Foto: Revista Unica
Jurnalista Mirela Neag semnează cele mai tari investigații din presa românească alături de Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac. Am vrut să o întâlnesc să vorbim despre jurnalism, despre sistemul de sănătate, despre felul în care își trăiește meseria, despre „colectiv”, despre România, despre fiica ei de 17 ani… Este așa cum mi-am imaginat-o atunci când am văzut-o în filmul „colectiv” lansat pe marile ecrane, în regia lui Alexander Nanau (mergeți să-l vedeți, este un must!)
Filmul „colectiv” nu este un film numai despre Colectiv, ci despre un colectiv mai mare care este sistemul de sănătate și despre un colectiv și mai mare, care se numește România… Asta a fost intenția?
Nu am știut intențiile regizorului, îți spun sincer că prima oară când a venit la noi în redacție și ne-a propus să ne filmeze și ne-a cerut acordul, am stat o săptămână, dacă nu mai mult, să ne gândim, pentru că noi niciodată nu am permis cuiva să intre în grupul nostru. Ne-am secretizat întotdeauna subiectele la care lucram. Inclusiv colegii noștri își iau materialele doar cu o zi înainte de publicare. A și fost un moment în care vorbeam noi trei, Cătălin Tolontan, Răzvan Luțac și cu mine și ne spuneam că Serviciile au evoluat, uite, acum ne spionează trimițându-ne un regizor!… Dar, după multe alte discuții cu regizorul Nanau, am zis da. Ne-am gândit că nu vor fi mai mult de câteva zile de filmare.
Și a fost un an…
Un an și mai bine, chiar.
Ce a urmărit regizorul?
Chiar ne-a povestit și chiar asta răspunde la fiecare proiecție spectatorilor că a vrut, după tragedia de la Colectiv care l-a șocat profund, să documenteze protestele, mișcările din societatea românească. Iar noi, în acea perioadă, începuserăm să publicăm două dezvăluiri: cea legate de ISU care susținea că clubul nu se afla în documentele lor, iar noi am arătat că nu numai că știau despre club, dar au și dat autorizație pentru un concert care s-a ținut cu câteva săptămâni înainte de tragedie, și cea legată de Secția de Arși de la Floreasca despre care autorităritățile spuneau că acolo se operează deja victimele și noi am descoperit că era închisă cu lacăt. Și atunci Alexander Nanau a zis hai să vedem ce fac oamenii ăștia în continuare și așa i-a venit ideea să pornească de la munca noastră de investigație, pentru că, în opinia lui presa este liantul dintre societate și autorități.
Și este?
Da, o presă onestă, corectă, care își face munca bine, cred că poate să fie.
Au rămas întrebări la care nu s-au primit răspunsuri?
Anul 2016 a fost foarte intens pentru noi (am adunat de curând materialele și investigațiile și numai la Hexi Pharma sunt 137 de episoade. Mai sunt cele legate de Secureanu, de viermii de la Spitalul de Arși… a fost un an cumplit pentru noi). Și din acea perioadă au rămas semne de întrebare la care nu avem răspunsuri… ca de exemplu cele legate de Hexi Pharma care avea sediul social într-un bloc care aparținea SRI, deci în momentul în care ei primiseră spațiul, blocul aparținea SRI. Avem acele informații despre rapoartele trimise timp 8 ani (!) referitoare la slaba calitate a dezinfectanților și despre pericolele legate de infecțiile nozocomiale…
Eu aici intru în blocaj. De aici încolo nu mai înțeleg, pur și simplu mintea mea nu mai acceptă să meargă mai departe… După ani de rapoarte de genul acesta, nu s-a făcut nimic. Eu nu-mi explic. Tu?
Sunt două variante: cea a unei legături dintre Servicii și Hexi Pharma despre care mai mult decât informația cu sediul social și blocul SRI nu am găsit- iar noi am evitat mereu să facem speculații, dacă nu avem fapte și dovezi clare– și mai este varianta care ține de întreaga societate care a regresat în toate domeniile ei, și de ce serviciile de informații ar fi perfomante acolo, undeva, izolate…
Pentru că, dincolo de Servicii, și de profesii de orice fel, oamenii ar trebui să fie oameni… Empatia a dispărut?
A dispărut nu numai la angajații serviciilor de informații. Noi am constatat-o în acel an mai ales în rândul cadrelor medicale, și asta m-a șocat cel mai mult. În rândul medicilor, profesorilor, șefilor de secție… și pot spune fără niciun fel de teamă că interesul față de pacient este ultimul pe lista priorităților șefilor de secție, sau a profesorilor…
Și a rămas așa?
Da, nu s-a schimbat nimic. Dictatura academică din sistemul de sănătate a dus la regresul acestuia, și vedem asta de fiecare dată când avem nevoie de serviciile medicale. Iar dacă s-a schimbat ceva, este nesemnificativ, în afară de salariile medicilor care au crescut și au ajuns la nivel european.
Asta am investigat mereu: corupția. Noi mergem doar pe urmele corupției. Din orice domeniu…
Bun, au trecut 4 ani, ani în care… nu s-a ridicat niciun spital…
Niciun spital. Pacienții arși îi transferăm afară pentru tratament. Nici la ora actuală nu avem un salon idividual în care un pacient mare ars să poată fi tratat la standarde europene. După episodul cu viermii pe care l-am dat, au renovat totul, au făcut 5 saloane individuale, dar pacienții sunt curățați în aceeași cadă comună.
Pe mine lucrurile astea mă fac să vreau să fug. Voi nu ați fugit. Ați luat diavolul de coarne și v-ați uitat în ochii lui. Te-a schimbat asta?
Da, m-a schimbat… Am devenit mult mai cinică și ca om, și ca jurnalist. Mi-a dispărut, într-un fel, înțelegerea pentru cadrele medicale, nu mai am răbdare să ascult baliverne, pentru că am învățat și eu multe în acești 4 ani de zile despre sistemul medical și văd cum continuă să ne mintă și să spună numai nerozii… Avem aceiași purtători de cuvânt ai sistemului medical ca și la Colectiv și, dacă România urmează să străbată o perioadă delicată sub amenințarea Coronavirusului, noi avem aceleași personaje care se exprimă: Arafat, Rafila și Streinu Cercel, adică exact cei care au mințit după tragedia de la Colectiv că răniții sunt tratați la standarde europene, că avem de toate. Când am publicat prima oară investigația cu infecțiile nozocomiale, au ținut o conferință de presă despre cum pacienții nu sunt infectați, ci sunt colonizați cu bacterii, și ne-au ținut o lecție de biologie acolo, o rușine!
Dacă ne vom infecta cu miile cu Coronavirus, ce se va întâmpla?
Sistemul nu va face față, eu sunt convinsă.
După Colectiv, Ponta și-a dat demisia, iată că el acum a revenit. Este inoxidabil. Care sunt personajele care au revenit virgini ca niște fecioare și care se poartă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
Nimeni nu a plecat după ce noi am făcut dezvăluirile care arătau, de fapt, minciuna instituțiilor publice. Toți sunt în picioare și ne dau lecții în continuare, lecții de democrație, de cum vor ei să ne îmbunătățească viața. De asta spun că nu s-a schimbat nimic și de aceea am devenit cinică și mi-am pierdut speranța în ceea ce privește România.
De ce?
Pentru că România se mișcă mult prea încet. Eu nu mai am nici timp, și nici răbdare să ascult de la prieteni sau de la colegi că România este o țară frumoasă, că se schimbă. Se schimbă, da, dar prea încet. Iar România nu este deloc o țară frumoasă. Este o țară care s-a dezvoltat haotic și urât. Oriunde mă duc cu mașina în deplasare, deși vreau să văd și eu o imagine frumoasă, nu o văd. Doar vara ne mai salvează vegetația care acoperă mizeria de pe malurile râurilor, de pe câmpuri. Suntem o țară needucată.
Ce reacții ai avut din partea medicilor?
Sunt medici care vorbesc cu noi, care ne sună, ne laudă când scriem corect, care ne arată unde greșim când greșim. Dar în general, când merg într-un spital pentru un subiect, simt fățărnicia unora, dar și acceptarea altora.
Am devenit mult mai cinică și ca om, și ca jurnalist. Mi-a dispărut, într-un fel înțelegerea pentru cadrele medicale, nu mai am răbdare să ascult baliverne, pentru că am învățat și eu multe în acești 4 ani de zile despre sistemul medical și văd cum continuă să ne mintă și să spună numai nerozii.
Fățărnicia vine din mediocritate?
Da. Și din complicitate.
Totul se trage din lipsa de educație?
Cătălin (Tolontan, n.m) susține că da, totul se trage de la lipsa de educație. Am o dispută cu el pe tema asta, pentru că el afirmă că incompetența a generat corupția, eu spun că e invers. Lăcomia de după Revoluție a generat incompetența. Dar toate au punct de plecare lipsa de educație.
Ai fi fost mai fericită ca inginer metalurg?
Mi-a plăcut foarte mult profesia mea de bază, chiar începusem să o fac la IMGB. Am făcut facultatea la seral și eram forjeur termist! Șeful meu era Bogdan Enoiu…
Deci tu ai bătut „fierul cât a fost cald” dintotdeauna.
Da, am lucrat la forjă! Și mi-a plăcut! Dar din păcate, am făcut parte și din prima generație de șomeri și a doua zi după ce am primit preavizul, m-am dus la Enoiu care mi-a spus să plec, că va pleca și el în curând. Eu am luat ziarul România Liberă, că nu știam ce să fac și, exact ca-n filmele americane în care șomerii încercuiesc anunțurile, așa am făcut și eu și am văzut că o firmă româno-americană căuta o persoană pentru tehnoredactare computerizată. Habar nu aveam ce însemna. M-am dus acolo, am luat din prima postul, lucrasem pe computere și așa am început cu presa și m-am îndepărtat de industrie.
Ai făcut facultatea de jurnalism?
Nu! Am fost prima generație de ziariști care am învățat din mers.
Ce ai spune despre acești 30 de ani care au trecut și pe care i-ai privit cu ochi de jurnalist?
Au fost ani frumoși, suntem norocoși că am scăpat de comunism, desi ne-a spălat pe creier ca nație și, chiar dacă eu mă consider un om corect care respectă regulile, constat atunci când ies afară că am și eu lipsuri pe care nu le conștientizez, pentru că așa am crescut noi, defect. În anii 2000, până a venit criza, am mers mai bine. Nu știu dacă criza ne-a dat înapoi, nu știu ce s-a întâmplat, dar în ultimii 10 ani, România a regresat. Poate că acum începe ceva bun, simt ușoare zvâcniri ale societății…
Ce spune fiica ta despre ceea ce faci?
Fiica mea are 17 ani și, de când a început să înțeleagă ce se întâmplă, nu mă vede decât vorbind la telefon, certându-mă cu Cătălin, sau cu Răzvan, mereu în criză de timp, mereu consumată de muncă. Are momente în care se simte mândră că sunt mama ei, dar crede că munca- nu mi-a spus niciodată- dar crede că munca i-a furat un pic mama de lângă ea.
Și așa a fost?
Da, am crescut-o singură, am fost părinte singur și cu toate astea nu am fost tot timpul lângă ea.
Ai primit amenințări cu ocazia celor dezvăluite. Te-ai speriat foarte tare?
Nu, nu m-am speriat, pentru că nu au fost primele, de când am început jurnalismul de investigație, mai ales în ultimii 6, 7 ani au existat. S- a întâmplat chiar că o mașină a accelerat în spatele meu și m-am aruncat singură pe trotuar ca să scap. Am fost avertizați de alții că ni se caută la dosar, ca dovadă că atunci când investigam Gala Bute și erau alegerile din 2014, i-a fost făcută publică fișa fiscală a lui Cătălin Tolontan. Traian Băsescu l-a amenințat cu plângere la procuratură, au fost și lucruri care s-au văzut, altele pe care noi nu le-am lăsat să transpară public. Dar nu mi-a fost frică, eu le-am spus tuturor că atunci când mi se va face frică, mă voi lăsa de meseria asta. Mi-e mai teamă să nu facem o greșeală în ziar! Am urât dintodeauna să greșim, de aia am verificat și verific tot ce apare. Am greșit o singură dată în mod neplăcut, cu mamuții radioactivi:), ne va rămâne ștampila pe frunte… I-am și spus lui Cătălin că am avut atâtea anchete grele, și am greșit-o cu mamuții radiocativi. Numai când aud de mamuții radioctivi, mi se pare că sună a banc prost.
Apropo de frică. De ce s-ar îndrepta azi un tânăr către jurnalism?
Pentru că este una dintre cele mai frumoase meserii, dacă nu cea mai frumoasă. Și asta pentru că e o meserie fără granițe, cunoști mereu oameni noi, intri în toate lumile. Mulți prieteni de-ai mei sunt fascinați de faptul că în 25 de ani de presă am vorbit cu toți președinții României, că am fost în deplasări cu ei și că îi cunosc pe cei care apar la televizor.
Ce crezi despre autorități acum?
În ultimii ani cred că au abandonat cetățeanul onest ca să ajute, să promoveze toți infractorii din România. Eu asta cred că s-a întâmplat în ultimii 5 ani.
Și atunci crezi că ar trebui să apară noi și tineri „câini de pază”?
Da, eu mare încredere în generația asta care vine și care are 20, 30 de ani.
Ai colegi tineri? Cum sunt?
Eu fac parte din generația decrețeilor și cred că generația noastră este ultima generație cu bun simț pe care a dat-o România. După noi a venit o generație mai prost pregătită, cu tupeu, obraznică și acum simt că vine o generație care seamănă cu noi, pentru că e formată din copiii noștri, copiii decrețeilor. Sigur, cu o marjă de vârstă de plus/minus 5 ani. În ei simt salvarea. Atunci când vor ajunge ei la toate nivelurile, atunci România se va schimba un pic.
Când ai timp pentru tine?
Nu am avut niciodată timp pentru mine, probabil că de aceea nici nu sunt măritată:)
Reușiți să fiți mereu, cu orice ocazie, obiectivi?
Da. E foarte important să fii obiectiv și de aceea le dau jurnaliștilor tineri 2 sfaturi: să nu se împrietenească cu nimeni, și să nu accepte nimic de la nimeni.
Ce fel de copil ai fost?
De mică m-am certat cu învățătoarea când m-am simțit nedreptățită, de fiecare dată când mă duc la magazin și mă simt păcălită spun, eu mi-am cerut drepturile oriunde am fost.
Acum ești pe marele ecran și te văd mii de oameni. De unde Mirela Neag era un nume, o semnătură sub investigațiile cele mai tari, acum ea are și un chip.
Și asta nu mă fac să mă simt deloc confortabil, pentru că mă poate împiedica să-mi fac meseria și nici nu am exercițiul de a fi persoană publică!
Investigațiile voastre au dat jos un guvern.
Nu noi am făcut asta, ci oamenii din stradă. Și nu suntem noi eroii, ci sursele noastre care au venit să ne dea informațiile. Ei au riscat cel mai mult, noi ne-am făcut doar meseria.
Ce vrei să se spună după acest film?
Cătălin spune că este un film de educație civică. Eu vreau să vadă publicul cât de importantă este o informație corectă. Asta este și satisfacția mea atunci când văd că oamenii sunt mai informați mâine decât azi și pot spune că, de când am început să scriem despre mizeria în care sunt tratați pacienții în spitale, acum expresii ca infecții intraspitalicești și nozocomiale sunt deja cunoscute și folosite și omul, când ajunge în spital, este mai atent la cum este tratat și îngrijit, Deci publicul e mult mai informat despre cum funcționează sistemul medical și ce drepturi are decât acum 4 ani.
Există și alte domenii care te interesează ca jurnalist, în afară de cel al sănătății?
Nu există un domeniu anume, ce e drept, în sistemul sanitar m-am simțit mai în largul meu, poate pentru că în liceu voiam să mă fac medic. M-a atras acest domeniu.
Dar ce anume investighezi?
Corupția. De fapt asta am investigat mereu: corupția. Asta ne-a interesat și nu cazurile de malpraxis, de exemplu, din sistemul medical, că tot am vorbit despre el, deși mulți au venit la noi să ne spună ce probleme au avut cu medicii, dar nu ne dăm cu părerea despre actul medical, asta nu facem, noi mergem doar pe urmele corupției. Din orice domeniu…
Citiți mai multe pe cristinastanciulescu.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.