Maurizio De Vita, profesor de Restaurare la Universitatea din Florența: Să construim mai puțin și să construim mai bine! Dar, mai presus de toate, să restaurăm, să recuperăm

Sa trăiești sustenabil înseamnă în primul rând să nu risipești. Să nu risipești mâncare, energie, resurse, dar dincolo de asta înseamnă să nu îți risipești trecutul. Înțelepciunea și învățăturile care vin din istorie trebuie conservate și prețuite cu multă grijă, căci fără ele am fi doar pe jumătate întregi.

Restaurarea caselor, a orașelor, a patrimoniului înseamnă a (re)da viață și a prețui ceea ce au construit alții înaintea noastră, înseamnă continuitate în istoria popoarelor și a oamenilor. Restaurarea este - dincolo de valoarea ei patrimonială - în primul rând o dovadă a trăitului sustenabil.

• Restaurarea ne permite să citim, să avem la dispoziție povești care ne pot emoționa și mai presus de toate povești pe care să le păstrăm cu grijă pentru generațiile viitoare. 
• Discuția despre restaurare e cu atât mai relevantă în situația unui război. Știm din istorie că obiectivele cu valoare simbolică sunt adesea victime ale adversarilor. Acest lucru se întâmplă în mod regulat. În fața acestei situații, trebuie să ne punem mereu întrebarea ce trebuie să facem. Unul dintre obiectivele culturii arhitecturale de restaurare internațională e găsirea unui răspuns la ce trebuie făcut după război. 
• Să construim mai puțin și să construim mai bine - să restaurăm, să recuperăm - ce poate fi mai sustenabil? Istorie, arhitectură, economie socială, sociologie - toate au legătură cu actul de a restaura o clădire, oricare ar fi ea. Restaurarea necesită multă creativitate pentru a putea lucra fără a distruge ceea ce există și în același timp adaugă ceva care duce istoria în viitor.

Prof. Maurizio De Vita, profesor de Restaurare la Universitatea din Florența și Director al Școlii de Restaurare specializată în patrimoniu arhitectural și peisagistic la Universitatea din Florența, ați predat la Universitatea Columbia din New York, la două universități din China, atât la Beijing, cât și la Nanjing și la Facultatea de Arhitectură din Veneția. Conduceți numeroase lucrări de restaurare a clădirilor istorice, a complexelor monumentale, a zidurilor orașelor, a parcurilor și a unor grădini istorice din Italia, dar și din străinătate. Așadar, experiența dumneavoastră în domeniul restaurării este foarte vastă. Pentru a începe într-o notă umanistă, ne puteți spune de unde vine această pasiune pentru restaurare?

Pasiunea mea pentru restaurare vine de la tatăl meu care a scris o carte despre castelele din Puglia, regiunea din care provin. Îi plăcea să facem plimbări prin împrejurimi, să vorbim și să-mi explice semnificația locurilor și importanța conservării. Dragostea mea față de restaurare și conservare s-a consolidat, mai târziu, când am ajuns să studiez la Facultatea de Arhitectură din Florența.

În țara noastră, oamenii (vorbesc în general, desigur) preferă noul. Mulți spun că restaurarea este mai scumpă, a construi ceva nou este mai frumos. De ce este bună restaurarea? De ce este bună pentru orașe, de ce este bună pentru oameni?

Restaurarea este bună. O expresie frumoasă, simplă, dar eficientă. Restaurarea ar trebui să fie explicată începând din copilărie. Cum a făcut și tatăl meu. Dar ceea ce spui nu este doar în România. Restaurarea ne permite să învățăm foarte multe. Pentru că prin restaurare, atât prin partea pe care eu o numesc proiectul cunoașterii prin urmare această cunoaștere este întotdeauna complexă, alcătuită din investigații istorice și chiar tehnologii avansate. De exemplu, astăzi lucrăm mult cu tehnologii care ne permit să citim în interiorul structurilor de perete. Am descoperit coșuri de fum care au fost închise de-a lungul timpului și care pot fi repuse în funcțiune sau folosite pentru alte scopuri. Restaurarea ne permite să citim, să avem la dispoziție povești care ne pot emoționa și mai presus de toate povești pentru care trebuie să fim gardieni. Permiteți-mi să vă dau un exemplu practic: recent, am avut ocazia să restaurez un castel privat foarte mare aici, în Florența, care a fost transformat în mai multe apartamente. Îmi amintesc că la început fiecare își dorea altceva „Aș dori un living de doisprezece, douăzeci de metri pătrați, camerele de șaisprezece etc.” și apoi încet, cu răbdare sau chiar și cu discuții animate, am explicat că acele camere sunt deja acolo. Aceste apartamente s-au născut exact așa cum erau, cu acele camere, cu acele dimensiuni, cu acele decorațiuni. Vă asigur că cele 30 de familii au devenit în cele din urmă cei mai mari custozi ai acestui castel. În fiecare an fac o petrecere, pentru că sunt dornici să demonstreze nu doar că locul ăsta a fost restaurat, dar și că ei au grijă de el. Astăzi un master-plan trebuie să fie sustenabil și este, de asemenea, o alegere politică. În sensul de a spune să construim mai puțin. Să construim mai puțin și să construim mai bine! Dar, mai presus de toate, să restaurăm, să recuperăm. Avem multe exemple de clădiri care par imposibil de refolosit chiar și în scopuri civile, clădiri industriale care au devenit în cele din urmă apartamente frumoase. Restaurarea este o punte între trecut, prezent și viitor.

Există o legătură directă între restaurare durabilă și dezvoltare economică durabilă?

Da, cu siguranță că există o legătură. Când renovăm o clădire vrem în general să îmbunătățim ceea ce este deja acolo, dar înainte să ne apucăm de treabă ținem cont de conotațiile istorice, filosofice, umane și de experiența extraordinară pe care aceste clădiri ne-o pot da.

Noi lucrăm cu clădiri construite în 1080, apoi modificate în secolul al XV-lea și apoi extinse în secolul al XVII-lea și din nou adaptate în secolul al XIX-lea. Și de fiecare dată suntem impresionați cât de multă istorie putem găsi acolo. Și nu este vorba doar de originea lor ci și de autenticitatea lor.

Acesta devine un subiect extrem de interesant. Folosesc un termen poate mai neortodox, dar așa-numita "piață" își dă seama că sustenabilitatea poate să intre în viața de zi cu zi, sigur este foarte multă muncă, țesătură, dar merită. Noi încercăm să restaurăm cât mai sustenabil. Sunt anumite clădiri istorice fragile, în care este dificil de încorporat tehnologia de ultimă oră. Însă se găsesc soluții și de exemplu putem folosi tehnologia eoliană printr-un transfer de energie către aceste clădiri istorice.

Mă gândesc, de exemplu, în țara mea cum putem înțelege importanța restaurării sustenabile? Există, de exemplu, departamente sau structuri care se ocupă de cursuri despre cum să folosești fondurile europene? Există fonduri pentru cercetare în aceste domenii? Cum se procedează în Italia?

Restaurarea necesită multă creativitate pentru a putea lucra fără a distruge ceea ce există și în același timp adaugă ceva care duce istoria în viitor. Deci, e nevoie de creativitate și de atenție, iar acest lucru este foarte important într-un oraș ca Bucureștiul, cu sedimentarea sa istorică extraordinară. Aș spune chiar și pentru România, care din punctul meu de vedere ar fi locul perfect pentru experimentare.

În Italia de exemplu există șapte școli de specializare în restaurare, în șapte orașe: Napoli, Bari, Roma, Florența, Veneția, Milano, Torino...Sunt școli unde merg arhitecții, dar și inginerii care au un alt parcurs profesional, dar doresc să știe mai mult, să înțeleagă mai mult. Cei mai mulți sunt arhitecții care lucrează în birourile publice, în consiliile locale, în primării. Acest lucru este foarte important, pentru că după această specializare acești oameni lucrează și vor lucra zeci de ani acolo unde se iau decizii, acolo unde își spun părerea despre proiecte și unde se fac planurile de urbanism.

Există și lecții teoretice, luăm o clădire și împreună cu administrația municipală din Florența, cu diverse alte entități facem cercetarea și încercăm să înțelegem exact cum să aplicăm restaurarea și sustenabilitatea. Cu siguranță România se pretează perfect datorită bogăției patrimoniului său cultural. Acest aspect este foarte interesant, pentru că fără o formare a competențelor la nivelul administrației publice este dificil să ne gândim la un plan național. Sau chiar la un set de aplicare a normelor, de exemplu, noul plan de utilizare a terenurilor. Repet, am fost și sunt consultant în noile planuri de dezvoltare urbană, așa că îmi imaginez un plan de oraș mare, dar ca aceste planuri să reușească este nevoie de decizii și alegeri politice și culturale.

Mergem pe aceeași cale. Să rămânem la subiectul România, pentru că dumneavoastră cunoașteți Transilvania, ne-ați putea spune care ar putea fi un exemplu de aplicare pentru o restaurarea sustenabilă? Vorbesc acum despre diversele localități fortificate săsești, deci despre genul de localități care există în Transilvania care sunt într-o creștere masivă a turismului și pline de oameni foarte interesați să o viziteze. Este Transilvania un caz de restaurare durabilă?

Da, cunosc situația, am fost acolo. Sunt foarte impresionat de caracteristicile sale arhitecturale, naturale extraordinare și, într-adevăr intenționez să mă întorc acolo destul de curând, tot pentru un motiv foarte apropiat de ceea ce vorbeam mai devreme din punct de vedere educațional. Da, pentru că Transilvania, ca orice regiune care găzduiește bunuri și locuri de interes cultural și turistic, este un loc de interes extraordinar din punct de vedere al aplicării sustenabilității în restaurare.

Cred că există un turism pe care deja îl văd cu siguranță astăzi în Italia, dar și în alte locuri din Europa, unde noi lucrăm. Astăzi, turismul, dacă este stimulat la o conștientizare culturală poate aduce multe beneficii. E important ca locurile pe care le vizitezi să îți transmită adevărata lor poveste și să se mențină intacte, aceasta este deja o formă de sustenabilitate. În plus astfel de locuri favorizează mersul pe jos, cicloturismul, utilizarea vehiculelor electrice.

Există interes pentru lucruri care au grijă de natură, care au grijă de sănătate. În același timp, de exemplu, avem o temă pe care o dezvoltăm mult și anume cea a conservării și utilizării apei. Acest lucru este valabil în toate proiectele la care lucrăm și în planurile urbane, motiv pentru care astăzi se încearcă, de exemplu, reutilizarea apei de ploaie mai ales în suburbii sau chiar în zone rurale, la țară, în pădure. Acest lucru învățat de la strămoșii noștri care purtau întotdeauna apele în locurile care puteau fi folosite de exemplu pentru irigații. În anumite situații se experimentează utilizarea forței apei pentru a produce energie, adică cu ajutorul râurilor de munte și al forței lor motrice, așa cum o făceau odinioară acele mori. Astăzi avem la dispoziție turbine care acționate de apă produc energie. Noi avem un astfel de proiect, o moară, unde producem energie obținută prin forța apei. Această moară istorică a devenit, de asemenea, un muzeu și oamenii merg să o viziteze. Cum era înainte, dar cu tehnologie nouă.

Criza energetică, războiul sunt teme pe care fiecare în familia lui , în țara lui, le dezbate și pare că discursul restaurării sustenabile este un discurs de pace. Așa să fie?

Dimpotrivă. De fapt, restaurarea în timp de război este o temă centrală. Știm din istorie că obiectivele cu valoare simbolică sunt adesea victime ale adversarilor. Acest lucru s-a întâmplat mereu. În fața acestei situații trebuie să ne punem mereu întrebarea ce trebuie să facem. Unul dintre obiectivele culturii arhitecturale de restaurare internațională e găsirea unui răspuns la ce trebuie făcut după război. Îmi amintesc cât de mult au contat discuțiile în jurul reconstrucției podului Mostar sau ce se va întâmpla sau ce s-ar putea întâmpla în alte țări unde știm că structuri întregi istorice de mare valoare au fost devastate. Cultura restaurării trebuie făcută, fiindcă este încărcată cu reflecții serioase filosofice, tehnice istorice și sociale. Așadar, aceasta este o prioritate absolută. În cadrul acestor reflecții rămâne ferm în vigoare conceptul conform căruia restaurarea de astăzi trebuie să aibă o componentă intrinsecă și extrinsecă, internă și externă, a sustenabilității.

Ne apropiem de finalul acestei discuții care deschide atât de multe căi de gândire. Prin urmare, pentru cineva ca mine, care cu siguranță nu este un expert în restaurare, într-un anumit sens chiar filosofic înseamnă că înainte de a dărâma un zid al unei case vechi sau un pod, sau ceva care este bun pentru oameni trebuie făcut totul pentru a-l proteja. Este corect?

Prima întrebare care se pune nu este când, unde și cum restaurăm, ci de ce. Este o întrebare filozofică: „De ce?”. Acest „de ce" ar trebui să ne spună că de exemplu acel pod nu este acolo din întâmplare. El a luat în considerare existența unui râu, a luat în considerare caracteristicile malurilor. Nu deschidem ușa de comunicare între dormitor și coridor fără să ținem cont de ceea ce era alături. Lucrând în restaurare nu primești doar bucuria și satisfacția cunoștințelor și a faptului că transmiți ceva către viitor din ceea ce faci, dar ai și satisfacția creativității. Aceasta trebuie utilizată în așa fel încât să îmbunătățească clădirea restaurată, dar cu siguranță păstrând valoarea acesteia. Clădirile vechi trebuie să se îmbine cu noul, dacă călătorim prin Europa în orașe precum Budapesta, Praga sau Florența putem vedea cât de bine arată clădirile noi alături de cele istorice.

Acest articol despre sustenabilitate este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp