Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

Mediocritatea românească: de ce nu suntem o societate a cunoașterii

examen - admitere -  (Foto Photopat / Alamy / Alamy / Profimedia)

Foto: Photopat / Alamy / Alamy / Profimedia

Domnul Hari Bucur-Marcu face o serie de observații foarte pertinente despre irelevanța cunoașterii (cu deosebire a cunoașterii științifice) în societatea românească. Domnia-sa pleacă de la constatarea foarte simplă că, deși ne aflăm în prima treime a lumii ca populație și în primul sfert al lumii ca venit anual brut, nicio universitate românească nu reușește de ani buni să intre în primele 500.

Împărtășesc concluzia domnului Bucur-Marcu, după care nici economia, nici cultura și nici civilizația românească nu se bazează pe cunoaștere teoretică și aș duce-o mai departe, spunând că există chiar o ruptură între cunoașterea produsă de universități și instituțiile de cercetare, pe de o parte, și politicile publice, pe de altă parte.

Aș mai putea spune că politicile publice nu se elaborează și nu se aplică în conformitate cu o cunoaștere sau o expertiză produsă în locurile care produc tradițional cunoașterea. Că puterea politică își construiește deciziile pe cu totul alte surse decât cunoașterea academică: mass-media, servicii de informații, centre de reflecție, date instrumentate, statistici îndoielnice. În principiu, în fiecare domeniu major de intervenție guvernamentală ar trebui să existe o mobilizare a celor mai competenți dintre oamenii acelui domeniu, indiferent dacă ei sunt afiliați politic sau nu.

Societățile dezvoltate se dezvoltă tocmai pentru că știu să încorporeze în mod permanent și progresiv cele mai avansate cunoștințe pe care le produce mediul academic și științific din țara respectivă. În economie, energie, transporturi, mediu, educație, sănătate, finanțe, apărare, agricultură, inteligență artificială, digitalizare etc. se produce o cantitate uriașă de cunoaștere cu scopul de a contribui la îmbunătățirea vieții oamenilor și la dezvoltarea societății în ansamblul său. În toate aceste societăți e de la sine înțeles că nicio decizie majoră implicând viața oamenilor nu poate fi luată fără consultarea celor mai buni cercetători din domeniul respectiv.

De asemenea, în societatea cunoașterii, dezvoltarea economică are drept activitate principală producția și difuzarea de cunoaștere, fie prin investiții masive în domeniul cercetării, fie prin asocierea cercetătorilor la politicile publice.

În societățile cunoașterii misiunea permanentă a fiecărui cetățean și cu atât mai mult a guvernanților este învățarea. Învățarea formală și nonformală, curiozitatea, capacitatea de a-ți recunoaște limitele propriilor cunoștințe și de a le îmbogăți prin lectură sau studiu ori prin apelul la profesori și cercetători.

Nu ne putem însă imagina dezvoltarea societății românești câtă vreme cele mai multe dintre universitățile românești funcționează într-un regim de putere feudal și într-o mediocritate care nu le permite să participe la proiecte de mare impact societal. Voi vorbi într-un alt text despre slaba prezență a universităților românești în cooperarea internațională și în proiectele foarte importante care produc plusvaloare științifică și dezvoltare socială.

Îți recomandăm

Dar pentru moment voi sublinia acest paradox românesc care face ca, atunci când universitățile și puterea s-au aliat, au făcut-o pentru ca rectorii sau profesorii să devină oameni ai puterii și să folosească puterea politică pentru a-și întări poziția discreționară în universități și în societate, nicidecum pentru a stimula cercetarea și cunoașterea științifică. Alianța putere-cunoaștere a fost mereu folositoare celei dintâi și mereu dăunătoare cunoașterii și științei. Universitatea a devenit anexă a puterii politice și prea puțin spațiu de creație și de dezvoltare socială.

De aceea, dacă vrem să ne înscriem în rândul societăților cu pretenții la dezvoltare, o schimbare de proporții trebuie să se producă și în politicile construite pe ignoranță, dar și în universitățile cu conducere politică.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Subscriu intrutotul asertiunii dvs. (confirmata si de experienta mea) : "Aș mai putea spune că politicile publice nu se elaborează și nu se aplică în conformitate cu o cunoaștere sau o expertiză produsă în locurile care produc tradițional cunoașterea. Că puterea politică își construiește deciziile pe cu totul alte surse decât cunoașterea academică: mass-media, servicii de informații, centre de reflecție, date instrumentate, statistici îndoielnice. În principiu, în fiecare domeniu major de intervenție guvernamentală ar trebui să existe o mobilizare a celor mai competenți dintre oamenii acelui domeniu, indiferent dacă ei sunt afiliați politic sau nu." Si din acest motiv Romania a devenit o tara "de mantuiala" asa cum in mod inspirat ati afirmat intr-o alta contributie.... Remarc faptul ca si dvs traduceti KNOWLEDGE SOCIETY prin Societatea cunoasterii in loc de Societatea bazata pe cunostinte sau Societatea cunostintelor, cum ar fi fost corect, intrucat cunostintele (ca produs) rezulta din cunoastere (ca proces) si sunt mult mai relevante in si pentru societate... In plus, orice cunostinta rezulta din cunoastere dar nu orice cunoastere genereaza cunostinte... Avem doar si "cunoastere de dragul cunoasterii" - care preocupa demult unii semeni, dar in mod steril.... Traducerea deficitara incriminata a fost introdusa de Academia Romana cu siguranta pentru a evita confuzia atat de frecventa la noi CUNOSTINTA = pila, relatie ("piston" in franceza, "connection" in engleza) !!!! Pe de alta parte, conform acad.prof.univ.dr.ing.Mihai Draganescu, primul presedinte al Sectiei Stiinta si tehnologia informatiei din Academia Romana, inaintea Societatii cunoasterii ar trebui edificata Societatea informationala si dupa Societatea cunoasterii ar urma sa fie realizata Societatea constiintei... Desi Academia Romania a efectuat la sfarsitul anilor 90 o necesara, oportuna, utila si ampla prezentare stiintifica a Societatii informationale, intr-un simpozion, de atunci nu a mai existat vreo manifestare publica pe aceasta tema... Avem in schimb, mai nou, un minister al Societatii informationale care ar fi trebuit si sa informeze societatea romaneasca privind edificarea acestei societati post-industriale in multe state dezvoltate, despre caracteristicile, avantajele si perspectivele ei... Intrucat nici Ministerul Societatii informationale nu a actionat in acest sens banuiesc ca nici ei nu stiu despre ce este vorba!!!.... Guvernele nu au explicat de ce este nevoie de o asemenea titulatura de minister... In lumea cercetatorilor stiintifici din statele dezvoltate exista numeroase lucrari (articole, comunicari, carti) privind Societatea informationala si Societatea cunostintelor.... La noi de ce nu exista? De aceea consider ca a discuta despre Societatea cunoasterii (un termen exotic ignorat de populatie) si Societatea informationala (promisa de viitorologul american Alvin Toffler acum 50 de ani, pe cand noi construiam de zor "societatea socialista multilateral dezvoltata" dovedita ulterior a fi o utopie, ca si cea comunista) fara o ampla definire si detaliere a conceptelor implicate risca sa devina un demers ineficient si inutil... Doar cunoscand, analizand si aplicand experientele statelor care au edificat deja Societatea informationala vom putea eventual progresa in acest domeniu!!...
    • Like 0
  • Toti oamenii de bun simt inteleg aceast fenomen , intrebarea este de unde trebuie inceputa schimbarea si mai ales strategia de implementare a schimbarii Societatile dominate de incultura si mediocritate se opun schimbarii in mod natural.
    Experienta ne-a aratat ca in sisteme care se opun schimbarii , singura solutie practica este introducerea unui catalizator inofensiv pe moment, dar care pe termen lung, va obliga sistemul la schimbare . Singurele schimbari pe care le vad posibile pe termen scurt sunt selectarea dupa criterii serioase a tinerilor care aspira la mediul academic si ancorarea mediului academic la mediul de afaceri . Ar trebui sa ne uitam la modele care functioneaza si sa le extindem. Cred ca as oferi posibilitatea firmelor sa ofere programe de training si certificare in universitati chiar din primii ani. In loc sa faca tot felul de materii abstracte predate de catre profesori care nu au lucrat o ora in viata lor in afara universitatii , as aloca o ratie foarte serioasa pe training facut de mediul de afaceri care pot fi urmate de proiecte comune.
    Un student la o anumita disciplina studiaza cam dupa aceleasi carti deci au bagaje teroretice foarte asemanatoare diferentele majore la angajare sunt proiectele de doctorat si aplicabilitatea lor imediata in industrie.
    Ca sa mergem la un nivel mai simplu ,scolile profesionale pe care le plange toata lumea . Eu in loc de scoli profesionale as face calificare la locul de munca si l-as plati pe antreprenor sa-si pregateasca singur angajatul.
    • Like 1
  • "în fiecare domeniu major de intervenție guvernamentală ar trebui să existe o mobilizare a celor mai competenți dintre oamenii acelui domeniu, indiferent dacă ei sunt afiliați politic sau nu." - sau indiferent de simpatiile politice. Asta ar insemna punerea pe planul 2 a partizanatelor politice si implicit pierderea importantei multor "intermediari" politici care nu contribuie altfel cu valoare in niciun domeniu. Isi imagineaza cineva ca vor ceda cu bucurie aceste pozitii.
    • Like 2
  • Explicația la întrebarea din titlu este una singură și simplă, și ... de aceea îmi permit ”să dau cu barda” : atâta timp cât pe funcții sunt numiți sau aleși oameni care nu au tangență cu principiile meritocrației, atât administrația (națională și/sau locală) cât și guvernarea și cariera profesională influențează negativ toate aspectele activității și vieții în societatea românească !
    • Like 4


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult