Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Manipulatori, habarniști și manageri în minciună: 5 răni cu care m-am ales în jungla corporatistă

După 20 de ani petrecuți în „câmpul muncii” știu acum mult mai multe decât la început, când am intrat pe tarla și credeam că e important și suficient să fii bine pregătit, să muncești eficient, dar și să fii onest!

Viața și munca mi-au demolat până la fundație idealismul – pentru că așa s-a dovedit – și mi-au demonstrat că e suficient să fii superficial și nu neapărat foarte muncitor, dar să știi să tragi sfori, să pari mai important decât ești, să dai impresia că ești profesionist, fără să fii neapărat, să te plimbi eficient prin birouri și – cel mai important – să știi să furi! Idei, imagine, informații, cotă de piață, munca, de-a dreptul, a celuilalt! Iată deci, pe scurt, câteva – cinci – învățăminte pe care le-am descoperit pe viu, cu cicatrici, după munca pasionată de ani, de fiecare zi! 

1. Că profesionalismul nu contează! Sau mai bine zis contează ceva, dar oricum nu foarte mult! Mult mai mult contează să nu fii onest, să fii gata să lupți cu toate armele, inclusiv acelea pe care ți le-a dat natura, să știi să mângâi orgoliul șefilor și să râzi și să vorbești când trebuie, să știi să bagi fitile acolo unde trebuie și chiar să le dai foc când trebuie! Să renunți la toate principiile și să ai numai unul sus, în frunte: Orice, numai eu să ies deasupra! Am văzut promovați oameni care nu aveau nicio legătură cu ceea ce înseamnă profesionalismul, însă erau maeștrii jocurilor de culise! Alții care numai dădeau impresia că știu, dar totul era la bluf, de fapt habar n-aveau ce spun! Conta însă siguranța cu care vorbeau și faptul că vorbeau în fața unora și mai habarniști!

2. Că doi sau mai mulți se pot uni ușor ca să „îl termine” pe al treilea! Pare de domeniul filmelor artistice și al dramelor shakespeariene, dar se întâmplă în orice companie mai mare sau chiar mai mică! Jungla corporatistă așa funcționează, cu partipriuri și conspirații jenante de orice fel! Din nou, cei care se unesc și decid să îl termine pe cel de-al treilea nu sunt puțini. Ba chiar lucrurile se spun pe șleau, în clar, și se țes strategii și se pun la punct mailuri și conspirații! Înainte n-aș fi crezut până unde se poate ajunge! Acum, îmi dau seama că viața bate de multe ori filmul! Și că de multe ori diavolul se îmbracă frumos, chiar dacă nu de la Prada! Și că marile filme despre viața corporatistă încă nu s-au făcut!

3. Că manipularea funcționează mai abitir decât realizările, cu fapte și cifre! Dacă știi legile manipulării și le și aplici neostoit și cu talent reușești să faci din alb negru, dintr-un profesionist un habarnist și dintr-o eroare managerială un succes. Contează doar să știi să faci asta și iar, bineînțeles, să nu ai niciun scrupul în disimularea adevărului! De exemplu, poți spune în fiecare ședință că X minte. Dacă repeți în suficient de multe ședințe unui coleg pe care vrei să îl termini „minți!”, reușești să strecori în mintea colegilor că e o problemă în legătură cu el, că poate minte, cine știe… Nimeni nu-și pune problema că tocmai cel care strigă „hoțul” poate fi, de fapt, adevăratul hoț! Până te dezmeticești, reputația ta de om de încredere s-a dus de muuult de râpă! Dacă profesionalismul e indubitabil sau cifrele arată cum nu se poate mai rău inventăm altceva: Mda, e profesionist, dar nu se înțelege cu nimeni! Nu vine la petreceri sau a zis de X că Y… Iar cifrele arată rău pentru că a plouat, că piața e nu știu cum, etc. Mai clar: nu contează cum arată realitatea, important e cum o prezinți! Și nu, nu suntem pregătiți pentru manipulare!

4. Că binele comun, în speță „al firmei”, e o marotă care nu interesează pe nimeni! Uneori nici pe proprietar! De fapt interesele și binele urmărite sunt ale unuia sau altuia, după cum își vede fiecare interesele, pe termen mai lung sau mai scurt! Cei mai mulți, de fapt, nu văd mai departe de interesul lor personal! Mai bine să se scufunde firma decât să pierd eu o firimitură din poziția & puterea la care am ajuns! Altruismul nu contează, sau mai bine zis contează numai dacă dai tu, de la tine! De primit nu aștepta, că nu va fi! 

5. Că niciodată nu primești după cât investești! Că trebuie să investești mult mai mult decât primești, să nu mai ții socoteala, ba la un moment dat nici să nu te mai uiți cât investești! Pentru că dacă te chinui să ții contabilitatea nu merge, îți iese pe minus. Și asta nu te ajută deloc, dar deloc, la susținerea motivației!

În final, o concluzie la care am ajuns relativ recent și care este primordială:

Să nu uiți că TU ești cel mai important om din viața ta! Dar și din munca ta! Și nu, munca nu îți va înlocui familia, oricât de mult ți-ar dărui. Nu va înlocui clipele pe care le vei pierde din viața copiilor tăi. Nu îți va ține loc de prieteni, de iubire. Sunt capitole diferite, sertare diferite, curse diferite! Munca ta nu ești, în totalitate, tu! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Care sunt corporațiile în care ați experimentat lucrurile din articol? Nu reiese din profilul svs de pe site.
    Generalizarea acestor lucruri, care ae întâmplă, deoarece oamenii sunt de tot felul peste tot, conduce la concluzii greșite.
    O corporație nu funcționează dacă lucrurile merg așa cum pretindeți deoarece ar ieși din piață destul de repede.
    • Like 0
  • Cam tarziu ati ajuns la aceste concluzii, dupa 20 ani, din pacate asta înseamnă o corporatie, in care totul are la baza proceduri, iar angajatul este un simplu obiect!
    • Like 0
  • Este experiența dvs., dar nu înțeleg de ce generalizați, nu peste tot e la fel! În fond, a fost alegerea dvs., nu v-a silit nimeni să suportați toate astea (trebuie să vă mărturisesc că nici eu n-am... suportat să citesc până la sfârșit... jelania dvs.). Da, aveți dreptate, dar numai în cazul în care corporația respectivă este condusă, cel puțin în România, de localnici, adică de ”românași”, termen peiorativ al cărui ... inventator mă revendic, veți vedea de ce peiorativ. Fiul meu (40 de ani), care a început să lucreze încă din anul II de facultate, a ajuns la un moment dat să fie angajat la Microsoft Romania. Avea ca șef un românaș cretin a cărui singură procupare era să-și caroteze cât mai mult subordonații, purtându-se execrabil cu ei (în nicio zi el nu a lucrat 8 ore regulamentare, ci ÎNTOTDEAUNA între 10 și 12 ore, pe același salariu, evident!) de teamă ca nu cumva vreunul dintre ei să-i ia locul. După peste trei ani de hămăleală acolo, numai ce-l aud că-mi zice că s-a săturat până în gât de Microsoft și că vrea să plece de acolo. Eu m-am opus vehement, cum adică - alții ar da orice să ajungă la Microsoft iar el îmi spune că nu mai suportă ”regimul” de acolo?! Când ”m-am dat” mai tare la el, mi-a spus hotărât: ”Tati, dacă vrei să vezi ce înseamnă sclavia, angajează-te la Microsoft!”. După o vreme m-a anunțat că s-a dus la primul interviu de angajare la o altă multinațională. Au urmat alte două interviuri destul de dure dar, în urma cărora, a fost angajat! Cum? Ei, bine: pe un salariu cu 60% mai mare și cu un program de lucru flexibil, adică pe șefii lui nu-i interesau câte ore lucrează efectiv pe zi cu condiția ca el să-și îndeplinească întocmai și la timp sarcinile de serviciu, înclusiv cu posibilitatea de a lucra de acasă. În urmă cu vreo trei ani a ajuns ”hard system manager” la aceeași firmă, pe un salariu foarte bun, lucrează cu plăcere fiindcă face exact ce știe mai bine, în pandemie a lucrat numai de acasă, acum trece pe la birou o dată sau de două ori pe săptămână, în general când își verifică subalternii și are interviuri de angajare. Da, dar acolo el nu a avut niciodată șefi românași lichele și secături! Actualul lui șef direct este un olandez de origine greacă și care nici măcar nu-și are biroul în București, ci la Amsterdam (ori Vaduz, Luxemburg, n-am prea reținut exact), de unde coordonează filiale departamentale din mai multe țări. Ei, ce ziceți de asta? PS: Turbez de furie când aud o groază de românași bembeluci acuzând multinaționalele că ne fac și ne dreg, aceștia, având creierul cât nuca, nu realizează că dacă mâine toate multinaționalele ar părăsi România, țara asta, statstic vorbind - una de lichele și de secături - ar intra pur și simplu în faliment!
    • Like 0
  • Bun și adevărat articolul. Am lucrat 5 ani la o multinațională, de la data de la care aceasta a cumpărat o mare companie de stat din domeniul energiei, și până aproape de pragul pensionării. Cei 5 ani s-au constituit într-o experiență extrem de diversă, concentrată și intensă, trăită intr-un ritm amețitor din poziția unei funcții de management de nivel mediu. Aș aprecia, subiectiv desigur că din punct de vedere al experiențelor trăite nu au existat zone de gri: doar alb și negru. Cel mai mare și mai important câștig adus de privatizare, apreciez că a fost o deschidere și o "libertate" de ne-visat în vechea companie de stat. De fapt cam asta a fost singura bilă albă acordată multinaționalei. Bilele negre au fost mult mai multe și mai negre, despre care cred că aș putea scrie un roman triller/suspans de aventuri, văzut desigur din perspectiva poziției pe care am deținut-o în companie și a subiectivismului inerent. Ca o foarte scurtă concluzie aș aprecia că viața într-o multinațională din România este un amestec în care intră ca pondere aprecierile din prezentul articol (două treimi) și aprecierile din articolul Andreei Ardeleanu - Cu ce m-am ales... (o treime).
    • Like 0
  • Toate astea se-ntâmplă NUMAI la... ROMÂNICA! Sau, hai - cel mai mult aici! De ce? Fiindcă ”noi suntem români, noi suntem români...”, adică acea nație UNICĂ în lume potopită cu absolut toate defectele de caracter posibile! Iată de ce firmele multinațonale mamă și filialele lor din afara României nu au sau nu prea au astfel de situații! Să nu generalizăm totuși! În general, dacă managementul filialei din România al unei multinaționale este compus exclusiv din neromâni, dacă-mi este permis termenul, lucrurile merg de la bine la foarte bine! În concluzie - cauza principală a celor relatate mai sus este atitudinea noastră națională de neam prost dar fudul nevoie mare, egoist și egocentrist, dar cu un ochi în permanență aruncat în ograda vecinului (tocmai de-aia ne pasă până la exasperare de capra lui, dorind ca ea să crape, în loc să punem osul la treabă și să avem și noi capra noastră!) rezultatul final fiind acela că, statistic vorbind, suntem o țară de lichele și de secături, cu excepțiile de rigoare, evident, mult prea puține pentru a schimba mentalități vechi de secole și devenite în timp boli cronice, foarte greu de vindecat.
    • Like 0
  • Marian check icon
    Excelent!!! Si e a valabil oriunde pe Terra... stiu, ca am lucrat in mai multe tari.
    • Like 0
  • Rucs Rucs check icon
    Atunci, daca e asa, avem exact ce meritam. Nu inteleg de ce ne plangem ca altii nu isi fac datoria. Meritam serviciile medicale pe care le avem, meritam justitia pe care o avem etc etc. Tara suntem noi, statul suntem noi, politicienii sunt pur si simplu reprezentativi si sunt oglinda noastra.
    • Like 1
  • P. Rose check icon
    Da, subscriu. Am experiența lucrului în două companii cu capital privat: una mare, cealaltă de dimensiuni medii. Deasemenea, de câțiva ani lucrez într-o instituție de stat.

    Două lucruri am de spus:
    1, Din perspectiva evoluției traseului profesional, nu există nicio diferență între companiile private și instituțiile de stat. Și colo și dincolo cei care sunt bine văzuți și promovați sunt lingușitorii, sicofanții, delatorii, șamd. În companiile private, cele menționate anterior intră în categoria ”networking”. La stat, oamenii știu și spun exact ce sunt și, mai mult, vor și le place. Și colo și dincolo, dacă nu te încadrezi în ”peisaj”, ești marginalizat și ai de pierdut.

    2, ”Omul sfințește locul”... și la stat și la privat. Există și oameni care vor să își facă treaba bine. Există și șefi competenți. Din păcate, la ora actuală, toți aceștia reprezintă o minoritate.
    • Like 1
    • @ P. Rose
      OMUL ,, este cel mai valoros capital in oricare firma ar fi ,la stat sau la privat.
      --- Daca caliatatea umana este una slaba si calitatea produsului final va fi la fel .
      • Like 0
  • Foarte bine sintetizat ceea ce se întâmplă în multinaționale, însă din păcate și în foarte multe alte firme. Din experiența mea, doar acolo unde patronul este direct implicat (firme mici), lucrurile merg cum trebuie. In rest, se pare că natura le da calitățile necesare de a ajunge șef celor mai prosti sau hoți dintre noi.
    • Like 1
  • Ți-aș da 20 de like-uri dacă aș putea. Și eu am trăit asta.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
sound-bars icon