Foto: colaj/Profimedia
Nu mă pricep la jurizare, nu mă pricep la tehnici din sport, dar mă pricep la frumusețe și sentimente.
Exercițiile sportivelor noastre urcate pe podiumul olimpic la Paris și împinse jos una după două minute și alta după treizeci de secunde, în urma deciziei arbitrilor, au fost perfecte ca frumusețe și grație.
Jocurile olimpice se desfășoară sub deviza „Citius, Altius, Fortius”, dar mai pot crede în această deviză sportivele românce”?!
...
Și acum, despre sentimente:
Încerc să îmi imaginez cum este să fii o tânără sportivă, care ai muncit ani în șir să mergi la olimpiadă. Faci cel mai bun exercițiu posibil. Ești în primii trei ai lumii. Ești pe podium. Lumea întreagă e cu ochii pe tine. Deja respiri fericirea de a fi campioană și îți spui că ți-a fost răsplătită munca. După treizeci de secunde sau două minute ești împinsă jos de pe podium, tot în ochii întregii lumi. Probabil că nici nu poți înțelege ce s-a întâmplat.
Mi-e greu să procesez toată această trăire de la rai la iad ca privitor. Ca trăitor pe viu la o vârstă când ești încă aproape copil trebuie să fie cumplit. Ți se dărâmă cerul în cap. Normal e să vrei să renunți. Normal e să vrei să nu mai auzi de olimpiadă. Asta în prima clipă. Și apoi, dacă ești extrem de puternic, dacă reușești să te motivezi, îți spui: Lupt mai departe! Într-o zi voi fi campioană și nimeni nu mă va mai da jos de pe podium! Dar asta numai dacă găsești puterea supraomenească de a continua, după o lecție atât de amară...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.