Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Mai poate capitalismul să asigure prosperitatea?

oameni pe strada - Foto Ditto / ImageSource / Profimedia

 Foto Ditto / ImageSource / Profimedia

În această săptămână îl am ca invitat pe Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului BNR, ale cărui opinii însă nu vor angaja instituția pentru care lucrează.

RC: Lucian, cât de scandalos este că, după ce am scăpat de experimentul tragic numit comunism, ajungem să discutăm despre măsura în care mai poate capitalismul să asigure prosperitate.

LC: Mi se pare uimitor că o societate care a trecut prin suferințele comunismului se întoarce nostalgic spre ce a fost atunci. Sunt două aspecte pe care vreau să le subliniez. Primul este că această nostalgie vine în mod paradoxal de la cei în vârstă, care, probabil, pentru că după 1989 n-au mai răzbit pe piața muncii, ajung să fie nostalgici.

Pe de altă parte, și asta doare cel mai tare, foarte mulți tineri împărtășesc aceste viziuni egalitariste. Mă gândesc că, neavând această experiență, doar aud că pot exista astfel de idealuri, egalitate, justiție socială numită și justiție distributivă, și își imaginează că e și posibilă. Nota bene: acesta nu este un curent care se limitează la România, ci unul care a apărut mai ales după 2008 în întreaga lume.

RC: Într-adevăr, este un subiect care se discută cu toată seriozitatea în țările dezvoltate. Și cred că putem înțelege și de ce. În aceste țări am văzut o erodare semnificativă a clasei de mijloc și o creștere a polarizării economice. Nu crezi?

LC: Este adevărat că criza că a erodat foarte mult bunăstarea individuală a multora. Dar asta e modul specific de funcționare a capitalismului: elimină comportamentele nesustenabile, iar îndeplinirea acestei necesități este acompaniată câteodată de suferința specifică.

Trebuie însă să facem distincție între două lucruri. Capitalismul, în general, este un mod de organizare a societății. Este societatea însăși. Nu poți să păstrezi anumite trăsături ale societății, care plac, și să elimini capitalismul, care, eventual, nu-ți place. Nu putem vorbi despre această societate pe care o cunoaștem făcând abstracție de capitalism pentru că e ca și cum ai vorbi despre un întreg renunțând la întreg.

Capitalismul are două componente majore: democrația și liberalismul. Problema care este pusă pe tapet la nivel mondial este cea a liberalismului. Democrația nu este contestată de nimeni. Însă o democrație nu poate furniza bunăstarea într-un mod sustenabil fără liberalism. Asta este experiența mea de o viață, și practică și teoretică. Atunci când ataci liberalismul, ataci motorul care a produs bunăstare.

Îți recomandăm

RC: De acord. Însă liberalismul și democrația nu sunt niște scopuri în sine. Ele sunt niște mijloace prin care cetățenii încearcă să ajungă la un anumit nivel de bunăstare, de dezvoltare, de fericire. În momentul în care aceste obiective nu mai sunt atinse, nu ar fi justificată o reevaluare a acestor instrumente care par să nu mai funcționeze?

LC: Ai zis foarte bine că „par să nu mai functioneze”. Democrația este cea care s-a deteriorat foarte mult și tinde să intre în conflict cu liberalismul. Problema democrației este că nu există o foarte bună separare între majoritate și minoritate. Deși prin constituții s-a prevăzut faptul că nu poți folosi o majoritate pentru a restrânge drepturile unei minorități, în societate există și practici care creează probleme.

Iar România oferă un exemplu foarte clar. O majoritate formată de oameni care se întorc foarte mult către trecut poate să impună unei minorități voința ei. Acesta “tiranie a majorității” nu ar trebui să se întâmple într-o democrație care are bine ancorate valorile liberalismului. Din păcate, la noi aceste valori nu sunt bine înțelese.

De exemplu, dacă dorim să creștem în România pensiile cu 40% și majoritatea din Parlament reușește să impună acest lucru, pentru că nu avem destui bani prin care să finanțăm sustenabil acea creștere, aceeași majoritate poate impune un impozit progresiv pe orice, de la venitul personal la profit și avuție. La limită, majoritatea poate lua aproape totul. Însă impozitul progresiv este o măsură impusă de o majoritate care nu aplică aceleași reguli ei înșiși în comparație cu minoritatea. Pentru majoritate ar fi impozite mai scăzute, pentru o minoritate impozite mai ridicate. Ca să mă exprim plastic, o majoritate poate fi extravagantă pe banii altora.

 Ca să funcționeze corect, o democrație are nevoie de reguli generale care să-l ghideze pe fiecare atunci când își utilizează cunoașterea acumulată prin experiență și studiu pentru atingerea scopurilor sale particulare. Dacă ar funcționa așa, democrația ar asigura prezervarea libertăților de orice fel. La fel ca și condusul mașinii. Indiferent ce funcție ai sau ce avere ai, toată lumea se supune acelorași reguli de circulație. La fel trebuie să fie și în societate: regulile să aibă caracter general, să nu vizeze scopuri particulare. Știm asta foarte bine de la Hayek.

RC: Bine, dar există țări care utilizează impozitarea progresivă…

LC: Exact. Occidentul face acest lucru. O majoritate impune unei minorități reguli diferite de cele pe care le urmează ea. Constituțiile ar trebui să împiedice acest lucru. Dar publicul nu mai crede în principii și este foarte uzitată abordarea „pragmatică” în promovarea politicilor publice. Pragmatic înseamnă neghidat de principii, și asta face ca, invocând pragmatismul, să ajungi oriunde, fără ca cei ce proiectează politicile să poată avea un control crescut asupra direcției acestora. Pragmatismul, care pare comod și preferabil pe termen scurt, este, aparent paradoxal, dușmanul atingerii obiectivelor.

RC: Dacă ne uităm în ultimii 60 de ani, putem identifica două perioade economice: perioada postbelică, 20-30 de ani, în care orânduirea capitalistă a fost capabilă să genereze o clasă de mijloc puternică, prosperitate economică, urmată de o perioadă de accelerare a globalizării, în care obiectivul bunăstării populației s-a pierdut pe drum. De aici și curentul contestatar actual…

LC: Imediat după război, cu excepția SUA, democrațiile nu au fost preponderent liberale, economic vorbind. Până și Marea Britanie, care are o tradiție puternică a liberalismului, imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, indiferent de cine a fost condusă, laburiști sau conservatori, a avut un capitalism neliberal până a venit la putere Margaret Thatcher. Deci, ce vreau să spun este că până prin anii ’70 nu am avut societăți bazate pe liberalism.

RC: Și totuși, au generat prosperitate…

LC: Au generat o prosperitate a cărei evoluție a fost cu mult mai puțin accelerată decât cea care a urmat. A generat creștere economică, dar prosperitatea cred că s-a văzut de abia începând cu a doua jumătate a anilor ’70, după ce inflația a început să fie redusă ca urmare a unui set de reguli generale la care au început să adere băncile centrale. Până atunci, acea bunăstare era în mare parte confiscată de inflație.

RC: Deci care decadă a fost cea a optimului economic?

LC: După anii ’70, odată ce inflația s-a stabilizat, prosperitatea a început să se răspândească de la țările dezvoltate către alte țări. Asta a durat până în 2008 și, cred eu, că în continuare capitalismul produce prosperitate, dar și multe nemulțumiri, pentru că există inegalitate. În combinație cu iluzia posibilității de a o înlătura, inegalitatea generează abordări în politicile economice și sociale care pot mai degrabă să îi aducă pe cei mai mulți la un fel de egalitate în sărăcie, dar în niciun caz la egalitate în bogăție. A dovedit-o socialismul. Asta e mai ușor de înțeles.

Ceea ce este mai greu de înțeles este că o creștere prea mare a cheltuielilor sociale în capitalism reduce capacitatea economiilor de a se ajusta relativ rapid, amplificând nemulțumirile care, în mod ironic, sunt atribuite liberalismului economic, și nu sufocării lui.

RC: Dar de ce este inegalitatea în creștere?

LC: Tot din cauza modului în care a început să se erodeze democrația în Occident. Democrația presupune două tipuri de reguli: unele generale, pe care le protejează parlamentul și unele particulare, care permit guvernelor să își ducă la îndeplinire programele de guvernare. Din păcate, societatea democratică a început să fie din ce în ce mai segmentată prin grupuri de interese, în sensul larg, care sprijină guvernele. S-a abdicat astfel în mare măsură de la regulile generale.

Și aici vreau să dau un exemplu care s-a încercat să fie impus în România și, slavă Domnului, nu a reușit. În România s-a dorit crearea acelui Fond Suveran de Investiții prin care se luau resursele de la întreprinderi, inclusiv de la fondurile de pensii, și un grup de oameni urma să decidă apoi ce se face cu acei bani.

Acest lucru este neconstituțional, pentru că nu se aplică un principiu general care să se refere în mod egal la toată lumea. Iar Curtea Constituțională a blocat acest demers și a explicat guvernului că este un scop particular nelegitim. Și că dacă vrea să facă acest lucru, atunci ar trebui să fie o lege a parlamentului cu un scop mult mai general. Abaterea de la principiu era prea flagrantă. E un exemplu prin care o majoritate poate să exercite o „dictatură” asupra unei minorități.

 RC: Lucian, văd două variante. Pe de o parte putem spune că denaturarea democrației a avut consecințe negative în plan economic prin luarea unor decizii suboptimale, dar, pe de altă parte, putem argumenta că, dimpotrivă, degradarea situației economice a făcut ca publicul să aibă niște opțiuni politice suboptimale, de tipul mișcărilor populiste.

LC: Ambele se întâlnesc într-un punct, și anume, abdicarea de la principii. Și populismul este în esență tot o abdicare de la principii. Prin principii înțeleg acele reguli generale care se aplică și aduc rezultate pe termen lung, chiar dacă, pe termen scurt, ele pot produce niște efecte care nu convin anumitor grupuri din societate. Asta este cred principala problemă: renunțarea la principii. 

Îți recomandăm

RC: Când, în ce context s-a întâmplat asta?

LC: Într-un context teoretic. Hayek spune că acest lucru a început să se întâmple încă de pe la 1860, când economistul William Stanley Jevons spunea că noi nu putem produce reguli tari, ci ar trebui să tratăm fiecare caz după meritul său.. Este un sprijin dat pragmatismului. Poți găsi aceste idei și la John Stewart Mill, care era un simpatizant al mișcărilor socialiste, sau la Max Weber, care vorbește de „rationalitate cu scop” (pentru detalii se poate vedea Hayek, Law, Legislation, and Liberty).

În principiu, cei mai mari critici ai conceptului de ideologie sunt socialiștii. Ei spun că ideologia nu e bună, pentru că afectează rațiunea. Benjamin Constant, un reprezentant de seamă al liberalismului clasic, autorul, dacă nu mă înșel, al expresiei Laissez-faire, laissez-passer spunea că liberalismul este un set coerent de principii. Ideologia liberală, care este alcătuită că sistem de principii este utilă, deoarece permite valorilor generale, cum ar fi de exemplu libertatea, să ghideze rațiunea și acțiunea.

În schimb, ideologia socialistă nu este coerentă din punctul de vedere al principiilor. Are principii contradictorii. Dar cel mai grav, atentează la libertate. Ideologia liberală este benefică, pentru că are în sistemul său de principii libertatea ca valoare centrală, alături de alte valori compatibile cu ea. Când ideologiile nu au avut libertatea ca valoare centrală, s-au numit nazism, fascism, comunism.

RC: Pentru că ai făcut această paralelă între socialism și capitalism, cum ai comenta ideea că, odată cu dispariția blocului comunist, adică a concurenței ideologice pentru capitalism, acesta nu a mai simțit nevoia să dovedească faptul că e un furnizor mai bun de prosperitate. Cu alte cuvinte, și-a pierdut motivația de a-și dovedi superioritatea și, din acel moment, a început erodarea bunăstării clasei de mijloc.

LC: Îți dau dreptate că această concurență a dispărut, dacă ne referim la socialism ca la acea doctrina care ar fi dorit să realizeze egalitate în societate, un scop în esență iluzoriu, prin confiscarea mijloacelor de producție de la antreprenori individuali. Însă, chiar și în interiorul societăților capitaliste, există acei oameni cu vederi de stânga, care nu promovează, ca și comuniștii, naționalizarea mijloacelor de producție ca modalitate de a promova egalitatea distributivă, ci confiscarea prin impozitare progresivă a rezultatelor produse de unii membrii mai înstăriți ai societății, pentru a le redistribui. De exemplu, în SUA, cheltuielile sociale erau de 4-5% din PIB la începutul anilor 1960 și au ajuns în prezent să atingă și 15% din PIB. În unele țări europene ating chiar 20% din PIB.

Asta înseamnă că cheltuielile sociale au crescut mult mai rapid decât producția, realizându-se astfel o masivă redistribuire a rezultatelor din societate. Așa cum am menționat deja, cu o astfel de pondere a cheltuielilor sociale în PIB, orice ajustare de care societatea are nevoie devine extrem de greoaie. Ele prelungesc ieșirile din recesiuni, atrăgând, la fiecare recesiune intervenții din ce în ce mai mari ale guvernelor și ale băncilor centrale. Este ceva ce se apropie de limita de sustenabilitate.

Vorbeai de clasa de mijloc… Cine este principalul beneficiar al cheltuielilor sociale în, de exemplu, SUA? Clasa de mijloc, cu toate că nu această categorie socială are cu adevărat nevoie de acest gen de asistență. De aici rezultă că fenomenul este supradimensionat, iar asta se întâmplă în multe țări occidentale .Cum ar putea clasa de mijloc să schimbe această tendință care confiscă din puterea productivă a capitalismului? Nu va avea niciun interes să susțină încetinirea procesului și stabilizarea lui spre niveluri mai joase, astfel încât focalizarea să fie spre cei care au cu adevărat nevoie.

R C: Ce este de făcut? Are societatea capitalistă vreo șansă să se întoarcă la principii, sau suntem din ce în ce mai mult cufundați în promisiuni populiste, fără fundamente economice, care promovează egalitarismul? E nevoie de o revoluție?

LC: Nu, nu va fi niciodată o revoluție în favoarea capitalismului în sensul unor mișcări brutale. Se va continua pe această pantă a idealurilor iluzorii de egalitate, ale abordărilor populiste sau pragmatice, adică lipsite de principii, până când liberalismul va fi redus suficient de mult ca să ducă la dispariția bunăstării materiale. Asta va permite apariția unor forțe politice care să aibă sprijinul necesar pentru schimbarea acestui curs.

Va fi un proces de durată. Dar capitalismul înseamnă în esență ordinea pieței, adică acea coordonare, cum zice Hayek, a mijloacelor, care este făcută pe baze impersonale, dar influențată de strădania fiecăruia dintre noi în fiecare zi pentru atingerea unor multitudini de scopuri. Dacă ordinea pieței va fi sufocată, capitalismul nu va putea produce bunăstarea din trecut.

RC: Lucian, mulțumesc frumos pentru opiniile exprimate. 

Interviu preluat de pe raducraciun.ro.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cautam ceva de lucru prin 2007 parca si la o discutie cu Mary o americanca de prin Utah, aud....nu cunosti pe cineva care cunoaste pe cineva? Surprins ma intorc si ai raspund...si la voi functioneaza asa?Societatea functioneaza categoric dupa cum dicteaza grupurile de interese. Diferenta intre o societate si alta este dictata de interese si calitatea grupurilor. In Romania orice forma de oranduire sociala are amprenta de cumetrie. Socialism de cumetrie,apitalism de cumetrie. Si da, concurenta intre sisteme este binevenita, temerea ca celalalt are priza mai are la masa de manevra, in speta populatia
    • Like 0
    • @ Victorin Borsciov
      Amice gresesti profund, vad ca ai cam pierdut timpul in America fara sa intelegi sistemul. Referintele nu sunt cumetrii ci un mod foarte efectiv de a angaja prin recomandari care dau o mai mare incredere de a angaja pe cineva dar zboara daca nu e competent pe pozitie. Cumetria sau nepotismul inseamna sa angajezi pe cineva indiferent daca este competent sau nu si mai mult, tinut pe pozitie oricum.
      • Like 0
  • Cred ca problema a inceput cand fabricile si in general investitiile in productie s-au mutat in China iar muncitorii americani si in mai mica masura cei vest europeni au devenit lucratori in servicii cu salarii mult mai mici. Asa s-a subtiat clasa mijlocie si s-a exacerbat diferenta intre castigurile clasei mijlocii si clasei celor care investesc in China. Pana la presedintele Trump niciunui prsedinte nu i-a pasat si aceste diferente au generat aparitia socialismului in bastonul capitalist USA, plus coronavirusul care a declansat revoltele.
    Un exemplu, Nike nu are nici o fabrica, doar designeri, procuratori de materii prime si salesmeni, productia e contractata in China, Bangladesh, Pakistan, India etc., ii costa foarte putin dar isi permit sa vanda cu $120 de dolari perechea de snickersi.
    • Like 0
  • Mr.Oh check icon
    Domnul Autor si altii nu cunosc psihologie.
    Sa excluzi din ecuatia unui sistem socio-economic componenta sanatatii mintale e nefiresc.

    Raspundere inseamna sa actionezi corespunzator. Corespunzator presupune o actiune adaptata optim la o situatie anume.
    Iar situatiile sunt identische doar in mintea unora, fiindca in realitate nu exista asa ceva.

    Deci inainte de a la o decizie economica trebuie sa verificam daca exista sanatate mintala la decidenti.

    Iar daca aceasta exista atunci se junge la concluzia fireasca ca raspunsul nu se afla in trecut si teorii. Ci in problema care ne sta in fata.

    Asa cum zice si Einstein. Numai un Idiot crede ca daca aceasta acelasi lucru situatia se va schimba.

    Generatiile care vin, cunoasterea acumulata modeleaza caracterele si personalitatea. Asadar oamenii vor vedea mereu altceva.

    Dar economistii nu stiu altceva decat teorii economice, si eventual psihologia cumparatorului si technici de manipulare care duce la Money, money, money. Adica cresterea inutila a consumului.

    Tot stim deja ce e aceea putere. Cum se manifesta ea. Azi maine 40% din populatie vor fi informaticieni, chestiuni de mii de ori mai complexe decat, scuzati-ma, teoria economica. Pentru care iti trebuie 10% din cunostintele de matematica, sociologie, si psihologie.
    Azi fara,infirmatica si cibernetica nu exista System economic.

    De fapt sistemul economic arata cum arata fiindca oamenii nu se ocupa cu problema aceasta. Iar informatia e ocultata de Maria proprietari.

    In realitate adevaratii economisti nu se identifica cu practica teoriei economice asa cum arata ea azi
    • Like 0
  • O abordare simplistă și dogmatică cu finalitate propagandistică, o pledoarie pentru libertate fără democrație, fără morală, fără alte valori umane. Democrația este principala formă de manifestare a libertății la nivel politic.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Da, evident că poate. Asemenea crize - ca şi pademiile - sunt ciclice. S-a întâmplat în 1920, se întâmplă în 2020. Cel care a descoperit fenomenul se numeşte Nikolai Kondratiev. Li se mai spune şi anotimpuri. Panta descendentă, care duce spre depresiune, e numită IARNĂ. Noi ne află acum spre finalul iernii lui Kondratiev.
    https://www.financialsense.com/contributors/christopher-quigley/kondratieff-waves-and-the-greater-depression-of-2013-2020
    • Like 2
  • Un fel de rezumat: domnul LC pune mare pret pe principii, mai exact principiile care justifica propriile predispozitii ideologice si conjecturi implicite (aparent destul de inguste), in special "libertatea" - de continua amplificare a puterii de cumparare a "minoritatii" (celor deja bogati), chiar daca asta face ca democratia sa devina irelevanta. In schimb, "egalitatea", "justitia sociala" sau chiar "drepturile omului" nu constituie principii, doar deziderate iluzorii, la care "ar fi bine" sa renuntam. De asemenea, nu exista loc de "solutii intermediare" sau "combinatii ingenioase" intre capitalismul neoliberal pur-sange si comunismul dictatorial: idei care tin de impozitare progresiva, asistenta sociala si venit minim garantant constituie doar "populisme" de conjunctura, cu care, intamplator, democratiile consolidate ale Vestului cocheteaza de (cel putin) 70 de ani, intr-un mod aproape pervers. Slava Domnului pentru reforma Thatcher-Reagan, care ne-a luminat cu privire la faptul ca "saracia este un defect de personalitate", reamintindu-ne de conjectura veche de 2000 de ani a lui Hristos, comform careia "saracii vor fi mereu printre noi". Traiasca Hayek si legile universale ale pietei libere!
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Nostalgicilor care plâng după Ceaușescu și tinerilor care se uită în gură lor i-aș obliga să trăiască ca pe timpul lui Ceașcă.Cu 700ml ulei, 1 kg de zahăr,1 de faină,180 gr de unt,1 kg mălai, cu puii Petreuși( 3 la kg), 30 de litrii de benzină pe lună. I-aș mai pune să stea în frig , să-și prăduiască prietenii și neamurile la Secu și să pupe fundurile secretarilor de partid mârlani și proști.Sunt curios în cât timp le dispare comunismul din cap .O zi,o săptămână??
    • Like 4


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult