Călărași, 1991. Un bebeluș de cinci luni și mai puțin de trei kilograme trecea din mâinile tatălui său în cele ale lui Geraldine, o irlandeză. Pentru bebelușul firav acel moment a părut doar o îmbrățișare care s-a schimbat cu alta.
A fost însă momentul în care i s-a schimbat viața, soarta, norocul. La începutul anilor ’90, soții Minton au văzut la televizor imaginile cu orfelinatele groazei, cu copiii pe vecie pierduți ai României și s-au decis să vină aici. Au apelat la serviciile unui „ghid” care îi ajuta pe cetățenii străini să găsească copii pe care să îi adopte.
L-au găsit pe Ilie, un bebeluș malnutrit care mai avea doi frați mai mari acasă. Copilul era atât de firav, încât părinții lui au crezut că nu o să supraviețuiască și s-au gândit chiar să-l lase undeva la un orfelinat. Mama lui n-a putut însă face asta, povestește Bryan. A ajuns în final să îl dea soților Minton. „Știu că m-au dat ca să mă salveze. M-au dat pentru că nu puteau să aibă grijă de mine și pentru că nu aș fi supraviețuit”.
Când a fost să dea copilul, mama sa n-a putut să coboare și să îl pună în brațele altei femei. A făcut-o tatăl său. L-au cumpărat părinții lui adoptivi de la părinții lui naturali?
„Nu am întrebat niciodată și nu vreau să aflu niciodată. Dacă aș afla că așa a fost, ar fi ca și când aș avea un preț. Nu vreau ca viața mea să aibă un preț”, răspunde Bryan. Este printre puținele lucruri pe care nu le știe cu certitudine despre adopție și despre rudele lui din Călărași.
Ajuns în Irlanda, în 1991, copilul a înflorit. Mama sa, asistentă de psihiatrie, și tatăl său, șeful unui spital, i-au dat toate oportunitățile pentru a crește, a se dezvolta, a deveni orice vrea el să fie. L-au încurajat să facă sport, l-au ajutat să depășească dificultățile la matematică, să își facă un portofoliu pentru facultate. A studiat doi ani designul în Irlanda și un an dezvoltarea de concept în Olanda. Ca lucrare de diplomă, a făcut un film care spune în scene extrem de emoționante, povestea regăsirii familiei și a originilor sale din românești. Un singur om lipsește astăzi din povestea lui de viață, cel pe care Bryan a tânjit cel mai tare să îl întâlnească. Mama sa naturală, care a murit înainte ca Bryan să o poată vedea.
„Aveam 7-8 ani și mă uitam la o carte cu steaguri și am alergat în camera părinților mei și le-am zis: Uitați, ăsta este steagul meu. Am început să îl desenez, roșu, galben și albastru și a fost prima dată când am realizat că sunt român”
În luna iunie a anului trecut, Bryan a venit în România ca să înțeleagă mai multe despre trecutul și cultura lui. Acum lucrează ca junior art director într-o mare agenție de publicitate din București. Legătura cu România a început încă de pe vremea când era foarte mic. Părinții adoptivi i-au păstrat numele pe care l-a primit la naștere, Ilie. Mai mult decât atât, mai au o fiică pe care au botezat-o Elena.
„Când părinții mei au venit în România, m-au găsit pe mine și au mai găsit o fetiță pe nume Elena. Când s-au dus să o ia și pe ea, au aflat că niște americani o luaseră deja. La scurt timp după aceea, mama mea a rămas însărcinată și a născut-o pe sora mea pe care a botezat-o Elena, în amintirea acelei fetițe”, povestește Bryan. Încă de când era foarte mic, atunci când erau la televizor meciuri în care România juca cu Irlanda, părinții adoptivi îi spuneau: „Uite, Bryan, țara ta. De aici ești tu!” „Aveam 7-8 ani și mă uitam la o carte cu steaguri și am alergat în camera părinților mei și le-am zis: Uitați, ăsta este steagul meu. Am început să îl desenez, roșu, galben și albastru și a fost prima dată când am realizat că sunt român”, povestește Bryan.
„Familiile mele sunt foarte apropiate, nu aș putea să le separ. Suntem o singură familie, nu două”
Când avea zece ani, părinții lui l-au dus în România să își cunoască familia naturală, pe tatăl său și pe cei doi frați și două surori. A fost copleșitor, pentru că a aflat că mama sa murise deja. 100 de oameni stăteau în poartă, nerăbdători să-l cunoască pe irlandezul plecat dintre ei.
Foto: Bryan Minton. Bryan este al doilea din stânga
„Acea experiență m-a lovit puternic. Să nu-ți cunoști mama și atunci când ai ocazia să o cunoști să afli că a murit. A fost ceva straniu. Știam că sunt familia mea, dar îi simțeam ca pe niște străini”, își amintește tânărul. Vizitele s-au repetat, mai întâi după patru ani, apoi după doi, apoi după unul singur. S-au apropiat, au început să comunice pe Skype, puțin în engleză, puțin în română.
„Familiile mele sunt foarte apropiate, nu aș putea să le separ. Suntem o singură familie, nu două”, spune Bryan Minton. Se simte privit cu drag de frații, surorile, nepoții lui. „I love you, Bryan”, îi spun unul câte unul pe filmul pe care l-a făcut acolo la Călărași. O duc greu și trăiesc în case sărmane, fără canalizare sau apă curentă. „Chiar dacă au foarte puțin, sunt foarte fericiți. Nu au griji, nu au presiunea de a reuși, nu au rate, trăiesc de la o zi la alta. Sunt mai fericiți decât noi, nu au niciun motiv de îngrijorare. Noi prosperăm, dar ne simțim atât de mizerabil. Ne facem griji despre slujbele noastre, despre ratele noastre, ne facem griji că copiii noștri nu sunt perfecți”, crede Bryan. Vrea să mai stea un an în România apoi să se multe la Londra, unde să lucreze tot în publicitate. Însă intenția lui este să ajungă în viitor să lucreze pentru o organizație umanitară, precum UNICEF. „Vreau ca toți copiii să aibă o viață atât de bună pe cât am avut eu”, spune Bryan.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De unde atata rautate si rasism?
Da, dupa cum va raspunde si Venom, articolul e scris pentru a arata ca in multe cazuri copii fara aproape nici o sansa in viata, datorita unor Oameni adevarati primesc acele sanse egale pe care ar trebui ca toti copii lumii sa le aiba.
Daca nu ati inteles asta, dar eu cred ca ati inteles si a vorbit doar rasismul d-voastra, ar trebui sa mergeti intr-o vizita la un "leagan de copii".
Sunteti mama? Cred ca nu, ca altfel nu ati putea fi atat de rece fata de soarta unui copil.
S-a razgindit cind si-a dat seama ca te multumesti cu mult prea putin!