scris de un Dumnezeu rigid care nu îngăduie oițelor, în ciuda liberului arbitru, să se abată de la setările din fabrică și care ghidează, cu un fel de satisfacție malițioasă, alegerile oricărui ins multiplicat cu zece mii. Iar tu, oița rebelă, oricât de incredul(ă) ai fi, deoarece nu poți vedea, auzi, mirosi adevărul petrecut în spatele numerelor, nu poți abate cu un milimetru rezultatul lor.

Ceea ce te face să te întrebi, pe bună dreptate, în ce măsură sunt statisticile adresate individului? Ține el cont de acestea? Teoretic, cam da, pentru că, oricum ar face, nu li se poate defel împotrivi. Dar oare îl schimbă? Dacă România, după grafice, e pe ultimul loc din Uniunea Europeană la consumul de săpun, există scăpare din această situație tristă și, aparent, implacabilă? Oare, aducându-i-se lui nea Ion la cunoștință treaba asta, săpunul va ajunge la fel de prezent pe savonieră ca mileul de pe televizorul comunist? Politicile de sănătate publică inițiate de guvern vor fi mai agresive? Dacă românul, conform acelorași statistici, citește mai puțin decât oricare alt membru al Uniunii Europene, de săptămâna viitoare se va răzbuna pe această realitate dezonorantă dedicând mai mult timp lecturii? Calitatea profesorilor va crește, banii alocați educației se vor înmulți?

Bagatelizez, nu neg, dar o fac doar pentru a denunța această tiranie a statisticilor care, deseori, înșurubează subliminal ideea unei fatalități, a unui status quo de nezdruncinat (fie că ține de simpatii politice, zodii sau muzică) și înfige în capul multora o resemnare de care nici măcar nu sunt conștienți. Indivizi și națiuni deopotrivă, rostesc emfatic statisticile, sunteți la cheremul unor preferințe cărora nu vă puteți sustrage. Dixit!

Cu toate astea, deși la nivel macro, când centrul de interes e focalizat pe organizații, societăți, corporații, tipare psihologice sau recurența unor evenimente politico-economice, statisticile își trag felia lor de adevăr abstract, chiar intangibil, dacă îndrepți aceste date implacabile către individul izolat de mase, ele devin irelevante. Rar se împacă fidelitatea cifrelor cu propria experiență intimă, rar se sinchisește careva de felul în care se transpun ele peste viața personală. Îndrăgostiții, dacă ar ști că una din patru căsnicii se încheie anual cu divorț, ar zăbovi mai mult înainte să facă pasul? Femeia ar privi cu mai multă reticență mariajul cunoscând că soțul, luând statisticile far călăuzitor, e mai predispus la divorț după 45 de ani? I-ar fi de ajutor să i se aducă la cunoștință că șapte din zece femei peste 40 de ani intră în depresie când sunt părăsite de soțul adulter? Ar citi studiile și s-ar relaxa: „Stai, măi, că oi avea eu depresie, dar e ceva normal, sunt în grafic...”?

Dacă sexul, pentru opt persoane din zece, reduce tensiunea arterială, scade riscul apariției cancerului de prostată, respectiv al unui atac de cord, lumea va face mai mult sex decât de obicei? Face cineva sex cu gândul la aceste beneficii? E vreo femeie care își spune: „Bun, sunt singură cuc de un an, doar nașpetul de Vasile îmi dă târcoale ca un disperat, însă, la naiba, dacă mă cuplez cu el în nopțile cu lună plină, măcar șansele să fac atac de cord se vor înjumătăți și poate nici el nu va face cancer la prostată! Vasile, ia vino fuguța-ncoace, până nu-mi crește tensiunea!”?

Își sprijină careva deciziile pe statisticile care ne bombardează? (Facem abstracție de review-urile de pe tripadvisor sau de notele acordate produselor de pe emag.) Ajută ele individul să se mobilizeze mai bine în lupta cu greutățile cotidiene? Îi aduc alinare, îi ușurează alegerile, îl ghidează mai lesne către un trai îndestulat? Sunt ele pentru insul oarecare un instrument mai eficient în gestionarea imprevizibilului? Aceste date complexe aflate la îndemâna oricui îl ocrotesc mai mult de aleatoriu? E mai fericit, mai împăcat cu sine? Manevrând cu înțelepciune statisticile, își atinge mai ușor scopurile? Și, în fapt, căi aici e chestiunea de bază, cum le-ar putea manevra inteligent, ca să obțină profit din ele?

Bineînțeles, inclusiv din răspunsul la aceste întrebări s-ar putea realiza o statistică despre relevanța statisticilor. Și o alta despre relevanța acestui articol. Care ambele vor fi, neîndoielnic, la fel de relevante.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Foarte bun! Felicitări!
    • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult