Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ministerul Sănătății ar trebui desființat. Sistemul sanitar funcționează și fără, nu este vorba despre pacienți sau pandemie, ci despre cum să înșfaci miliardele de lei alocate spitalelor.
Într-o opinie scrisă după alegeri, când politicienii nu știau cum să-și împartă portofoliile, întrebam retoric: „De de politicienii nu vor Sănătatea și Educația?” Și răspundeam: „Simplu, sunt speriați de ceea ce s-a întâmplat cu ele. S-au transformat în sisteme incontrolabile cu o conștiință proprie, având la bază o infrastructură indestructibilă și descentralizată de feude și sinecuri politice transpartinice sau de familie. Niste coloși imposibil de întors din drum, cu o existență a lor în afara realităților și nevoilor României”.
Acum, schimbând un ministru la 3 luni pentru că este de vină că sănătatea a fost adusă la starea de avarie în care se afla de către toți cei care au condus-o în ultimii 10-15 ani, avem dovada că „sistemul incontrolabil” din Sănătate chiar nu mai poate fi controlat. Și mai cu seamă spitalele nu au fost și nu sunt controlate, pentru că în marea majoritate sunt ale primăriilor și consiliilor locale. De la cartofii cumpărați de bucătarii, la firmele de pază, la (mai nou) firmele care controlează testările Covid și până la studiile de fezabilitate pentru spitalele regionale mamut, fiecare bănuț care se mișcă este în vizorul cuiva care și-l adjudecă prin firme de clientela politică. De aceea intenția sau reușita schimbării unor directori de spitale duce implacabil la căderea ministrului Sănătății.
Viitorul nou ministru al Sănătății va fi secerat cu o rafală rapidă dacă încearcă să mai schimbe un director de spital, indiferent ce acuzații i se vor aduce. Pentru că să-i fie clar domnului ministru, nu este spitalul lui și nu el a pus acolo directorul că să-l poată schimba așa cum dorește. Așadar, să-l lase mai bine acolo, pentru că altfel scripeții și proptelele mașinăriilor transpartinice și de familie se pun în mișcare și ministrul vă fi revocat, iar echilibrul invizibil vă fi restaurat.
Un scurt inventar al ultimelor 15 luni: management militar la mai multe spitale; tragedia de la Piatra Neamț sub ministrul Tătaru; scandalurile cu iz politic de la spitalele din Cluj și Sibiu; tragedia de la Victor Babeș, picătura care a umplut paharul ministrului Voiculescu.
Și ironic, ambii miniștri vorbeau tocmai despre preluarea controlului spitalelor de către Ministerul Sănătății.
Sigur, politicienii vor ieși cu pase fine, că la Ministerul Sănătății este nevoie de grija pentru pacient, de competență, de reformă, de comunicare, de predictibilitate, de gestionarea pandemiei etc. Dar de fapt sunt exact atributele pe care nimeni nu și le dorește cu adevărat de la un ministru al Sănătății, pentru că dacă ar exista grija pentru pacient, competență, reformă, comunicare, predictibilitate și gestionarea pandemiei s-ar opri furtul zecilor de miliarde din finanțarea spitalelor din România.
Sunt voci care spun că actuala guvernare are în plan secret privatizarea spitalelor publice. Poate că nu este încă clar pentru toată lumea, dar ele au fost deja „privatizate” în ultimii 10-15 ani.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
2.-MAInterne trebuie mai desfiintat prin pensionarea militienilor din conducere pana la ultimul sefut numit de ei,terminand cu subofiterul de la poarta institutiei,si promovati tinerii politisti profesionisti care sunt la ordinul si comanda mafiotilor batrani.
Fascinația românilor pentru ministru cu stetoscop e depășită, eventual, doar de cea a pițipoancelor pentru tipii cu SUV. Măcar ele-s de înțeles, acolo există o logică.
Oare nu chiar doctorii conduc (și căpușează) Sănătatea de 30 de ani încoace? Nu tot ei (spune statistica) ne pun 60% dintre diagnostice greșit? Nu mor cu zile românii în spitalele noastre împuțite? De unde încrederea asta irațională?
Eu cred că de la Guvernul Stolojan încoace a apărut un nou mit românesc: cel al tehnocratului mântuitor. Mitul, născut ca firească reacție de scârbă față de politicieni, palmează abil o inepție: că la minister îți trebuie un „om de meserie”, nu un manager politic. Ca și când Ministrul Sănătății operează, îngrijește bolnavii, pune diagnostice și dă leacuri. Ăla al Învățământului ține cursuri, te trece sau te pică. Funcția ministerială devine așa, un fel de Oscar pentru întreaga carieră, o recunoaștere și o încununare a succeselor profesionale. Nu mai trebuie să faci nimic, stai pe scaunul de ministru și primești omagiile, ți se cuvin. Eventual, îți aperi colegii, le pui și tu o vorbă bună.
A pune un om din sistem în fruntea sistemului este cea mai eficientă metodă de a te asigura că acea instituție nu se va reforma niciodată. Ministru vine din latinescul „minister” și nu înseamnă șef, ștab sau bulibașă, ci... slujitor. Ministrul Sănătății servește pacienților români, nu doctorilor și personalului sanitar. Cel al Învățământului servește elevilor și studenților, nu profesorilor și învățătorilor. Cel de Interne servește cetățenilor, nu polițiștilor și birocrației din administrația publică. La noi, toate-s de-a-ndoaselea.
Câtă vreme n-o să înțelegem asta toți, vom rămâne cu aceleași instituții de formă, pline de pomanagii interesați doar de conservarea propriilor privilegii și impunități, complet neconstrânși să facă treaba pentru care se presupune că sunt plătiți.
Și tot până atunci, aceeași indivizi fără minte vor continua să declame cu convingere pe toate posturile că la Sănătate trebuie neapărat pus un doctor, care să cunoască sistemul.
Și să fie bun prieten cu el, aș adăuga eu.
Singura diferenta este ca clientii nu primesc bon pentru spaga platita, in rest intr-adevar nici o diferenta.
P.S. O alta mare problema este ca atatat timp cat multi doctori lucreaza si la stat si la privat in loc sa vedem o crestere a serviciilor la stat, vedem de fapt o scadere a serviciilor si in institutiile private.
De data asta suntem de acord!