Respectaţi-vă bătrânii, pentru că nimeni altcineva nu o s-o facă!

Foto: Inquam Photos/ George Călin

…este un îndemn care nu are menirea de a genera milă, ci de a crea o formă de conştientizare pentru data viitoare când o să mai strige în faţă la Cotroceni. Pentru că ceva îmi spune că nu am auzit ultima dată sintagma „România dezbinată”. Trebuie să subliniez că, dacă ceea ce s-a întâmplat în ultimele 16 zile în Bucureşti şi în România ar fi fost o revoluţie, cei care protestează la Cotroceni s-ar fi numit contrarevoluţionari. Cei care au văzut imaginile cu Florica Dansatoarea o să ştie de ce e amuzant şi trist în acelaşi timp.

Şi totuşi, dacă te uiţi de sus la cele două pieţe şi elimini o serie detalii care altfel ar fi relevante: venit, acces la informaţie, grad de şcolarizare şi stare de sănătate, se observă un element comun: frica. Element comun care se manifestă diferit datorită unui detaliu: orizontul de timp.

Timpul este cel care face diferenţa dintre frica de un viitor într-o ţară condusă „noaptea ca hoţii” şi frica pentru ziua de mâine. Protestatarii de la Cotroceni intră în a doua categorie. Cu o medie de vârstă între 65 şi 75 de ani, aceştia nu consideră că îşi pot permite luxul de a se teme de efecte negative pe termen lung, ci doar efectele directe şi imediate. Majoritatea acestor oameni s-au născut şi au crescut într-o paradigmă socială în care frica era principalul catalizator – cuvântul este folosit corect deoarece au făcut parte dintr-o societate în care lucrurile se puneau în mişcare doar din cauza acestei condiţionări.

Ulterior, pensionarea a generat nu doar frica unei existenţe modeste, dar şi pierderea relevanţei într-o societate în care ei ştiau că „munca e brăţară de aur” şi, în acelaşi timp, intrarea într-un univers al invizibilităţii la care este condamnată această categorie socială în România. În acest context, exprimarea votului a devenit una dintre puţinele activităţi sociale care le valida calitatea de cetăţeni. De acest fond s-a folosit PSD în ultimii 27 de ani în care pensionarii au fost doar o masă de manevră. Ca parte a campaniei electorale (permanentă în unele locuri din ţară) a avut grijă să le dea, chiar dacă odată la 4 ani, atenţia de care aveau nevoie, reconfirmându-le că pot să schimbe ceva, că încă contează. Şi asta explică, în termeni simplişti, baza electorală a PSD-ului de o anumită vârstă.

Investiţi cu această putere cetăţenească şi înzestraţi cu înţelepciunea universală a unui vârstnic pe care, dacă nu-l ai, „trebuie să-l cumperi”, se regăsesc revărsându-şi frustrările cotidiene sub slogane politice confuze („să plece Iohannis că suntem amărâţi şi nu avem ce mânca” sau „să vină cineva de la guvern sau să ne invite cineva la guvern pentru a ne spune pasul faţă de guvern”) ca nişte elevi care încurcă strofele şi protestând împotriva tuturor, începând cu preşedintele şi guvernul, şi terminând cu administratorul de bloc. Aduşi acolo sau nu, cu pancarte date de alţii în limbi pe care nu le cunosc, sau nu, toţi sunt convinşi de un singur lucru: că îşi apără votul. Fie că îl apără de străinii care vor să ne ia ţara, fie că îl apără de Iohannis care nu îl respectă sau de noi tinerii care habar nu avem, totul se rezumă la o propoziţie spusă minunat de o doamnă care protesta la Cotroceni: „Rezistăm foarte bine, chiar dacă ceilalţi au zis că noi suntem morţi, suntem încă vii!” – video aici.

După părerea mea, aceasta este chintesenţa contramanifestaţiei de la Cotroceni: pierderea identităţii sociale pentru această grupă de vârstă. Astfel, pe fondul unui deficit de atenţie major faţă de bătrâni, o schimbare generată de tineri mai ales împotriva unui partid care încă „îi mai vede” se traduce ca o catastrofă socială. Tocmai de aceea poţi auzi în faţă la Cotroceni ce auzi şi în tramvai/supermarket/piaţă etc.: „ce ştiu ei?”, „habar n-au” sau „sunt tineri şi nu înţeleg”, expresii care poate nu exprimă neapărat condescendenţa şi desconsideraţia celor avansaţi în etate faţă de juniori (care desigur există şi nu poate fi negată), dar care reclamă întocmai ce se aude: că noi nu ştim cum e să fii bătrân. Aş adăuga: mai ales în România.

Care e soluţia?

Poate noi, cei care suntem la vârsta apetitului pentru schimbare şi în momentul în care suntem dispuşi să sacrificăm multe pentru asta, nu am făcut destul să vedem lumea prin ochii lor. Am scandat că lucrurile sunt la fel de 27 de ani. Acest argument, care este important pentru segmentul Piaţa Victoriei, este şi principalul argument pentru cei de la Cotroceni. Lucrurile sunt la fel de 27 de ani iar nevoia de schimbare, deşi evidentă pentru unii dintre noi, este total necunoscută pentru un segment de vârsta pentru care telefoanele mobile, calculatoarele şi cardurile sunt doar o excludere în plus dintr-o societate cu care nu pot ţine pasul. Si, în plus, ce pretenţii avem de la vârstnici dacă un deputat la 40-50 de ani, preşedintele grupului parlamentar al PSD, un om al cărui job este să faciliteze o formă de evoluţie a societăţii româneşti, este de părere că „parlamentarii ar trebui să nu mai aprindă lanternele pe banii Parlamentului României”?

Deci o schimbare de mentalitate este evident imposibilă. Un argument precum faptul că, de la intrarea în UE, în România a existat o reducere a nivelului sărăciei la persoanele de peste 65 de ani cu peste 24% iar categoria care a beneficiat cel mai puţin de această reducere au fost tinerii (sursa aici), ar fi irosit pe cei care protestează împotriva „străinilor care ne iau ţara”. Sau am putea să încercam să le explicăm (oriunde avem ocazia) că „Dezbinarea României” nu înseamnă părinţii la preşedinţie şi copiii la guvern sau 300.000 în Piaţa Victoriei şi 4-5.000 la Cotroceni, ci 5 milioane de români plecaţi din ţară la muncă, în timp ce copiii lor cresc cu bunicii sau bunicii îmbătrânesc fără nepoţi şi copii. Este posibil ca şi acest argument să “fall on deaf ears” cum zice o vorbă din bătrâni de la mine din Ardeal. Cel mai probabil vor continua să voteze „răul cel mai mic” pentru că, din perspectiva lor, răul cel mai mare e ăla pe care nu îl ştii.

Astfel, ne rămâne doar un singur lucru de făcut: să devenim ceea ce am văzut că putem fi în Piaţa Victoriei – o societate, nu doar o colecţie de inşi individualişti puşi laolaltă. Şi din această ipostază să îi respectăm şi să-i înţelegem aşa cum PSD-ul pretinde că o face. Adică dacă tot am ieşit din casă s-arătăm că ne pasă. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp