Nu încerc să conving pe liberi cugetători sau pe atei de nimic. Îi rog doar să fie îngăduitori. Știu că Republica nu e o platformă de predici :) . Las la o parte mielul, ouăle vopsite și tot arsenalul culinar. Noi, romano-catolicii, le digerăm deja de o săptămână. Mai greu e cu digeratul sensului. Paștele este despre Cristos/Hristos. Nu putem să ne reprezentăm învierea lui din morți; asta din fericire. Dacă cineva de pe pământ ar fi fost martor ocular al învierii din morți a lui Cristos, înseamnă că ar fi fost vorba de o înviere fake. Dacă momentul învierii ar fi putut fi observat sau constatat de simțurile omenești, înseamnă că nu ar fi fost înviere cerească, înviere divină. Cu toate acestea, cei mai mulți credem cu tărie. Credem și mărturisim, dar avem nevoie să ne apucăm de ceva, avem nevoie de gesturi și de semne. De aceea primim lumina, aprindem lumânarea și cântăm Cristos a înviat! Celebrăm liturgia Învierii.
Dar Cristos nu a înviat din morți doar ca noi să luăm lumina și să o ducem repede acasă. Ar fi prea banal și la limita superstiției uneori dacă acea lumină nu aprinde viața și inima de prezență divină și de sens. Isus nu s-a întrupat în lumânare ci în om. Deci dacă primim lumina de Paști este ca să o aprindem în om. Cristos după învierea sa din morți nu mai e în lume ca înainte de moarte, pentru ca lumea să învețe să fie în El ca după înviere.
Dacă Cristos înviat din morți nu are nimic altceva mai bun de făcut decât să își petreacă timpul – pardon, veșnicia – cu apostolii, să le gătească și să mănânce cu ei, înseamnă că viața noastră pe acest pământ este importantă. Să redescoperim valoare gesturilor simple. Adevărata minune este să vedem cu ochi divini ceea ce este natural. Pentru că natura și omul tot El le-a creat.
Îmi doresc ca Învierea lui Cristos din acest an centenar 2018 să ne provoace pe noi ca națiune să ne iubim mai profund țara și veșnicia din ea. Să nu fim Iuda și să știm să-i recunoaștem pe cei care sunt. Să cultivăm oameni responsabili și integri. Învierea din morți a lui Cristos este celebrată liturgic, dar mai apoi este trăită social și familial.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ecumenismul, "pusul de acord" sunt posibilitati rationale, umane care nu functioneaza in domeniul revelat; sa ne pastram ortodoxia cum a fost transmisa de la apostoli si sfintii parinti fara "parerea de sine" luciferica ce ne sopteste ca putem "pune de acord", gasi o "solutie comuna" . Nu sta in puterile noastre "gasirea solutiilor".
Astăzi, la o săptămână după Paștele catolic, ungurii sunt chemați la urne să-și aleagă parlamentarii. Viktor Orban și-a inventat pentru campania electorală un dușman, nimeni altul decât George Soros ! Nu aflase probabil că acesta fusese deja nimicit de un voinic al "Statului pe plaja" de la Fortaleja, Liviu Dragnea, care, la umbra cocotierului, e ocupat cu studierea testamentului lui Costel Comana plecat la cele veșnice.
Hai să nu căutăm exemple nici în perioada în care erai ars pe rug, dacă îndrăzneai să contești existența divinității susținute de religia de stat, nici printre ingineri.
Statistica ne arată că oamenii devin mai puțin religioși pe măsură ce nivelul lor de inteligență crește; totodată, nivelul de religiozitate scade și pe măsură ce nivelul de civilizație al unui popor crește; cum devenim tot mai inteligenți, rezultă că nu trebuie decât să privim cum religiile actuale dispar încet din res publica.
Un pic de prudenta nu strica in lipsa dovezilor !
Copiii “evadează” dintr-un sistem de gândire care, indiferent dacă se bazează pe ceva real sau nu, promovează niște idei cu care, cred, cu toții suntem de acord: caritate, înțelegere, iertare, comunitate, iubire etc.
Acest sistem este înlocuit cu unul bazat pe individualism, concurență, romantism sau supraestimarea instinctului, câștig material și, nu în ultimul rând, urâțenie.
Ne “eliberăm” de niște idei care, false sau nu, ne ajută să trecem mai bine peste momentele dificile ale vieții. Data viitoare când pierdeți pe cineva drag, vă invit să NU meditați la faptul că a făcut parte dintr-un tot, că există o continuitate pe plan spiritual (amintiri, gânduri, idei) ale persoanei, ci să reflectați la materie, la bucata de biomasă care în curând se va dezintegra și a cărei amintire va dispărea complet în câțiva zeci de ani. Cum toate trăirile, toate frământările, toate eforuturile acelei persoane, și automat ale noastre, vor fi fost în zadar. Pentru că, până la urmă, ăsta este adevărul științific.
Că există persoane care găsesc acest exercițiu ca fiind unul extrem de greu și dificil este de înțeles și de compătimit. Fiecare dintre noi ne naștem și murim singuri și, între aceste două momente, avem o cruce de dus. Nu este nimic în neregulă să ne lăsăm inspirați, măcar un pic, de acela care a făcut-o cu așa multă demnitate.
Hristos a înviat!
Unele dintre cele mai puțin religioase popoare au unul din cel mai ridicat nivel de coeziune socială și de dragoste pentru celălalt.
Noi și copiii noștri - cei pentru care religia nu valorează nimic - am început să construim o societate diferită de cea pe care o cunoașteți voi, o societate în care fiecare individ este important și (pentru moment nici eu nu înțeleg pe deplin cum se întâmplă aceasta) fiecare este parte integrată a grupului social; așa că nu le mai purtați voi grija copiilor.
Cât despre suflet, de ce vă este atât de greu să acceptați faptul că murim și nu se mai întâmplă nimic după? De ce vă trebuie rai și iad (care, apropo, conform papei, n-ar prea exista)?
Avem 100 de ani în care să ne creăm propria imortalitate; Eminescu, Brâncuși, Gandhi, Martin Luther King JR, Nietzche, Mandela, Muhamad Ali etc au făcut-o - ei au dobândit viață veșnică prin ceea ce au realizat în timpul vieții efemere - pe noi cine ne oprește să o facem?
Societatea de care vorbiți, în care “fiecare individ este important“, dar nu și dacă este “credincios”, are o grămadă de învățat de la religii.
Personal, am acceptat de mult că nu exista iad sau rai, dar asta nu însemnă că îi desconsider pe cei care nu au făcut-o încă. Chiar nu înțeleg de ce unii sunt așa deranjați de ce crede fiecare.
Credeți că pentru Eminescu mai contează acum imortalitatea aia pe care, oricum, o capătă doar câțiva?
Creștinismul, cel puțin, o face accesibilă tuturor, chiar dacă doar ipotetic.
Dragoste pentru celălalt? Ce minciună propagandistică! Uite scrisoarea unei românce din Suedia, publicată pe YouTube:
"I have followed the situation which the media has centered on you from the very beginning. I come from Romania, a country which, I'm sure you know, has suffered under communism. I was born merely 2 years after the Revolution of 1989. Even today, more than 20 years later, the ripples are there. My generation grew up in the centre of those ripples. As far as I can remember, even as a toddler, I had made up my mind to leave my country in search of something better. I grew up in a family of intellectuals too. My parents always put great stock in academic achievement. My father bought me books. I read Piaget, Sartre, Dostoevsky in middle-school. I've always been inquisitive and deeply passionate. I started questioning things. That didn't go well. By the time I was in high-school, years of emotional abuse at the hands of bitter teachers of the old guard threatened to make me finally kneel. I would come home day after day, and tell my parents about this or that teacher shaming me in front of the whole classroom, talking me down, reducing me to tears. They kept telling me to bow my head. As a famous Romanian saying goes "The sword does not strike the heads that bow." The reason I would not, could not bow my head was because that meant going against my principles. Corruption was everywhere. Teachers got away with everything from openly asking for bribes in different forms to physically and emotionally abusing students. I barely graduated because of this. Everyone always told me I could have done much better for myself had I not been so hot-headed. Everyone knew I was right, especially the few teachers who were different. Everyone told me that I, one person, could never change anything. Almost immediately after high-school, I moved to Sweden. I immediately found myself to be the odd one out, once again, but not in a bad way. At the time, I thought it was amazing that I could voice my opinions and not be berated and shamed. I was embraced in almost every group at first, but treated warily. The more politically aware I became and the more I started speaking about issues no one would touch, such as mental healthcare and extreme political correctness, the more people walked away from me. Seven years later, I am weary. I live with my husband in one of Stockholm's ghettos. I stopped being a feminist because I simply couldn't be that idealist anymore who "wouldn't let the bad apples poison the batch." There were just too many bad apples. But I can't talk about any of this. Like you, to stand idly and NOT speak against societal problems is the worse alternative for me. Often, I am forced to stay silent. I have lost friends, and I am weary and tired. Stockholm University, the place I go to for my education, is an echo chamber. It's not the worst of the lot, but I most definitely cannot express my opinions out loud. I am considering starting a men's rights group, or a classical liberals' group and challenge others to discussions. My fear is that no one will join, and that the university's policies would serve as an argument against me and others like me. I suffer from chronic depression. Three days ago I came home crying from a family reunion. My in-laws are very politically correct, but allow discourse. My sister-in-law, however, is a close minded social justice warrior type, and when she's in the room, I'm usually silent for fear of causing scenes. I have adopted this manner after an incident in which I jokingly said "that's so gay" in response to two of our male friends jokingly acting like they were a couple. My sister-in-law immediately shut me down, and an awkward silence ensued. That put a rift between us. I should mention that I am bisexual, and three of the people present, including one involved in the joke, were bisexual people, and just laughed it off. Since then, out of respect for the rest of the family, I do not challenge her. But I am weary. Very weary. My husband and I live in a shithole, in a neighbourhood where they stab the pizza guy. It's cold and we have bed-bugs. Most of our neighbours have cockroaches, too. All I have of value in this life is my husband, whom I love deeply and who shares my views, and my dream of one day teaching others at university level, as well as continuing to learn and better myself. The latter has always been my dream, and the thought that I would have to give up my values to achieve it makes me contemplate suicide. I'm sorry for the long-winded letter, but I wanted you to know that your actions have given me hope like never before. I have had few teachers who have truly made me grow as an academic and a person, and I just want to thank you for being one of them. There are many like me, and you give us courage. Thank you. With respect, ~ Kitty"
Nu încerc să sugerez că religia deține adevărul absolut în materie de morală, ci doar că știe să promoveze mai bine unele idei decât o fac instituțiile seculare. Atât.
Însă, ateii încearcă să pună monopol pe inteligență, uită-te la comentarii. Și mă deranjează, nu pentru că aș fi eu mare credincios, ci pentru că este un discurs care nu duce la nimic și m-am săturat de același argumente puerile: cruciade, inchiziție, pedofilie și faptul că Dumnezeu nu poate fi demonstrat științific. Serios? Atât pot înțelege din religie niște persoane care, din punct de vedere intelectual, se consideră superioare?
Nu încerc să convertesc pe nimeni la nimic, doar încerc sugerez că religia a avut, și pentru unii încă are, un rol important în istoria gândirii umane. Cred că dacă ne-am concentra pe părțile bune ale religiei am avea foarte multe de învățat. De exemplu, cum să construim comunități. Nu zic că doar biserica poate face asta, ci că biserica a făcut-o până acum destul de bine.
Sunt parțial de acord cu concurența și individualismul. Consider că este un pic mai complex de atât, dar nu asta este important, ci unde s-a ajuns și ce putem face. Capitalismul extrem a devenit un soi de religie. Cel puțin, are unele caracteristici. Însă, am impresia că nu facem decât să căutăm pe cine să aruncăm vina în loc să căutăm soluții.
Si nu, nu doar ce ati mentionat dvs. sunt aspectele intelese din religie. Unii dintre noi am invatat ani de zile religie la scoala, fie ca am vrut fie ca nu, asa ca intelegem mai mult de atat. Ideea e ca pedofilia, cruciadele, faptul ca existenta lui Dumnezeu nu poate fi demonstrata stiintific etc. sunt argumente corecte si informatii care de multe ori nu se discuta in comunitatile mai religioase, la fel cum nu se discuta citatele din biblie care se contrazic reciproc, sau care sunt pur si simplu odioase (sunt unele in Levitic, de exemplu).
Nu este vorba de monopol asupra inteligentei, dar pozitia atee este consistenta din punct de vedere logic, in timp ce cea religioasa nu e.
Faptul că am învățat despre religie în școală nu înseamnă automat că înțelegem religia. Religia este ceva ce trăiește fiecare într-un mod unic și personal. Să spui că înțelegi religia pentru că ai studiat-o este ca și cum ai spune că înțelegi dragostea pentru că ai citit o carte despre dragoste.
Logica este fix motivul pentru care am o problemă cu poziția ateistă. Pentru că rezumă totul la logică și restrânge lumea asta la o formă binară. A fi sa a nu fi logic. Nu mă înțelegeți greșit, consider minunat faptul că putem construi mașini care au la bază acest mod binar, dar omul nu este o mașină, ci un organism care poate combina informația în aproape un infinit de moduri.
Și ca să exemplific: îmi puteți explica din punct de vedere logic muzica sau poezia? Este tot ce produce muzica sau poezia adevărat sau are la bază un adevăr? Contează asta așa mult? Sau, contează senzația pe care o produce în noi?
Nu am spus ca inteleg religia cu totul pentru ca am studiat-o in scoala, am spus ca inteleg mai multe aspecte decat cele enumerate de dvs. initial (pedofilie, cruciade etc.) pentru ca am studiat-o in scoala. In afara de asta adaug acum ca inteleg mai mult si pentru ca la un moment dat am fost la randul meu religios, pentru ca ce se face in scoala la ora de religie nu e educatie, ci indoctrinare. Analogia cu dragostea nu mi se pare corecta, sau cel putin cred ca e incompleta pentru ca, spre deosebire de religie dragostea nu vine cu un manual de utilizare scris (presupune-se) de o fiinta perfecta. De asemenea, nu e necesar sa fi simtit dragostea ca sa intelegi cum functioneaza, s-au facut studii pe tema asta: atractia fizica e data printre altele de simetria trasaturilor, atractia emotionala vine in urma contactului social prelungit (vedeti de exemplu: https://en.wikipedia.org/wiki/The_Proximity_Principle), s.a.m.d.
Pozitita ateista nu reduce totul numai la logica, foloseste insa logica pentru a justifica pozitia de necredinta. In rest nu propune nimic in legatura cu orice altceva. Ateu inseamna atat: nu am dovezi suficiente pentru existenta unui zeu/unor zei (sau in unele cazuri am dovezi contra unei asemenea existente), deci nu cred.
Muzica sau poezia, sa incerc. Muzica are la baza matematica, iar poezia, cel putin la inceputuri, avea la baza niste modele repetitive, niste pattern-uri. Omul vede in asa ceva frumosul, pentru ca un pattern e ceva previzibil, deci nu necunoscut, deci prietenos. Omului totdeauna i-a fost frica de necunoscut pentru ca este o fiinta fragila care poate fi usor omorata. Necunoscut poate sa insemne ceva potential fatal, deci necunoscutul provoaca frica si este (la baza, instinctiv) ceva neplacut. De aceea pattern-urile, modele predictive ni se par instinctiv frumoase si prietenoase. A fost adevarat cu modelele religioase (tuna pentru ca vrea zeul cutare, dar macar stiu de ce; insasi impresia de a avea o explicatie, un pattern duce la o oarecare relaxare: nu mai e ceva necunoscut), este adevarat cu matematica/fizica/etc., este adevarat cu formele de arta care se bazeaza pe un pattern. Omului de asemenea nu ii place sa fie constrans, sa i se restranga libertatea pentru ca si asta poate sa insemne un pericol (la nivel instinctiv: nu am suficienta libertate de miscare, sunt prada usoara), asa ca a fi constrans de pattern-uri in arta a creat o senzatie de repulsie sau angoasa in unii artisti, lucru care a dus la poezii cu rima alba, de exemplu, sau versuri (aparent sau nu) lipsite de sens.
Asa ca daca ar fi sa incerc sa gasesc un adevar la baza muzicii sau poeziei ar fi natura umana in forma ei de baza. Cat conteaza? In exemplul artelor probabil nu foarte mult, in cazul religiei ceva mai mult, pentru ca religia are influenta inclusiv la nivel politic.
Este propagandă umanistă, nu ateistă. Tocmai această parte umanistă a religiei mă face să-i văd meritele.
Da, exact, este o cârjă emoțională și chiar nu contează din ce rezultă, contează să funcționeze. Cu ce sunt mai presus alte cârje emoționale ca animalele de companie, consumerismul, alcoolul, drogurile sau antidepresivele?
Indiferent că recunoaștem sau nu, cu toții avem nevoie, mai devreme sau mai târziu, de cârje emoționale. Unele sunt mai simpliste, altele mai complexe, dar toate fac același lucru până la urmă.
Despre politete, da, de acord, sunt mai constructive discutiile politicoase in contradictoriu decat injuraturile. Cred totusi ca nu am injurat pe nimeni aici.
Cat despre toleranta, nu stiu daca lasitatea sau ignoranta ar trebui tolerate, mai degraba imi par probleme care ar trebui rezolvate. Cu educatie, consiliere etc.
Legat de concursul cu "cine e mai logic", cred ca rezolva cam ce rezolva si o dezbatere: 2 sau mai multe idei sunt puse fata in fata si aflam care este cea mai corecta si bine argumentata. Poate sa fie util cuiva de pe margine care nu e inca suficient de informat sau hotarat sa vada ce are de spus fiecare din parti.
Societățile au ajuns la nivelul actual de civilizație în momentul în care au introdus toleranța printre principiile lor de funcționare, toleranța inclusiv față de orientarea religioasă a celuilalt.
Oamenii sunt egali, ideile lor nu; dacă pe oameni îi respectăm pentru umanitatea lor, fiecare om inteligent trebuie să compabată ideile proaste atunci când le întâlnește, pentru ca persoanele mai naive să nu cadă în capcana lor sau să aleagă conștient, știind toate variantele.
Nu știu eu ce contează pentru Eminescu, știu doar că a ajuns nemuritor, iar creștinii, care nu au făcut nimic în anii petrecuți pe pământ decât să mănânce, să respire și să se roage pentru nemurire, sunt morți cu toții și au fost morți încă din secunda în care au renunțat benevol la capacitatea de a gândi.
Inteligența le este dată tuturor, însă rațiunea este dezvoltată doar de unii.
Vezi tu, toți oamenii trăiesc cu frica de moarte - știu că vor muri, știu că vor dispărea, însă nu ar vrea să o facă - așa că fiecare populație și-a imaginat ce se întâmplă după moarte. Dacă te uiți la marile religii, vei descoperi că toate îi asigură credinciosului nemurirea; celui care respectă morala religioasă îi asigură nemurirea într-un loc plăcut, iar celui care o nesocotește îi asigură nemurirea într-un loc îngrozitor (da, inclusiv reîncarnarea are la bază același principiu).
Așa cum am spus mai sus, omul își poate asigura nemurirea doar prin ceea ce face pe pământ; eu sunt convins că, dacă există, dumnezeul creștin nu l-a trimis în iad pe Avicena, iar allah nu a osândit-o pe maica Tereza; ei au viață veșnică dincolo, însă cel mai important lucru este că faptele lor le-au dobândit nemurirea aici.
Din punctul meu de vedere, ateii sunt la fel de lipsiți de rațiune precum bigoții, pentru că, la fel ca ei, își limitează înțelegerea vieții spirituale; la fel ca bigoții, sunt siguri de ceea ce cred că știu și nu se îndoiesc, deci nu cugetă, deci (pentru că amintit cineva de Descartes) nu există ca oameni; la fel ca bigoții, ei doar viețuiesc.
Educația nu se face începând prin a-i demonstra elevului că e prost, cum o fac mulți atei. Bine, mie îmi par niște oameni care doar încearcă să își crească ego-ul ăla fragil, dar este posibil să mă înșel.
Iar despre lașitate, să ne gândim la toți cei care mai degrabă au murit decât să renunțe la credință. Trebuie să recunoaștem, chiar dacă nu suntem de acord cu credința lor, că este nevoie de ceva curaj pentru așa ceva.
Dacă ne folosim puțin imaginația, acel instrument în egală măsură de important ca rațiunea, putem spune că mesajul este mai important decât ce s-a întâmplat factual.
Mesajul morții lui Iisus este că de moarte nu scapă nimeni (nici măcar fiul lui D-zeu) și că trebuie să începem să trăim pentru lucrurile cu adevărat importante din viața noastră. Iar când începem să trăim ca și cum urmează să murim, putem spune că începem să trăim cu adevărat. Sau, mai poetic spuns, "înviem".
Este cam același sentiment pe care îl simțim după ce am scăpat dintr-un accident sau am trecut printr-o experiență în care era să murim. Atunci când începi să-ți dorești să faci lucruri care contează pentru tine și nu ce îți spun alții că trebuie să faci.
Momentul acesta al anului este un mare memento mori cu catharsis ca bonus.
Despre educatie... da, OK, dar mergand pe analogia dvs., ce ne facem cand elevul vine cu o idee gresita de care e foarte convins ca e corecta?
Acum, nu pot sa vorbesc despre atei in general pentru ca sunt persoane si persoane. Pot sa va spun perspectiva mea: nu intru in genul asta de discutii ca sa-mi cresc ego-ul pentru ca am dat in viata de niste lucruri cu mult mai mari de ego-ul meu si pur si simplu nu ar avea rost, ar fi cumva chiar ridicol sa incerc. Ma deranjeaza insa lucrurile incorecte. Ma irita cumva atunci cand cineva vine cu o idee din dogma religioasa si o prezinta de parca ar fi realitatea incontestabila pentru ca pur si simplu nu e. Cam asta e.
Legat de cei care au murit pentru credinta lor, vorbim totusi de vremuri foarte diferite. Da, sa te sacrifici pentru ceea ce crezi e un act de curaj, nu contest asta. Sa luam insa in considerare ca in acele vremuri nu se stiau atat de multe lucruri despre lume si univers cat se stiu azi. Societatea de atunci nu era atat de rationala cum e azi, se ajungea mult mai usor la violenta (ma rog... sa zicem ca ne limitam la Europa, altfel ar trebui sa luam in calcul zone in care si astazi violenta e un lucru obisnuit). In contextul actual, cand stim si am demonstrat mult mai mult, a te tine mortis de o poveste antica, a refuza sa privesti realitatea asa cum e ea de fapt mi se pare ... cel putin aiurea. Sprijin emotional se poate gasi si fara religie. Exista familie, exista prieteni, oameni dispusi sa ajute.
Singurul scop pe care îl dau presupusei învieri este cel despre care am vorbit deja: se adresează fricii de moarte a omului și îi oferă acestuia speranța că, dacă respectă un ritual [idiot] stabilit de biserică, va dobândi viața veșnică, cântând cu îngerii despre cât de frumos este cerul.
Eu am început să mă eliberez de lanțurile pe care societatea noastră bolnavă le-a împletit în jurul meu în clipa în care am acceptat faptul că, după ce mor, este posibil să dispară orice urmă de conștiință; acest lucru m-a făcut să înțeleg că viața mea se întâmplă acum, pe pământ, și n-am suficient timp ca să ascult minciunile preoților care-mi spun că, dacă le dau lor bani, îi voi primi înzecit în următoarea viață.
Vă doresc tuturor același lucru; dacă toți bigoții din lume ar folosi timpul în care se aruncă cu capul în pământ în fața preoților ca să planteze și să îngrijească un copac, ca să aibă grijă de un animal, ca să ajute un copil, ca să învețe ceva nou și frumos, omenirea și-ar crea propriul rai pe pământ și ar uita de orice dumnezeu imaginar.
Când elevul vine cu o idee greșită, îi aplicăm metoda socratică. Dacă ateii ar fi mai creativi, în loc să caute să impună punctul lor de vedere, ar putea să formuleze întrebări care să dea de gândit interlocutorului. Astfel, toată lumea va învăța câte ceva despre celălalt și nici nu am mai da naștere la animozitățiile cu care ne-am obișnuit.
Prezentarea dogmelor ca fiind adevărul absolut este un reflex pe care l-a căpătat biserica după aproape 1700 de ani de analfabetism. Cum România încă stă foarte prost la capitolul ăsta, atunci nu este de mirare că biserica încă are un cuvânt de spus, chiar și în treburi seculare. Soluția nu este să ne luăm la trântă cu biserica, ci cu analfabetismul. Practic, trebuie să le oferim oamenilor o alternativă pe care să o poată alege, sau nu, în cunoștință de cauză.
De acord ca analfabetismul trebuie rezolvat, insa merita si biserica ceva critica pentru ca nu ajuta cu situatia asta. Nu promoveaza ideea ca oamenii sa gandeasca singuri, isi promoveaza propria dogma pentru ca din asta poate sa profite.
Faptul că incercați să îmi impuneți opinia dvs., ignorând pur și simplu punctul de vedere pe care vi l-am expus mă face să mă opresc aici.
Merită criticată, dar pe chestii punctuale și acesta este unul dintre ele. Nu zic acum că preoții ar trebui să-i învețe pe copii să citească, ca pe vremea lui Creangă, dar cum s-au putut mobiliza pentru strângerea de semnături pe o temă care nu ar schimba, oricum, cu nimic situația actuală, ar putea să dea o mână de ajutor și cu analfabetismul și multe alte probleme sociale care macină România.
Iar logica se dezvoltă exclusiv în baza ideilor preluate din exterior și prelucrate de propriul intelect; fiecare dintre noi este „tabula rasa” când se naște, avem doar o serie limitată de instincte și materia organică pe care urmează să înregistrăm cunoștințele ce urmează să le acumulăm și în baza cărora ne formăm capacitatea de analiză.
Mie nu mi se pare absurd să moară un dumnezeu oarecare ci să moară dumnezeul unei religii care spune că dumnezeu este nemuritor.
Chiar daca este un pansament spiritual pentru unii nu o face adevarata. Pentru o vreme si religiile politeiste au oferit un sprijin spiritual. Nu este nici o diferenta intre religiile moarte sau cele prezente, promit fara substanta acelasi lucru "deathless death" (Hozier: Take me to church). Daca te ajuta sa crezi o miciuna este problema ta dar nu te astepta sa o creada si altii, mai ales sa le-o impui.
Este o falsa impresie, religia nu apropie toti oamenii ci creeaza grupuri identitare iar neaderarea duce la discriminare/intoleranta.
"Educația nu se face începând prin a-i demonstra elevului că e prost, cum o fac mulți atei."
Asta e o jignire gratuita la adresa multor oameni. Chiar daca ai intalnit personaje atee care fac asta nu poti generaliza indirect asupra categoriei in mare. Nu exista o reprezentare a opiniei privind educatia specifica ateilor. Majoritatea lor promoveaza probabil principii epistemologice: argumentarea cu dovezi stiintifice.
"Iar despre lașitate, să ne gândim la toți cei care mai degrabă au murit decât să renunțe la credință. Trebuie să recunoaștem, chiar dacă nu suntem de acord cu credința lor, că este nevoie de ceva curaj pentru așa ceva."
Ai dreptate, unii au un curaj nebun dar asta nu merita respect ci evaluare psihologica. Nu mai departe de ei sunt toti cei care sar cu bombele in sus in numele islamului..
Când spun că "religia ne poate apropia", nu sugerez că toți am trebui să ne convertim, ci că religia are niște valori pe care le întâlnim și în lumea seculară și că în numele acestor valori se poate colabora. Asta dacă ne interesează să colaborăm. Dacă doar căutăm pe cineva pe care să înjurăm, atunci, da, începem să vedem grupuri cu identități diferite.
Deci cei care au murit în pușcăriile comuniste, la Jilava și la Sighet, au fost nebuni? Compararea acestora cu fanaticii religioși este cel puțin deplasată și de prost gust.
Religia nu apropie ci indeparteaza si este o sursa de intoleranta in raport cu alte grupuri sociale. E un fapt si nu poate fi contestat. Nu am injurat, nu inteleg de unde vine asta.
Am spus "curaj nebun" cred ca vedeti diferenta nu? Totusi.. disponibilitatea unui om de a muri pentru idealuri religioase nu credeti ca se apropie de fanatism?
"Este un fapt și nu poate fi contestat"... știți a ce sună asta, nu?
Credeam că e bine să fim critici și să privim lucrurile din toate unghiurile.
Nu, nu în toate cazurile. Acum dvs. generalizați. Oricum ideea cu curajul era alta.