
Foto: Profimedia
Georgescu are ceva al lui. Ați citit, probabil, că pe măsură ce se topește calota glaciară, cresc șansele să fim expuși unor virusuri și bacterii străvechi, conservate în gheață. Așa este și cu el: discursurile lui creează sentimentul că virusul fascismului a fost dezgropat și că, prin el, se manifestă la fel de puternic ca în perioada de apogeu.
Spre deosebire de acest Buddha de raft al fascismului, George Simion este o creatură politică mult mai tipică prezentului. Chiar dacă astăzi are o mai bună stăpânire de sine, din când în când iese la iveală adevăratul sine, evidențiat de nenumărate ori în trecut. Setea sa profund antidemocratică de putere este poate chiar mai pregnantă decât cea a lui Georgescu.
Unul dintre lucrurile la care mă gândeam zilele acestea este cine i-ar veni primul de hac celuilalt, pentru că astfel de personaje nu sunt dispuse să împartă puterea prea mult timp.
Nu vreau să comit și eu greșeala generalizării – între susținătorii acestor politicieni există diferite tipologii umane. Însă am sesizat răutatea profundă a unora dintre cei mai vocali. Pot înțelege dorința de dreptate și de pedepsire a politicienilor care au făcut rău de-a lungul anilor – în fond, și protestele de la Colectiv și Ordonanța 13 au avut această componentă. Însă, în cazul de față, ura se combină cu îndoctrinarea, dând naștere unei monstruozități ideologice care duhnește a sânge.
Mesajele liderilor sunt perpetuate fără niciun filtru al rațiunii, fiind însoțite de invective, atacuri la persoană, conspirații și minciuni atât de gogonate, încât n-ar trebui luate în serios nici măcar de niște copii. Pe lângă jigniri, când li se cer dovezi sau li se demontează afirmațiile, acești oameni răspund adesea în batjocură. În cel mai bun caz, evită răspunsul – exact cum fac și politicienii pe care îi admiră.
Nu-l cunosc personal pe Nicușor Dan. Nu mă număr printre susținătorii săi înfocați. L-am analizat cu aceleași instrumente și cu aceeași intransigență cu care i-am tratat pe toți politicienii, de-a lungul anilor.
I-am urmărit cu atenție comportamentul în timpul campaniei. N-a fost lipsit de greșeli, dar a dat dovadă de decență, echilibru, competență și demnitate. Discursul său a fost rațional și limpede. Am remarcat și atitudinea partenerei sale de viață, care s-a purtat cu bunul-simț firesc al unei persoane bine educate și a părut un sprijin real pentru soțul ei. Și în cazul acesteia, nota dominantă a fost decența.
Propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, Ilie Bolojan, a dat dovadă, în această perioadă, de un comportament similar: un om serios, echilibrat, cu un discurs clar și responsabil, fără accente populiste.
Din nou, nu-i cunosc personal pe niciunul dintre acești oameni. Am făcut referire strict la prestațiile lor publice din ultimele luni. Când va fi cazul să-i critic, o voi face, ca întotdeauna, fără ezitare.
Întrucât asistăm la o împărțire netă a țării în două tabere, în jurul lui Nicușor Dan s-au strâns oameni de facturi foarte diferite – o alianță conjuncturală, mult mai eterogenă decât cea a „suveraniștilor”. Printre ei se numără politicieni, „jurnaliști” și influenceri care sunt departe de a reprezenta modele de integritate sau calitate umană. Unii practică o propagandă deșănțată, adesea agresivă, uneori chiar dezgustătoare. Îi înțeleg perfect pe cei care se simt iritați de astfel de abordări, însă, în contextul actual, acestea sunt greu de evitat.
Oamenii de bună calitate nu jignesc și nu generalizează pripit despre cei care votează diferit. Din păcate, decența lui Nicușor Dan nu se regăsește în comportamentul tuturor susținătorilor săi. Unii au coborât ștacheta într-un mod lamentabil, recurgând la insulte legate de ceea ce presupun că ar fi etnia lui George Simion sau la atacuri bazate pe ceea ce insinuează că ar fi orientarea sa sexuală. Este exact tipul de discurs toxic regăsit și în cealaltă tabără – și la fel de inacceptabil.
Au reapărut și mesajele cu „muie”, de care orice om de bun-simț ar trebui să se delimiteze ferm.
Ar fi excelent dacă tot mai mulți susținători ai lui Nicușor Dan ar împrumuta din calmul și decența acestuia.
Pe termen scurt, este esențial să trecem cu bine peste această amenințare fără precedent la adresa democrației românești postdecembriste. Oricâte păcate le-am putea imputa – Iliescu, Constantinescu, Năstase, Băsescu, Iohannis, Ponta, Ciolacu – toți aceștia au cedat puterea în mod democratic. Cu Simion, Georgescu și cercul lor ideologic, nu putem avea această garanție.
Dincolo de alegerea președintelui, România are nevoie de cât mai mulți oameni care, în viața de zi cu zi și fiecare în profesia sa, să demonstreze virtuți: rațiune, decență, știință de carte, profesionalism, răbdare, echilibru, verticalitate, respect și grijă față de ceilalți. Așa se construiește o societate mai bună – nu prin ură și sete de răzbunare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dincolo de persoanele ajunse în finală, eu cred că nu putem clădi o societate sănătoasă înjurându-ne unii pe alții, ci încercând să dialogăm la modul cel mai decent cu putință.
George Simion poate fi „bănuit” de orice în afară de decență. Nicușor Dan nu este în niciun caz „specialistul” priceput la toate, dar dacă tot am ajuns în situația de a alege între cei doi (între noi fie vorba, ce variantă mai bună putea exista?), pentru mine e limpede cui îi țin partea.
Sper că va câștiga „turnirul”. În sprijinul nădejdii mele mă gândesc că „nu suntem toți neam de hoți și derbedei”, așa cum afirma doctorul Oprescu în urmă cu un deceniu (pentru cei care nu-și mai aduc aminte: individul ăsta a fost primarul general al capitalei!) înainte de a fi arestat. A dat bir cu fugiții, la fel ca Udrea, Mazăre și Ghiță.
Închei cu un îndemn: mergeți la urne, stimabili concetățeni! Alegerea vă aparține...
Fac și eu același îndemn:
Vă rog să mergeți duminică la urne (sau mai devreme, dacă vă aflați peste granițe) și să votați cu discernământ!
Este una dintre acele situații în care e nevoie de fiecare dintre noi pentru a opri răul.
„Democrația” în care trăim se bazează pe o majoritate. Dacă cei mulți și-l doresc președinte pe Simion, ce rămâne de făcut în afară de a accepta voința „poporului”?
Duminică bag în urnă votul meu pentru Nicușor, cu credința că e bine ce fac...
Într-adevăr, majoritatea decide, dar nu întotdeauna ce decide o majoritate este și drept sau bun. Minoritatea acceptă rezultatul, dar nu-și pierde drepturile – și nici vocea.
Și eu voi face la fel.
Poate că n-avem toate virtuțile posibile, dar nu suntem nici ultimile găini din coteț. Nu suntem nici puii abia ieșiți din găoace, care se iau cuminți după prima ființă de care dau când fac ochi. Nu-ntodeauna e iubitoarea cloșcă.
Să nu ne fie iarăși, rușine să spunem că suntem români, prin lume..
Noi (ăștia cărora le-a „expirat garanția” vieții) nu mai putem face nimic pentru a shimba orânduirea. Am „cotcodăcit” destul la vremea noastră fără să fim auziți.
Puii ieșiți din găoacea extremismului ciripesc (prin vocea lui Simon!) că Georgescu e „cloșca” de care are nevoie România pentru ieșirea din rahat. Îl punem premier și problemele țării dispar ca prin minune...
Spor la vot, prieteni! Ce votați, aia mâncați...
Altfel, omul e ca vinul, nu ca berea.. Ce-aș mai rade o halbă. :))
Cu CG premier, problemele serioase abia încep.. Așa că scuipați de 3 ori în sîn și ziceți, ptiu drace ! Vedeți că ultimul sondaj nu e chiar rău..
Noi sperăm, voi sperați, ei nu știu ce speră, că la ultimul sondaj..
Spumele berii mă ajută să înțeleg nimicnicia în care am îmbătrânit. Am scris câteva rime, cândva în tinerețe, la fel de inutile atunci precum acum. Le citez (aș spune că în zadar, da' cine știe?):
Mă înec
Plutesc în derivă pe-o mare-n furtună,
Să - înot în iluzii n-am timp să învăţ;
Colacul speranţei e-o mare minciună
De care m-agăţ...
Plutesc în înalte talazuri de spumă
Şi marea minciunii nu pot să o trec.
Zadarnic nădejdea-ntr-o lume mai bună
Când eu mă înec...
Înghit o minciună cu silă. Dar parcă
Zăresc după-o creastă imensă de val
Catargul speranţei înfipt într-o barcă
Plutind înspre mal...
Nu-i vis. E chiar barca speranţelor mele
O ultimă şansă la ţărm să ajung.
Cu ochii închişi de pleoapele grele
În ea mă arunc...
Dar vin marinarii la-ureche să-mi spună
Torente de vorbe ce nu le-nţeleg
Şi barca ia apă, vai! barca nu-i bună...
Mă-înec, ah, mă înec !
-8 februarie 1998 –
Ptiu drace! Scuip în sân și mă crucesc de trei ori, că așa se crucesc „credincioșii” care mai cred în sondaje. Lumea „slobodă” de părerea lui Putin spune că Simion e următorul președinte al țării. Eu nu cred în această manipulare.
Le-adun, așa cum am mai spus într-un folder numit Francisc.
Mă surprindeți cu ritmul care e diferit, aproape de fiecare dată.
Altfel, doar v-am spus că eu nu merg pe dulcegării (gen Alecsandri..).
Merg pe un demisec nefalsificat..
Mă bucur că vă plac rimele mele. Sunteți singura persoană care le apreciază, iar asta înseamnă că nu le-am scris în zadar...
Îmbătrânesc…
Îmbătrânesc degeaba şi mă cufund în tină
Tot aşteptând o ploaie ce nu mai va să vină…
Să vină cu torente, să măture în cale
Minciuni şi nesimţire, mişei şi haimanale.
Să vină viitura, să ducă peste mări
Cea clică parvenită a bietei noastre ţări.
Să vină furibundă, să tune, să trăsnească
Toţi hoţii şi mişeii din țara românească.
Să spele-ntr-o secundă tot jegul ăstor ani
Sătui de vorbe moarte şi „luminaţi” tirani…
Şi-mbătrânesc aiurea şi nici că-mi aflu vină
C-aştept demult furtuna ce nu mai vrea să vină…
Nu sunt vreun critic literar, dar simt când un act artistic e autentic.
La rock sunt multe trupe care copie, de la țoale la ritmuri și texte.
Dar falsitatea se vede de la o poștă. De-aia-mi place Cristi Minculescu, care chiar arde..
"Tu nu vezi că politica-i în trombă
Ca dragostele se sucombă.
Țara arde
Babele se piaptănă"
Memorabile versuri. Din păcate vocea „țipată” a lui Cristian Minculescu nu a fost auzită atunci când trebuia. Poate de-aia ne certăm acum...
"Și eu întors pe partea treia,
Cum se întoarce mortu-n groapă
Și-și vede în pământ femeia
Făcând amor cu doi bărbați de apă."
La astea poate Nicu Alifantis dacă s-ar băga. De ce nu și la versurile dvs..?
„Versurile” mele nu țin de cald unui popor nemulțumit. Cine naiba mai citește în prezent niște potriviri de cuvinte rimate în afară de dumneavoastră, domnule mg?
Trist e când punem poeții să tragă la șaibă. Când arăm ogorul cu Dacia..
Simple rime...
Norii stau grămadă, undeva la est,
Noi n-avem umbrele, nici măcar de soare
Ţara toată parcă-i un imens arest
Disperarea frige… Deznădejdea doare…
„Nu ne vindem ţara” o biată lozincă-i
A lu‘ Ion cel care vrea-a muri sărac.
N-am putea-o vinde. Asta numai fiindcă
O vândură alţii de juma' de veac…
Şi în loc de diguri, am făcut tratat
Cu marele frate din soare-răsare…
Peste biata ţară nori s-au adunat
Şi n-avem umbrele… Nici măcar de soare…
Cică o babă cam palidă la față, o-ntreabă pe alta și mai palidă :
- Ești vie ?
- Da.
- Păi și de ce nu faci struguri !?
Poate va ieși și soarele, 'tu-i soarele mă-sii de treabă.. Pe mâine.
Cântec
Foaie verde floare rară
A minciunilor povară
Se aşterne-apăsătoare
Peste ţară...
Foaie verde frunză lată
Adevărul nu se-arată
Nicidecum şi poate chiar că
Niciodată...
Foaie verde flori de tei
Văcăroi şi Chebelei
Au făcut din nesimţire
Obicei...
Foaie verde busuioc
Răul – tot pe primul loc
Adevăr şi echitate
Nu-s deloc...
Foaie verde foaie foaie
A minciunilor puhoaie
Nu-i zăgaz în ţara asta
Să le-ogoaie...
Ne sufocă, ne-mpresoară
Ne îneacă, ne omoară,
Foaie verde adevărul
Floare rară...
Eu nu vreau decât să trăiesc...
-unora, de mă-ntrebară ce vreau –
Eu nu vreau decât să trăiesc. Onest.
M-am săturat de-atâta vorbărie
Şi călăuză nu mai vreau să-mi fie
Lumina orbitoare de la est.
Eu nu vreau decât să trăiesc. Acum.
Nu mâine. Nu poimâine. Nici apoi.
M-am săturat de multele nevoi,
M-am săturat de-ntortocheatul drum
Pe care ni-l arată zâmbitori
Protagoniştii crizei actuale,
Tot felul de rebuturi sociale,
Tot felul de-mbuibaţi şi profitori.
Eu nu vreau decât să trăiesc. Cinstit.
Ca orice om cinstit din România...
Corupţia, minciuna şi hoţia
Îmi stă în gât şi nu pot să le-nghit.
Vreau să muncesc şi să câştig. Să râd.
Să cânt. Să pot dormi în pace
Că nu mai fac în viaţă ce nu-mi place.
Eu nu vreau decât să trăiesc. Atât...
Ca să vezi ce chestie. După 35 de ani vine unul ca Simion să mă prostească încă o dată...
Simion are clienții lui, dar nu la masa noastră..
La versurile astea eu aș băga un Queen :
https://www.youtube.com/watch?v=hFDcoX7s6rE
(mă refer la versurile dvs.)
Prind curaj când văd că am deja doi suporteri. Printre vechile mele notițe am găsit niște rime (din ciclul „poezii patriotice”). Le postez:
Urare
Spor s-aveți! (la muncă frate
Și nu la sporuri furate)...
Nu v-ar prinde germănaru‘
Cu sporu’ în buzunaru’
Cel atât de larg, pe care
L-ați împlut făr‘-remușcare.
Spor s-aveți! Nu spor din ăla
Ca să ne șutiți căciula,
Așa precum ați făcut
Trei decenii din trecut!
Ci un spor de-al sănătos:
Jos minciuna, hoții jos!
Știu că pare o lozincă
(am băut câta pălincă)
Însă cred că nu se poate
Să-i lăsăm pe cei cu coate
Ascuțite să ajungă
Să-și tot bage sporu’-n pungă
Iar noi, fraieri de serviciu,
Să le tot sugem cariciu’
(îmi cer scuze că-s vulgar,
scrie în dicționar!)
Și să-i tot alegem, frate,
Pentru că ei vor „dreptate”!
Dumnezeu de mi-ar tăia
Limba, nu m-aș supăra...
Există unul mai prost
Ce vorbește fără rost?
-februarie 2021-
P.S. Abia acum, recitind multe dintre textele scrise de-a lungul vremii (și postate pe diverse bloguri!), îmi dau seama că am pus și eu o „cărămidă” la temelia extremismului din prezent...
Mi-aș fi dorit să vin cu versuri proaspete, da' de la o vreme nu mai am starea sufletească necesară și m-a cam părăsit șI „inspirația poetică”. Ca să nu vă dezamăgesc, postez un plagiat „comis” în noiembrie 2021:
Vara
-„adaptare” după George Coșbuc-
Priveam fără de țintă-n sus
Și-n a politicii vâltoare
Îl văd pe Klaus la apus
Departe-n zări galbene dus,
Un mic pitic cu mintea-n soare
De pază țării noastre pus.
Ca o părere trecătoare
Un nor cu muntele vecin
(ce n-avea aripi să mai zboare!)
Ne-a-umplut văzduhul cu venin
Și vorbe rău mirositoare.
Privirile-mi (de bere bete)
Mi le-am întors către pământ
Și am făcut un jurământ
(Ca-n horă după-un vesel cânt):
Să nu ascult de „blonde” plete
Și mincinosul lor veșmânt...
În lan erau feciori și fete
Și toți cântau o doină-n cor;
Minciuna le sufla prin plete
Dar toți fugeau către izvor
Cu păcăleală să se-mbete.
Cât de frumoasă te-ai gătit
Patria mea! Ca o virgină
Cu zâmbet larg și chip iubit!
Aș vrea să plâng, sunt fericit
Că simt minciuna ta divină
Că pot s-aleg ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de-ocară plină
Că-n ea s-au înecat mereu
Cuvinte ce le-am tot scris eu!
O mare e! Dar mare plină
De bere în mormântul meu.
E totul fad, dar e lumină!
Închei comentariul cu un banc din tinerețea noastră (e posibil să-l știți, dar nu strică să-l repet):
Doctorul Petru Groza, aflat într-o vizită de lucru prin satele patriei, găsește niște cosași mâncând de prânz sub umbra unui cireș și grăiește:
-ce bine o duceți voi, aici la țară. Mâncați brânză, și-aia de oaie, beți apă rece, și-aia de izvor! Noi, la oraș, bem vin și ăla e vechi, mâncăm icre și-alea-s negre...
S-auzim de bine (dacă mai apucăm)!
Veşti bune
Optimist, fac analiză
Şi conclud, lucid la minte:
Vom ieşi curând din criză
Cu picioarele-nainte.
Viaţa merge înainte
Viaţa, să luăm aminte,
Trăită solo sau în doi,
E cert că merge înainte
Spre finiş: viaţa de apoi.
Tot un drac
În ţara noastră, cum vedeţi
Alegerile-s un blestem;
Ori cu cei treji, ori cu cei beţi
Acelaş rezultat avem.
Mai rău încă
Mânjii comunismului aleargă,
Tu, pe drept cuvânt, ai consemnat;
Că nechează ei, mai treacă-meargă,
Dar e rău că ne-au încălecat
Parazitism
De-a mamei pensie nu-i pasă,
Probând prin bar şi discoteci,
Că n-are şapte ani de-acasă,
Deşi-i acasă de treizeci.
Diplomatul perfect
Ce-afirm acum, nu-i tras de păr!
E diplomat de clasa una,
Cel ce prezintă, calm, minciuna
În ambalaj de adevăr.
Inadaptabilitate
Când cei mari gândesc puţin
La al naţiei destin,
E normal că-ţi pui în gând
Să rezişti! Dar până când?
Alta este problema
De un timp m-am lămurit
Că în patria română
Ea, speranţa n-a murit,
Rău e că mereu se-amână.
Apropo de expresia „Inginerie financiară"
E necesară o rectificare,
Pe „şuţi" nu mai e cazul să-i bârfesc
Spunând că ar fura din buzunare
Când este clar că ei „ingineresc".
Pensionarii
Zâmbind, cu un clipit complice,
Întreabă pe vecinul său:
Cum stai cu dragostea, amice?
Ca şi cu pensia, tot rău.
Extremismul e altceva și nu vă încadrați deloc acolo. Aparțineți mai degrabă curentului de normalitate, unde ar trebui să se regăsească întreaga societate civilă. Atunci nu ar mai ajunge premier un pavian cu mantie sau un maestru covrigar care compensează neștiința cu meditații la economie.
De exemplu, dacă cineva te înjură, poți alege să te ridici deasupra unui asemenea comportament.