După ping-pongul cu trimiterea legii dării în plată înapoi către Parlament din decembrie 2015, pozițiile pro și contra legii și ajustările făcute în ianuarie, ne aflam cam în același punct. Deosebirea majoră este că legea în forma actuală poate fi refuzată mai greu de către cei care i se opun, băncile comerciale. Aliații lor, Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană care au exprimat îngrijorări privind adoptarea legii, au pierdut din aplombul inițial, care avea la bază argumente pertinente împotriva acestei legi. Mai mult, Guvernatorul Isărescu a exprimat pentru primă data o opinie mult mai nuanțată, aparent chiar în favoarea legii, după ce în trecut BNR era în tabăra „contra”.
În aceste condiții, este foarte posibil ca în următoarele săptămâni să avem aprobată noua formă a legii, iar din aprilie aceasta chiar să intre în vigoare. Este bine, este rău?
Dacă mă gândesc la trecutul pieței bancare din România, este foarte bine: vorbim de o asanare a exceselor de creditare în domeniul ipotecar/ imobiliar din perioada 2005 – 2008. În acea perioadă, băncile în căutare de cota de piață au creditat proiecte din ce în ce mai nerealiste, trecând de multe ori peste linia prudențialității bancare și ajustându-și normele interne în consecință. BNR nu a intervenit atunci – o eroare evidentă, dar desigur că este ușor să criticăm astăzi poziția Băncii Centrale, când știm cum au evoluat lucrurile la nivel mondial și efectele crizei financiare.
Mai rău, în acea perioadă au fost finanțate multe proiecte „pe sprânceană”, iar de acest fapt se fac vinovați pe lângă afaceriștii respectivi, conducători ai băncilor comerciale, care au profitat personal – prin bonusurile încasate pentru performanța băncilor pe care le conduceau și alte avantaje - de acea stare de fapt. Finanțarea proiectelor nu a avut de multe ori nimic de-a face cu capacitatea reală de rambursare a debitorilor, nici cu o valoare prudentă a garanțiilor ipotecare: pur și simplu, bancherii s-au transformat în finanțatori ai unor presupuse câștiguri viitoare, pe seama așteptărilor nerealiste de creștere a prețurilor în domeniul imobiliar.
Și pentru a înrăutăți lucrurile, în fapt băncile au creditat întregul lanț – cerc vicios – imobiliar: cumpărarea terenului de către afaceriști „bine conectați”, finanțarea dezvoltării proiectului imobiliar și mai apoi finanțarea cumpărătorilor finali ai imobilelor respective. În felul acesta, dezvoltatorii imobiliari obțineau rapid profitul în vânzarea la un preț mult umflat al terenului și imobilelor construite, în timp ce riscul băncii se „disipa” către cumpărătorii finali de apartamente sau case... Iar băncile creditau de cel puțin două ori pe seama aceluiași activ. Riscul, veți spune, riscul al cui era? Desigur, al cumpărătorilor finali care au achiziționat imobile supraevaluate și le-au garantat nu doar cu activul respectiv, ci și cu veniturile lor prezente și viitoare.
Așadar, banca își asumă riscul volatilității prețului casei mele, nu al meu personal. Așadar, nici nu mai contează ce profesie am eu, ce salariu, ce perspective în viață: singurul lucru important pentru bancă devine casa pe care o aduc garanție
Concluzia logică este: dacă băncile nu au procedat corect (prudent), atunci să plăteasca! Pai da, doar că „băncile” sunt niște entități mai întâi foarte importante pentru economie, și în plus nu plătesc din „banii lor” decât în anumite limite, iar mai apoi din banii deponenților, dacă este cazul! Așadar, aplicarea legii dării în plată și la contractele deja existente pune băncile într-o situație foarte neplăcută: se pot trezi cu cheile de la casele multor debitori și fără banii din ratele plătite de aceștia. Până la urmă, banca a împrumutat bani către cei care și-au cumpărat case, deci ar trebui să primească înapoi tot bani. Nu de alta, dar banii aceia sunt ai mei și ai tăi, cei care avem depozite la băncile respective. Și cum noi nu cerem înapoi la depozite cărămizi și geamuri termopan, ci bani, înseamnă că băncile au o problemă de lichiditate! Simplu spus: băncile împrumută banii noștri cu dobândă; din această dobândă ne plătesc pe noi, își acoperă cheltuielile interne și eventual rămân și cu un profit pentru acționari.
Și așa ajungem la problemele legii dării în plată: prin sistemul stingerii obligației cu garanția (imobilul ipotecat), banca nu mai creditează așa cum este normal, o persoană (sau firmă) despre care are încredere că va plăti inapoi creditul din veniturile proprii, ci un activ, în cazul nostru o casă! Așadar, banca își asumă riscul volatilității prețului casei mele, nu al meu personal. Așadar, nici nu mai contează ce profesie am eu, ce salariu, ce perspective în viață: singurul lucru important pentru bancă devine casa pe care o aduc garanție. Din acest calcul simplist, băncile vor face cum știu mai bine: își vor asuma un risc cât mai mic. Altfel spus, îmi vor cere un avans cât mai mare din prețul imobilului pe care îl aduc în garanție și probabil vor mări și dobânzile și comisioanele în consecință. Cât de mult? Asta depinde și de competiția dintre bănci, de mersul economiei și așteptările economiștilor din bănci... dar și de bonusurile pe care conducătorii băncilor comerciale vor dori în continuare să le primească.
Va aduce aceasta lege o „curățare” a sistemului bancar, prin ieșirea de pe piață a băncilor mici și insuficient de puternice și printr-o sporire a eticii bancherilor? Probabil că oficialii BNR cred că da; eu din experiența pe care o am în sistemul bancar și în general în viață, știu că întotdeauna lăcomia personală este mai puternică decât normele instituționale.
Ce se întâmplă cu programul Prima Casa? Foarte posibil va dispărea. Sau, la fel de bine, băncile pot veni pe piață cu două produse ipotecare diferite: unul conform cu legea dării în plată, la care nu se poate aplica programul Prima Casă, unde avansul va fi mare și dobânda pe măsură. Altul, în care clientul va accepta explicit prin contractul de creditare, că nu va recurge la prevederile legii dării în plată și astfel va beneficia de un avans mai mic, dobânzi scăzute și eventual prevederile programului Prima Casă.
Și o ultimă întrebare: va aduce aceasta lege o „curățare” a sistemului bancar, prin ieșirea de pe piață a băncilor mici și insuficient de puternice și printr-o sporire a eticii bancherilor? Probabil că oficialii BNR cred că da; eu din experiența pe care o am în sistemul bancar și în general în viață, știu că întotdeauna lăcomia personală este mai puternică decât normele instituționale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.