Sari la continut

Generația B. Imaginea României care merge înainte

Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și fac lucrurile să se întâmple. Trimite povestea afacerii tale și o vom publica în cadrul proiectului susținut de BRD.

„M-am măritat cu primul care m-a cerut, convinsă fiind că nimeni nu m-ar mai dori după ce am fost violată. Aveam 18 ani”. La Cluj, primul grup de terapie pentru persoanele agresate sexual

Terapie de grup (Foto: Guliver Getty Images)

Foto: Guliver Getty Images

„Oare chiar așa tare să mă fi afectat și de asta să nu meargă nici relația cu soțul, chiar dacă asta s-a întâmplat acum mai bine de 25 ani? Nu mi-aș fi imaginat că ar mai putea exista vreo legătură... La început, relația noastră mergea bine, niciodată n-a fost perfectă, dar mi se părea că așa e normal și nici nu puteam aștepta ceva mai mult după ce am trecut prin ce am trecut. Cine m-ar fi vrut dacă nu mai eram fată mare? Așa că, m-am măritat cu primul care m-a cerut, convinsă fiind că nimeni nu m-ar mai dori după ce am fost violată. Aveam 18 ani. Oricum, am trăit cu rușine și frică mult timp. Atunci, un an n-am putut ieși din casă de frică și rușine, așa că mult mi-a trebuit să ies din starea aia, ca să descopăr acum că, totuși, mai sunt în povestea asta. E adevărat, atunci n-am făcut nimic, am lăsat doar timpul să treacă. A trecut și acum am ajuns aici. Nemulțumită, fără să știu de ce, nu mai am răbdare și mă simt mai mereu în control, încordată și furioasă”.

Iată așadar o temă de care nu vrem să vorbim. Nu acum, nici mai târziu și, dacă se poate, niciodată. Mai bine să rămână în cutia cu amintiri dureroase, bine ferecată în trecut. Pentru că cei care au fost confruntați cu „urâtul” din om știu ce înseamnă să fii rănit de acesta și cum e să trăiești cu dezastrul interior creat. De data asta, e vorba de victimele abuzurilor sexuale. Care nu sunt deloc puține. Cu care mă întâlnesc în cabinet. Secretele lor sunt dezvăluite în spațiul de încredere dat de alianța terapeutică. Fie că e vorba de o experiență dureroasă trăită în urmă cu mulți ani sau mai recent, toate, fără excepție, sunt tulburate de puterea cu care durerea acestei traume se manifestă și în viața lor actuală. Așa că, de aici, deschidem un nou capitol în viața lor. Dar mai întâi să vedem cam de unde pornim...

Cu atitudini rigide, uneori pline de neîncredere, slabe în fața deciziilor sau supracalificate ca să își dovedească puterea și capacitatea, ele pot fi surorile, vecinele, prietenele, colegele noastre. Și frații, colegii, vecinii, prietenii noștri. Care tac și poartă în ei mărturia unui dezastru. E adevărat, dacă la genul feminin e greu de recunoscut o asemenea traumă, pentru bărbați devine deja aproape imposibilă această recunoaștere. Dar are loc și față de ei.

De obicei, aceste mărturii nu au loc la prima întâlnire în cabinet și, clar, nu a fost tema cu care s-a venit în terapie. De cele mai multe ori, semnalul e dat de o doză prea mare de furie și / sau agresivitate, un control prea mare în relațiile cu cei din jur, control care ajunge să extenueze, o neîncredere sau neliniște interioară, o relație de cuplu neîmplinitoare, disfuncții sexuale etc. Așa că, de cele mai multe ori, abia după a doua sau a treia sesiune începe să fie pregătit terenul ca scheletul din dulap să fie scos. Pentru că un schelet, chiar dacă pare fără viață, mănâncă din vitalitatea și pofta de viață a omului care îl ascunde în el. Se hrănește din rușine, din frică, din neîncredere, din culpabilitate și tăcere...

De aceea, e necesar să creez mai întâi alianța terapeutică în așa fel încât să fie trăit spațiul de încredere și siguranță. Doar așa umbrele trecutului care zac adânc pot fi scoase din peștera interioară, acolo unde e conținută experiență traumatică. Orice săpătură în trecut, în dorința de a face curat și a aduce la suprafață lucrurile nespuse, blocate, tăinuite mult timp au nevoie să sfârșească prin a fi eliberate prin plâns, disperare, neputință ori furie ca să ajungem iar spre un mal în care să fie trăită siguranța, încrederea, puterea, echilibrul și claritatea interioară.

De fiecare dată a fost nevoie să săpăm, cu delicatețe și curaj, pentru a înțelege de ce relațiile persoanei abuzate nu funcționează, de ce este frigidă sau confuză cu privire la orientarea sa sexuală, de ce nu se bucură de viața sexuală, de ce caută și trece prin relații care nu-i oferă confort, de ce nu are încredere în cei din jur, de ce are nevoie de mare control în viața sa (control care îi poate exaspera pe alții) de ce nu se poate relaxa, de ce se îmbolnăvește des, de ce... etc. Sunt săpături necesare în adâncurile trecutului cu scopul de a face lumină și ca să înțelegem de ce anumite lucruri nu merg în viața persoanei când, culmea, nu există nici un motiv de supărare, aparent...

Simptomele pot fi diverse, de la migrene, tulburări ale somnului, insomnii sau coșmaruri, probleme ginecologice, disfuncții fiziologice, tulburări de excitație, aversiune față de bărbați, anestezie sexuală, rușine intensă, imagine corporală distorsionată, anorexie sau bulimie, mâncat compulsiv și până la vinovăție nedefinită, depresie, rușine cronică, un sentiment subiectiv de a fi pe deplin rău, de a fi diferit, de incapacitate de integrare în contexte sociale ori dificultate de a avea încredere în alții etc.

Răspunsurile emoționale și somatice care apar la victime, precum și blocajele mentale care se manifestă în urma unui abuz sexual afectează profund capacitatea persoanei de a stabili o relație de încredere cu lumea în care trăiește, cu posibilitatea ei de a-și pune în valoare capacitățile într-un mod sigur și echilibrat. Pentru că se regăsește într-o lume în care nu s-a simțit protejată, o lume în care răul e oricând posibil, o lume de la care se poate aștepta la orice. Mai puțin la siguranță, încredere și susținere. De aceea, să nu ne mirăm dacă victimele abuzului sexual sunt sceptice, au un grad mare de rigiditate corporală și mentală, dacă emoțiile le sunt înghețate, paralizate ori dacă se manifestă cu un grad mare de furie sau cu o tăcere și o retragere într-un spațiu de necuprins. De ce? Pentru că un viol nu e niciodată anunțat, are loc într-un context de surpriză și sparge orice zid de siguranță al persoanei, îi alterează încrederea, puterea, demnitatea și certitudinea individuală. În plus, un abuz urmat de tăcere dă agresorului putere. Iar asta îi dă putere să abuzeze în continuare. În plus, persoana vătămată se poate scufunda ușor în insula singurătății, a disperării, a trecerilor bruște de la o stare la alta, într-o încercare disperată de adaptare la lumea în care trăiește.

De aceea, victimele abuzurilor sexuale au nevoie să își recâștige încrederea, forța interioară, curajul de a se arăta și de a-i întâlni pe alții, de a oferi încredere și de a se deschide spre noi experiențe de viață, de a se confrunta cu lumea în care trăiesc și de a se poziționa. Trauma unui abuz sexual cere să fie procesată, în așa fel încât fiecare persoană care a trecut prin această experiență să simtă că are ocazia să se împuternicească, să se valideze și să se afirme în noi contexte, cu noi capacități de manifestare spre noi orizonturi.

Și pentru că temele din cabinet mă cheamă și mă inspiră, am decis să creez primul grup de terapie destinat persoanelor abuzate sexual. Nu le voi mai numi victime pentru că energia victimei sufocă și menține persoana într-o poziție slabă, pe când intenția mea este de a le reda puterea și demnitatea, forța de a se poziționa, de a-i privi pe cei din jur, de a se confrunta cu alții, de a se arăta lumii cu ceea ce sunt și au de oferit, de a se recunoaște în deplinătatea capacităților lor, de a-și face auzit glasul. De a se elibera și a-și oferi dreptul să trăiască liber.

În curând, la Cluj-Napoca va începe primul grup terapeutic destinat persoanelor care au fost abuzate sexual. De ce un grup terapeutic? Pentru că energia grupului dă putere și susținere, iar membrii săi descoperă că nu sunt singuri în această experiență și au ocazia să se privească și să se valideze reciproc. Apoi, e mai ușor să oferi încredere unor persoane cu care împarți o experiență de viață comună pentru că știi că vorbești aceeași limbă și te poți înțelege. E mai ușor să te arăți în fața lor și să prinzi „glas”, să îți verbalizezi suferința, pentru că într-un asemenea grup simți că ai un loc al tău, ești înțeles și acceptat, fără să fii judecat, e un spațiu în care fiecare descoperă siguranța, încrederea în sine și în alții, susținerea, încurajarea, împuternicirea și resursele interne. Astfel, persoanele au ocazia să treacă împreună printr-un proces în care pot să își resemnifice experiența trăită și descoperă împreună cum se pot inspira reciproc, folosindu-și resursele interioare de care dispun și pe care le pun în comun.

Asta pentru că nimeni nu merită să păstreze în adâncul său o așa mare durere. Și pentru că, foarte probabil, suntem datori și cu o fericire...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sper sa isi faca si ele curaj cum iti faci tu timp pentru inca o treaba de-asta...
    • Like 0


Îți recomandăm

Valentin Popa - Foto Octav Ganea

Ceea ce face în ultimele luni, mai ales în ultimele săptămâni dl. ministru al Educației a provocat reacții din partea corpului academic din România: studenți și cadre didactice, universități vizate au reacționat față de modul barbar în care un ministru, profesor universitar, rector al unei universități acționează în managementul (defectuos) al unui sistem, Educația, considerat, conform legii, o „prioritate națională”. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Citește mai mult