Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Mahalagii din toate ţările, uniţi-vă!

Protest 21 iunie

Am plecat într-o zi de noiembrie. Deşi aveam un job bun. La 25 de ani făceam exact ce îmi plăcea cel mai mult şi fusesem trecută recent de la jumătate de normă la normă întreagă şi de la un salariu de 100 de dolari pe lună, la 163. Acum pare puţintel tare, dar ca să înţelegeţi, eu atunci câştigam la fel ca mama mea după 25 de ani de muncă. Chiar şi aşa, respiram un aer lipsit de speranţă. Cu ceva vreme în urmă îl votasem pe Iliescu, ca să nu îl votez pe Vadim. Mi se părea oribil, abject, de neimaginat.

Am ajuns în Italia, studentă, având în buzunar 463 de dolari ai mei. Teoretic în bancă aveam 5000 de euro pe care mi-i împrumutase un unchi (să-i dea Dumnezeu sănătate). Dar ăia erau banii lui. Trebuia să îi restitui de îndată ce ajungeam acolo. Nu calculasem costurile cu comisioanele bancare, aşa că nu am avut toţi banii. I-am rămas datoare cu 50 de euro, pe care i-am restituit mai târziu. 

Am învăţat italiana cu viteza luminii. Trebuia să găsesc rapid un job: chiria la căminul universităţii era de 266 de EUR pe lună. O sumă fabuloasă care a redus drastic din cei 463 de dolari cu care venisem. Cursul de italiană începea abia peste câteva săptămâni, aşa că m-am dus la bibliotecă, mi-am luat cărţi de gramatică şi am stat 3 săptămâni cu fundul pe scaun. Când m-am ridicat, vorbeam fluent o limbă din care înainte nu ştiam o boabă. Drept e că la început vorbeam cu grijă şi mai pe scurt, ca să nu risc greşeli de exprimare la agenţiile de muncă la care făcusem cereri de angajare.

Am găsit un post la o fabrică de produse de panificaţie. Uneori din fabrică veneam direct la cursuri şi cred că îmi mirosea părul a pâine. Dar nu aveam ce să fac. Mă aşezam mai departe de colegi dacă erau locuri şi speram să nu se simtă prea tare. Colega mea de cameră, o albaneză din familia fostului dictator, ăla care fusese mai rău decât Ceauşescu, îmi povestea despre viaţa ei de lux din Albania şi se plângea că bursa primită nu îi ajungea. Noroc cu ce îi trimiteau părinţii şi cu joburile de ‘ragazza imagine’ din discoteci. Eu o cam invidiam pe albaneză, în stilul meu cumpătat, încercând să mă pun în locul ei. Cum ar fi fost să fi fost eu vreo nepoată a lui Ceauşescu, crescută în puf, cu lumea la picioare? Nu mi-ar fi fost greu acum să stau cu o albaneză pârlită în cameră de cămin studenţesc, într-un oraş mic din Italia? 

Nu plecasem cu ideea de a rămâne, ci mai degrabă cu ideea de a lua o gură de aer proaspăt. Aşa că după 10 luni de studiu m-am întors. În primele luni în Italia fusese tare greu. Nu cumpăram niciodată carne şi luam untul cel mai ieftin. La fel şi pâinea. Cea mai ieftină pâine era cea nesărată, aşa că am mâncat pâine fără sare o bună bucată de vreme. De la o vreme, însă, începusem să îmi cumpăr şi carne, ba chiar şi suc uneori. Reîntoarsă în România, m-am dus la cumpărături şi am lăsat jumătate de salariu (crescusem la 200 de dolari) în magazin. Uitasem cât de greu era în România şi abia atunci mi-am dorit cu adevărat să plec.

Am dat examen la doctorat şi am transferat frica zilei de mâine în titlul de doctor în cooperare internaţională şi dezvoltare durabilă. După un timp am revenit din nou în ţară. Fiind fără bursă şi fără fonduri pentru cercetare, mi-am spus că mi-ar fi fost mai uşor să fac cercetarea în România, în paralel cu un job full time. De data asta aveam un salariu care îmi permitea să îmi iau şi pâine şi mezeluri şi salată în acelaşi coş. Dar îmi era aşa de dor de Italia, încât multă vreme am făcut un fel de navetă. Au apărut şi zborurile low cost, o adevărată binecuvântare pentru oameni ca mine care începeau să aibă o viaţă şi aici, şi acolo. 

Am început să mă gândesc mult la conceptul de trans-naţionalism, care era tot mai discutat la nivel internaţional, pe măsură ce lumea devenea tot mai „diasporizată”. Mi-am dat seama că eu am vocaţie pentru asta, că sunt exemplul de manual. Perfect integrată şi aici, şi acolo, vibrând şi la problemele de aici, şi la cele de acolo, neştiind uneori care e aiciul şi care e acoloul şi făcând ca asta să nici nu mai conteze cu adevărat. Şi înţelegând că iubesc România şi Italia în egală măsură, iar deasupra amândurora, cel mai ataşată sunt de ideea de Uniune Europeană. Care bună-rea şi perfectibilă este cea mai importantă garanţie pe care eu personal o am că nu o să mai fiu niciodată săracă lipită, ca nu o să mai fiu niciodată închisă într-o ţară şi o condiţie fără ieşire şi că poate nici războaie cu naţiuni mai mult sau mai puţin vecine nu o să mai fie date în timpul vieţii mele.

Cu alte cuvinte, ca să spun pe şleau şi să mă raportez la o dispută creată de o doamnă politolog (cred că e politolog, nu?), în urma periplurilor mele între aceste două ţări nu numai că am devenit mahalagioaică, dar am devenit mahalagioaica desăvârşită şi mândră de statutul ei de mahalagioaică pentru că în inima ei mare iubeşte atât mahalaua-România în care s-a născut, cât şi metropola-Europa din care ştie că face parte, pentru că ce ar fi oare marile metropole fără mahalalele şi invers… Pentru că vedeţi voi, un lucru pe care l-am învăţat în anii de pribegie e că nimeni nu te poate discrimina şi jigni dacă tu nu accepţi să fii discriminat şi jignit. Şi că orice insultă se poate transforma într-un punct de orgoliu, dacă nu îţi e nici frică şi nici ruşine de propriile vulnerabilităţi. Că oare, mă-ntreb şi eu, ce e mai grav sau mai bine în lumea globalizată de azi: să fii „mahalagiu” sau „politolog”?

Din păcate, nu o să pot să particip la evenimentul din 10 august. Dar precizez că am participat la alte evenimente, când diaspora nu a fost. V-am ţinut locul, iar acum vă rog mahalageşte să mi-l ţineţi voi mie.

Mahalagii şi mahalagioaice din toate ţările, să ne unim în cuget şi-n simţiri! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Marea polit-oloaga se ia de mina cu Sorin Rosca Stanescu. Ce au fost si ce au ajuns...2 boaite psd iste
    • Like 4
  • Mi-a placut articolul. Fara a fi melodramatic sau inversunat. Un ton echilibrat, sincer, usor auto-ironic. Si foarte realist. Pacat ca politologul in chestiune nu si-a dat seama ca, traind si muncind in Germania si pe alte meleaguri de ani buni, s-a auto-inclus in mahalaua invocata. Probabil ca, trebuind sa execute comanda ce i s-a dat sa scrie/spuna aceste mizerii, teama de ridicol si penibil nu a mai functionat. Din pacate, acesti senzori i s-au blocat cam de mult timp, de cand isi gaseste cu greu argumentele ( cine o cunoaste isi da seama ) care sa apere si sa justifice aberatiile celor de la guvernare. Amintesc doar criza penibila de feminism in apararea primului ministru V.D.
    • Like 6
    • @ Cristiana Terenche
      Vreți să insinuați că este oare ceva echilibrat sau sincer în mâzgâleala ei ?
      • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      maripos check icon
      Da, este! Probabil doar "politologul" si cu tine sunteti inapti sa sesizati acest lucru.
      • Like 2
    • @ maripos
      Dacă era, nu ați fi ratat momentul să reproduceți acele lucruri. Deci...bla-bla-bla.
      • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      maripos check icon
      Pueril!!!
      • Like 1
    • @ maripos
      Cum spuneam : bla-bla-bla.
      • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      maripos check icon
      De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!
      • Like 1
    • @ maripos
      Tocmai mi-ai luat vorba din gură. Eu sunt real dar tu ești o fantomă kâkăciosă (adică fricoasă să-și dea identitatea). Mare diferență.
      • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      maripos check icon
      Bine, mai kaka, cum spui tu! Pa!
      • Like 1
    • @ maripos
      Puteai să fii și tu mai original(ă). L-am cunoscut personal pe Ricardo Kaka când juca la Milan. Am avut fericire ca la viața mea să cunosc multe persoane importante, inteligente. Cred că tu ești prim(a)ul și nemernic(ă) și pro(a)st(ă) și, nerespectuo(a)s(ă). Când o întâlnești pe mama ta să-i spui măi !
      • Like 0
  • O ocazie unică (poate că știa ce va întâmpina) de a arăta că nu este urâtă numai pe exterior (nu-i etic să o spun dar...) ci și în interior.
    • Like 1
  • Titlul e fain, dar cum să acceptați apartenența nedreaptă la categoria „mahalagioaică”?
    Alina Mungiu Pippidi s-a transformat mult prea mult la cap în Ion Iliescul lui „niște golani” și „măi, animalule!”. În loc să facem mișto de noi că suntem „mahalagii”, mi se pare mult mai normal să facem mișto de ea, spunându-i că s-a mancurtizat în urma infecției cu bacilul Ciumei Roșii.
    • Like 1
  • Daca ati da timpul înapoi, pe cine ați vota, pe Vadim sau pe Iliescu (acuzat tardiv de crime împotriva umanității) ?
    Imi aduc aminte ca si CTP l-a susținut cu toate forțele pe Iliescu
    • Like 1
    • @ Mario Popesco
      Nu e greu de raspuns, cei care au votat in sila cu Iliescu atunci, au votat doar pentru ca se temeau ca iese Vadim. Daca ar fi stiut ca Vadim ar fi pierdut si fara votul lor, care nu a fost decisiv, doar a facut decat sa mareasca procentul lui Ilici, care ar fi castigat oricum confortabil, in mod sigur nu s-ar fi prezentat la vot. Aceeasi dilema am avut-o si eu. Parintii mei, care nu fusesera fsn-isti nici macar o zi, au hotarat sa voteze contra lui Vadim si incercau sa ma convinga sa fac la fel. Am ezitat insa si am amanat pana in ultima clipa. Pana la urma, cand mai erau fix 5 minute si se inchidea sectia am hotarat ca mi-e prea lene sa votez cu Iliescu si ca pana la urma, ce sanse erau ca Vadim sa castige la un singur vot diferenta pentru ca votul meu sa conteze? Pe urma a fost amuzant, un an de zile am putut sa ii iau peste picior pe ai mei ca s-au ramolit si au ajuns bolsevici la batranete.
      • Like 2
    • @ Ventidius
      Iliescu nu ar fi putut pierde NICIODATĂ, pentru că așa erau aranjate voturile, de fapt numărătoarea lor. Dacă doar jumătate din cei care nu o știau sau nu credeau până acum și își vor schimba părerea, atunci se pot schimba multe, se pot deschide și alte minți spre schimbare.
      • Like 1
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      E de fapt irelevant, probabil ca s-au facut fraude contra lui Vadim in turul doi, din exces de zel, cu toate ca nu era necesar, oricum opozitia a inchis ochii, in mod sigur. La fel cum s-au facut probabil fraude in favoarea lui Vadim in turul unu, pentru a-i inlatura pe ceilalti candidati ai opozitiei.
      Iliescu nu putea pierde niciodata in fata lui Vadim, dupa cum nu putea castiga niciodata decat in fata lui Vadim, cu sau fara fraude. Asta e ecuatia electorala in Romania dupa 1992. Curentul anti-PSD e prea puternic, PSD mizeaza invariabil pe maximum 35-42 % din electorat si la fel de invariabil, restul electoratului se uneste si voateaza contra lui in turul doi, iar candidatul PSD pierde. Pentru a spara sa castige, PSD are doua solutii;
      a)sa impuna un candidat tip Vadim, nevotabil de opozitie in turul 2, dar pentru asta e nevoie ca opozitia sa fie suficient de fractionata, altfel aceasta poate sa evite pericolul prin impunerea unui candidat unic al opozitiei inca din turul 1.
      b) sa faca o alianta cu un partid din opozitie precum in cazul USL, Aici insa e riscul ca partidul aliat sa ceara presedintia, stiind slabiciunea PSD, sau ca majoritatea electoratului respectivului partid sa voteze impotriva PSD in turul 2 in ciuda ordinelor de la centru, asa cum s-a intamplat probabil in 2009.
      Candidatul Vadim a fost inventat cel mai probabil de SRI pentru Iliescu, ca sa-i faca partie, inlaturand cadidatii in fata caruia acesta nu potea castiga. Vadim nu putea aduna destule voturi in turul doi, era inofensiv pentru PSD. Mai nimeni din opozitie nu ar fi votat cu el in al doilea tur. Cu voturile din primul tur, in mod sigur umflate, nu putea sa castige. De fapt a fost adversarul perfect pentru PSD, pe care si l-ar dori de fiecare data, pentru ca numai cu unul cu el poate castiga alegerile prezidentiale. Cu orice alt candidat in turul doi PSD pierde, asa cum s-a intamplat invariabil la toate alegerile de dupa 1992. Din pacate pentru PSD un candidat viabil tip Vadim nu e usor de fabricat, si nici contextul necesar, opozitia avand oricand la indemana remediul candidatului unic ori de cate ori se confrunta cu un asemenea cal troian PSD.
      • Like 0
    • @ Ventidius
      check icon
      Fugi cu cercul. Ăla a fost caz de manual pt votat ”răul cel mai mic”. Să mai zic și că PRM a fost, de fapt, creația lui Iliescu? Doar uită-te cam prin ce partid au ajuns liderii ”marcanți” ai PRM (folosesc ghilimele pt că știm toți că PRM era one-man-orchestra)!!
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult