Love story într-o galerie de artă. „Le-am povestit despre lucrări până când ne-am apropiat de cea care conținea cererea lui în căsătorie și atunci i-am lăsat singuri”. Roxana Dragu, la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu”

În anul 2015, Roxana Dragu a deschis în centrul Bucureștiului o galerie care funcționează la intersecția dintre viață și artă. Galerist, manager cultural și traducător literar, cu un un master în studii literare și editoriale obținut în cadrul Colegiului Emerson din Boston, Roxana Dragu a început să facă mai întâi o muncă de educare a publicului.

Cum să-i obișnuiești pe oameni cu arta

 „Meseria mea înseamnă să formulez conținut cultural pe care să-l împărtășesc cu comunitatea din care fac parte. Vând lucrări de artă, dar nu fac doar atât, pentru că o galerie de artă, mai ales o galerie de artă din estul Europei, presupune o muncă imensă în a educa oamenii și a-i obișnui cu acest limbaj limbaj absolut fascinant. Din cauza contextului istoric în care România s-a aflat și nu doar România, toată Europa de Est, această zonă a fost una care s-a dezvoltat destul de greu, din păcate. Ce înseamnă activitatea mea care îmi aduce și traiul de zi cu zi? O implicare în a modifica cumva percepția oamenilor, și nu doar percepția, dar a crea o comunitate. Asta s-a creat în jurul galeriei”, a povestit Roxana Dragu în timpul podcastului „În oraș cu Florin Negruțiu”, realizat cu susținerea glo Romania. 

Numele galeriei, Möbius, vine de banda lui Möbius, un model de suprafață cu o singură față și o singură margine descoperit în secolul al XIX-lea de doi matematicieni germani. „Este foarte interesantă toată chestia asta cu banda lui Möbius, dacă lași o furnică să meargă pe această bandă, indiferent de punctul din care pornește, ea va ajunge în același loc. Și atunci banda lui Möbius a început să fie cumva un simbol pentru infinit, dar și pentru reciclare, regenerare. Toate lucrurile acestea, plus un simbol puternic pentru transdisciplinaritate, care pe mine mă atrage foarte mult. Asta s-a văzut și din activitatea pe care am avut o în cadrul galeriei, pentru că nu facem noi organizăm doar expoziții și nu vindem doar tablouri”, a explicat galerista.

Într-un timp, ușa galeriei era deschisă 7 zile din 7, de dimineața până seara, tocmai pentru a-i obișnui pe oameni cu arta. Deși programul s-a schimbat, spiritul deschis al locului a rămas același. Oamenii pot intra și pot privi gratuit operele expuse și mai ales pot pune întrebări despre artă, lucru care se întâmplă mai rar însă, din cauza spiritului în general mai reticent al românilor.

Roxana Dragu își amintește însă de o întrebare neașteptată și memorabilă pusă în interiorul galeriei Möbius.

Un Da strigat în toată expoziția

„La un moment dat a intrat în galerie un tip, bărbat la vreo 20 și ceva de ani, s-a apropiat de mine și mi-a zis: Aș vrea să îmi prezinți expoziția. I-am prezentat-o și tot îl vedeam cumva neliniștit și în cele din urmă mă întreabă: Uite, eu vreau să te rog ceva, dacă pot să-mi aduc logodnica aici și să o cer în căsătorie. 

Și mi s-a părut așa foarte ok, am zis: Da, sigur, normal cum să-i tai omului speranța așa, din fașă. Și, într-adevăr, cam la o săptămână după asta a venit el mai întâi, a pus un bilețel pe una dintre lucrări cu Vrei să fii soția mea? La o oră distanță a ajuns și ea, au intrat amândoi ca și când s-au întâlnit în fața galeriei și eu, conform scenariului, trebuia să le fac turul ghidat până în momentul în care ajungeam la acea lucrare. Apoi asta s-a și întâmplat. Le-am povestit despre lucrări până când ne-am apropiat de lucrarea care conținea cererea lui în căsătorie și atunci i-am lăsat singuri. El, de altfel, s-a și așezat clasic în genunchi și a fost un da strigat în toată expoziția”, povestește Roxana Dragu.

Foto - Facebook Roxana Dragu

Este doar un moment din viața mai puțin cunoscută a unei galerii. Cum arată întâlnirea oamenilor cu arta?

„Depinde depinde de ce expunem. Am avut recent o expoziție la Combinatul Fondului plastic, „Realpolitik”, la care s-a râs foarte mult. Toți cei care au venit au râs, dar conținutul cumva setează și tonul și starea publicului. Oamenii ajung să interacționeze foarte interesant, cu un spațiu în care se întâmplă arta, arta are și partea asta, cumva magică, șamanică în ea. Primii oameni care au pictat în peșteri au făcut-o, pe de-o parte, într-un gest care îi ajuta să înțeleagă mai bine ceea ce vedeau și îi ajuta efectiv la vânătoare. Să vezi că zimbrul ăla e făcut așa te face să înțelegi mai bine, în goană vânătorii nu stai să te uiți exact cum arată și unde ar fi bine să-l lovești mai bine. 

Arta în sine o formă de a înțelege mai bine lumea, dar pe de altă parte, există toate aceste peșteri în care doar inițiații ajungeau, ajungeau în miezul peșterii, unde, cu ajutorul flăcării, reușeau să să facă aceste desene. Și, practic, la lumina care licărea pe pereții peșterii se crea prima formă de cinematografie într-un fel. Doar inițiații puteau să facă asta, deci arta are acest aspect ritualic, această dimensiune magică pe care o purtăm și azi noi. Nu cred că există un om complet fără a avea și această dimensiune în el inclusă”, spune Roxana Dragu.

„În școală, creativitatea începe să fie direcționată pe anumite canale și automat limitată”

Toți copiii desenează atunci când sunt mici și pare că toți ne naștem cu această abilitate, pe care ajungem să o pierdem din niște condiționări sociale. „În școală, creativitatea începe să fie direcționată pe anumite canale și automat limitată. O pasăre se se desenează așa, deci cu cioc cu aripi și cu două picioare. Și nu așa cum ai făcut tu făcut-o tu la 6 ani, când ai desenat-o pe hârtie, ori asta pune limite încadrează cumva gândirea în anumite șabloane. Și încet-încet pierzi chestia asta și oricum este este ca orice altă limbă, într-un fel pe care nu o mai folosești, încet, încet o uiți, dar pe de altă parte, informația în sine există în tine”, este de părere fondatoarea galeriei Möbius. 

În ultima  vreme, scena culturală a început să se dezvolte și în România, iar oamenii au început să fie din ce în ce mai interesați de artă. Dovadă stă și succesul expozițiilor Brâncuși și Picasso.

„Eu pot vorbi strict de scenă de artă contemporană, care s-a dezvoltat. Au apărut galerii noi, au apărut spații independente care sunt conduse de către artiști, au apărut muzee, s-a deschis primul muzeu de artă contemporană și modernă privat din ultimii 100 de ani. Au apărut fundații și entități, cum este Art Encounters, de exemplu, care a făcut posibilă expoziția Brâncuși, iar Muzeul de Artă Recentă L-a adus pe Picasso în București. Deci vorbim de un soi de efervescență care nu are cum să nu contamineze și publicul, pentru că, atenție, publicul din România cred că este foarte, foarte foarte influențat de calitatea conținutului care i se oferă și probabil că nu doar publicul din România. În momentul în care ai pe televizor tot felul de misiuni a căror calitate este îndoielnică, să spunem, cel puțin, când ești martor doar la discursuri conflictuale, conținut care nu îți aduce practic nimic bun, atunci sigur că nivelul de percepție și de înțelegere a oamenilor scade. În momentul în care aduci alt tip de conținut te bucură să vezi că reacția oamenilor este una pe măsură, deci se poate. Lucrurile astea pot fi reglate”, spune Roxana Dragu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp