Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Dacă doriţi să citiţi o carte…” Oferta sinceră a unui scriitor de romane

lectura

Foto: Getty Images

Acum cinci luni am publicat un roman. Cum era de aşteptat, vânzările – cu nimic diferite faţă de precedentele cărţi – au fost submediocre (de această dată, mai puțin de 10% din tirajul care a fost, oricum, modest). Preţul cărţii – piperat, după părerea mea; corect, după cea a editorului – l-am considerat doar în mică măsură responsabil pentru slabele performanţe ale romanului. Realitatea este că şi dacă ar fi costat de două-trei ori mai puţin, aproape la fel de necumpărat ar fi rămas. Ceea ce, întrucât aspectul financiar al chestiunii rareori m-a preocupat, nu m-ar fi deranjat. Singura mea dorinţă era ca romanul să fie citit. O provocare, adesea, la limita imposibilului, dincolo de cercul de prieteni şi cunoştinţe. Adevărul e că nu strălucesc în materie de marketing. Tehnicile de autopromovare, care sunt foarte eficiente la alții, pentru mine constituie un fiasco garantat.

Din acest motiv, odată cu acest roman, am hotărât să întreb diverse persoane dacă s-ar încumeta să îl citească. Desigur, gratis. Trebuiau doar să fie de acord și de restul (trimis prin poștă etc.) mă ocupam eu. Singura condiție era ca efectiv să citească măcar o sută de pagini. Nici o altă condiție. Cât privea intervalul de timp în care să o citească, rugămintea era, dacă se putea, să fie întrucâtva mai mic decât mi-a luat mie să o scriu.

Într-o proporție rezonabilă, cei cărora le-am adresat invitația mă cunoșteau (majoritatea, indirect, din articole scrise de-a lungul vremii). Restul erau persoane care mi s-au părut mie interesante. Nu erau critici literari sau influenceri, ci persoane – găsite pe Facebook – al căror background virtual (ce întâlneai la profilul lor) îmi sugera că ar fi fost familiarizaţi cu lectura în mod constant.

Sub o formă sau alta, peste 90% dintre cei chestionați s-au fofilat. Fie mi-au mulțumit că m-am gândit la ei și se scuzau că au altele pe cap, fie nu răspundeau, fie mă interogau sau mă luau la rost (argumentează-mi de ce mi-aș pierde vremea citind cartea ta; câte pagini are și de ce a trebuit să scriu atâtea; despre ce e vorba acolo și de ce am ales subiectul x ca motiv central; ce urmăresc să demonstrez prin acest roman șamd).

Relativ pesimist în privinţa demersului, anticipasem reacţia şi înțelegeam deopotrivă refuzul şi tergiversarea. În România, există o inflație de scriitori și un număr descrescător de cititori pasionaţi, de cursă lungă. Sau, în cel mai bun caz, un număr constant de cititori care, raportat la explozia de autori apăruţi peste noapte, devine prin comparaţie infim. Şi asta deoarece, oricând, Vasile din Tecuci și Minodora din Drumul Taberei pot scrie și tipări, fiecare, o carte în maximum trei luni. Doar să vrea. Scrierea şi publicarea unei cărţi a devenit o activitate banală, cam ca suflatul mucilor. Iar atunci când există un cititor la trei autori, nu rişti cine ştie ce punându-te la adăpost de asemenea invitații. Aşa că, deşi pesimismul poate fi la fel de decepționant ca optimismul, în calitate de autor, dacă ai capul pe umeri, vei accepta că nu e plăcut să fii expeditorul unor asemenea invitaţii dezagreabile dar, în acelaşi timp, nu vei fi foarte surprins dacă răspunsul nu va fi cel aşteptat. Sau, în cuvintele lui Saul Bellow, „te vei ruga... ca o eventuală respingere să nu-ţi provoace un acces de furie şi să nu te transforme într-un Cain”.

Cu toate astea, spuneam, se găsesc și la noi cititori care se mândresc cu faptul că citesc literatură contemporană autohtonă la foc continuu și care postează fotografii cu maldărul de romane românești pe care le cumpără și pe care abia așteaptă să le devoreze. Cert este că niciodată cărţile mele nu s-au intersectat cu membrii acestui trib cu preocupări vetuste. Aşa a fost să fie.

Şi, întrucât până acum nu am reușit să conving aproape pe nimeni dintre cei cărora m-am adresat și, în plus, am rămas cu cincisprezece cărţi (fiecare editură oferă autorului, la apariție, câteva exemplare din tirajul tipărit), am decis să adresez aici, în mod direct, o invitație eventualilor doritori. Nu e necesar vreun concurs, e de ajuns să-mi scrieți pe Facebook (mă depistaţi uşor). Dacă, la finalul zilei, vor exista mai mulți prezumtivi cititori decât exemplarele de care dispun, voi alege pe cei care, în mesajul trimis, îmi vor părea mai sinceri în dorința de a citi romanul. Nu am idee dacă voi putea departaja în mod echitabil după acest criteriu, însă este unicul pe care-l voi lua în calcul. Dacă numărul celor interesaţi e mai mic de cincisprezece, mesajul în sine – indiferent de forma pe care o va îmbrăca – va reprezenta o garanție a intenţiei celui care l-a trimis şi îi voi expedia cartea la orice adresă îmi va lăsa (din ţară sau străinătate).

Despre carte nu voi spune nimic, nici cum se numeşte, nici despre ce e vorba. Nu ar folosi la nimic. S-ar putea să fie la fel de reuşită ca a lui Vasile din Tecuci sau mai proastă. Pe unii s-ar putea să-i plictisească de moarte, altora să le placă cât de cât, unii vor găsi paginile slabe şi neinspirate, fără profunzime şi nuanţe, alţii, dimpotrivă, vor considera autorul un fel de Tzancă Uraganul al generaţiei Covid-19 (dacă acesta ar fi scris în loc să cânte) sau urmaşul singular al Irinei Binder (dacă aceasta ar fi scris în loc să scrie). E vorba de gust, după cum se cunoaşte, deşi, în genere, o carte proastă e o carte proastă, indiferent că e scrisă de o somitate sau de un neica nimeni, indiferent că se vinde în mii de exemplare sau deloc.

Aşadar, dacă aveţi plăcerea, dacă vă puteţi priva de o parte din timpul preţios, dacă dispuneţi de răbdare şi nervi, ştiţi unde mă găsiţi. Şi cartea, chiar dacă trăim sub semnul distanţei şi al măştii, vă va găsi la rându-i.

Pentru că, scuzaţi-mi nevoia de a mă adăpa din câteva versuri înţelepte, degeaba eşti „un miliardar cu trai luxos” şi ai „atât de multe şi tot n-ai nimic” şi în zadar e viaţa dacă „cele mai scumpe maşini nu te fac fericit”. Sau poate nu. Poate ai nevoie de o carte „să îţi faci viaţa...ca Bonnie şi Clyde într-o varianţă sexy”.

Mi-am permis să îl parafrazez puţin pe Tzancă Uraganul.

Vă mulţumesc.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Păi normal că nu a vrut nimeni, iar motivele sunt evidente.

    În primul rând, în capitalism time is money, deci nimeni nu își consumă timp pentru o activitate pentru care nu este plătit. În Germania și alte țări europene normale, asemenea activitate se plătește.

    Un alt motiv ar fi lipsa de timp a omului de rând. În România "NOR-MA-LĂ" a lui Prostannis, omul muncii este plătit de către burghezia exploatatoare cu cele mai mici salarii din Europa, de câteva ori mai mici decât în Germania și alte țări europene normale și, cum de regulă nu-i ajung banii de la un singur job, își mai ia unul; sau lucrează ca freelancer în program "flexibil", zi și noapte, după cum i se dă de lucru. În concluzie, omul muncii, veșnic obosit, veșnic nedormit, veșnic stresat de termene "flexibile" etc. efectiv nu are timp fizic suficient nici să se odihnească așa cum ar trebui, darămite să mai facă o muncă în plus, care pe deasupra mai e și gratis! Fiindcă da, asta ar trebui considerată muncă!

    Iar în cazul celor care desfășoară muncă intelectuală, fiind nevoiți să caute informații, să citească toată ziua diverse chestii, să întocmească diverse documente etc., intervine încă un factor: saturația! Omul e sătul de citit, de scris, de buchiseală în general și, în puținu-i timp liber, vrea altceva, de ex. preferă o plimbare cu bicla, sau să meargă la un concert sau festival (deși acum, pe pandemie, puține se mai țin, din păcate!), să vizioneze un film, să joace un joc sau orice altă activitate care nu are nimic de-a face cu buchiseala care constituie rutina-i zilnică!

    În plus, acum suntem în mileniul al treilea al Erei Noastre, în secolul al XXI-lea, în plină epocă a digitalizării, informatizării etc. cine mai citește cărți pe hârtie?! Poate la țară, dar cred că nici acolo, fiindcă și la țară deja este internet peste tot și tot omul are măcar un smartphone sau o tabletă (cum zicea și Ponta acum câțiva ani!), dacă nu un laptop sau un PC, de pe care să poată citi (și) cărți; la oraș lumea nu numai că are toate astea, dar cititorii pasionați de cărți au chiar și un Kindle sau alt device dedicat special cititului. Deci precis toată lumea vrea cărți în format electronic, măcar un banal .pdf, dacă nu în formate dedicate precum .epub, .djvu, .mobi etc.

    Un alt motiv ar fi și explozia de informații din epoca actuală a digitalizării: sunt atât de multe informații despre realitatea obiectivă, despre lumea reală din jur, încât omul nici nu apucă să le acceseze și să le proceseze pe toate, darămite să mai aibă timp și de ficțiune!

    Cred că lucrul cel mai bun ar fi uploadarea undeva a cărții în format electronic pentru download gratuit, doar așa să o vrea cineva, altfel nu cred; dar bănuiesc că în acest sens este necesar acordul editurii, care nu știu cât de ușor ar fi de obținut, că doar vrea și ea să câștige bani din carte, nu cred că îi convine să ajungă cartea gratis pe net.
    • Like 0
    • @ Ovidiu Jurj
      Mai există o categorie de cititori: navetiştii de cursă lungă. Şi, într-adevăr, cărţile electronice sunt mai practice atunci când citeşti în tren ori în microbuz şi nu vrei să scotoceşti în rucsac după ochelari.

      Însă cartea tipărită nu va pierde cursa în faţa concurentei electronice. Este asemenea diferenţei dintre o şaorma la colţ de stradă şi o cină într-un restaurant elegant, cu un vin bun şi o muzică plăcută în surdină.

      În ceea ce mă priveşte, chiar dacă am descărcat o carte de-te-miri-de-pe-unde din internet, mai mult sau mai puţin legal, am făcut tot posibilul să-mi procur şi "originalul" pe hârtie....
      • Like 0
  • M-aţi făcut curios. Fiindcă nu am "faţa pe buci" ca toţi oamenii care se respectă, am să fac o căutare după nume şi poate nimeresc titlul romanului. Merită o încercare!
    ______________________
    Cred că l-am găsit. :D
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult