Foto: Igor Vitomirov / Alamy / Alamy / Profimedia
Piața și mecanismul de formare a prețurilor par a fi ceva banal, ușor de înțeles: legea cererii și a ofertei este extrem simplă, prețul este format de echilibrul celor două, nimic greu de priceput. Crește prețul când oferta scade sau crește prețul odată cu cererea. Cu niște factori determinanți în spatele celor două, prețul de echilibru poate fi astfel modelat, dinamica lui poate fi anticipată.
Puțini știu însă că acest model neoclasic al pieței este unul bazat pe o ipoteză deloc simplă, dacă nu chiar imposibilă: piața pură și perfectă (mulți competitori, prețurile de echilibru se ajustează instantaneu, toți competitorii au o informație completă despre deciziile celorlalți etc.). Modelul acesta al explicării prețurilor este unul foarte rudimentar și, de foarte multe ori, dă greș.
Nu întâmplător și oarecum păgubos pentru discuție, A. Smith vorbea de o „mână invizibilă” care reglează totul în piață. Ceva ascuns, ceva misterios și care nu este atât de ușor de descifrat. Nu poți închide însă discuția despre piață și prețuri cu acest argument foarte vag: o mână invizibilă rezolvă totul, mai ales când „mainstream-ul” economic explică piața și prețurile ca fiind ceva mecanic și determinist (știut dinainte de către toți).
Piața este locul unde are loc cea mai complexă operațiune de cooperare și de coordonare socială. Una spontană și la care toți participă voluntar. Starea naturală a pieței este dezechilibrul, nu echilibrul ei. Acela contează, acela generează profit, acela îndeamnă la cooperare și coordonare pe toți cei care acceptă voluntar schimburile. Operatorii din piață nu caută niciodată echilibrul, ci dezechilibrul ei. Cu cât piețele sunt mai libere, cu atât ele rezolvă mai repede dezechilibrele descoperite de antreprenorii de succes. Nu este nevoie de un coordonator central pentru a aduce echilibru, acesta fiind inutil pentru participanți. Cu cât prețurile se formează în urma acestui proces amplu de coordonare voluntară, cu atât ele sunt mai corecte pentru toți operatorii din piață (producători și consumatori, deopotrivă). Incorecte devin din primul moment când un coordonator central (statul) le alterează prin mecanisme specifice.
Piețele sunt un facilitator al schimburilor voluntare dintre noi și așa trebuie să rămână. Imperfecte, dar extrem de utile. Ca să poți participa la un astfel de schimb, trebuie să știi să faci două lucruri elementare:
- Să cauți mereu să descoperi oportunități (atât în calitate de consumator, cât și ca producător). Asta înseamnă să cauți mereu cea mai bună alternativă de consum sau de producție, față de ce există (sau cunoști) până în prezent.
- Să ai abilitatea de a specula mereu de pe urma acestor descoperiri pe care le faci. Să înțelegi profitul din spatele valorificării acestor descoperiri și să îl maximizezi prin acțiunile tale.
Piețele și prețurile sunt departe de a fi ceva mecanic, ceva determinist. Depind de capacitatea de descoperire, de puterea de a specula oportunitățile care apar, de capacitatea de a valorifica imperfecțiunile informației disponibile, de limitările în a anticipa acțiunile concurenților.
Piețele reprezintă unul din salturile majore ale omenirii. O inovație tot mai greu de apărat. Ele au îmbunătățit radical modul în care alocăm resurse rare pentru scopurile noastre infinite. Au facilitat descoperirea antreprenorială de oportunități și au dus speculația pentru profit la un alt nivel (de ambele părți ale schimbului). Au accelerat enorm dezvoltarea, inovarea, progresul tehnologic și acumularea de bunăstare.
Națiunile care refuză sistematic dezvoltarea de piețe cât mai libere, care se opun alocării de resurse prin mecanismul acestora, care reglementează excesiv piețele, le sufocă punându-le în cârcă instituții inutile, care plafonează, subvenționează sau care se izolează de o piață globală tot mai integrată și mai plină de oportunități ajung să își ducă traiul de pe o zi pe alta. Se îndreaptă, mai devreme sau mai târziu, spre faliment. Falimentul din spatele socialismului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cercetarea fundamentala, printre altele, este atributul statului, caci nici o societate comerciala nu ar investi bani un speranta ca peste 50-100 de ani se va descoperi ceva care va schimba lumea.
Acel socialism (comunism) s-a dus pe copca pentru ca era o soluție centralizata, atit la nivel politic cit și la nivel economic, deci era predispus la coruptie ("regula de fier a oligarhiei" - Robert Michels) și lipsa de interes (inovare).
Ca regula de buna practica, ar fi bine ca de fiecare data cind laudati partile pozitive sa prezentati si partile negative.
In ceea ce priveste socialismul, nu cred ca ati dori sa traiti intr-un stat in care nu exista redistribuirea bogatiei si in care cistigatorii iau tot. De altfel am ajuns oameni pentru ca stramosii nostrii au cooperat, caci daca ar fi fost doar fiinte competitive, fiecare ar fi trait separat și astazi nu am mai fi vorbit de societati umane.
Interesantă scăpare Freudiană