Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Lucram în Anglia la o multinațională când i-am deranjat pe șefii mei cu o cerere de transfer mai „neortodoxă”: „Poate vrei în Australia, dar România?!…”

Corporatiști, clădire

Foto: Guliver Getty Images

- Și ce o să faci tu când ajungi în Australia? Ți-ai făcut vreun plan sau o să improvizezi la fața locului? m-a întrebat un prieten.

În următoarea zi a anului de grație 1998 mă urcam în avion cu destinația Adelaide, South Australia.

Emigram.

- Ba am un plan beton! Fii atent, mă angajez acolo la o multinațională care are filială și în România, învăț meserie cât cuprinde, în doi ani iau cetățenia australiană și, în maximum patru ani, mă întorc în România trimis de multinațională, în regim de expatriat. Ei, ce zici?

- Cum să te întorci, mă, ca expatriat, nu ești român?

- Ba da, da’ o să mă întorc în România ca cetățean australian, înțelegi? Am auzit eu că expatriații ăștia câștiga mult, oriunde ar fi ei.

- Hahaha, hai că-i bună!

Râsete, glume, clinchete de sticle și pahare, urări maxime…

Trei ani mai târziu, printr-un concurs de împrejurări extraordinare, îmi ieșise planul; parțial. Lucram pentru o multinațională, învățasem ceva meserie, luasem a doua cetățenie și lucram ca expatriat… în Anglia.

Greșisem doar țara.  

„Nu-i nimic”, mi-am spus plin de optimism, „e o chestiune de calibrare”. Cu prima ocazie mă opresc în România.

După zece ani de încercări, și la firme mai mici, și la firme mai mari, mi-am dat seama că, în domeniul meu, nu este așa ușor să te poți întoarce în țara natală trimis din afară. Trebuia să fiu într-o poziție oarecum de forță ca să pot negocia așa ceva.

Și s-a întâmplat. Într-o zi de primăvară, șefii firmei pentru care lucram ne-au dat de știre că o multinațională, cu o prezență serioasă și în România, ne-a cumpărat.

A urmat un speech al reprezentantului noii conduceri.

Pe un ton sacadat, noul șef, Martin, ne-a spus că nu e niciun motiv de îngrijorare (ei aș!), că totul va rămâne neschimbat (nu zău?), că unul dintre avantajele de a lucra într-o multinațională este posibilitatea de a te transfera în orice altă țara unde au ei filiale (bingo!) și că, dacă avem întrebări și alte doleanțe (Oho! Nu multe, doar una!), ne așteaptă la o discuție tête-à-tête în sala de ședințe.

Carevasazică, nu ne-am angajat noi la ei, ci ei ne-au cumpărat pe noi pentru că eram considerați buni în ceea ce făceam.

În sfârșit, m-am gândit eu, eram pe o poziție de negociere avantajoasă.

Și a început „peregrinajul”.

Fiecare dintre angajații firmei, în ordinea crescătoare a numerelor de pe tricou, și-au negociat joburile. Toți intrau ușor crispați și ieșeau cu zâmbetul pe buze.

Am intrat și eu.

- Buna ziua, Bogdan! Cu ce te putem ajuta?

- Buna ziua, Martin! Păi, având în vedere ce ne-ați spus mai devreme, vreau să mă ajutați să mă transfer la filiala din România.

Zdrang! I-a picat fața.

- Aaaa, România? Nu știu ce să zic… dar dacă vrei în Australia, cu cea mai mare plăcere!

- Mulțumesc pentru ofertă, Martin, eu vreau în România.

După câteva secunde de tăcere:

- îți recomandăm să vizitezi pagina noastră de internet cu joburile disponibile. Dacă găsești ceva care te interesează, te încurajăm să aplici online.

Am ieșit de la Martin cu un zâmbet tâmp pe față și în cap cu vorbele lui Jon Stewart repetate la nesfârșit:

„Welcome to democracy… bitch!”

Am mai stat la ei încă cinci ani, timp în care în care am reușit „performanța” de a nu fi promovat deloc. Poate că-i călcasem rău de tot pe coadă cu cererea mea neortodoxă de transfer. În aprilie 2016 am demisionat și am pornit o afacere pe cont propriu. La câteva luni după ce am început afacerea, am fost contactat de multinațională și întrebat dacă vreau să lucrez pentru ei în regim de subcontractor.

O nebunie!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am luat cetatenia australiana in doi ani, nu cetatenia britanica.
    • Like 0
  • Cum ai reusit sa iei cetatenie in Anglia dupa 3 ani? Sau poate nu am inteles eu bine. Eu locuiesc aici si nu pot aplica decat cand voi avea 6 ani de sedere. Poate imi vinzi si mie pontul.
    • Like 1
    • @ Alina Xenia
      Am luat cetatenia australiana in doi ani, nu cetatenia britanica.
      • Like 1
  • Corina check icon
    V-au crezut dus cu pluta, ori au presupus - corect sau nu - că aderați în sinea dumneavoastră la niște valori care îi incomodează.
    • Like 1
    • @ Corina
      De ce m-au mai tinut, atunci?
      • Like 1
    • @ Bogdan Misaila
      Corina check icon
      Din motive strict practice, fiindcă le erați util. Rar se dă afară din motive abstracte, presupun, dacă omul lucrează bine. În schimb, nu v-au promovat. Ca să nu vă contaminați colegii cu idei ciudate,.. mai știu?
      • Like 0
  • Bogdan check icon
    E peste puterea mea de intelegere de ce unii romani care au plecat in strainatate si care au avut succes vor sa se intoarca in Romania. Sa te intorci ca sa... ce? Ce-i asa de grozav in Romania in momentul asta de ai vrea sa te intorci? Inteleg sa te intorci cand o dai in gard epic, da atunci e un motiv serios, da altminteri? Vezi si tripla teapa cu inchiriatul masinii... enough said. Poate domnul autor va scrie ceva si despre motivatiile dorintei de intoarcere, pentru ca, sa ne fie iertat, mie personal imi scapa.
    • Like 2
    • @ Bogdan
      Baciu check icon
      Bogdan, eu sunt in aceiași situație, cetatean Canadian, lucrez pentru o multinaționala in Africa, am lucrat si in Asia si America de Sud si Canada pentru aceiași companie si visez sa lucrez pentru ei in România. Daca vrei e o nostalgie de caine batut, acolo unde a mâncat un os se întoarce mereu, chiar daca dai cu piatra sau batul in el. Lăsând deoparte avantajele materiale ce ți le oferă calitatea de ,,expatriat'' in România e o chestiune organica si genetica as putea spune reîntoarcerea la glie. Determinismul extern (mediul) influentează pe cel intern (genetic) al individului si la fel ca si in cazul fumătorului sau celui alcoolic nu te poti lasa de acest ,,viciu'' care este chemarea pământului. Am observat asta si la copilul meu care a trăit de mic in Canada, si care deși acum e adult cu o slujba in toata regula, il trage ața tot in România unde nu are nimic.Asta e genetica unui popor ce produce dependentă mai mare decât drogurile.
      • Like 4
    • @ Bogdan
      check icon
      ”Sa te intorci ca sa... ce?”
      De pildă:
      1. să fii alături de părinți în puținele zile care le-au mai rămas de trăit.
      2. să-ți împărtășești bucuriile sau necazurile cu prieteni (sau alt fel de rude). Pentru acest gen de activități, occidentalii apelează la serviciile unui psiholog. Noi, românii, folosim în același scop prietenii/rudele. Cu rezultate uneori mai bune, alteori mai proaste (cu accent pe prevenție - pt asta un prieten e mult mai bun decît un psiholog!).
      3. Există și oameni cărora le place pur și simplu etos-ul românesc (recunosc că e nițel exagerat să aduc exemplul prințului Charles însă e totuși potrivit pt exemplul de față: bani ca-n Occident, trai ca-n Ro).
      4. Există și emigranți care țin foarte mult la obiceiurile lor religioase. Personal, nu-i înțeleg (adică s-ar cuveni să își asume această ”lipsă” odată ce au hotărît să emigreze), dar respect această nevoie a lor. În unele cazuri, ei au reușit să-și uneasă eforturile și să cumpere/zidescă biserici în ritul dorit (eu locuiesc și muncesc în Ro, însă dintotdeauna am fost pentru DISTRUGEREA identității naționale a imigranților (pt că aceasta creează numai probleme: dacă ai emigrat într-o altă țară, atunci este normal, chiar moral, să ți se acorde cetățenia DOAR DACĂ autoritățile consideră că te poți dizolva printre ceilalți cetățeni ai statului respectiv (cu obiceiuri, cu tot). Nu-ți place, du-te acasă.
      În cazul de față, mi-e destul de clar că Bogdan Misăilă a emigrat din motive... economice (PT BANI). Deci nu că ura regimul sau etosul românesc.
      Și atunci, ce e așa ciudat că, avînd un salariu de nivel occidental, alege Ro??
      • Like 1
    • @
      Bogdan check icon
      In afara de primul argument, pentru mine personal restul nu sunt argumente serioase. Cu referire la punctul 2, adica in afara oamenii nu leaga prietenii? Nu isi impartasesc necazurile si bucuriile? Ca fapt divers cei mai buni prieteni ai mei de aici nu sunt romani. Culmea, romanii pe care ii cunosteam aici, romani pe care ii cunosteam dinainte de a veni, me evita pentru ca... pantof. Asta face parte din etosul romanesc sunt sigur.

      In ce priveste punctul 4, ai fi surprins cate biserici ortodoxe sunt in occident acolo unde sunt comunitati mari de romani. Credinta o poti manifesta oriunde ai o biserica, un preot, o comunitate de oameni de aceeasi credinta. Iar cat priveste "dizolvarea" nu, nu este nici normal nici moral sa se acorde cetatenia pe asemenea criterii, si de altfel cam nimeni din Europa nu o face. Sunt criterii clare, cel de baza e sa respecti legile, in rest poti sa-ti pastrezi ce identitate vrei tu, pentru ca asa e in democratiile liberale.

      Mi se pare ciudata alegerea tocmai pentru ca nu cred ca a plecat doar pentru bani, sunt sigur ca nu o ducea rau in Romania cu banii. Domnul Misaila nu imi lasa impresia ca a plecat sa puna gresie sau sa bage ranga-n bancomat.
      • Like 0
    • @ Bogdan
      check icon
      Sigur că se pot lega prietenii (uneori f trainice) și cu oameni de altă cetățenie. Ce intenționam eu să spun e că astfel de cazuri sunt totuși marginale (cît de marginale, diferă de la popor la popor). Știu și despre ”predilecția” emigranților români de a evita anturajul apropiat al altor emigranți români și am o explicație pt asta: pt fiecare emirant român ca dvs, o persoană onestă, există probabil cam 6-7 alți emigranți români care nu-și cîștigă traiul tocmai onorabil (sau n-ar avea remușcări să profite în orice fel de încrederea unui concetățean mai credul). N-am idee dacă există statistici oficiale pe această temă (mi se par cam imposibil de făcut).
      Cu privire la 'dizolvare':
      Nu ajută la nimic să-mi spuneți că 'criterii' și că nimeni nu o face (ei bine, toți greșesc!) sau că nu ar fi moral. Oricît mi-ați fi de simpatic, cuvîntul dvs nu-mi este de ajuns.
      • Like 1
    • @ Baciu
      Depinde de ce pleci. Daca o faci pt bani, te vei intoarce 100% in Romania. Daca ti-ai dat foc la pasaport odata ce ai emigrat, lucrurile sunt mai clare. Din ce am observat eu, majoritatea romanilor care nu s-au mai intors niciodata au fost din "editia" 1998-2004 chiar si mai devreme. Cred ca depinde de la om la om, eu sunt plecat de 3 ani si n-am nici cel mai mic plan sa iau vreo cetatenie sau sa nu ma intorc acasa. Poate e si o chestie subiectiva, traiesc intr-un desert, daca vad un munte, roua si cativa copaci o iau pe aratura, dar mai presus de asta, simt ca am fugit dintr-o casa unde niste teroristi au luat ostatici locatarii. nu ca am emigrat.
      • Like 1
    • @ Bogdan
      Stiti ce am cumparat din primul CAR? O pereche de pantofi. Atat am putut imprumuta, atat mi-am putut permite atunci.
      Asa ca am ales "patria untului" (Tutea).
      • Like 1
    • @ Radu Andrei Malica
      Editia despre care vorbiti nu se mai intoarce pentru ca, foarte probabil, copiii lor s-au nascut si au crescut in alte tari decat Romania. Au prins radacini acolo. In cazul meu cel putin de aia nu vreau/pot sa ma mai intorc deocamdata.
      • Like 1
    • @ Bogdan Misaila
      Aici aveti dreptate, daca deja copiii sunt la scoala, trebuie lasati sa termine scoala in sistemul de acolo, pentru ca tranzitia la sistemul romanesc, daca de mici au invatat altfel, este catastrofala.
      • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult