Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

București, orașul care pare: Privită din față, Casa Academiei pare un edificiu semeț. Privită din spate, îți dezvăluie toată paragina Capitalei

Am învățat de mic să accept, ca firească, existența paraginei, pretutindeni în jurul meu. În anii '80, clădiri în paragină erau în fiecare cartier, iar ele erau preferatele copiilor. Case degradate, nelocuite de ani de zile, depozite jefuite și abandonate sau scheleții metalici ruginiți ai șantierelor întrerupte și lăsate vraiște, toate erau decoruri magice, nelipsite din copilăria cu cornete a epocii comuniste. Paragina făcea parte din realitatea obiectivă, de zi cu zi.

Pentru un adult, nu este bineînțeles nimic fascinant la o clădire în paragină. Acolo, poți găsi doar un eventual focar de infecție, mizerabil și periculos, unde copiii nu ar trebui să se joace. Însă pentru un copil, un astfel de loc poate deveni un domeniu de explorare, de trăiri supranaturale sau poate fi refugiul ideal unde te poți adăposti. Nu trebuie să fie un loc frumos, un astfel de loc nu trebuie judecat nicidecum estetic, ci doar din perspectiva aventurilor pe care le poate oferi.

Vizual, rugina este poate cel mai proeminent aspect al paraginei. Lemnele sunt în general putrede iar textilele sunt mucegăite. În locurile închise pentru mult timp există un persistent miros rânced și multe pânze de păianjen prăfuite. Aventura explorării este riscantă, scândurile sunt șubrede, dar tocmai pericolul de prăbușire este cel care ne stârnește adrenalina. Din același motiv, probabil, al dereglării emoțiilor, majoritatea aventurierilor în case părăginite sfârșesc prin a-și onora acolo și lumeștile nevoi fiziologice. Iar acest aspect face sarcina viitorilor exploratori mult mai neplăcută. În plus, locurile colcăie de gândaci, șobolani și alte scârboșenii. Dar primăvara, ele sunt înviorate de apariția veselă a unor creaturi delicioase, niște ghemotoace de pui, mici și pufoși, de pisică.

Redevenind adult, am rămas un observator atent al paraginei din jurul meu. Unul dintre aspectele foarte relevante pentru mine, atunci când călătoresc în destinații îndepărtate, este omniprezența sau, din contră, absența totală a paraginei, din spectrul urban observabil. Există în lume aglomerații urbane mari și haotice, care găzduiesc o puzderie de clădiri în paragină, în America de Sud, în Africa sau în Asia de sud-est, așa cum există metropole elegante, fără urmă de paragină, în Europa de Vest, în America de Nord sau în oazele deșertice, construite din petrol, în jurul Golfului Persic. În orașele noi, dezvoltate peste noapte, paragina este deseori ascunsă în spatele clădirilor impozante de pe bulevardele principale. Dar, în orașele prost administrate, pentru zeci de ani de zile, așa cum este Bucureștiul, ea este expusă la vedere, ocolită și ignorată de cetățeni și autorități deopotrivă. In mod amuzant, uneori, paragina șantierelor abandonate este evidențiată de panouri mari, ilustrative, cu termene de finalizare depășite deja, de ani buni.


Spre deosebire de urâțenie, paragina este obiectivă. Urâțenia este subiectivă, chiar dacă este la fel de deprimantă. Bucureștiul poate fi considerat frumos sau urât, romantic sau sufocant, kitschos sau eclectic. Însă paragina, acolo unde există, este evidentă și indiscutabilă. Astfel, paragina devine un barometru bun al evaluării înapoierii unei comunități, respectiv al incapacității ei de a se organiza eficient, în folosul urbei.

Apariția paraginei este justificată uneori de războaie, cataclisme naturale sau exoduri ale populației. Calamitățile creează haos, iar reconstrucția este dificilă. Însă paragina este cu atât mai greu de înțeles sau de acceptat atunci când apare în perioade de pace și de stabilitate economică. În București, singurul obstacol în calea dezvoltării orașului și a eliminării paraginei par să fie chiar Primarii și acoliții lor. Chiar și în această campanie electorală, viceprimarul nostru se maimuțărea la conferința unui contracandidat, iar utilajele și resursele cetățenilor erau folosite pentru boicotarea altei conferințe. Ultimul primar arestat a fost Oprescu, însă lupta bucureștenilor cu sistemul, care continuă să blocheze dezvoltarea orașului într-o capitală europeană autentică, este departe de a se fi încheiat.

În natură, nu există paragină. Intervenția omului este cea care creează premisele apariției paraginei. Paragina este forma naturală prin care mediul continuă să evolueze, după abandonarea respectivului loc de către oameni. Tot din paragină a apărut și Delta Văcărești, noua formă de biosferă urbană, din sudul Bucureștiului.

Paragina este, fundamental, un eșec al organizării urbane. Echivalentul său rural este pârloaga. La țară, un teren lăsat pârloagă este un teren nemuncit, neîngrijit sau abandonat. Este o resursă care nu produce nimic. Exact la fel, o proprietate urbană, aflată în paragină, este o irosire de resurse atât pentru proprietar, cât și pentru comunitate. Însă, dacă proprietarului nu-i pasă de degradarea imobilului, dacă a dispărut sau dacă a murit fără a avea moștenitori, administrația locală a comunității nu poate rămâne indiferentă la tranziția proprietății către paragină. Una dintre atribuțiile importante ale adminstrației locale este cea de rezolva acest gen de probleme.

Eșecul organizării urbane este confirmat de realitatea că, o bună parte din clădirile aflate în paragină aparțin chiar statului. Este vorba despre acele imobile administrate haotic, în baza unor hârtii greșite, incomplete, uitate, pierdute sau încurcate. Sau amânate de sute de ori de instanțe judecătorești incapabile. Tot în paragină ajung și proiectele publice începute, dar niciodată finalizate. Știm deja că schimbarea inopinată a unui șef poate bloca toate proiectele unei administrații. Astfel, ne-am obișnuit sa observam, peste tot, lucrări publice de proporții, abandonate și transformate in monumente hidoase, dar naturale ale incompetenței. Dacă aș încerca o definiție cuprinzătoare, aș zice că paragina evidențiază erori sistemice, consecințe ale incompetenței și corupției edililor locali.


Prăbușirea sistemului comunist din 1989 a transformat o țară întreagă în paragină. Nici în comunism lucrurile nu stăteau prea grozav, așa cum am arătat mai sus. Venind din Ungaria cu trenul, la sfârșitul anilor '80, memorialistul Robert Kaplan considera că granița Europei tocmai fusese trecută, iar cel mai evident semn era paragina românească nesfârșită, care se derula pe fereastra trenului: ore în șir de mers, de-a lungul unei țevi ruginite, într-un decor mohorât, mobilat pe alocuri cu hale insalubre, cu ferestre sparte și utilaje dezmembrate și ruginite, în culorile terne ale paraginei.

Însă în anii 90, paragina împânzise ca o metastază, toate țesuturile societății românești. Fabricile și uzinele, combinatele și cooperativele de producție, podurile, drumurile, căile ferate, gările, stadioanele, castelele, casele memoriale, cazinourile, muzeele și monumentele, toate păreau căzute în paragină. Autoturisme abandonate de ani buni, zăceau în paragină în parcarea fiecărui bloc. Cei care au trăit anii 90 își amintesc foarte bine paragina care ne copleșea, la fiecare pas.

Lucrurile s-au îmbunătățit mult în noul mileniu, mai ales în privința infrastructurii orașului, aflată și ea în paragină. Totuși, în pofida costurilor exagerate, ritmul renovarilor este lent, mult prea lent pentru viteza dezvoltării urbane, solicitată de secolul 21. Centrul vechi, de pildă, s-a curățat foarte mult în ultimii douăzeci de ani, însă chiar și acolo, încă mai găsești zeci de clădiri în paragină. Unele dintre fostele dărăpănături au devenit localuri celebre, altele au fost demolate și reconstruite. Însă de paragină, nici Centrul Vechi nu a reușit să scape complet și nici nu pare că va scapă prea curând.

Casa Academiei

Foto: Casa Academiei, vedere din față (Google Street View)

Sunt nenumărate zone în București unde paragina nu a putut fi eradicată. În unele locuri, ea s-a instalat și domină de zeci de ani împrejurimile, fără că oamenii să reușească să colaboreze pentru eliminarea ei. O atenție specială merită clădirea Academiei Române, mai ales prin calitatea de exemplu pozitiv, pe care respectiva instituție o reclamă. Simbolic, fațada clădirii Academiei, cea care privește spre Casa Poporului, arată exact așa cum și-a dorit Ceaușescu să arate. Un edificiu comunist, semeț, proiectat să încununeze realizările socialismului, și să desăvârșească comunismul științific, pe baza meterialismul dialectic. În ciuda impozanței sale, atunci când este privită din față, fațada din spate a clădirii este în paragină de 30 de ani. Nimeni nu a găsit în acest timp soluții pentru a spoi măcar Academia Română. Dosul ei este și acum în paragină.

Personal, recunosc că nu am mari așteptări de la administrația care va conduce Bucureștiul în următorii 4 ani. La fel ca si alți bucureșteni, care votează constant de la Crin Halaicu încoace, speranțele mele au ajuns și ele în paragină. Nu cred că traficul, corupția sau poluarea se vor reduce semnificativ. Însă m-aș declara mulțumit dacă, la sfârșitul mandatului vitorului primar, Bucureștiul va fi vindecat de paragină, iar identificarea unei clădiri abandonate va fi o curiozitate.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • PERFECT ADEVARAT:
    "În București, singurul obstacol în calea dezvoltării orașului și a eliminării paraginei par să fie chiar Primarii și acoliții lor."-la concret Firea lucrurilor prost facute sau deloc facute,decat prin falsuri in media TV,pe banii bucurestenilor.
    • Like 0
  • Roxana B check icon
    Se pare ca bucurestenii nu s-au saturat de madam Firea, conform ultimelor sondaje care arata o diferenta in interiorul marjei de eroare intre Nicusor Dan si G.Firea.
    Este incredibil sa existe 22% nehotariti dupa 4 ani de primarit sub conducerea Firea.
    Dar poate ca li s-a pus un val pe ochi....altfel nu-mi explic.
    Pe de alta parte mai e si proverbul "rau cu rau da mai rau e fara rau"fata de care romanii sint foarte sensibili.
    Cred ca 75% din populatia Bucurestiului sint bugetari, nemaivorbind de cei obisnuiti de pe vremea lui Ceasca sa traiasca in conditii minime de confort.Nu e vina lor, a trebuit sa se adapteze si dupa atitia ani le-a intrat in singe.
    La degringolada actuala din lume, ce pretentii se mai pot ridica pentru niste alegeri locale in Ro?
    • Like 0
  • Din pacate cred ca romanul nu este in general un bun gospodar (exceptiile care au existat sunt cele care doar confirma aceasta trista regula). Mia mult, nu poseda gandire de ansamblu, nu poate concepe o strategie pe termen lung pe care apoi sa o dezvolte intr-o tactica. Nu are viziune pe termen lung (eu as zice ca nu are viziune deloc, caci a vedea numai ziua de maine inseamna sa te rezumi la o simpla supravietuire, uneori chiar animalica).... E valabil pentru intreaga societate dar si pentru asa zisele varfuri (care varfuri poate ca ating o culme in ceea ce priveste coruptia, dar nu buna gospodarire....). De aici paragina, abordari urbanisitice de mantuiala, dezinteres, etc.
    • Like 0


Îți recomandăm

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Scoala din valiza

„Educația digitală nu înseamnă neapărat distanțarea între copil și profesor. Și aici îmi vine în minte un alt exemplu: profesorii dintr-o școală din Ialomița, care au devenit dependenți de copiii pentru a putea să folosească mijloacele digitale și s-au apropiat de copii”.

Citește mai mult

Andreas Lier - BASF

„Mă duc aproape în fiecare dimineață cu bicicleta la birou, pe o distanță de 3-4 km, în timp ce vecinii mei adoră să-și conducă SUV-urile, să stea în ambuteiaje, să polueze aerul, lăsând o amprentă mare de carbon doar pentru a se simți foarte confortabil și a afișa simboluri de statut social”, dezvăluie Andreas Lier, CEO al BASF România, într-un interviu pentru Republica.

Citește mai mult

O afacere cu cânepă

Ionuț a plecat în India în toamna lui 2017 ca să viziteze cele șapte orașe sfinte. A luat această decizie după un an și jumătate în care a lucrat pentru o companie elvețiano-britanică din Praga, unde ajunsese ca proaspăt absolvent al unui masterat în Olanda, care nu și-a găsit nimic de lucru în țară.

Citește mai mult

Andrei Pitis

Andrei Pitiş, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din industria locală de IT, a investit până în prezent în 15 startup-uri, după ce în 2018 a demarat un proiect prin care vrea să ajute 100 de români să ajungă milionari în euro din startup-uri în tehnologie.

Citește mai mult