Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șase ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Mi-e dor de tot ceea ce reprezintă pentru mine România. Și mă simt vinovată că lupta mea nu e acolo unde a început frustrarea, ci în altă parte

Alice Chempf

Am crescut într-o casă în care mi s-a spus că pot să devin exact ceea ce îmi doresc. Nimeni nu îmi poate controla sau schimba visurile. Singura persoana care decide pentru mine sunt eu. Am avut numai eroine și modele feminine: de la Meryl Streep am învățat ce înseamnă metamorfoza, de la Cristina Neagu ce înseamnă ambiția fără limite, de la bunica mea ce înseamnă curajul.

Când eram mică nu vedeam nicio diferență între mine și colegii mei băieți. Erau doar copii. Maturizându-mă am înțeles că în construcția societății noastre faptul că sunt femeie o să îmi influențeze viața, de cele mai multe ori fără voia mea. Am înțeles ce înseamnă stereotipurile de gen, sexismul, discriminarea. Am înțeles că atitudinea proactivă e uneori văzută ca agresivitate și calmul ca sensibilitate. Și am înțeles că nu o să fiu niciodată mulțumită cu asta. Că nu o să las pe nimeni să mă caracterizeze înainte să mă cunoască. Și că nicio femeie nu merita asta. M-am convins din adolescență că sunt pregătită să duc această luptă, când mi-am dat seama că o pot transforma într-o profesie, am știut că e tot ceea ce îmi doresc.

plecarea

Aș minți dacă aș spune că am plecat complet liniștită cu decizia mea, sau că am fost pregătită pentru tot ceea ce va urma. Absolut deloc. Am plecat singură în Paris, fără să cunosc pe nimeni. Am fost admisă la un Masterat în Drepturile Omului și Intervenție Umanitară la una dintre cele mai bune facultăți din lume în domeniul relațiilor internaționale (Paris School of Internațional Affairs, Sciences Po). După discuții interminabile despre costuri și zeci de calcule despre cum aș putea să mă descurc cu banii, am decis să iau un credit pentru studii și am plecat pentru visul meu.

O să îmi amintesc mereu momentul în care m-am trezit singură în fața Hotel de Ville, într-una dintre cele mai aglomerate zone din oraș, am simțit o senzație pe care n-aș putea să o asociez cu nimic, o combinație dintre singurătate și satisfacție, probabil doar o formă de panică pe care încerc sa o redefinesc pentru că nu vreau să-i spun pe nume.

Drepturile omului si studiile de gen

Ca să vin la Paris, am refuzat un masterat specializat în egalitate de gen la Central European University, și am rămas o perioadă cu regretul că nu am ales să fac exact nișa care mă fascina cel mai tare. Până la urmă am avut posibilitatea de a mă specializa în studii de gen și la SciencesPo, a fost o mare satisfacție că am putut să le combin pe amândouă, exact așa cum mi-am dorit.

Realitatea a fost motivația mea constantă. Nedreptatea din jurul meu. Nevoia de schimbare. Populismul și conservatorismul. Mi-am găsit motivația în propriile experiențe, dar și în nedreptatea pe care am văzut-o atât de des în jurul meu. Într-un astfel de domeniu, e suficient să deschizi ochii că să îți dai seama cât de mult e nevoie de schimbare. Am studiat toate fațetele drepturilor omului: de la cadrul legislativ-instituțional, la securitate umană, la dinamica conflictului și la implicațiile violenței bazate pe gen în conflict. Am încercat să acumulez cât mai multă informație pentru că simțeam că asta e exact ceea ce vreau să fac de acum înainte. Știam că e lupta mea și că o să fac tot ce îmi stă în putință ca să las ceva în urmă, sau măcar să încerc. 

M-au fascinat atât de multe lucruri în anii de master. Am descoperit că poți să pierzi o noapte pentru cercetare fără să regreți, atunci când ești cu adevărat interesat de subiect. Am înțeles importanța interdisciplinarității, dar și a unui mediu în care interacțiunea și implicarea studenților sunt cele mai importante componente ale studiului. Am purtat discuții interminabile, uneori calme, alteori mai aprinse despre violența bazată pe gen, despre politica externă feministă sau despre multiplele definiții pe care le pot avea pacea și conflictul. Am cunoscut diplomați, ambasadori, lideri ai mișcărilor feministe, activiști, reprezentanți ai celor mai mari instituții europene și internaționale. Dar cel mai important, am început încet- încet să mă cunosc pe mine, să îmi dau seama cât de reală e motivația mea pentru acest domeniu și cum crește de la zi la zi. A devenit mai mult decât o pasiune, o curiozitate academică sau o profesie, a devenit modul în care trăiesc și gândesc zilnic.

pandemia

Apoi totul a stat în loc. În martie 2020, viața mea, la fel ca a tuturor s-a schimbat radical. Toate discuțiile, plimbările, vizitele s-au mutat pe un ecran, într-o camera de 15 m2. Evident că eram sigură că se va termina imediat. La început eram chiar încântată, că o să mă odihnesc ceva mai mult, că o să pot să mă ocup de facultate și de activități extra-curriculare în liniște, din pat. Cu timpul, a devenit din ce în ce mai greu, mai ales că am trăit prima parte a lockdown-ului complet singură. A fost și perioada în care a trebuit să îmi găsesc un stagiu, ca parte din programul meu de masterat. Un stagiu care s-a transformat ulterior într-un job part-time, unde am lucrat cam 10 luni cu oameni pe care nu i-am văzut niciodată în realitate (în fosta realitate, mai bine zis). Pandemia mi-a schimbat foarte mult modul de lucru, dar și viziunea generală despre cariera mea. Pandemia a scos în evidență inegalitatea socială, violența împotriva femeilor și multiplele fețe ale privilegiului. Persoane neinteresate de aceste lucruri au început să înțeleagă cât sunt de importante, iar pentru mine a fost doar un reminder despre cât de lungă și de grea este lupta pentru egalitate, dar și de cât de pregătită sunt să fac parte din ea.

Sigur că egalitatea de gen e departe de a exista în Franța. De fapt, e o țară care se luptă cu violența domestică, cu feminicidul, dar si cu hărțuirea sexuală sau disproporționalitatea salarială. Este o țară în care mulți politicieni sunt implicați în scandaluri de hărțuire sau abuz sexual. E o țară în care hărțuirea stradală este extrem de răspândită. E departe de a fi perfectă, e departe de idealismul pe care ne place atat de mult sa il proiectam. Dar se vorbește mai mult despre aceste lucruri, se încearcă o politică externă feministă, iar organizațiile nonguvernamentale pentru drepturile omului și ale femeilor sunt promovate, finanțate și primesc vizibilitate. E o țară în care poți găsi un loc de muncă în drepturile omului din care să poți trăi decent, chiar și la 24 de ani.

Merită să explici din când în când ce înseamnă jobul tău, dacă asta înseamnă că o persoană în plus a aflat, într-o dimineață, ce înseamnă egalitatea de gen.

Am avut norocul de a găsi un job exact în studii de gen imediat după ce am absolvit. Lucrez pentru o organizație non-guvernamentală internațională ca Project and Advocacy Officer. E un loc de muncă extrem de dinamic, cu misiuni în diferite țări, unde am ocazia să cunosc activiști cu povești extraordinare, dar și diplomați din cele mai mari instituții internaționale. Sigur că trebuie să explic de o mie de ori ce fac familiei mele, pentru că e departe de a fi un job convențional, dar știu sigur că li se pare extrem de interesant că lucrez în două limbi și că plec în misiune atât de des.

Mi-e dor des de casă, mai ales când călătoresc mai departe. Chiar dacă îmi place atât de mult ce fac și știu că sunt foarte norocoasă că am o astfel de experiență la doar 24 de ani, mi-e dor de tot ceea ce reprezintă pentru mine România. Și mă simt vinovată că lupta mea nu e acolo unde a început frustrarea, ci în altă parte. Cred că e un sentiment pe care îl experimentează multe persoane care lucrează în străinătate. Cred că e un domeniu care are nevoie de atât de multă atenție în România, și de atât de multă vizibilitate…și multe sunt momentele în care aș vrea să las totul în urma și să mă întorc să duc această luptă acasă.

Încerc să mă conving că nu e egoist să mă bucur de experiența pe care o am și că dacă o să simt nevoia, o să mă pot întoarce și în România. Am în plan un proiect în egalitate de gen pe care aș vrea să îl implementez în România, nu am pierdut niciodată dorința de a face ceva acasă și sper să reușesc să pornesc proiectul la care mă gândesc de ceva timp.

Nu știu unde o să fiu în câțiva ani. Sunt zile în care mi-e greu să știu unde o să fiu într-o lună, pentru că totul e atât de rapid și se schimbă de la o zi la alta. Sunt convinsă că o să fiu la fel de motivată să fac parte din schimbare, indiferent dacă o să fie în Franța, în România sau la capătul celălalt al lumii.

E ceva în mine care îmi spune zilnic că merită. Merită să luptăm pentru lucrurile în care credem până la capăt, indiferent de unde începem și unde terminăm lupta. Merită riscul de a pleca la drum într-un domeniu a cărei importanță încă trebuie explicată, chiar dacă ar trebui să fie în mintea și pe lista tuturor. Merită să explici din când în când ce înseamnă jobul tău, dacă asta înseamnă că o persoană în plus a aflat, într-o dimineață, ce înseamnă egalitatea de gen.

P.S. Aș avea un sfat pentru viitorii studenți: Aveți curaj să vă urmați visul, indiferent cât de departe pare acum, sau cât de greu, sau cât de obositor. Oricât de clișeic ar suna, un pic de curaj și ceva inspirație pot să schimbe atât de multe lucruri. Știu cât de greu e să nu te gândești la bani atunci când ești în fața unei alegeri, am fost exact în aceeași postură, dar sunt o groază de posibilități de finanțare pentru studiul în străinătate, e nevoie doar de răbdare și de multă, multă dorință!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Felicitar, Alice, pentru tot ceea ce ai realizat pana acum! Pentru curaj, determinare si dorinta de a face lucrurile mai bune. Avem nevoie de mai multi oameni ca tine, pentru care feminismul este un mod de viata, iar egalitatea de gen nu este o sintagma tabu. Sa te dedici unei astfel de cauze nu doar ca este necesar, ci este una dintre cele mai urgente probleme pe care le avem in prezent.

    @Dan Cojocaru, va reamintesc ca toate "pseudo" problemele despre care vorbiti in final se pot rezolva usor cu un simplu consimtamant verbal si constient. Atat.
    Ca sa inchei, eu imi doresc ca femeile din viata dvs, domnule Cojocaru, sa nu fie niciodata "ciupite strengareste" fara acordul lor exprimat, oricat de mare le-ar fi dorinta ascunsa.
    • Like 0
    • @ Laura Neagu
      Da, să fie de la bun început un consimțământ al femeii referitor la abordarea de către un bărbat. Dar nu cred că e de ajuns unul verbal, ci trebuie neapărat unul scris în detaliu, semnat și ștampilat. În acesta ar trebui să se menționeze tot ce este permis și tot ce este interzis. Iar dacă bărbatul, în încercarea de a face o surpriză, o fază frumoasă etc. încalcă fie și cu o câtime acest consimțământ cu valoare de contract, să fie imediat pus la zid, acuzat de hărțuire, dat afară din serviciu, băgat la pușcărie; să i se taie capul (nu vă gândiți la prostii) și să i se pună sare.... :-) :-) :-)
      • Like 0
  • A fi militant, în general vorbind, e un mod de a trăi la un nivel superior de conștiință, absolut lăudabil, din punctul meu de vedere. Dar ce păcat când omul își dedică viața unor cauze aberante, adică unor ”pseudocauze”. Consider că lumea de azi a luat-o la vale pe panta așa zisului ”progresism” sau cum e denumit uneori, în mod incorect ”neomarxism”. Când văd militanți entuziaști ai ”progresismului” în aspectele sale cele mai reprezentative, mă apucă așa, o stare, ceva între tristețe, frustare și revoltă.
    Nu vreau să fiu greșit înțeles. Sunt ferm împotriva violenței de orice fel, inclusiv a violenței domestice. De asemenea sunt ferm împotriva hărțuirii, discriminării salariale etc etc etc. Dar o primă observație: să vorbești de ”gen” în loc de ”sex” deja sună puturos, ”progresist”. Fiindcă se subînțelege ideea de superioriate a genului propriu (ales diferit de cel natural de către unii duși cu capul) față de sexul propriu, cel cu care s-a născut fiecare. Mai departe, lucrurile devin din ce în ce mai exagerate. A asocia ÎNTOTDEAUNA nedreptățile (trăite sau observate) unei apartenențe la un ”gen” e absolut greșit. Uneori este adevărat, dar de multe ori NU. De exemplu, violența în familie are multe aspecte. Observăm cum, de prea multe ori soțul își agresează fizic soția. Dar, există și cazuri rare, în care un soț mai plăpând e agresat fizic de soția sa mai corpolentă și colerică. Pare aberant, dar există cazuri. Apoi, mai există și agresiunea verbală în famile. Iar aici, soțiile sunt maestrele incontestabile. Știm cu toții predilecția multor soții de a cicăli, de a jigni, de a reproșa în mod nedrept diverse lucruri, ba chiar, uneori, de a umili. A face mereu din femei victime, e greșit și absolut nedrept. Iar dacă îți faci din această abordare, o carieră, precum autoarea articolului, e trist și revoltător.
    În privința discriminării salariale, lucrurile sunt clare. Acest lucru nu ar trebui să existe, din niciun motiv, fie el genul (natural sau închipuit), rasa, naționalitatea, vârsta, opțiunea politică etc. Deci nici aici nu e genul singurul motiv de discriminare.
    În ceea ce privește hărțuirea sexuală, ea poate fi comisă în majoritate de bărbați, dar uneori și de femei. E celebru în acest sens filmul cu Michael Douglas.
    Până la urmă e bine să avem o măsură în tot ce facem. Dacă luptăm cu nedreptățile adevărate, atunci e ceva benefic, dezirabil. Dar temerea mea, și nu numai a mea, este că acești activiști (ca autoarea articolului) plini de energie pe care nu știu cum să și-o consume, dornici de a avea un sens în viață oricât de inadecvat ar fi el și care au un fel de exaltare în felul în care percep lumea, ei vor duce la extrem concepțiile în acest domeniu, înlocuind, din păcate, unele discriminări discutabile, cu alte nedreptăți reale și palpabile. Poate că pe viitor ne va fi mai greu nouă, bărbaților, să încercăm să ”cucerim” o femeie, de frica liniei subțiri și aberante dintre ”vrăjeală” și hărțuire. De asemenea se vor discrimina pozitiv femeile și minoritățile de orice fel, de teama de a nu fi nimeni acuzat de discriminare pe te miri ce motiv. Sunt multe de spus, dar mă opresc pentru a nu lungi comentariul prea mult.
    În final, domnișoară (sau măi, persoano! nu știu cum să vă spun) vă urez să aveți parte numai de persoane (indiferent de gen) care nu vă vor ajuta niciodată cu căratul bagajelor sau cu alt lucru practic (că e ceva sexist), care nu vă vor oferi niciodată o floare (idem), care să aibă cu Dvs. o relație strict neutră, fără efuziuni în nicio circumstanță etc etc, chiar când v-ați dori în secret ca cineva pentru care simțiți o atracție fizică, la un moment dat să vă ciupească ștrengărește, sau măcar să vă invite, banal, în oraș. Veți fi sigură, în acest fel, că nu veți fi niciodată victima vreunei discriminări sau hărțuiri....
    • Like 2


Îți recomandăm

Școală modernă

Educația, în toate formele sale, este o investiție, nu o cheltuială. De la nivelul familiei și până la societate în ansamblul ei, toți ar trebui să fim conștienți că fiecare resursă alocată acestui domeniu aduce, aproape fără excepție, plus valoare ce se întoarce la nivel de individ și în comunitate.

Citește mai mult

Apartamente

22 de grade Celsius. Aceasta este temperatura pe care românii din orașe preferă să o aibă iarna în case, conform unui studiu realizat pentru Habits by Republica de Unlock Research.

Citește mai mult

Codecool

Codecool, școala de programare cu cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est, dă startul proiectului pilot #CoolHack, primul hackathon local organizat offline în campusul din București, pe 17 și 18 decembrie 2021. Opt echipe formate din doi până la patru membri, actuali cursanți și absolvenți, își vor testa cunoștințele și vor concura pentru premiul de 1.000 de euro, convingând jurații de abilitățile tehnice și non-tehnice în baza cărora vor fi evaluați.

Citește mai mult