Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Lecția de egoism a lui Cristi: „Când plec de acolo plâng și pe urmă levitez”

„Domnilor, v-am chemat aici ca să vă rog să fiți egoiști!”, spune Cristian Roman, alias Taxiul cu bomboane, în deschiderea reuniunilor unde este invitat să vorbească despre ceea ce face. Are un aer de vedetă rock în care îi ascunde pe Moș Crăciun din toate anotimpurile și pe omul de afaceri care, până nu demult, realiza prefabricate pentru crose de crichet, pe care le vindea în Anglia. Businessul începuse să aibă succes, dar a venit criza, iar pe actorii fără tradiție în piață i-a înghițit falimentul. Cristi s-a reprofilat vreo 2 ani pe taximetrie, iar acum este acționar „în fapte bune”.

Oamenii zâmbesc pe sub mustață și cad pe gânduri. „Ăăă, ăsta nu era tipul care dădea bomboane copiilor și mergea prin spitale să le citească povești?” Ba da, dar îi place să se joace și cu cuvintele. „Să ne gândim la bătrânețile noastre! Fiți siguri că un copil căruia noi i-am dăruit o carte sau i-am citit o poveste ne va ceda locul în tramvai mai târziu!” Se pare că i-a convins de vreme ce, din cei aproape 14.000 de fani adunați pe Facebook, se strânge, în fiecare joi, o gașcă de altruiști care să-l însoțească. Se întâlnesc la ora 19:00 în fața Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie din sectorul 4 ca să îi „cucerească etajele”.

Le iau pe rând, intră prin saloane și încep să caute mușterii. „Haideți la povești!”, „Tu ești mare și stai pe laptop? Bine!”, „Să dăm televizorul mai încet și să citim din Micul prinț! Sau vreți din Creangă?”, „V-am adus un cititor? Îl primiți? Citește cu intonație și joc de scenă” - vocea-i răsună pe coridoare, iar în urma lui se aud chicote și râsete. Unele asistente îl recunosc și îi deschid ușa, altele sunt obosite și nu le arde de distracție. Mămicile când se bucură că cei mici beneficiază de entertainment, când întreabă dacă jucăriile și cărțile sunt pe bani. Nu, nu costă nimic. Le-au adus în dar. Și, mai ales, au de oferit timp. Mediul acela omogen și nedefinit de care nu mai dispune nimeni. Să iei metroul până la Constantin Brâncoveanu, iar apoi să mergi două stații cu RATB-ul în traficul infernal de la ora 18:00, cărând un rucsac cu maimuțoi de pluș și portocale în spate, pare un scenariu suprarealist. În el joacă actori de prima mână: fotografi freelance, profesoare de istorie, polițiști, avocați, elevi de liceu, muzicieni, gospodine, sportivi și taximetriști. Cristi îi conduce prin spital și-i plasează prin saloane. Apoi, se așează să citească și el o poveste de seară fiindcă altfel „nu poate să adoarmă”.

În salonul 221 stau Andrei, 15 ani și Alex, 16 ani. Primul vine de la casa de copii și va rămâne în spital câteva luni pentru o operație la picior. E isteț și îi râd ochii. Imediat se lipește de Cristi și îl iscodește cu întrebările: „Ce-o să citească?”, „Ce înseamnă cuvântul cutare?”, „Are net?”, „Le-a adus daruri? Atunci înseamnă că e un fel de Moș Crăciun!”, conchide vesel. Alex e mai retras, tipul intelectualului, dar vine și el alături când încep poveștile.

„A fost odată în Cetatea Bagdadului un ins care era neînsurat și care era hamal”, începe Cristi o istorisire din 1001 de nopți. Imediat se dezlănțuie o feerie: mere, iasomie, nuferi albi, harbuji, boabe de mir, flori de rodie, acadele, gogoși răsucite, dulcețuri, baclavale, colțunași cu lapte și miere. Și câte și mai câte nu petrec alături de hamalul și cele trei copile din poveste. „Ce-o fi ăla havuz de apă?”, se oprește Cristi încurcat. „E un fel de butoi în care pui apă!”, sare Andrei. „Bravo!”, spune Cristi. „Ai câștigat o portocală pentru tine și câte una pentru fiecare membru al echipei.” Adică Alex și un băiețel de 3 ani care stă pe un pat alăturat cu mama lui și pe care l-au poreclit Sultanul. Toată lumea e fericită. Se filmează cu telefonul, se fac poze și se pun pe Facebook. „Nu ca să ne lăudăm, ci să arătăm că se poate.”

La Oncologie, copiii se strâng într-un salon unde mai mulți pacienți sunt la fir, adică au perfuzie și nu se pot deplasa. Își spun „chelioșii de la Maria Curie” fiindcă se tund scurt în timpul tratamentului de chimioterapie. Cristi se face că realitatea amară nu există și își continuă vizita. O ia pe Andreea de mână, o fetiță pentru care a căutat mult timp un jurnal violet, și cercetează saloanele. „Hai, tu ești secretara mea. Mergem să adunăm gașca.” În câteva minute, se instalează ad hoc o șezătoare.

„El este Fozi!”, le spune prezentându-le un maimuțoi cu gura mare și pe care îl ține pe mână ca pe o mănușă.

„Mai bine îi zicem Tifi sau Tweety fiindcă e galben!”, spune Andreea.

„Sau Ftizo și e toată lumea împăcată!”, spune Cristi în timp ce deschide cartea și își drege glasul. „O să citim din poveștile Șeherezadei. Știți cine e? E o indiancă ce i-a spus o mie și una de povești unui maharajah. Ăsta e un om foarte bogat și important din India.”

S-a gândit să demareze proiectul Biblioteca pentru copii anul trecut, profitând de valul de simpatie pe care se afla Taxiul cu bomboane (Kandia a lansat batonul Rom Autentic la el în mașină și i-a umplut portbagajul cu dulciuri, iar editura Litera a făcut sampling de cărți în taxi de 1 Martie și 1 Iunie, donând ulterior numeroase volume pentru copii. Acțiunile l-au făcut popular în București, dar și în câteva orașe din provincie precum Constanța, Iași și Timișoara). Acum strânge cărți de la cine e dispus să dăruiască și te cheamă să citiți împreună. „Nu e biblioteca aceea clasică în care trebuie să vii să împrumuți o carte. Ar fi aiurea să îi spui unui copil când mai are de citit să se întrerupă și să ți-o dea înapoi”, spune Cristi. Cărțile se strâng la ceainăria Serendipity (Strada Dumbrava Roșie 12), cafeneaua Cappuccino Story (Calea Vitan 17 A), Galeria Occidentului (strada Occidentului 11) sau pur și simplu în apartamentul lui care devine temporar „depozit”. Unii susțin că e inutil să împarți cărți în epoca internetului. „Fals! Nu toți au tablete și telefoane scumpe. În plus, cartea e vie, te dezvoltă, te trimite cu gândul în alte lumi, nu e ca un joc video care se încheie la un anumit nivel și gata”, adaugă Cristi.

Totodată, a vrut să anuleze tradiția generozității exclusiv de Sărbători și a transformat acțiunea într-una săptămânală. A bătut în cuie ziua de joi – pe care a numit-o Joia Tineretului -, fiindcă „luni e după week-end, marți sunt 3 ceasuri rele, miercuri e zi de post, vineri se pleacă din București, sâmbăta se iese în club, iar duminica e de recuperare”, spune Cristi. Acum, e Moș Crăciun din toate anotimpurile, cu fes, pantaloni scurți și tricou și are grijă ca cei mici să aibă măcar o seară veselă pe săptămâna în perioada în care stau internați. „Ei se bucură la orice jucărie, orice soldățel. Vin și îți spun: Să știi că ariciul tău mi-a purtat noroc la operație!”

Entuziasmul său e contagios. Într-o zi l-a sunat o doamnă și i-a spus că nu are bani, dar ar vrea să ajute altfel. Fiind de meserie kinetoterapeut, poate să vină la spital cu un prieten și să facă masaj mămicilor care au dureri de spate, după nenumăratele nopți dormite pe marginea patului. Zis și făcut. Joia următoare, Alina și Marcel au adus la spital scaunele de masaj și au oferit ședințe de relaxare pentru aproape 20 de persoane. Niște amici din Irlanda i-au trimis câteva cutii cu jucării și hăinuțe din care a împărțit vreo două luni. Alții aduc fructe, pernuțe, creioane colorate.

Vineri, înainte de Paști, în urma lansării campaniei pe facebook Pui de pernă pentru pui de om, Cristi a fost copleșit de voluntari și donații. Aproape 250 de pernuțe, alături de jucării, hăinuțe, dulciuri și cărți de povești, au fost împărțite copiilor din spitalele Marie Curie, Grigore Alexandrescu și Emilia Irza de către Iepurașul Albastru. A purtat un costum din pluș, cu un cap ca o minge, mustăți, dinți sclipitori și urechi pe arcuri. Câte nu-i strigau copiii: „Iepurașule, tu nu ai buzunare?”, „Ce iepuraș împiedicat!”, „Te-am văzut când ți-a căzut capul! Ești cam bătrân!”, „Iepulașule! Volbește mai tale! Ce!? Nu ai mâncat tot din falfulie?”, „Iepurașule, tu ai sanie? Dar reni ai?”, „Iepurașule, dacă ai timp să treci și pe la buni!”, „Iepuraș drăgălaș, ai fugit peste…La la la na na!”

De 1 iunie le pregătește o altă surpriză: cănuțe cu bomboane și mesaje motivaționale pentru toți cei care vor avea neșansa să-și petreacă Ziua Copilului în spital. A făcut și eveniment pe facebook, Dai cănuța cu bomboane și te scapi de ghinioane!

„Bucuria lor e o sursă de energie pentru mine”, spune Cristi. „Când pleci de acolo, levitezi. De fapt, mai întâi plângi și după aia levitezi.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vasile check icon
    Bravo lui și celorlalți. Sunt astfel de oameni peste tot în țară, care se implică și încercă să schimbe în bine vieți și nu sunt puțini.
    Ca o observație, „O mie și una de nopți” nu este cu maharajahi, ci cu emiri, șeici și alți arabi.
    • Like 0
  • Ingerii exista printre noi. Trebuie doar sa ai ochi sa-i vezi.
    • Like 0

Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult