(Foto: Facebook/Casa Regală)
Mă trimiseseră din redacţie la Palatul Elisabeta. „Du-te şi fă un reportaj de culoare despre cum îşi ia Regele Palatul..." M-am dus. Puhoi de ziarişti. Cine a făcut teren ştie că aceasta nu e cea mai elegantă meserie. Au apărut Regele şi Regina şi ne-am bulucit cu toţii peste ei, în uşa de la intrarea în Palat, să-i filmăm, să-i pozăm, să-i auzim de aproape. Coate împărţite în stânga şi-n dreapta, strigăte, busculadă. Copii de proletari obişnuiţi cu bruftuluielile şi cu aroganţele politicienilor, învăţaţi cu pumnii discreţi în ficaţi din partea SPP-iştilor, cu înjurăturile şi cu scuipaţii, eram în mediul nostru şi ne mişcam ca atare chiar şi în faţa unui Rege. Atunci s-a întâmplat ceva. Regele şi Regina s-au dat un pas în spate. Regina a spus doar atât:
- Poftiţi!...
Regele a tăcut privind prin noi. S-a lăsat liniştea. Aerul a devenit greu. Ne-am adunat sculele, ne-am îndreptat hainele mototolite în încăierare, am intrat unul după altul în linişte în Palat. Unii dintre noi cu capul în pământ, alţii încercând câte un „Bună ziua!" timid.
Nu ne judecaţi prea aspru. Nimeni nu ne învăţase cum să ne purtăm în faţa unui Rege. Credeam că suntem în Parlament, la Preşedinţie sau la Guvern....
Regele şi Regina au aşteptat până ce ultimul invitat a intrat în Palat. Ei doi au intrat ultimii.
A fost un moment în care am simţit drept copleşitoare celebra modestie regală, despre care tot auzisem vorbindu-se. Regele şi Regina nu erau nişte oameni pe care să-i iei în braţe. Spre deosebire de Ion Iliescu, preşedintele de atunci, nu se băteau pe burtă cu poporul. Păstrau distanţa, dar nu pentru că erau aroganţi precum era Adrian Năstase. Modestia, politeţea, buna cuviinţă pe care le purtau fără ostentaţie te ridicau, te făceau să vrei să fii mai bun.
***
Fusesem invitat de şefa mea la masa de Thanksgiving. Soţul ei m-a întâmpinat plin de entuziasm:
- Eşti din România?! Wow! Pe Regele vostru îl cheamă Michael. Este o istorie vie... Voi, românii, trebuie să vă simţiţi atât de mândri şi de norocoşi!...
După ce mi-am revenit din surpriză (nu te întâlneşti în fiecare zi cu un american pasionat de istoria familiilor regale europene), am bâiguit o confirmare. „Da, suntem norocoşi..." Adevărul e că nu mă gândisem prea mult la asta. La şcoală nu învăţasem despre Rege, după Revoluţie puterea a făcut tot ce i-a stat în putinţă să-l ţină departe de ţară, iar în România Mare i se spunea frecvent Mişu Bâl-Bâl, iar fetele lui erau descrise ca nişte iepe. Cei mai mulţi români îşi pierduseră orice amintire despre România regală, asta dacă avuseseră vreuna. Un preşedinte îl fugărise pe Rege pe autostradă, interzicându-i să se întoarcă în ţară, un altul avea să-l facă peste ani „slugă la ruşi". Niciodată Regele nu s-a coborât să le răspundă, niciodată nu a dorit „un drept la replică", oricâte lături i-au aruncat în cap noii conducători ai României, niciodată nu şi-a vorbit de rău ţara şi nu s-a arătat dezgustat sau dezamăgit de poporul său.
Nu, noi, românii, poporul acesta, nu ne-am simţit niciodată nici mândri, nici norocoşi să-l avem pe Regele Mihai. Şi, cu toate astea, un milion de oameni au ieşit în stradă să-i întâmpine revenirea. După acel moment de reală înălţare, ne-am întors la viaţa noastră cenuşie, la războaiele dintre noi, care continuă şi astăzi. Adevărul e că n-am avut noroc de conducători care să ne unească, să fie în faţa poporului, să-l ridice din noroi. Am ales democratic politicieni mici şi sângeroşi, care ne-au împins cinic în războaiele lor personale.
**
Prima dată l-am văzut pe Regele Mihai într-o carte cu regii României, pe care moşul meu o ţinea învelită în fioc. Seara se adunau vecinii pe la el să le cetească. El asculta şi Vocea Americii, aşa că le spunea şi istoria trecută, şi istoria prezentă, „că ei n-au de unde să ştie, de la Ceapeu?...” Minciuna comunistă a născut şi atunci, şi naşte şi azi pui vii. În zilele noastre, o vedem replicată în zeci de istorii alternative, manipulatoare şi ticăloase, care mizează pe comoditatea noastră intelectuală, pe lipsa de organ critic, pe inexistenţa unui sistem de valori pe care să ne sprijinim când suntem în cumpănă.
Nu pot să nu mă gândesc unde ar fi fost România astăzi dacă nu i-ar fi fost exterminate elitele după instalarea comunismului. Dacă am fi avut anticorpii morali naturali, nu ne-am mai fi îmbolnăvit atât de uşor de minciună, de hoţie şi de prostie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Imagini cu frumosul rege mai aveam si pe monedele păstrate de bunica.Mama era cam de vârsta regelui si-mi povestea ca bunicul care avusese un atelier de legătorie de cărți ,a legat o carte în piele și a scris cu litere de aur pe copertă,iar ucenicul lui,care așteptase ocazia să-l întâmpine pe rege,a fost fericit să ofere acea carte ,în mâna regelui,care tocmai a venit cu mașina la Cluj.Asta reținusem eu ,atunci la 7 ani,ca regele era frumos și iubit de oameni,că el conducea singur un automobil și oamenii se apropiau de el cu respect și admirație.
Citind asemenea texte, sper mereu că tâlcul lor va fi limpede pentru cititori, că cei infestați de minciuni tip averi pretinse de la bieții români, vor pricepe că e vorba despre proprietăți clare, doar parțial date înapoi...
Magistral! N-a fost nevoie să citesc mai departe!
Cati tineri mai fac asta astazi? Nu ca ar trebui, dar ca sa inteleaga oameni, termeni sau miscari despre care afla pentru prima data...
Daca ai o minima dragoste de Dumnezeu, atunci cand toate se prabusesc, Dumnezeu nu te va parasi niciodata si te va ridica mereu si mereu. Pentru asta, drept multumire trebuie sa iei aminte la aceste daruri, sa iti iubesti aproapele, tara si copiii si sa iti cinstesti familia. Romanii simpli, curati, inca cunosc ceea ce zic eu si de aceea Romania ramane un loc frumos in simplitate si mister, in care te intorci cu placere. Am fost pe 4 continente,dar misterul acela linistitor din manastirile Bucovinei nu l-am gasit in alte parti. Nu sunt un fanatic religios, nu merg decat f rar la Biserica si nu stiu inca multe despre religie si Dumnezeu, dar acea traire interioara pe care nu am darul sa o exprim nu am gasit-o decat in Romania. Nu poti cere asta de la oameni care au ucis tineri nevinovati, nu ai cum, dar oamenii ca mine vor intelege sigur ce am vrut sa zic. Poti sa ai toti banii din lume, fara Dumnezeu lipseste ceva, esti ca un om fara copii. Asta m-a ajutat sa descopar Regele Mihai, cum e cu Nihil sine Deo. Dumnezeu Sa-l ierte !
De pilda, Mihail Neamtu, e o persoana extrem de implicata in stabilirea unor repere morale si gandirea unei viziuni de viitor pentru tara. Sau dl Radu Moraru sau Vlad Voiculescu..
Cand mor, cadem pe spate.
Pana traiesc, orice ar face bun, gasim ceva de diminuat la ei. Ei, n-o fi chiar asa. grozav.....