Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Mihai Fifor, mutat de la Ministerul Economiei la Ministerul Apărării. Noul ministru al Economiei, Gheorghe Șimon: două firme în insolvență și probleme cu furtul unui TAF în 2006

Fifor

(Foto: Inquam Photos / George Călin)

Mihai Fifor va fi noul ministru al Apărării, iar în locul lui la Ministerul Economiei va fi numit deputatul PSD Gheorghe Șimon. Propunerile pentru cele două portofolii au fost anunțate de liderul PSD, Liviu Dragnea.

„Cred că Mihai Fifor va fi un ministru al Apărării foarte bun. L-am ales pe Mihai Fifor pentru că este un om responsabil. (...) Gheorghe Șimon are o experiență foarte mare în economie, are o activitate veche în PSD și o experiență în economia reală. Este inginer, are toate argumentele pentru a fi un bun ministru”, a spus marți președintele PSD Liviu Dragnea.

UPDATE Mihai Fifor și Gheorghe Șimon au depus jurământul la Palatul Cotroceni.

Gheorghe Șimon are 65 de ani și este la al doilea mandat de deputat. Șimon este absolvent al Institutului Politehnic Cluj-Napoca, Facultatea de Mecanică. Este vicepreședinte al Comisiei economice din Camera Deputaților.

„Programul de guvernare e principala prioritate. Strict pe Ministerul Economiei, avem în lucru Legea minelor, Legea apelor minerale, avem în lucru redevența. Sperăm să ducem la bun sfârșit programul de guvernare”, a spus Gheorghe Șimon.

Propunerile PSD pentru cele două ministere au ajuns la Palatul Cotroceni, potrivit Digi24.

Cine este noul ministru al Economiei

Gheorghe Șimon, propus pentru portofoliul de la Economie, este acționar la SC „Independența” SA Vișeu de Sus, potrivit declarației sale de avere

(Gheorghe Șimon / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Firma se află în insolvență, conform site-ului Tribunalului Maramureș.

În 2006 Gazeta de Maramureș scria că Gheorghe Șimon, care era atunci consilier județean PSD, a fost cercetat penal pentru furt, alături de doi frați din clanul Horjenilor. Cu toții au fost acuzați că au furat un tractor articulat forestier (TAF). Gheorghe Șimon a respins acuzațiile. 

„Notingher (persoana care a făcut denunțul penal - n.n) a cumpărat de la cineva și s-a intabulat. Pentru un miliard și ceva. Fictiv, probabil. Nu știu de ce, Notingher a încercat să mă murdărească și m-a târât pe mine în denunțul penal, cu furtul TAF-ului. Nu e un ou, să-l furi așa. Mă gândesc să-l dau în judecată eu, deși nu știu dacă îmi stă bine să-l dau eu pe el. Eu sunt om serios. Nu-mi stă în caracter să fur TAF-ul nimănui”, a declarat la acea vreme Gheorghe Șimon, citat de Gazeta de Maramureș.

Între 2008 și 2012 Gheorghe Șimon a fost director general la SC Angred SRL din Baia Mare, firmă care se află în insolvență. Potrivit planului de reorganizare a firmei, între motivele care au determinat insolvenţa societăţii se numără și investițiile mari efectuate în cursul anului 2008 pentru achiziționarea SC Angred SA în lichidare, adică în perioada când la conducerea ei se afla Gheorghe Șimon. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cu tot respectul , dar insolventa unei firme nu are legatura cu capacitatea mangeriala a individului, dacat daca o instanta se pronunta in acest sens. Hai sa nu pierdem si bruma de obiectivitate cu care ... Altfel terfelim, suntem nedrepți și mozolim cu noroi degeaba .
    • Like 0
  • Și noi ce sã mai comentãm ? Filozofi și repetenți cinici am vrut, asta avem !!
    • Like 0


Îți recomandăm

11 septembrie 2001 / sursa foto: Profimedia

Acum 25 de ani, frica avea o adresă. Avea o dată, un contur de zgârie-nori și un nume pe care toată lumea îl putea pronunța. Pe 11 septembrie 2001, pericolul a apărut ca ceva vizibil, ceva ce puteai filma. Astăzi, aceeași frică circulă printr-un SMS, o voce clonată la telefon sau un link care pare aproape corect. Nu mai are contur de oraș. Tocmai de aceea, foarte mulți oameni au încetat să îi mai acorde atenție.

Citește mai mult

Sandra Paul

La 16 ani, Sandra Paul știe deja că performanța nu arată întotdeauna ca o medalie de aur. Uneori arată ca o dimineață începută prea devreme pentru un antrenament. Alteori, ca un robot care nu funcționează după zeci de încercări. Sau ca o zi în care trebuie să alegi între o petrecere și câteva ore de studiu în plus.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon De la joacă la teme: cum amenajezi o cameră de copil care crește odată cu el

Toamna schimbă ritmul întregii familii. Copiii s-au întors la școală, vacanța a lăsat loc temelor, proiectelor și dimineților în care fiecare minut contează, iar camera copilului începe din nou să îndeplinească mai multe roluri în aceeași zi. Este dormitor, loc de studiu, spațiu de joacă, bibliotecă și - pentru copiii mai mari - primul teritoriu al casei pe care încep să-l simtă cu adevărat al lor.

Citește mai mult