Mantaua pentru timpuri grele

Foto: Profimedia Images

Tot o pandemie este și inflația. Lovește global, dar simptomele au … culori locale.

SUA se luptă, începând din iunie, cu rate pe 12 luni ale creșterii prețurilor de consum între 8 și 9 la sută. Mari, prea mari pentru o țară care se dezobișnuise să vadă scumpiri atât de agresive ale consumului zilnic din 1980.

În Uniunea Europeană gama e largă. Viteza de propagare a inflației crește de la vest la est. Cel mai recent comunicat al Eurostat, cu date din iulie, desenează un top cu rate între 6,8 în Franța și 23,2 în Estonia.

Banca Japoniei, un caz fericit chiar și în Asia pentru că a reușit să oprească avântul inflației la 2,5 la sută, este totuși îngrijorată. Oricând poate fi pierdut acest rezultat într-o țară care refuză să urce dobânzile deși produce doar 4 la sută din totalul gazelor naturale consumate. Când alte bănci centrale din Asia urcă dobânzile ca să țină piept inflației, strategia japoneză de politică monetară, dominată de dobânzi foarte mici, este posibil să nu aibă viitor. 

De remarcat, în acest sens, că la reuniunea bancherilor de la Jackson Hole, guvernatorul Băncii Centrale din Coreea de Sud a susținut că “dobânzile trebuie să fie majorate până când vom avea certitudinea declinului inflației”. În același ton s-a făcut auzită, la ultimul decont al verii semnat la Jackson Hole, și vocea reprezentantului FMI.

Amprenta lui Volcker la Jackson Hole

Jerome Powell, șeful Fed, în alocuțiunea rostită tot acolo, a explicat sec cât timp va fi lumea nevoită să suporte dobânzi în creștere…“Până când treaba va fi terminată!” Treaba băncilor centrale, care “pot și trebuie să-și asume responsabilitatea stabilității prețurilor”. Powell l-a invocat pe Paul Volcker, legenda bătăliei cu șocurile petroliere din anii 1970 și cu stagflația pe care au provocat-o, care și-a ales ca idee centrală a cărții lui de memorii deviza “continuă să faci ceea ce faci…călătoria spre bani stabili, care să nu se preteze la deprecieri sau aprecieri șocante”. 

În această horă a decis să joace și BCE, care a prelungit mai mult decât Fed speranța că inflația este tranzitorie, și că nu va fi nevoită să urce dobânzile. Viața curge însă altfel, moneda euro pierde teren, inflația anulează creșteri salariale si înghite alte numeroase venituri, context care cere o politică monetară aspră!

Banca Centrală Europeană, de ceva vreme, și-a schimbat optica pentru că s-a văzut nevoită să fie cu ochii și pe alt tren. Cel al creșterii economice. Vede că trenul acesta pierde viteză, fapt dramatic în aceeași măsură ca si accelerarea inflației, așa că schimbă macazul și declară că “toate opțiunile sunt deschise”. Iar proba o va face în apropiata ședință de politică monetară, din septembrie, înaintea căreia analiștii mizează pe o majorare agresivă a dobânzii-cheie.

Ar fi o naivitate să credem că oscilațiile BCE până în iulie, ca și ale Fed până în martie, sunt rezultatul unor erori de analiză. Nu întâmplător, cu atâta insistență, șefa BCE, Christine Lagarde, a invocat că are de apărat starea financiară a companiilor din cele 19 țări ale zonei euro și averile gospodăriilor populației din această zonă. Ce a vrut să spună și n-a spus clar? Că tratarea inflației cu o doză dublă sau triplă de dobândă, de către o bancă centrală, impune aceeași judecată ca în cazul acceptării riscului efectelor adverse ale medicamentelor numai când boala se agravează. Dobânda de politică monetară e un medicament cu riscuri mari, de regulă încetinește creșterea economică, scumpește creditele iar în condițiile unei inflații cauzate de scumpirea energiei poate face mai mult rău decât bine. Ea nu poate fi decât…un medicament de ultimă instanță.

Este cert că un șir de crize a împins Europa, într-o mai mare măsură decât a împins America și Asia, în situații-limită. Întrebarea des auzită, nu numai în est, ci si în vest, este dacă la iarnă ne vor ajunge lumina si căldura. Iar acum, la început de toamnă, criza energetică atacă pe două fronturi: cel deschis în urmă cu un an și jumătate, de când turbulențele din energie toarnă gaz peste focul inflației; și, totodată, din perspectiva iernii, se intensifică penuria de produse și servicii energetice, ceea ce înseamnă că tot mai mari vor fi dificultățile. Vom avea de-a face cu austeritatea energetică? Și, pe deasupra, cu un șir de recesiuni? Aceste întrebări pun lumea în gardă.

E posibil să fim la o nouă răscruce de șocuri. Numeroase centre de analiză, de pretutindeni ne avertizează că multe dintre economiile lumii sunt în prag de recesiune. A ieșit din tăcere și “Nomura”- uriașa companie financiară japoneză, care face analize globale - anunțând pericole de recesiuni în SUA, zona euro, Marea Britanie, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Canada. O astfel de prezicere, când e făcută de o voce cu prestigiul companiei “Nomura”, e de natură să pună în gardă și BCE. Ar fi un motiv să luăm în seamă opiniile din lumea financiară, că din această cauză șefa BCE nu a participat la reuniunea de la Jackson Hole, fiind ocupată cu pregătirea ședinței de politică monetară din septembrie. Inclusiv oficiali din BCE au declarat, recent, că toate forțele sunt concentrate pentru confruntarea cu inflația, cu o posibilă recesiune și pentru păstrarea prestigiului public.

Furtuna nu a început la noi

Întrebări stringente: cum calmăm inflația și cum evităm recesiunea? Reprezintă urgențe, fără o ordine anume, probleme greu de soluționat cum sunt bugetul, care continuă să înregistreze sold negativ; deficitul balanței comerciale, aflat în creștere dramatică în acest an; raportul dintre producţie şi consum, mai exact între cerere si ofertă...Toate și-au dat mâna și împing inflația în sus! Iar antidotul pentru inflație, gestionat de banca centrală, este mantaua de vreme rea: dobânda de politică monetară!

Furtuna nu a început la noi. La sfârsitul lui 2020, nu erau nori pe cer care s-o prevestească, a venit din lumea largă. Făcuseră explozie prețurile energiei. Iar noi le-am tras câteva dungi…de culoare locală. Autoritățile din energie s-au trezit, de abia ce se stârnise furtuna, să liberalizeze prețurile la electricitate și la gaze naturale. Fără o organizare prealabilă a procesului, fără pregătirea populației și nici a companiilor.

În vara acelui 2020, când aveam cea mai sănătoasă mișcare a prețurilor din întreaga Uniune Europeană, BNR făcuse gestul firesc de a coborî rata dobânzii-cheie până la 1,50 la sută. Iar la începutul lui ianuarie 2021, cu o inflație la activ de 2,06 la sută, era normal să relaxeze în continuare politica monetară. Rata dobânzii a fost redusă cu 0,25 la sută, până la 1,25, cel mai de jos nivel din istoria seculară a BNR.

Vremea s-a stricat însă dintr-o dată, stârnită de criza energetică globală și de mișcările neinspirate în plan local, fapt ce a impus renunțarea la strategia de relaxare a politicii monetare. Ce mutare se impunea să facă BNR pe noua tablă de șah? Ar fi fost o eroare imensă dacă ar fi deschis cu piesa cea mai grea: dobânda de politică monetară. Învățase asta în confruntările cu inflațiile dure pe care le-a avut “în gestiune” încă din 1990. Așa că și-a mobilizat artileria ușoară. Calculele au arătat că abia în octombrie 2021 s-a impus o creștere de dobândă, cu numai 0,25 la sută. Urmată de o altă creștere în noiembrie, tot de 0,25. Problema de prim-ordin a BNR era ca, urcând dobânda-cheie, să nu facă mai mult rău decât bine! Am mai auzit această idee rostită de șefa BCE! Am mai auzit-o, repetată continuu, de toți șefii băncilor centrale de pe glob!

Dozajul - eterna poveste

O rețetă, valabilă oricând și oriunde, a intervențiilor băncilor centrale, nu există nicăieri în lume. Nu o are nici Fed, nici BCE, nici Banca Japoniei. Fiecare schimbare de etapă impune și adecvarea combinațiilor. Care niciodată nu pot fi aceleași, dacă nu sunt aceleași ratele PIB-ului nominal și PIB-ului la paritatea standard a puterii de cumpărare, inflației, intermedierii financiare, veniturilor companiilor și cele din gospodăriile populației, investițiile, cheltuielile generale, producția și consumul.

Primăvara lui 2020 a venit cu cerințe inedite. BNR și-a înnoit fără încetare politica monetară, sub impactul unui timp ieșit din tipare, analizând cauze și efecte, selectând date relevante.

În noua etapă, care intrasem, principalul obiectiv era acela ca în sistemul bancar să fie asigurat un nivel optim de lichiditate, pentru ca atât finanțarea bugetului statului si a companiilor din economia reală, cât si creditarea populației să curgă firesc. BNR a decis să cumpere titluri de stat de pe piața secundară, să inițieze operațiuni de piață bilaterale cu băncile, să asigure un control adecvat al lichidității, să analizeze zi de zi cerințele fiecărei bănci. Iar când condițiile financiare s-au schimbat, băncile ieșind din criza de lichidități, a întors și BNR foaia: a introdus controlul “strict” al lichidității, în locul celui “adecvat”, a încetat să mai cumpere titluri de stat, a rărit licitațiile “repo”.

Bătălia cu inflația: punct și de la capăt

În ianuarie 2021, sub impactul crizei energetice, s-a pus punct relaxării politicii monetare. Un proces asemănător, dar nu identic, se producea în toată Uniunea Europeană. Diferit, în zona euro, chiar și în unele țări din est, de cel din România. În timp ce zona euro trăgea de timp să nu se despartă de prețurile sub zero și de dobânzile de politică monetară în jur de zero, BNR nu a acceptat să coboare atât de jos dobânzile. Știa ce face. Pentru că toate cele cinci șocuri inflaționiste, cel de acum fiind al șaselea, au fost o veritabilă scoală. Am avut inflații și de 200 sau de 300 la sută. Înfruntându-le, a acumulat un important stoc de studii, cercetări, de experiențe. Învățase că o criză energetică, producătoare de inflație, nu poate fi doborâtă de nicio politică monetară din lume. Și mai învățase că era un pericol ca prima mutare să fie făcută cu dobânda de politica monetară. Criza energetică umflă costurile de producție în timp ce dobânda descurajează cererea. Iar cu o cerere în scădere firmele nu mai au cum să facă față costurilor mari ale producției. BNR n-a căzut în această capcană. A acționat pentru a întări echilibrele economice prin păstrarea la niveluri ridicate ale ratelor obligatorii ale pasivelor în lei si valute și, totodată, impunând un control strict al lichidității. Abia la timpul potrivit, pe un teren asanat, a mutat decisiv cu dobânda, având grijă la dozaj, ca să nu strice nimic din ce obținuse cu mari eforturi.

Desigur, pot fi opinii contrare punctului meu de vedere. Dacă sunt argumentate si bazate pe judecăți obiective, dialogul poate genera adevăruri și perspective.

Cu un punct de vedere diferit - total diferit - de cel exprimat în acest comentariu, a venit, într-un recent interviu la Digi 24, fostul premier Florin Cîțu.

Florin Cîțu: “Avem o inflație-record, care nu scade. Lucrurile sunt scăpate de sub control”.

Realitatea este alta. O putem înțelege mai bine dacă analizăm cel mai recent tablou publicat de Eurostat, cu rezultatele pe 12 luni calculate în iulie. Sunt prezentate evoluțiile inflației în toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene. Semnificativ, în acest tablou, este faptul că opt țări din est au înregistrat rate ale inflației ce fac să fie grupate împreună. Prima este România, cu o rată a inflației de 13 la sută - indice armonizat, diferit de cel intern. O urmează Polonia, cu 14,2 la sută. Apoi Ungaria cu 14,7 și Bulgaria cu 14,9. Pe locul 5 e Cehia cu 17,3. Pe locurile 6,7 și 8 sunt Lituania cu 20,9, Letonia cu 21,3 și Estonia cu 23,2 la sută. Două premise sunt aici importante. Prima: că ratele inflației din aceste opt țări sunt corespunzătoare condițiilor din această zonă a Europei. Și a doua: că România deține poziția cea mai bună din zona noastră, rezultat ce ar fi fost imposibil de obținut cu o inflație scăpată de sub control.

Realizatorul emisiunii: “Ce v-ați fi așteptat să facă mai mult, mai repede BNR?”

Florin Cîțu: “Trebuia să acționeze mai rapid. BNR, de un an și ceva, ne tot spune că inflația va scădea, dar de fiecare dată realitatea infirmă estimările băncii centrale”.

Am două contra-argumente : 1) Tocmai acțiunea “mai rapidă” poate să facă mai mult rău decât bine. Ideea unanim acceptată, în cazul unei inflații provocate de crize energetice, este că efectele de runda întâi nu pot fi anihilate. Creșterea dobânzii de politică monetară poate deveni eficientă numai când apar efectele de runda a doua. Practic, când prețurile mari ale produselor și serviciilor energetice influențează alte creșteri de prețuri. 2) BNR, când își comunică prognozele de inflație, nu spune, ci scrie. Șocul inflaționist din primăvara acestui an a fost anticipat. L-a cauzat scumpirea energiei sub impactul războiului din Ucraina. BNR a estimat că inflația va fi 13,9 la sută în decembrie 2022; 3,4 la sută în decembrie 2023 și 3,2 la sută în vara lui 2024. Cu privire la această traiectorie, la conferința de presă în care a fost afișată pe ecrane respectiva prognoză, Guvernatorul a intervenit și a subliniat că la ritmurile inflației calmate din mai, iunie și iulie va interveni, în august, o ușoară creștere.

Realizatorul emisiunii i se adresează domnului Cîțu: “Poate ați văzut ieșirile guvernatorului - spune că “nu putem sugruma economia”…

Florin Cîțu: “Aceste explicații nu-i încălzesc pe oamenii care lucrează de dimineață până seara și au o inflație de 15 la sută”.

Or, tocmai “aceste explicații” sunt legate de esența strategiei BNR pentru confruntarea cu inflația. Ce înseamnă că “nu putem sugruma economia?”…E o trimitere la dozajul la care m-am referit deja. Dobânda nu poate fi urcată mai sus de linia de echilibru. Acea linie, calculată greu - cum spune șeful Fed - care indică până unde poate fi ridicată dobânda de politică monetară fără să fie afectată creșterea economică. BNR, în 2022, a ridicat de șase ori dobânda, descurajând inflația fără să provoace recesiune. Mai mult chiar, asigurând o marjă pentru o creștere economică relevantă. Dacă analizăm un alt top făcut de Eurostat, cu PIB-ul pe trimestrul II în cele 27 de state, vom vedea că România, cu o creștere economică de 5,3 la sută, este pe locul 6 în întreaga Uniune Europeană. Cu un rezultat mai bun decât al Germaniei, Finlandei, Danemarcei, Austriei, Belgiei. Pentru oamenii care muncesc de dimineață până seara este important că BNR, lovind de șase ori inflația în acest an, nu a stingherit cu nimic reflectarea muncii lor în PIB-ul țării. Și că, în loc de recesiune, avem o creștere semnificativă a valorii adăugate.   

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp