Foto: Google Earth
Ne dăm cu bicicleta în Herăstrău. Băieților le e foame și vor pizza. Îmi calc pe inimă și o pornesc spre terasele de pe malul lacului. Nu-mi plac terasele astea, pentru că-s construite pe spațiul verde, sunt pline de inși îmbrăcați în cămașă albă descheiată la doi nasturi, care fumează visători trabuc cu ochii spre apus, iar chelnerii au atitudinea aia de oameni cu două doctorate pe care doar faptul că sunt excentrici i-a făcut să servească la mese în Herăstrău. Pe scurt, fițe de-ți stă anșoa-n gât.
Știu un Il Calcio, am trecut pe lângă de multe ori. Terasa goală, perfect!
- Nu avem locuri, mă întâmpină o domnișoară machiată abundent, în rochie de seară.
- Niciunul?! îmi rotesc ochii peste toate mesele goale.
- Nu, toate-s rezervate.
Mă adaptez pe loc:
- Păi dacă banii mei nu e buni, mă duc vizavi.
Vizavi e Cucina Italiana, sună promițător și sunt și locuri.
- Două beri la băieții mari și trei pizze la băieții mici, comandă prietenul Edi pe nerăsuflate.
- N-avem pizza. Nici paste. Dar avem mici și șnițel cu piure.
- Păi nu sunteți cucina italiana?!
- Eram, dar acum suntem pe mâncare românească. Avem și ciorbiță cu afumătură, acum am terminat-o, e fierbinte. Dacă o luați, numai bine, că nu mai trebuie să v-o încălzesc. Și vine imediat...
- Păi dacă e fierbinte, două ciorbițe italienești la băieții cei mari și șnițele italienești cu piure italienesc la băieții cei mici.
Vin ciorbițele (călâi spre reci), le potrivim bombănind din pâine și ardei iute, și șnițelele (mai mult pesmet decât carne), le hăpăim negociind cu băieții, care ne aruncă priviri ucigătoare și vorbe de ocară când se prind că pizza are gust de șnițel.
- Vrem să plătim. Cu cardul.
- Ne cerem scuze, nu ne merge...
Zâmbesc, mă liniștesc, situația devine palpitantă.
- ... Dar vă poate duce un băiat cu mașina la un bancomat.
Plec cu băiatul. Mă duce la un BCR prin cartierele alea din Nord cu blocuri noi. Bancomatul se screme, gâfâie, calculează ceva și-mi restituie cu un piuit lung cardul. Nu merge:
- Boss, nu e bani!
Mergem la altul, la zece minute distanță. Un bancomat d-ăla nou, strălucitor, elegant cât de cât. Nici ăsta nu merge, deși a încercat mai mult decât primul. Îi mulțumesc că mi-a restituit totuși cardul, după ce l-a procesat de l-au trecut toate transpirațiile.
Băiatul de la terasă mă așteaptă intrigat în mașină:
- Cred că nu merge becereu... aruncă o opinie.
Bravo, Sherlock, eu zic să ne ducem în Ploiești...
N-ajungem atât de departe, pe la Promenada un bancomat Unicredit își face un pustiu de bine și îmi scuipă câteva bancnote salvatoare.
Ne întoarcem după 45 de minute la cucina italiana victorioși.
- Unde-ați fost, mă, la Ploiești? bagă o glumă Edi.
- Nu, m-a dus băiatul ăsta la o pizzerie bună și n-am putut să-l refuz..
Apropo, știți o pizza bună în Ploiești?... Am calculat că ies la jumătate de preț, cu drum cu tot.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
-Haz! de n-ar fi necaz.
...
Pentru week end-uri recomand călduros DOMENIUL MANASIA, 50 km de București. Un fost conac renovat impecabil. Parc, lux, rafinament, civilizație. Organizează pucnic-uri încântătoare.
"Boss, nu e bani!"- ce vocabular elevat au chelnerii din Herastrau...
e zisă de autor, după ce a extras cardul lui din bancomat, nu de chelner.
Să fim atenți când citim scenete despre... nimic nou.
P.S. "Eram, dar acum suntem pe mâncare românească" si "Boss, nu e bani!"- ce vocabular elevat au chelnerii din Herastrau...
P.S 1.. Am mai auzit una interesanta de la o cantareata tanara -tot din Bucuresti - care intr-un interviu la o televiziune spunea: "Acum, de cand s-a dat cu pandemie..."