Maradona – un geniu cu mingea. Atât.

Îi rog chiar și pe cei care încă de la titlu au început să înjure, „Uite că ăsta se ia și de Maradona mort!”, să încerce să citească ce scrie mai jos.

„Cu o minge am adus fericire oamenilor”. Sunt cuvintele lui Maradona, rostite cu puțin înainte de a muri.

Da, așa este. Diego Maradona i-a făcut nespus de fericiți pe cei care nu pot fi fericiți altfel. Și sunt cu milioanele.

De pildă, mulți dintre fanii lui Diego nu cunosc fericirea pe care ți-o dă sportul, competițional sau amical, pentru că nu l-au făcut, doar s-au uitat, cu bere și-o sămânță alături, pregătindu-se să atingă o singură performanță, cele 130 kg la care ajunsese idolul lor. 

Adoratorii lui Maradona nu dau doi bani pe fericirea morală. Nici nu știu ce este în versetele „Fericiți cei cu inima curată/căci ei îL vor vedea pe Dumnezeu”. Altfel, n-ar putea zeifica pe cineva care, în afară de a da cu piciorul (și cu mâna!) în minge, a fost un personaj dezgustător din punct de vedere uman: alcoolic, drogoman înrăit, amic al Mafiei și al siniștrilor dictatori Castro, Chavez și Maduro, zero ca antrenor, pentru că nu era în stare să afișeze decât propria-i trufie în relațiile cu jucătorii. A spus despre trei dintre copiii săi că sunt „produsul banilor și al greșelilor”.

Maradona s-a jucat cu fotbalul, genial, cum zice toată lumea, dar spiritul sportiv i-a fost străin: a jucat drogat de nenumărate ori și s-a lăudat toată viața cu un gol necinstit, înscris cu mâna împotriva Angliei, ba l-a mai luat și pe Dumnezeu părtaș la mânăria lui. Mai e de mirare că și-a bătut joc nu o dată de Papa Ioan Paul al II-lea?

Sau că în argoul din România, câteva metode de furt și înșelat oamenii au fost botezate de hoți, în semn de respect și prețuire, Maradona?

Cât despre fericirea pe care o poți trăi întâlnind o operă de artă sau o inteligență scânteietoare, un Borges sau un Sábato, argentinieni și ei, e interzisă în Biserica Maradonistă (chiar există așa ceva), la cât prost gust și stupizenii a produs toată viața Sfântul ei de hram.

Fără îndoială, Diego Armando Maradona a fost un geniu cu mingea. Dar cred că mai trebuie adăugat un cuvânt: atât.

După mine, omul care a făcut cel mai mult pentru inteligența și frumusețea fotbalului pe această planetă este Johan Cruyff – cu el în amintire voi muri.

Tehnic vorbind, Cruyff a fost cel puțin egalul lui Maradona. Driblingurile aeriene, dubla accelerare maximă în 6 metri, șuturile fără elan, fentele, celebra „Cruyff Turn”, au făcut epocă și au fost imitate pe toate stadioanele. Tactic, Johan Cruyff i-a fost net superior starului argentinian. Este cel care a creat în anii `70 conceptul de fotbal total, ca jucător la Ajax Amsterdam, cu care a fost de 3 ori campion al Europei și campion Intercontinental. Ca antrenor a purtat Ajax și apoi Barcelona pe culmi de glorie. Fotbalul olandez și cel spaniol îi rememorează cu respect și recunoștință meritele uriașe în strategia care a dus la ridicarea lor în vârful clasamentului mondial.

Așa cum tenisul modern îl are ca părinte pe Bjorn Borg, fotbalul de azi își are originea în jocul și gândirea lui Johan Cruyff.

Maradona a stat la trabuc și băutură cu dictatorii, Cruyff și-a botezat fiul Jordi, nume catalan interzis, sfidându-l astfel pe dictatorul Franco, și a refuzat să joace la Cupa Mondială din 1978 într-o Argentină stăpânită de junta generalilor asasini a lui Jorge Videla.

 Iată câteva dintre ideile lui Cruyff care străbat timpul:

„Fiecare antrenor vorbește de mișcare și alergare, multă alergare. Eu zic să nu alergăm atât de mult. Fotbalul se joacă cu creierul. Trebuie să fii la locul potrivit, la momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu”.

„În echipele mele, portarul e prim atacant, iar vârful, prim apărător”.

„Calitate fără rezultate, n-are rost. Rezultate fără calitate înseamnă plictiseală”.

„A câștiga e un lucru important, dar să ai propriul tău stil, pe care oamenii să-l admire și să-l copieze, acesta e harul”.

„Să joci fotbal e foarte simplu, dar să joci simplu fotbalul e lucrul cel mai greu”.

De la El Pibe D`Oro Maradona o să țin minte ce i-a spus Papei Ioan Paul al II-lea la Vatican: „Zici că te ocupi de copiii săraci? Păi, atunci, dă jos plafoanele astea aurite și vinde-le!”.

Dumnezeu să-l ierte și să-l iubească. Eu nu pot.