Copiii mici nu înțeleg noțiunea de viitor. Dacă îi spui vreunuia dintre ei că vă veți juca mâine, te va întreba peste un minut dacă ziua de mâine nu a venit deja. Pe de altă parte, noi, oamenii mari, nu dăm prea mult pe prezent. Prezentul este de sacrificiu. E plin de renunțări, amânări, limitări pe care ni le impunem fără milă și nouă, dar și celor dragi. Am da oricât din prezentul nostru ca să le oferim copiilor noștri ceea ce ni se pare a fi darul cel mai de preț: viitorul. „Dar, mami, mâine încă nu a venit? Când se face mâine?”
Suntem o altă generație de oameni ai căror părinți s-au sacrificat pentru viitorul copiilor. Vremea a trecut peste ai noștri, iar ei au lăsat fiecare an să le smulgă tot ce aveau mai bun: încrederea, forța, bucuria interioară, relaxarea, sănătatea.
Pierdeau în fiecare zi, având iluzia că, de fapt, investesc în noi, cei care vom avea să reușim să facem tot ceea ce ei înșiși nu au putut. Au pus peste lumea noastră mică acoperișul pe care l-au visat dintoteauna, în timp ce deasupra lui cădeau, din cupola lumii lor, bucăți mari de zidărie.
Ne-au pus în față un drum, o țintă și un munte de griji și de nesiguranțe, pentru că nu i-am văzut niciodată pe ei înșiși mergând, încrezători, puternici, zâmbitori, pe acel drum. Așa arăta lumea în care am deschis ochii, țara nu prea veselă pe care am primit-o moștenire.
Țara nu este a noastră, nici a urmașilor noștri, ci a urmașilor urmașilor noștri. Este poate una dintre cele mai toxice idei din istoria românilor, al cărei sens ascuns este acela că poți muta responsabilitatea pe generațiile care vor urma. Adevărul e că țara este în primul și în primul rând a noastră. A celor cu drept de vot, permis de conducere, declarații de completat la ANAF, putere de decizie asupra propriilor destine. Este dreptul și obligația noastră să contribuim la administrarea ei, este dreptul și obligația noastră să luptăm, aici și acum, ca să ne fie nouă bine. Să fim frumoși și sănătoși, să trăim în bunăstare și normalitate, să ne oferim bucurii, să învățăm, să evoluăm. Nu poți avea iluzia că vei putea lăsa cuiva moștenire ceva ce nu ai dobândit tu însuți înainte: nici averea, nici pacea inimii, nici perseverența, nici încrederea în sine.
Am cunoscut în ultima vreme oameni care fac, aici și acum, lucrurile să se întâmple. Unii pun pe picioare mici business-uri curate, alții se ocupă de proiecte caritabile, alții învață, nu pentru a obține o diplomă de doctor, ci pentru a-și îndeplini propria lor dorință de cunoaștere. Am întâlnit familii frumoase, în care părinții au grijă de nevoile copiilor lor, fără să uite de propriile lor nevoi. Pe unii dintre ei i-am văzut în piață, în timpul protestelor de după tragedia de la Colectiv.
Au trecut mai mult de două săptămâni de la drama care va întuneca atâtea destine pentru zeci de ani de acum înainte. În dimineața sfâșietoare de după, cei vii și nevătămați au deschis ochii în lume. Au văzut cum corupția ucide acum, nu cândva, nu mai târziu. Au înțeles că într-un minut și o secundă, cât a durat de la scânteie la iad, tot ce ai fost și ai visat vreodată poate dispărea, lăsând în urmă o durere care nu se termină niciodată. Au văzut oameni care și-ar fi dat tot viitorul pentru un minut în care să îl mai simtă în brațe pe cel care s-a dus cu sufletul lor cu tot. Atunci au ieșit în piață și au început să lupte. Nu pentru ziua de mâine, ci pentru cea de azi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Asta nu e viata e pedeapsa cu închisoare pe viata
Dar de ce singurul lucru pe care l-am ucis a fost comunismul .Cine nu ma lasa sa trăiesc respectabil politicianul care ia mită de la multinationala,de la firmele străine care fura tara,managerul care habar nu ar sa dea o solutie tehnica sau o decizie manageriala,marile puteri care fac tot felul de jocuri mondiale pe pietele internationale.Un lucru stiu sigur din experienta de viata pe care am acumulat-o totul se plateste raiul sau iadul exista in aceasta dimensiuna pe acest pământ in aceasta realitate.
Sigur imi pasa si de Romania nepotilor mei ... de natura si de tot ce ne inconjoara ...
Menţionez şi în treacăt, deşi, prea mult nu ma interesează, însă, sacrificiile de orice fel făcute pentru familie, ţin de natura umană, nu-s ceva specific României ori generaţiilor "de sacrificiu", astea sunt doar sloganuri, cel puţin după mine. Pentru că mă gândesc, chiar de-am presupue o Românie ca în cântarea celor de la Cassa Loco - Eterna şi fascinanta Românie, sacrificii tot ar exista, în loc să te duci să vizitezi toată lumea şi să-ţi laşi copilul acasă să fie crescut de dădacă ori bunici şi să te întorci când el are 5-6 ani, vei rămâne acasă să-ţi "sacrifici" timpul, pentru creşterea copilului.
În rest, articolul e bun, ar trebui luptat pentru ziua de azi, salarii mai mari, stabilirea unei pensii minime, căci este hilar să munceşţi 30-40 de ani şi pentru că, a dracu` treabă, te-ai îmbolnăvit mai grabnic şi mai tare cu ceva timp înainte de termen, să primeşti o mizerie de 350-400 lei pensie. Şi multe altele ar trebui schimbate în ţarişoara asta, cât mai repede, că noi poate mai avem timp, dar să-ţi duci finalul vieţii cu 400-700 de lei (în cazuri fericite 700), după o viaţă de muncă, e tragic. (Şi în cazul ăsta, nici măcar nu mă gândesc la "viitorul copiilor" ci la "sfârşitul bătrânilor", că până să vină viitorul mai întâi e sfârşitul.
Reamintesc ca englezii si-au taiat benevol tot CE SE PUTEA taia in finantele lor.Si odoarele daca ar fi nevoiti(de cifre) si le-ar taia si pe ala.
Odata zise astea...Englezii zburda" politic si strategic.Fac ce vor ei constienti fiind ca au temele"facute.Oooooups iar am inceput sa-i invidiez xd