Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Marea familie a românilor

Candidați afișe București

Foto: Sabin Cîrstoveanu/ Inquam Photos

În pragul alegerilor, „marea familie a românilor” se reîntregește de fiecare dată pentru a-și alege părinții care să o ocrotească în viitorii ani. Aleșii neamului cunosc asta, de aceea, în declarațiile oficiale, sintagma în cauză e una din preferatele lor. Lucruri interesante nu răzbat nicicând din această polifonie orchestrată cu un amatorism strident, dar un detaliu e întotdeauna cert, acela că marea familie a românilor de pretutideni e „frumoasă” și ei sunt mândri că fac parte din ea. Experții în consiliere și psihoterapie familială atrag însă atenția că, în imaginația infierbântată a patrioților de serviciu, evidențele contează prea puțin și că, oricât de armonioasă ar părea la prima vedere, avem a face totuși cu o familie profund disfuncțională, ce oferă o senzație clară de iremediabil.

Prin urmare, se naște întrebarea legitimă: cine alcătuiește această „frumoasă familie”?

Părinții

Sau conducătorii.

Conform datelor din teren, pretind specialiștii, părinții sunt selectați preponderent dintre vlăstarele mediocre și oportuniste ale neamului care, cândva, ar fi descins din neînfricații daci verzi și liberi ai marelui Zalmoxes. Gena, evident, s-a diluat binișor de atunci, iar acum avem a face cu un tată parvenit, autoritar, cheltuitor, fanfaron, arogant și destul de bădăran, nu prea iubitor de școală, foarte iresponsabil cu veniturile familei și care, fără a-i păsa cine știe ce, pozează frecvent în părintele afectat de soarta copiilor cu aptitudini, să zicem, modeste pe scara reușitei personale, respectiv, e partea cealaltă, și mai mult pe tușă, avem a face cu o mamă provenită dintr-o familie cu o descendență nobilă, dar scăpătată, o femeie isterică și cam nevolnică, ceva mai cu picioarele pe pământ și puțin mai preocupată de veniturile familiei decât bărbatu-său (însă nu cine știe ce), atașată, formal, de valorile meritocrației, dar și ea, în esență, o persoană prețioasă, demagoagă, semidoctă, superficială și, pe alocuri, țoapă. Cei doi sunt divorțați, își aruncă sudălmi și-și smulg ochii în public, își dau la gioale unul altuia în spectacole ieftine și vulgare, dar se înțeleg destul de bine în budoar și, în privința educației, bunăstării și binelui copiilor, au o viziune complet diferită – la nivel declarativ, cel puțin, căci niciunul nu e preocupat serios de viitorul acestora, iar când sunt nevoiți să ia măsuri, o fac pentru ca instituția responsabilă cu protecția copilului să nu le retragă calitatea de tutore legal, iar plozii să nu le refuze dreptul de a le mai fi părinte.

Copiii

Sau poporul.

Copiii aparțin contingentului subțire al oamenilor minunați care, într-o perioadă de rahat la nivel global, permit societății în care-și duc traiul să funcționeze în parametri și mai de rahat. Cu cât planeta pare a devia, din vari motive, de la normele civilizației și ale democrației, copiii din gingașa familie a României vor să demonstreze că pot fi mereu cu un pas înaintea planetei. În această privință, abnegația lor e de invidiat, iar dorința de a fi în top e intensă ca jerba unui gheizer.

Fiind crescuți într-un mediu respectabil, cu părinți iubitori, atenți să le ofere o educație aleasă, copiii se detestă cu patimă între ei și nu pierd ocazia să le mărturisească celorlalți frați și surori, de care se diferențiază prin slăbiciunea mărturisită pentru un părinte sau, mai ales, prin ura față de celălalt părinte, că sunt proști, bătuți în cap și fac degeaba umbră țării. Descriere ce îndreptățește truismul că românul, oricum l-ai întoarce, e frumos grămadă. Când cresc, cei mai adaptați dintre ei, întruchipare perfectă a dictonului “așchia nu sare departe de trunchi”, iau locul părintelui care pare a se învrednici mai mult de soarta lor și de care acum, cât sunt kinderi, se simt cel mai atașați, oricât de mult acesta și-ar manifesta, pe față sau ocolite, disprețul și indiferența. Că le place ori ba, copiii au de ales permanent între un părinte care, rar, dar metodic, îi mângâie pe căpșor cu un aer absent și altul care nu dă o para chioară pe ei. Cum părinții sunt modelele de urmat, mulți își șubrezesc de timpuriu calităţile intelectuale, morale şi altruiste pe care le cultivaseră în ciclul primar și gimnazial și încep a trudi din greu pentru a deveni filfizoni, țopârlani și snobi și, mai ales, doctori la „shkoala vieți”.

Alegerile

Sau viitorul.

Toată viața lor, frumoșii copchii ai României trăiesc într-o zonă hibernală pe care nu o înseninează nicio promisiune, nicio speranță... Cu excepția unei întreruperi de câteva săptămâni de divertisment involuntar, când sosesc alegerile. Atunci, sunt brusc treziţi din somnul îndelungatei obişnuinţe cu nimicul. Dragostea părinților, direct proporțională cu veniturile ce trebuiesc gestionate pentru a întreține marea și frumoasa familie, se revarsă acum abundent asupra lor în tirade solemne. Demonstrând un talent prodigios în a înșela fabuloasa inteligență a copilului prin caraghioslâcuri jenante și gâdilituri în talpă, părinții proiectează pe pereții cocioabelor românești umbre chinezești cu promisiunile niciodată împlinite. Nimeni nu-i crede și, totuși, toți copiii vor să-i creadă. Fantasmele bunăstării dansează prin fața ochilor încercănați ai acestora prin sloganuri stoarse de credibilitate, prezentate de candidați neconvingători, cu fețe dubioase, într-un limbaj vlăguit. După ei, via C.S. Lewis, ar fi “ca şi când Arctica, cu straturile groase de gheaţă seculară, s-ar preschimba, nu într-o săptămână sau într-un ceas, ci într-o clipită, într-o întindere de iarbă şi ciuboţica-cucului şi de livezi în floare, inundată de cântecul păsărilor şi însufleţită de şopotul izvoarelor”. În fapt, cam ce mai e întindere de iarbă și ciuboțica-cucului, după alegeri, are șanse mari să devină deșertul Nevada sau Arctica, iar cântecul de păsărele, un țipăt de cucuvea.

Lucrurile par aranjate de la bun început ca totul, după aceea, să rămână ca înainte. Sub pretextul veșnicei regenerări materiale, spirituale și mentale a arhetipului mioritic, pandemoniul românesc își securizează și extinde domnia, fără mari jonglerii, din patru în patru ani. Copiii asistă la discuțiile despre binele lor fără să priceapă mare lucru. Cei care pretind că-s gata să-și smulgă și inima din piept pentru a se îngriji de soarta lor au aura unor zeități obscure cărora, dacă mergi pe karma lor, trebuie să le aduci ofrande nu ca să-ți fie mai bine, ci ca să nu-ți fie mai rău.

Cam asta-i marea și frumoasa familie a românilor care, la fiecare ciclu, se primenește cu alte, dar, în mare, aceleași exemplare de părinți.

În fine, noi să fim frumoși, că de restul se îngrijesc ei!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Foarte bun articol, asa arata societatea romaneasca, nu cred ca isi va mai reveni vreodata. Pentru roman, drumul civilizatiei este si va ramane de-a pururi inchis......
    • Like 0


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult