Meciul sexelor e dur în România

Foto: Guliver Getty Images

Cum e să fii femeie în România anului 2018?

1.Din prisma egalității drepturilor

Într-un raport al World Bank din 2001 se subliniază legătura dintre egalitatea de gen și gradul de dezvoltare economică al unei țări. Cu alte cuvinte, cu cât într-o țară există o mai mare tendință spre egalitatea dintre sexe, cu atât aceasta este mai dezvoltată economic. Logic, reversul este că în țările subdezvoltate se manifestă un dezechilibru exacerbat între drepturile genurilor.

Tot la fel de logic este că dacă lucrăm la una din componentele acestui cerc, vom transforma datele problemei. Dacă influențăm balanța să atârne mai mult spre egalitate, calitatea vieții va spori. Oare noi cum stăm la capitolul ăsta?

Un raport al World Economic Forum pe anul trecut, ce analizează diferențele de gen la nivel mondial, a situat România pe locul 58 din totalul de 144 de țări în clasamentul egalității dintre sexe. Am să dau câteva exemple de indicatori analizați:

• Salariul mediu încasat de femeile din România este de 19.421 dolari pe an, iar cel al bărbaților de 28.099.
  
• Procentul femeilor cu poziții de rang înalt în domeniul legal, al funcționarilor sau pe o poziție de management este de 33,6 % în timp ce el este de 66,4 % pentru bărbați.
  
• În același timp, în domeniul profesiilor și al muncitorilor calificați, femeile au 55,4% iar bărbații 44.6%.
  
• Procentul femeilor din Parlament este de 20,7 % în timp ce al bărbaților de 79,3%.
  
• Procentul celor care folosesc internetul este 53,1 pentru femei și 58,4 pentru bărbați.
  
• Iar dacă la absolvirea de învățământ primar procentul este egal pentru femei și bărbați - 98,7%, la nivelul școlii gimnaziale, procentul femeilor îl depășește pe cel al bărbaților 94,6 față de 93,3, iar pentru învățământul superior decalajul devine mai evident: 15,2 față de 13,1. (pentru segmentul de vârstă 25-54 de ani sunt datele).
  
• Doar de curiozitate menționez că în acest clasament, pe primele 3 locuri se situează Islanda, urmată de Norvegia și Finlanda. Pe ultimele 3 poziții găsim Siria, Pakistan și Yemen.
  

Acestea sunt câteva date, întregul raport este aici, cu multe explicații elocvente.

Nu voi comenta, întrucât cifrele vorbesc de la sine.

Dar cam asta este o parte din ce înseamnă a fi femeie în România anului 2018.

2.Din perspectivă istorică

În urmă cu 90 de ani era câștigat dreptul femeilor la vot, iar una dintre purtătoarele stindardului feminismului românesc, Calypso Botez, spunea așa: „Noi, româncele din Regatul vechi, prin Codul Napoleon, care ne cîrmuieşte, sîntem clasate aşa cum a hotărît Eliade Rădulescu la 1866; între copii, minori, nebuni şi idioţi. Nu ne putem administra bunurile, nu putem face nici un act fără autorizaţia bărbatului, nu ne putem creşte copiii cum vrem, nu putem dispune de nici un lucru din casa noastră, după voie, căci legea presupune că în casa unde este un bărbat, totul este al lui. Într-un cuvînt, femeia se mişcă numai după bagheta magică a autorităţii maritale".

Așadar, nu o fi prea roz treaba acum, dar înainte de 1938 eram chiar în văgăunile societății.

Femeile sunt în acest moment, cel puțin teoretic, egalele bărbaților, au drept la vot și tot în teorie sunt libere să facă ce vor cu viața și cu corpul lor. Punctul în care suntem este o evoluție față de unde am fost și a fost obținut prin efort și dărurire. Ale unor femei în principal.

Însă mai avem până vom atinge acea egalitate a drepturilor prevăzute de Constituție și până ne vom scutura definitiv de fantoma dominanței masculine asupra sexului „slab".

3. Din perspectivă umană

Dincolo de cifrele prezentate, de istoria din urma noastră, mai este o realitate ce se întrepătrunde acestora. Aceea a trăirii. Oare cum e să trăiești viața descrisă de cifrele astea?

Sunt două aspecte de analizat:

a) Rolurile impuse de societate

Încă de când ne naștem ni se servesc de-a gata concepții, mentalități, judecăți de valoare, valori. Pe de o parte, e bine. Cum ar fi ca fiecare ființă umană să o ia de la 0 cu toate, fără a i se prezenta reușitele predecesorilor? Nu am fi ajuns prea departe ca specie. Unele dintre aceste aspecte sunt cele ce privesc rolul și descrierea fiecărui gen, acel cumul de maxime populare legate de soarta și statutul femeilor sau a bărbaților.

Însă, uneori, aceste moșteniri au implicații negative, restrictive și se contrapun dezideratului de a atinge egalitatea de gen. Iar dacă privim atent, unele dintre ele nu își au o argumentare rațională, științifică, ci par mai degrabă a fi o prelungire nejustificată a unor mentalități învechite, de pe vremurile când femeile erau privite ca inferioare, iar bărbații ca dominanți.

Dacă aș face un rezumat pe scurt, „înțelepciunea” transmisă femeilor spune așa:

• că suntem sexul slab, cel frumos, fiind încurajate să ne accentuăm sau exagerăm trăsăturile fizice feminine;
  
• că mare parte din identitatea și succesul nostru se definesc ca legate de viața de familie;
  
• că ni se cuvin mai degrabă treburile casnice ce țin de îngrijire, hrană, organizare generală a gospodăriei și a familiei;
  
• că rolurile de conducere nu ne sunt destinate;
  
• că există o paletă restrânsă de slujbe, activități sau roluri sociale ce ne sunt accesibile.
  

Iar maximele ce privesc bărbații spun așa:

• că trebuie să pună capac emoțiilor negative pentru a răzbi în viață: „bărbații nu plâng", „nu fi femeie". Prin urmare, încă de mici reprimă emoții ca frica, teama, îndoiala, frustrarea, lipsa de încredere etc.
  
• că nu trebuie să manifeste slăbiciune, vulnerabilitate, sensibilitate, feminitate - ele sunt atribuite 100% femeilor;
  
• că violența este în regulă;
  
• competiția și dominanța sunt preferabile în raport de 999999/1 colaborării. (am fabricat cifra pentru a sublinia ideea)
  

Cam cât de grozavă poate fi viața oricăruia dintre noi, femeie sau bărbat dacă am bifa listele acestea ce ni se inoculează de la naștere?

Cum se încadrează una ca Pink acestui profil? Cu atitudinea ei războinică și forța de caracter? Sau unul ca Michael Jackson? Cu sensibilitatea lui și machiajul ce făcea parte din rutina zilnică?

Sunt ei mai puțin femeie sau bărbat? A depins succesul și împlinirea lor de bifarea acelor liste?

Nu prea! Ba chiar pe dos. Parte din succesul lor se datorează faptului că sunt/au fost aparte, că au îmbrățișat specificul propriu și l-au arătat lumii.

Iar ce pierdere ar fi fost pentru noi toți ceilalți dacă ei nu și-ar fi îmbrățișat printre altele, feminitatea și masculinitatea ce îi definea! (nu au făcut doar asta pentru a atinge succesul, dar este cu siguranță un ingredient esențial)

Dar a fost o luptă acolo. Ei au luptat și au biruit împotriva acestei mentalități colective ce îi restricționa, îi făcea mai puțin din ceea ce erau. Iar lupta asta se dă zilnic în fiecare dintre noi.

Problema cu aceste două roluri pe care femeile și bărbații trebuie să le joace este că, odată jucate, ele nu aduc împlinirea promisă.

Iar motivele sunt simple. Nimeni nu este complet într-o tabără sau complet în alta. Și nu se ia în calcul varietatea potențialului uman, de orice gen ar fi persoana.

Descrierea femeilor exclude curajul, îndrăzneala, perseverența, adaptabilitatea, tenacitatea, prezența de spirit, capacitatea de a jongla cu aspecte diverse simultan, sociabilitatea, toate fiind mai degrabă văzute că atribute ale masculinului. Iar adevărul e că viața femeilor abundă de momente în care ele fac dovada acestor calități. Nașterea, îngrijirea și educarea copiilor sunt cele mai edificatoare exemple pe care le pot da, după experiența mea personală. Iar nu atribute cum sunt corp de fotomodel sau un zâmbet perfect nu te vor ajuta, deși pe asta se pune accent în așa multe ipostaze!

Pe de altă parte, descrierea bărbaților exclude emoțiile negative, iar nimeni pe acest pământ nu este scutit de la a le trăi. Exclude sensibilitatea, vulnerabilitatea, slăbiciunea. Se pune accent pe a fi dur, tare, de neatins. Iar viața și lor le demonstrează că este nevoie de altceva de la ei pentru a îi face față: este nevoie de comunicare, empatie, colaborare, vulnerabilitate, chiar feminitate. Adică acele calități atribuite ma degrabă femeilor. Cum să nu fie dezorientați săracii când pe de o parte sunt îndemnați să fie „macho” iar pe de alta viața le cere să fie mai degrabă toleranți și empatici?

Cu alte cuvinte, pentru a trăi viețile noastre de zi cu zi, atât femeile, cât și bărbații fac uz de calități, valori, caracteristici care sunt în mod „normal” atribuite celeilalte categorii. Uneori în abundență, dacă privim la exemplele date. Iar acest lucru nu are notă de excepție. El este regula. Femeile nu stau în cutia femeilor, iar bărbații în cea a bărbaților. Și asta nu face pe nimeni să își piardă statutul de femeie sau pe cel de bărbat. Ci îi face ceea ce sunt cu adevărat. O variantă mult superioară celei înguste impuse de mentalul colectiv. Așa că aș zice să redefinim noțiunea de femeie și bărbat pe care o propagăm de la o generație la alta. Iar ea să includă libertatea de a fi cine alegi să fii, să dispui de propriul corp, de propria persoană și viață după bunul plac.

Dincolo de aceste modele impuse de societate, mai stă ceva în calea fericirii noastre ca femei sau bărbați și anume:

b) Relația dintre noi

Cel mai adesea, când privesc la relația femei-bărbați am acest sentiment de războială, de tensiune, un clocotiș tacit de emoții negative. Oricât de mult se dorește promovarea egalității, sau atingerea ei, cifrele de la început vorbesc de la sine: mai avem până acolo. Și asta se resimte în relația dintre genuri.

Cred că dacă suntem dispuși să lăsăm deoparte pentru o secundă tot amalgamul de mai sus (egalitatea de gen, trecutul sumbru, rolurile desemnate de societate, toate emoțiile negative pe care le simțim) și suntem deschiși la "oare ce simte celălalt?" vom fi surprinși ca privind dincolo, să recunoaștem aceleași emoții cu ale noastre. Aceleași lupte între cine ni se spune să fim și cine suntem, aceeași frustrare, dezorientare, însingurare.

De partea femeilor sunt prin naștere. Trăiesc pe pielea mea, de când m-am născut, ce presupune asta. Experiențele proprii sau cele venite din interacțiunea cu alte femei, mă fac să regăsesc de prea multe ori emoții negative care merg până la suferință cruntă provenite din statutul de femeie. E nevoie doar să privim la primele 2 puncte ale articolului ca să înțelegem de unde vin aceste emoții negative ale femeilor. Dintr-un trecut nedrept și un prezent ce mai are până la linia egalității. Sunt justificate.

Însă empatia mea nu se oprește la femei. Merge și către bărbați. Mă conectez și la ce simt ei. Nici să fii bărbat nu e așa grozav. La sacul deja greu al emoțiilor femeilor se adaugă cele reprimate ale bărbaților, ce răbufnesc sub forma violenței asupra lor și a celor din jur sau sub forma altor comportamente distructive.

De aici se vede clar punctul în care suntem. Nu suntem bine individual. Nu suntem bine nici împreună.

Într-un fel e logic. Suntem două jumătăți. Dacă una are emoții negative, cealaltă nu se poate sustrage, pentru că suntem împreună în jocul ăsta.

Dacă o parte se simte nedreptățită, desconsiderată, efectele negative merg și dincolo pentru că relațiile dintre ele nu pot atinge maximul.

Sigur, s-a văzut, există interes pentru egalitatea de gen, date fiind conotațiile ei economice și sociale. Se discută despre măsuri, inițiative și altele asemenea prin care se dorește atingerea punctului dorit, acela al egalității.

Însă orice măsuri se vor lua, ele vor avea un efect constructiv doar dacă înainte vom fi pus cu toții bazele empatiei, ale comunicării autentice, ale asumării greșelilor din trecut și dacă vom deschide brațele spre o nouă eră, în care nu ne mai măsurăm, comparăm și combatem unii cu alții. O eră în care ne privim, vedem, acceptăm și apreciem pe noi și ceilalți așa cum suntem. O eră de împreună.

Iar împreună începe cu empatia. Conectarea la ce simte celălalt. Cred că dacă suntem dispuși să lăsăm deoparte pentru o secundă tot amalgamul de mai sus (egalitatea de gen, trecutul sumbru, rolurile desemnate de societate, toate emoțiile negative pe care le simțim) și suntem deschiși la „oare ce simte celălalt?" vom fi surprinși ca privind dincolo, să recunoaștem aceleași emoții cu ale noastre. Aceleași lupte între cine ni se spune să fim și cine suntem, aceeași frustrare, dezorientare, însingurare.

Îmi doresc să privim unii la alții cu empatie văzând că suntem la fel. Simțim la fel. Suferim la fel. Ne bucurăm la fel. Iar de suntem diferiți, aceea este bogăția, puterea noastră. Un ovul și un spermatozoid pot crea viață doar fiind diferiți, fiecare cu rolul său, dar egali în procesul creării de viață.

Deși diferiți, dacă lucrăm împreună putem crea viață și tot împreună determinăm calitatea ei. Doar acceptând varietatea de manifestare a ființelor umane, acceptând diferențele dintre genuri ca pe o sursă de bogăție, de putere, doar atunci vom determina și o calitate crescută a vieții.

De 8 martie îmi doresc să fiu privită cu empatie, cu grijă, cu considerație, de bărbații din viața mea. Prea mult din a fi femeie este o luptă: mă lupt cu ceea ce vrea societatea de la mine, mă lupt cu mentalități, cu bărbații pentru a îmi apăra drepturile și a mi se recunoaște egalitatea, mă lupt cu mine însămi încercând să-mi păstrez echilibrul atunci când pentru a mia oară am fost nedreptățită pentru că sunt femeie. Toate astea în timp ce mă zbat să fac cât mai bine tot ce ține de mine, nu doar ca femeie, ci ca om. Vreau ca pentru o zi măcar să pun pe pauză toate astea și să îmi amintesc că a fi femeie este o bucurie și o oportunitate. Bucuria de a purta viață, de a fi implicată în susținerea calității ei. Vreau ca măcar pentru o zi a fi femeie să nu mai fie o luptă, ci o sărbătoare. Iar de la sărbătoare nu poate lipsi, jumătatea mea, bărbatul cu care nu mai vreau să mă lupt, ci să fim împreună, diferiți, dar egali. De 8 martie, și în fiecare zi. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp