Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Mi-e frică pentru bătrânețea mea în această țară

Femeie în vârstă

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Zilnic mă întreb ce-or să-mi mai audă urechile și ce-or să-mi mai vadă ochii la deschisul presei. A început să-mi fie tare frică de tot ce se mai pune la cale în România, deși la vârsta mea… nu mai am viitorul în față. Dar mi-e frică pentru bătrânețea mea, apropiata mea bătrânețe, pe care o văd sumbră și plină de umilințe. Mi-e frică, în primul rând, pentru că nu cred că voi avea o pensie. Cine să muncească peste 15 ani în România pentru a contribui la pensia mea? Majoritari vor fi o anume categorie de cetățeni care așteaptă ca tot eu să fiu cea care contribuie la ajutorul lor social. În al doilea rând, mi-e frică de anii ce vin pentru că în țara mea atât de puține persoane tinere sau, să zicem, încă în putere, se poartă respectuos cu bătrânii (care, la urma urmei, sunt cei care le-au construit piedestalul de pe care li se adresează acum cu superioritate: ce vrei mata, mamaie/tataie?) că mă gândesc ...why no country for old men

Îmi înțeleg părinții care de multe ori mă roagă să le rezolv câte o problemă și care se scuză mereu că-mi răpesc timpul cu fleacuri pe care le-ar putea rezolva singuri. Ei nu duc lipsă de timp, nici de puteri (mă rog!, să zicem că sunt mai vioaie ca alții la 80 de ani). Dar, de-a lungul anilor, am înțeles de ce preferă să ne delege, pe mine sau pe fratele meu pentru tot felul de probleme care țin mai ales de relația cu autoritățile reprezentate prin funcționari publici sau diverși lucrători pe la ghișee. Stând la cozi și având „colegi de coadă” oameni în vârstă am conștientizat că și eu voi dori să deleg pe cineva la un moment dat, că tot asta mă va aștepta și pe mine, în scurtă vreme. Țipete, explicații răstite în limbaj de lemn, ironii pentru încetineala de a înțelege…

Mă întreb ce caută după geamlâcuri de instituții a căror treabă e să lucreze cu oamenii și pentru oameni, indivizi non-empatici, lipsiți de bun-simț? Ce caută femei care trăiesc fiori de plăcere simțind că privirea celui de după geamlâc s-a ațintit pe unghiile lor excesiv de lungi și de pictate (cu care tastează pe calculator niște date, mereu aceleași, aparținând unui program pe care l-au învățat greu, pe de rost, dar ele își închipuie că sunt specialiste în IT), sau pe coafurile lor ultra colorate și ultra erecte semănând cu un pavian cu mantie sau cu o înghețată la cornet? De ce cred ele că inteligența le este direct proporțională cu decibelii emiși de tocurile de la pantofi când ies din câte-un birou/ghișeu și traversează câte-un hol, uitându-se scârbite la mulțimea de amărâți care nu mai știu de unde să facă rost de bani ca să plătească dări sau sunt plimbați umilitor din birou în birou și de la ghișeu la ghișeu pentru o hârtie care nu le-ar face viața o idee mai bună dar pe care le-o cer autoritățile ca să-i lase să trăiască. Mă întreb de ce mediocritatea, sfertodocția sunt condiții îndeajunse, dar absolut necesare pentru a accede în funcții care să hotărască soarta cetățenilor de bună credință ai țării? De ce domnii și doamnele astea se comportă de parcă n-au părinți sau bunici, de ce cred că ei nu vor imbătrâni vreodată?

Îmi făceam timp și răbdare, când fiica mea era mică, să mă joc cu ea. Dacă nu puteam, se juca singură sau se uita la televizor. Desenele animate pe vremea aceea erau despre Sandy Bell, despre dinozauri-copii care iși petreceau copilăria lor de dinozăurei într-o splendidă Vale Verde, despre inteligentul Dexter și zănatica DeeDee sau despre amuzanții Cow și Chicken. Personajele impertinente care inspiră comportamentul și limbajul unor copii din ziua de azi (de multe ori sub ochii îngăduitori și în auzul părinților) sau monștrii care omoară și distrug în stânga și-n dreapta, încă nu invadaseră posturile cu desene animate pentru copii. Am încercat într-o zi să-i mut atenția de la Valea Verde animată, într-o vale verde reală și am căutat un canal de științe. 

Avea 6-7 ani, încă nu mergea la școală, așa că trebuia să-i citesc subtitrajul. N-am găsit ceva potrivit cu nivelul ei de înțelegere, dar am găsit pe un post un show care acum a devenit un gen tare popular: supraviețuirea în condiții grele. Era o echipă de bărbați și femei care înfruntau tot felul de greutăți și pericole și care la sfârșitul zilei se adunau pentru a discuta despre cum fusese ziua pentru fiecare dintre ei. 

„Perfect”, mi-am zis, „pot vorbi cu ea despre echipă, pericol, empatie, competiție, perseverență, rezistență, curaj, ambiție, șansă, greșeală, abandon, mândrie și câââte și mai câte!” Și după ce am vorbit eu cu ea pe parcursul show-lui despre multe din cele înșiruite, a venit momentul cu analiza de la sfârșitul zilei. La finalul analizei, echipa trebuia să voteze ieșirea cuiva din joc. 

Vă imaginați probabil că vreun împiedicat, sau vreun imprudent care pusese echipa în pericol, sau vreun alintat (vreo alintată) care a trebuit cărat (cărată) în spate de ceilalți peste râpe, râuri, mlaștini toată ziua, a fost votat (votată) de ceilalți să plece din echipă? Greșit! Toți cei slabi, fricoși, lași, antipatici, înceți în gândire au făcut alianță și au votat ieșirea celui mai bun! Au scăpat de „concurență” ca-n comunism! Mi-a fost greu să discut finalul acelui episod cu fiica mea. I-am spus ce-am crezut eu că trebuie să știe atunci, și am știut că atunci când va fi de-ajuns de mare o să se prindă de șmecherie. Oricum, finalul i l-am coafat așa cum am crezut eu și am avut grijă ca Făt- Frumos să rămână frumos. Așa trebuie la 7 ani!

Și-am încălecat pe-o șa și mi-am dat și eu seama după care model ne-am pricopsit noi cu Tudorei și Viorici, cu Olguțe și Călini în „frunce”, de ce țipă la tatăl meu cel bătrân și surd doamna ambalată și coafată ca de nuntă de la ghișeul de bilete de tratament, de zici că Oficiul de Pensii este proprietatea ei privată, de ce s-a votat plecarea domnului Voiculescu de la Sănătate, de ce s-au rânduit la Educație miniștri unul mai incompetent ca altul, de ce a plecat fiica mea departe de noi...

E ziua ei și am căutat ceva drăguț de postat pe Instagram ca să o surprind la prima oră, atunci când știu că primul gest după ce s-a trezit e să înhațe telefonul să vadă ce mai e pe-acasă. I-am mângâiat puțin poza de la profil și am văzut mesajul ei de intâmpinare: „There's no elevator to success, you have to take the stairs” (Nu există un lift până la succes, trebuie să urci pe scări).

Ce să-ți fac, draga mea? La finalul zilei tale de competiție, Viorica, Viorel, Liviu, Olguța și vreo câțiva unchi și mătuși care au făcut cataractă de la atâta uitat la A3 au votat ieșirea ta din echipă și plecarea din țară. La mulți ani! Și ai grijă cum urci scările. N-ai pe nimeni să te care-n spate!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Viitorul batranilor in aceasta tara nu este deloc roz, mai ales daca sunt batrani singuri fara vreun ajutor din partea familiei, indiferent daca ea mai exista sau nu. Din pacate marea majoritate a batranilor nu au nici suficient resurse materiale sa plateasca pentru servicii, iar daca se intampl sa nu fie si in deplinatatea facultatilor mintale, atunci situatia este groaznica. Prin urmare cei care nu aveti copii sau familie trebuie sa va ganditi destul de devreme cum vreti sa va traiti ultimii ani din viata, iar cei care au familie sa aiba suficient noric sa nu ajunga ca primii.
    • Like 0
  • Dulce-amar.
    • Like 1
  • Dureros de adevarat.
    • Like 1
  • Un articol ce te unge la suflet,Felicitari,si un sfat din inima ,esti pre buna pentru gazetarie,stai cit poti de departe de ea,
    • Like 0
  • Mie acest articol mi se pare ambiguu....nu inteleg exact legatura dintre cataracta de A3(cataracta poate aparea la orice persoana varstnica, uneori pt. ca a citit multe carti, alteori pur-si-simplu), si nevoia parintilor de a fi ajutati sa-si plateasca impozitele la ghiseu! Ce legatura cu copiii si povestile si educatia lor?.....prea amestecate subiectele cred eu!
    • Like 0
    • @ Luminita Ciocazan
      Marcu check icon
      Articolul se construieste pe ideea ca cei capabili sunt dati jos de cei incapabili, lasi si slabi. Mai exact cei care asteapta ajutoare (personalizati prin telespectatorii A3) au votat sa plece un Guvern foarte capabil si sa vina la guvernare incompetenti (Calini, Olgute, etc.). Dar acest aspect rezoneaza in toate paturile societatii: fata bine crescuta a doamnei a ales sa pleace din tara, metaforizand orice ocupatie in care profesionistii pleaca si de multe ori raman doar incapabilii. Nu stiu daca ati observat, dar nu ne pleaca doar medicii. Eu am incercat peste 4 instalatori de pe OLX pana acum si tuturor le sugeram eu cum sa procedeze, desi ei erau "expertii". Asta se aplica in mai toate domeniile. Singurii profesionisti care au ramas sunt in corporatii, caci acestea ii platesc bine si au valori comune cu ei (nu se da spaga, se creste pe merit de cele mai multe ori, etc.). Asa ca s-a gasit solutia: hai sa dam in multinationale, sa facem varza sitemul fiscal, predictibilitatea sa fie nula, sa nu poata sa isi faca nimeni un plan de afaceri ca nu stie nici cat vor fi taxele, nici salariile peste 3 luni, asa poate pleaca si bruma de competenta din tara asta.
      • Like 4
  • GabiC check icon
    Pre frumos scris! prea adevarat! prea ca-n tara!
    • Like 1
  • check icon
    Multi si-au facut griji pentru vremurile ce stau sa vina ca mai apoi sa nu le mai apuce.
    Traim intr-un fel de dictatura a fericirii. Toata lumea doreste sa atinga nirvana, se publica zeci de mii de retete uitand ca viata trebuie traita aici, acum.
    Viata dvs poate fi influentata de factori exteriori dar nu dominata. In cele din urma dvs decideti cum doriti sa traiti.

    https://www.youtube.com/watch?v=eCC3-JI8cKk
    • Like 0
  • Frumos articolul. M-am regasit in el.
    • Like 3
  • Care pensie, care batrănețe? Ca bărbat mă uit la statistici: vârsta de pensionare e de 65 ani și speranța de viața de 71,6 ani.
    • Like 1
  • Un articol frumos scris despre o grijile pe care le are mai toată lumea: bătrânețea și pensia. Eu, care sunt deja bătrână, am totuși încredere ca în viitor nu vor mai fii așa de multe funcționare răutăcioase pentru că va exista posibilitatea ca toate problemele să fie rezolvate on-line. Cei care astăzi sunt încă tineri trebuie să se lupte pentru asta. Un calculator este întotdeauna politicos și eficient. Dacă pornim de la grijile noastre curente putem ajunge să alegem ce ne trebuie și pentru ce ne trebuie fără a ne mai lăsa influentati de povești.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult