Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

M-am dus duminică seara la protestul antibotniță și o singură întrebare nu-mi dă pace: „Oare oamenii aceștia nu se infectează?!”

Floricica Dansatoarea

Foto: George Călin/ Inquam Photos

Un tânăr negociază cu trei jandarmi că de ce nu-și dau jos măștile, ei nu știu că le provoacă hipoxie?!

- Dar tu de ce nu ți-o dai jos? îi răspunde agil unul dintre cei trei oameni ai legii.

- Mie nu-mi provoacă, spune sigur pe el tânărul.

E oricum unul dintre puținii care poartă mască la protestul antibotniță din Piața Victoriei, convocat pe rețelele sociale în ultimele zile, de când Guvernul și președintele au anunțat carantina de noapte și alte câteva restricții. Sunt câteva sute bune de oameni, aproape bat mia, tâmplă fierbinte lângă tâmplă, în fața Guvernului. Autoritățile nu se bagă, păstrează probabil distanțarea fizică. Polițiștii și jandarmii îi privesc plictisiți pe protestatari. De bunăseamă, nu li s-a spus să aplice legea care interzice aglomerația de oameni și nepurtarea măștii, așa că patrulează pe trotuarul din fața Guvernului, așteptând să treacă evenimentul. Unul mănâncă o șaorma. Îmi scot aparatul. Filmez mulțimea de la distanță, când un jandarm își face datoria și-mi spune să nu mai stau pe trotuarul lor. M-a văzut probabil oaie rătăcită de turmă și-mi indică să mă duc dincolo. Dincolo, adică la înghesuială, unde se poate respira în voie aerul tare al libertății, pentru că doar câțiva poartă mască iar alții o poartă șmecherește sub nas sau sub bărbie. Trec bulevardul și intru în mulțime.

 


Îmi pun ridicol două măști și nu-mi reprim un gând: „Oamenii ăștia nu se infectează?!” N-am văzut în ultimele luni de zile o adunare atât de mare de oameni fără mască.

Mulți își pun nădejdea în Cel de Sus ca să-i apere de infectare. Sunt și câțiva preoți și călugări, în jurul cărora oamenii stau ciopor. Mă plimb printre oameni și încerc să-i înțeleg. Citesc pancarte, schimb câteva vorbe cu unul și cu altul, trag cu urechea la ce vorbesc cei din jur, îmi notez scandările. În esență, pricep că este vorba de refuzul de a se vaccina. Mulți sunt convinși că pandemia asta este un pretext pentru a ne vaccina pe toți. Pentru alții, problema e și mai serioasă, ca de pildă pentru tânărul care are un afiș mobilizator: „În Iad cu masonii sataniști care ne conduc”. Înțeleg că se pregătește o nouă ordine mondială și că cei din Piață sunt Rezistența, ultimul bastion al libertății. Le recunosc pe două dintre eroinele mișcării, fata cu sparanghel și cealaltă, le-am văzut la Antena 3 făcând campanie pentru Gabriela Firea. Acum stau distanțate de mulțime, cu presa. Un reporter de televiziune le arată fericit gingiile. O regăsesc și pe Floricica Dansatoarea, cu care am făcut cunoștință acum câțiva ani la un protest împotriva lui Klaus Iohannis, la Cotroceni.

Mișcarea nu are neapărat un azimut politic, dar în esență e „roșie”, adică în opoziție cu „Iohannis criminal”, cu „Arafat necreștin” și cu „liberalii trădători”. Oricum, aflu de la un domn cu megafon că cei mai mulți sunt hotărâți să nu meargă la vot pe 6 decembrie, în semn de protest față de răpirea libertății, în lumina noilor restricții.

Părăsesc protestul gândindu-mă la povestea unei asistente de terapie intensivă, pe care am aflat-o zilele trecute. Când spitalul în care lucra s-a transformat în spital covid, multe colege de-ale ei au plecat de frică, dar ea a rămas din devotament față de pacienți. Pentru dăruirea ei, Dumnezeu a avut-o în pază și nu s-a infectat, deși a văzut cum doctori, infirmieri și asistente cad rând pe rând.

România a trecut de 10.000 de infectări raportate pe zi, iar medicii epidemiologi spun că cifra reală o aflăm înmulțind cu 5 sau chiar cu 10. Spitalele gem de pacienți în stare gravă, care stau și câte 12 de ore pe un scaun la camera de gardă până li se găsește un pat, așteptarea unei ambulanțe poate dura zile întregi, iar un test într-un spital de stat e deja un vis pentru zeci de mii de români. Mă gândesc că pentru personalul medical, pentru cei bolnavi și pentru familiile lor, precum și pentru milioanele de români care au respect față de celălalt și față de viață, protestul celor din Piața Victoriei, desfășurat sub privirile îngăduitoare ale autorităților, este o adevărată insultă. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Stiti ce e democratia? o orânduire in care toată lumea capătă ceea ce merita majoritatea. Deci de ce să ne mirăm?
    • Like 0
  • Peste tot in lume exista asemenea specimene,si va scriu din Australia,dar ,autoritatile ii iau pe "sus"pe instigatori,iar,demnitari de la partide nu exista printre acestia,ca in Romania,incepand cu FSN-ul zilelor noastre,ca sa nu mai spun de CCR si Avocata (zisa a poporului)care au data liber la bolnavi si contacti pe campiile patriei.
    • Like 1
    • @ Nicolaie Apolzan
      Delia MC Delia MC check icon
      Bine fac! În alte părți sunt ridiculizați, luați în balon, nu li se dă nas. În România până și negaționismul e politizat...
      • Like 0
  • Articol interesant care ne pune pe ganduri. Ce generatii de needucati.parsivi, neinstruiti, lipsiti de vreun orizont avem in tara.In majoritate, participantii la aceste manifestari ,,antinormalitate" sunt educati si nascuti dupa 1990.Ei sunt mobilizati de niste CRETINI care vor cu orice pret sa avem cat mai multi infectati si, daca se poate amanarea alegerilor.Ei nu au nici o importanta. Suntem in tara aprox.18 milioane de romani. Ce importanta au acesti 1000-2000 de aiuriti manipulati de acei cretini.Asa ca o vorba batraneasca zice ,,da-i in suparare"
    • Like 2
  • Simplă matematică: avem raportată o rată e infectări de 5 la mie, la protestul ală, conform articolului, au fost până într-o mie de participanți. Deci maxim 5 în toată piața purtători. Dacă ne mai gândim și că oamenii vizibil bolnavi nu se duc să protesteze, atunci cel mai probabil în piața aia ar fi putut fi 1, 2, chiar nici unul purtător. Aer liber, e destul de probabil să nu se fi întâmplat nici o molipsire.
    Și chiar dacă s-au întâmplat câteva, dacă nu sunt grave ci numai febră de câteva zile, cum a fost la Trump, atunci rezultatul nu este decât că le confirmâ neîncrederea în pandemie.
    Partea cu boicotarea alegerilor mă amuză cel mai mult, cei care o propagă, și cunosc și eu câțiva, sunt unii care ar vota cu PSD, iar cei care îi ascultă sunt tot votanți PSD. E interesant că pedesiștii încearcă să se convingă unii pe altii să nu voteze PSD la parlamentare.
    • Like 3
  • "protestul celor din Piața Victoriei, desfășurat sub privirile îngăduitoare ale autorităților, este o adevărată insultă. " AŞA ESTE. În Leipzig i-a împrăştiat cu gaz şi câini!!!
    • Like 2
  • Ar fi fost interesanf,dl.Negrutiu,daca ati fi intrebat manifestantii pe cine vad ei la guvernare in locul satanistilor ( or avea vreo idee cam ce sunt acesti “satanisti” ,or fi citit istoria Inchizitiei?) liberali?Ar fi tare daca ar zice PSD caci Rafila si/sau Cercel ii inchid in casa,cu masca pe figura si arunca cheia!
    • Like 4
  • :))))))))))))))) Ba se.
    Numai că 85%, mai ales cei tineri și cei cu un sistem imunitar antrenat, nici nu realizează c-au dat noroc cu dihania.
    Așa-i cu TOATE dihăniile, de la ciumă, holeră, sida și tbc la toată paleta de corone.
    • Like 4
    • @ Tibi Popescu
      Delia MC Delia MC check icon
      Dihăniile alea de care spuneți au omorât foarte mulți oameni care apropo, la vremea aia mâncau bio, petreceau timp în aer liber, aveau imunitate antrenată (igienă ca vai de ea), etc. Ei poate nu remarcă dar pentru rudele lor cu boli ori în vârstă ( pe care sunt convinsă că îi vizitează ori locuiesc împreună) nu cred că trece dihania neobservată...
      • Like 1
  • Corina check icon
    Nu mai intrați în mulțimile astea, domnule Negruțiu.
    Rețelele sociale ar trebui să le blocheze mesajele de convocare la adunări. Să le blocheze și conturile pe o perioadă sănătoasă, de vreo lună cel puțin. Am ajuns în punctul în care e corect și strict necesar.
    • Like 3
    • @ Corina
      Fiecare e liber sa creadă ce vrea. Dacă vrei instigare la cenzura poți sa te muti în Rusia
      • Like 1
    • @ ControlTheNarrative
      A acorda "libertate" unor dementi este sinonim cu a ne "plimba" printre violatori, criminali sadici si dementi, exact ce a vrut dragnea prin slugile lui si impotriva a ceea ce s-au ridicat cei retionali. Nu acorzi drepturi inconstientilor. Chiar nu ti-e frica? Nu-ti doresc sa te convingi cum ai merita.
      • Like 4
    • @ ControlTheNarrative
      Filbert check icon
      De crezut pot sa creada ce vor, idiotenia n-are limite. De respectat legi si regulamente insa, asta nu e optional pentru ca actiunile idioate ale unora pun in pericol pe alti multi.
      Timpeniile unora sint decontate de altii, asta e problema, de oameni in virsta, cu boli cronice dar nu numai. In plus, cei care trebuie sa-i ingrijeasca pe toti sint putini, epuizati si cu risc ridicat de imbolnavire/deces.
      • Like 6
  • In primul rand acesti oameni sunt lipsiti de educatie, si nici nu vor sa se educe - li se pare ca ei stiu totul, ei au toate solutiile, ei sunt megaexperti..... De acord, poate sistemul medical din Romania are lipsuri mari, dar oameni mai educati fac diferenta intre tarele sistemului medical si regulile acestea de bun simt.... una-i una si-alta-i alta. Da, nici mie nu-mi placeau prea tare orele de biologie, aveam o profesoara batrana caruia i se zicea "fosila"", dar pe vremea aia nu ne permiteam sa nu frecventam scoala, chiar si asa plicticoasa cum era. Astia sunt cei pentru care haosul (fizic si mental) este un mod de viata, cei care au chiulit de la scoala cu succes, nu au deschis prea multe carti in viata lor, au sfidat mereu bunul simt si asta fac si acum. N-as varsa nici o lacrima daca de-alde astia si-ar da duhul pur si simplu [pe strada; sunt doar o masa de manevra pentru unii politicieni, mai ales PSD-isti.
    • Like 1
    • @ andreea dragusin
      Sistemul medical este la pamant, la fel ca cel educational, pentru ca asa au vrut "conducatorii", unii alesi inconstient, altii numiti de cei alesi. Iar onor poporul a tolerat incompetentii si hotii. Avem ce am dorit.
      • Like 2
  • Parerist check icon
    Oamenii care nu cred în viruși nu fac viroze. Ei au alte patologii (deochi, aura dezechilibrata, energii violet inflamate, probleme de qi, etc).
    În viruși cred doar oamenii prosti și cei spălati pe creier în universități. Adevărul e însă în alta parte și doar cei câțiva aleși au acces la el.
    • Like 9
    • @ Parerist
      Servus!
      Seară spre deal.
      ... aceia face-vor dric!
      N-am a mă scuza,
      Purice N.
      • Like 1


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult