Ministerul de Finanțe mulțumește Băncii Naționale

Ministerul de Finanțe a mulțumit Băncii Naționale pentru politica sa vizând devalorizarea leului. “Banca centrală este o instituție independentă și își stabilește propriile politici, dar o slăbire a leului va avea cu siguranță un impact pozitiv asupra exporturilor țării noastre”, a declarat reprezentantul Ministerului de Finanțe.

Ce impresie v-ar face o astfel de declarație? Ar fi echivalentă unei unde de șoc în întreaga economie, o schimbare de paradigmă care ar plasa România într-un cu totul alt “film” decât cel în care joacă de două decenii, perioada în care a fost apărată cu orice preț stabilitatea cursului. Iar dacă pentru noi ar fi un film SF, pentru Polonia, o astfel de declarație este cât se poate de reală. Deoarece aceste mulțumiri au fost adresate de ministrul adjunct de finanțe către Banca Națională a Poloniei.

Conform estimărilor Citibank, banca centrală poloneză ar fi cumpărat valută din piața locală în valoare de aproximativ 7 miliarde de dolari luna trecută, în scopul devalorizării zlotului și creșterii competitivității exporturilor poloneze. Putem suspecta Polonia de o devalorizare competitivă a propriei valute și atunci întrebarea este: noi ce așteptăm? Rămânem pasivi la pierdere competitivității exporturilor românești?

Păi așteptăm să avem o politică fiscală și macroeconomică la fel de rațională și predictibilă ca a Poloniei. (Din păcate, în trecut, ne-a interesat să copiem modelul polonez doar când a fost vorba de demolarea sistemului de pensii private, o măsură pe care politicienii polonezi o regretă acum și încearcă să o dreagă.)

Și cum o imagine face cât o mie de cuvinte, iată un grafic obținut de la colegii din departamentul de analiză al BCR. El ne arată cum era poziționată România în raport cu celelalte țări din UE la sfârșitul anului 2019, adică înainte de a intră în criza indusă de pandemie, din punctul de vedere al deficitului bugetar (axa verticală) și al deficitului de cont curent (axa orizontală).

Englezii ar spune că România era un “outlier”, adică o enitate situată mult în afara plutonului, fără nicio legătură cu situația în care se găseau toți ceilalți și, în primul rând, suratele din Europa Centrală și de Est. Adică avea deficite mari, produse în mod nenecesar într-o perioada fastă a economiei. În loc să ne păstrăm “gloanțele” pentru perioadele dificile, noi glosam în acea perioada pe marginea minunilor pe care le vor produce creșterile salariale din sectorul public. Iar această poziționare explică modul în care slăbiciunea cu care am întâmpinat (din nou!) criză ne-a limitat extrem de mult mișcările ulterioare menite să o contracareze.

Practic, prin ceea ce s-a întâmplat în ultimele 12 luni, cursul de schimb din România, spre deosebire de Polonia, a devenit prizonierul structurii de finanțare a deficitului bugetar. Pentru că, în momentul în care 50% din datoria suverană este denominata în valută străină, orice depreciere a leului se va traduce într-o creștere semnificativă a cheltuielilor bugetare. Ceva imposibil de acceptat.

Polonia nu are această problemă deoarece dependență să de finanțarea externă a fost în scădere continuă începând mai ales cu 2016. Acest lucru a fost posibil în condițiile unei prudențe fiscale care a făcut ca deficitul său bugetar să rămână în mod constant substanțial mai mic decât cel al României. În 2018 și 2019, el a fost aproape zero în timp ce în România era de 3% respectiv peste 4%. În același timp, în Polonia, emisiunile locale de titluri de stat au fost sprijinite de cumpărările bănci centrale, care și-a propus să scadă costurile de finanțare ale guvernului și dependență să de finanțarea externă.

De ce nu a făcut și BNR același lucru? Din cauza politicii fiscale unice, care a făcut că România să ajungă să își cheltuiască astăzi cvasi totalitatea veniturilor fiscale și contribuțiilor sociale pe plata pensiilor și salariilor din sectorul public. Deci banii tipăriți de BNR s-ar fi dus exact spre pensii și salarii și nu spre dezvoltare și investiții. Iar alegerile generale de la sfârșitul lui 2020 au creat un context defavorabil oricăror corecții fiscale, indiferent cât de necesare ar fi fost. Dovadă este discuția neverosimilă despre creșterea pensiilor cu 40%, în condițiile în care bugetul scârțăia pe la toate încheieturile, iar agențiile stăteau cu degetul pe butonul reducerii ratingului de țară.

În condițiile acestea, nu ne-a mai rămas decât să sărbătorim cu focuri de artificii disponibilitatea străinilor de a ne credita, ignorând dependența critică de stabilitatea cursului de schimb pe care finanțarea externă o aducea.

Putem consideră că strategia devalorizării competitive a zlotului și anunțul că ea va continuă pun într-o nouă lumină recenta decizie de scădere a dobânzii cheie de către BNR. Căci dacă o depreciere semnificativă a leului prin cumpărare de valută e în afară oricărei discuții, una graduală și limitată prin scăderea dobânzilor poate fi mai ușor suportată de economie. (Și de mentalul autohton unde iar ne deosebim radical de polonezi, care sunt mult mai puțin obsedați de curs.)

În concluzie, este posibil ca, la un moment dat, să vedem și mulțumirile Ministerului de Finanțe pentru BNR. Dar nicidecum pentru deprecierea leului, ci pentru păstrarea stabilității lui.

Drumurile abordărilor macroeconomice românești și poloneze nu converg nici după scurgerea a 30 de ani de la căderea cortinei de fier.

Articol preluat de pe blogul autorului, 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp