Foto: Pană Tudor/ Inquam Photos
De când m-am trezit kafkian in dimineața zilei de 25 noiembrie realizând că trăiesc într-o lume în care patriotismul se învață pe Tik-Tok în filmulețe de 30 de secunde, oscilez între stupefacție și ultragiu.
Am vrut să scriu, e tot ce știu să fac confruntat de criză, despre impostură, trădare, groază și jale. Dar asta ar fi fost doar un exercițiu retoric în cel mai bun caz.
Astăzi îmi spun mie însumi că orice animal ce se simte amenințat are trei variante, evoluționist vorbind: să înghețe (freeze), să se lupte (fight) sau să fugă (flight). Toate trei sunt pariuri și comportă multiple costuri.
Ce conștientizez de azi dimineață este că ambele tabere se consideră amenințate și într-o luptă existențială ca să citez un trop al marelui Pacificator de la Răsărit. Depinde deci care tabără are cea mai pragmatică și fericită tactică, post-factum se înțelege.
„Suveraniștii” care au pus samavolnic monopol pe noțiunile de patriotism, valori, tradiție, creștinism vor să ne mântuie pe toți de satana globalismului, deși curentul lor este in spiritul vremii foarte global. Nimic original și nimic românesc aici.
Europenii, democrați, printre care mă număr și eu, dau cu bascul de pământ de stupefacție că unii și alții nu pot detecta marker-ii evidenți ai insanității. Trăsnăile Marelui Vizionar sunt scuzate drept manifestări ale unui „spirit evoluat” care se exprimă într-un fel greu accesibil muritorilor de rând ca noi.
Nietzsche credea că aceia dintre noi care tânjesc după un dictator, un conducător luminat, binevoitor care ne arată drumul către Lumină sunt indivizi care psihologic vorbind nu au depășit vârsta copilului de 4-5 ani care vede în părinți niște titani cu puteri magice din care se revarsă bunătate infinită și garanția de neclintit că totul va fi bine.
Tătucul poporului ne va scuti de povara de a face alegeri grele și mai ales de a trăi cu ceea ce urmează, bun sau rău.
Când tot ce aștepți este un râu de lapte și miere necondiționat, fără sa ceri dovezi și suspendându-ți singur facultatea gândirii în fața evidențelor (adică grămada de înregistrări video cu toate inepțiile debitate pe ton ritos), tot ce-ți rămâne de făcut este să zici: faceți borș, eu spăl putina; stai să vedem, va trece și nebunia asta cum trec toate sau fraternitate, egalitate, libertate sau moarte.
Vă puteți alege ce vi se potrivește, neamul românesc funcționează mai mult după ideea nedemnă, dar pragmatică: capul plecat sabia nu-l taie, doar pupă cizma stăpânului și moare demn în genunchi.
Toți cei care vor pensii de la stat la 45 de ani, salarii tot de stat, rente viagere, creștinii necititori de Biblie, dar degrabă pupători de icoane și sutane vor spune: așa a vrut bunul Dumnezeu, văitându-se când dezastrul de tipul ”Don’t look up” se va produce: Cine s-a gândit că va ieși atât de rău?! Părea un om bun și sincer. Mai zicea câte o prostie pe ici pe colo, dar cine e perfect?
Corupția mică a sufletelor moarte, dar pretinse vii, care își urăsc libertatea ca pe o povară este infinit mai otrăvitoare pentru cetate decât marea corupție uselistă. Nu cauționez raptul coaliției monstruoase care stă să distrugă încă un filon autentic românesc, liberalismul, dar adevărul trist este că românului pare că i s-a urât cu binele. Masochist, conjură demonii „înțelepciunii rusești”, numește războiul pace, tiranii iubitori de patrie și eroi ai neamului.
Distopia e coaptă și numai un miracol și nu de la Dumnezeu bunuțul îi mai poate salva pe cei „demni” de consecințele propriei nebunii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.