Misterul războinicului îngropat lângă Mizil. „Ultima descoperire de acest fel a fost făcută în urmă cu 200 de ani”

Fotografii: Silviu Ene, arhivă personală

La sfârșitul anului trecut, arheologii de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București anunțau o descoperire impresionantă. În timp ce făceau săpături de explorare lângă Mizil, pe traseul viitoarei autostrăzi A7, au găsit mormântul unui războinic, îngropat alături de craniul și un picior al calului său și de peste 100 de obiecte din aur. Mormântul princiar, datat din perioada migrațiilor, din secolele IV-V după Hristos, este parte a unei descoperiri mai ample, din care fac parte încă aproximativ 900 de complexe de locuire - bordeie, fântâni, gropi de provizii, adăposturi pentru animale, dar și alte morminte. O întreagă așezare umană, îngropată vreme de secole, căreia arheologii încearcă să îi scoată la lumină tainele. O căpetenie străină, în somnul de veci, alături de însemnele adormite ale puterii sale, căreia cercetătorii încearcă să îi afle povestea. De unde venea? Cine era? Era chiar hun sau ar fi putut fi un got care trecuse la stilul de viață hunic? Ce i-a adus moartea? Ce spune calul despre călăreț? Ce spun lucrurile pe care le-a luat cu el în ultima călătorie pe acest Pământ? 

Au fost găsite peste 100 de obiecte din aur

Arheologul Silviu Ene, responsabil științific al Institutului „Vasile Pârvan”, enumeră obiectele pe care le-a scos cu greutate la suprafață, într-o singură noapte ploioasă, alături de alți 6 colegi, pentru a le pune la adăpost de apă, dar mai ales de hoți. 

O spadă cu teacă învelită în aur, un pumnal cu defensă aurită și cu pietre semiprețioase, în jur de 120 de obiecte din aur, de diferite dimensiuni, două catarame de argint, un cazan de bronz, în care era gătită mâncarea conducătorilor, săgeți, întăritoarele de os ale arcului…

„În ceea ce privește epoca aceasta și zona aceasta, ultima descoperire de acest fel a fost făcută în urmă cu 200 de ani”, spune Silviu Ene. „Este vorba de tezaurul de la Pietroasele, practic e aceeași epocă”, completează cercetătorul Radu Băjenaru, directorul adjunct al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”. Ceva mai recent, în 1965, a mai fost făcută o altă descoperire importantă din acea perioadă: diadema hunică de la Gherăseni. Însă acolo, afirmă Silviu Ene (foto), era vorba de o piesă singulară, căreia îi lipsea un element esențial în arheologie: contextul.

Unul dintre motivele pentru care arheologii s-au grăbit să scoată piesele din mormânt și, mai mult de atât, nu au făcut deocamdată public locul exact al descoperirilor a fost și teama că vânătorii de comori ar putea veni cu detectoarele de metal în sit și scoate din contextul lor artefacte. Înainte de a preleva obiectele, pe unele în bloc de pământ, arheologii le-au fotografiat și au făcut măsurători și desene pentru a stabili contextul în care se aflau. Doar stabilind contextul, pot lega elementele disparate într–un fir ceva mai întremat de poveste despre o lume dispărută.

„E o descoperire cunoscută acum pe tot mapamondul”

Povestea sitului de lângă Mizil mai are încă până să se închege. Iar din ea, partea care a stârnit fascinația lumii științifice este mormântul războinicului de vază. „Acești migratori stăpâneau zone în care, evident, existau și așezări, comunități locale, pentru că așa își și susțineau traiul. Situl este unul extrem de amplu, cercetarea este amplă, pentru că mormântul reprezintă doar unul dintre cele 900 de complexe de locuire de acolo”, subliniază Radu Băjenaru (foto).

De la anunțarea descoperirii, institutul este asaltat de cereri de informații din toată lumea. „Am primit din Brazilia solicitări de lămuriri, nu mai zic de revistele mari științifice, care au preluat știrea și ne cer punctual, chiar și acum, să mai facem anumite precizări. Deci e o descoperire cunoscută acum pe tot mapamondul”, spune Radu Băjenaru.

Ce știm până acum despre misterioasa căpetenie? „Este vorba despre un migrator de perioadă hunică, dacă era hun sau nu asta e greu de spus. Podoabele și toate piesele găsite au corespondențe foarte bune în mormintele din Asia Centrală”, spune cercetătorul. Având în vedere că este unul dintre cele mai somptuoase morminte din perioada migrațiilor hunice, ar putea fi vorba despre Attila Hunul? Arheologii nu pot face o astfel de afirmație. „Asta este o problemă la populațiile migratoare, ei nu erau în totalitate de aceeași etnie. Aveau același tip de îmbrăcăminte, dar putea foarte bine să fie un got, de exemplu, care a trecut la felul hunic de a trăi”, subliniază Silviu Ene.

„Mai multe instituții din Ungaria și-au arătat disponibilitatea de a se implica activ, financiar și cu specialiști, în analiza și valorificarea științifică a descoperirii”

Pentru a afla mai multe este nevoie de cercetări amănunțite. „Am început deja analizele de antropologie fizică, scheletul se află în studiu, la fel și oasele de cal care sunt în studiu zooarheologic și sperăm să avem cât de repede rezultate din acest punct de vedere. Sigur că mai urmează o mulțime de lucruri, adică este o descoperire care merită toate analizele pe care știința le permite în momentul de față, inclusiv analize ADN, datări cu radiocarbon etc. Din păcate, majoritatea nu se pot face decât în laboratoarele din străinătate și sunt scumpe”, explică Radu Băjenaru. Deocamdată, statul români nu a alocat fonduri pentru a face cercetările descrise de el  Mai multe instituții din Ungaria și-au arătat disponibilitatea de a se implica activ, financiar și cu specialiști, în analiza si valorificarea științifică a descoperirii, de a suporta costurile presupuse de cercetarea post-săpătură a descoperirii, costuri deloc neglijabile. Ca o paranteză: acest lucru nu presupune cedarea obiectelor descoperite către Ungaria, așa ceva nici nu ar fi posibil. Noi sperăm însă că statul român va găsi resursele financiare de a realiza toate aceste analize, pentru că este o descoperire foarte importantă făcută pe teritoriul României”, spune Radu Băjenaru.

În ceea ce privește obiectele, acestea vor ajunge la Muzeul Județean Prahova, după ce vor fi conservate.

„S-a spus în presă că muncitorii au descoperit întâmplător situl. Nu este adevărat, arheologii au fost de la bun început acolo”

A mai rămas aproape jumătate de sit de săpat, iar pentru a putea continua, arheologii au cerut, de la CNAIR și constructor, un timp suplimentar de trei luni - minimum în care își pot duce la bun sfârșit explorările, dacă lucrează la foc continuu. Constructorul le-a spus că poate lucra între timp pe alte sectoare, astfel încât termenul de finalizare al autostrăzii să nu crească. O altă problemă este faptul că descoperirea a crescut costul lucrărilor. Deși existența sit-ului era cunoscută de dinainte, importanța lui a fost o surpriză, așa că arheologii au estimat un buget mai mic decât cel necesar .

„Înainte de orice lucrare mare de infrastructură există această componentă arheologică, pentru că este mai mult decât probabil să afecteze situri arheologice, unele cunoscute și cuprinse în studiul de fezabilitate, altele necunoscute. Pentru astfel de lucrări se fac investigații arheologice: după ce se stabilește traseul, arheologii merg pe teren, fac o evaluare preliminară - periegheză, o numim noi, batem cu pasul tot traseul să vedem dacă există indicii ale unor urme de construcții și artefacte”, explică Radu Băjenaru. În urma evaluărilor, a fost stabilită o zonă de interes de 1,4 km, pe care au fost făcute săpături. „S-a spus în presă că muncitorii au descoperit întâmplător situl. Nu este adevărat, arheologii au fost de la bun început acolo, iar muncitorii au avut doar rolul de a face munca brută”, punctează Radu Băjenaru.

Ceea ce cred că încă nu se înțelege foarte bine este necesitatea prelucrării și valorificării expoziționale și științifice a descoperirilor arheologice care au loc în urma acestor investiții în infrastructură. Efortul de a le săpa și scoate la lumină în condiții onorabile devine inutil dacă nu sunt valorificate expozițional și științific

În ultima perioadă, în România au început să se construiască mai multe porțiuni de autostradă și drumuri expres. În timp ce face, în sfârșit, pasul către viitor, țara își descoperă, cu ajutorul arheologilor, fragmente din trecut. Numai arheologii Institutului Vasile Pârvan din București lucrează în acest moment pe șase situri ce trebuie cercetate înaintea unor lucrări de infrastructură mare. E o ocazie de a face noi descoperiri. dar în cazul fiecărei descoperiri este nevoie de mult mai mult decât simplul efort de a o scoate din pământ. „Ceea ce cred că încă nu se înțelege foarte bine este necesitatea prelucrării și valorificării expoziționale și științifice a descoperirilor arheologice care au loc în urma acestor investiții în infrastructură. Efortul de a le săpa și scoate la lumină în condiții onorabile devine inutil dacă nu sunt valorificate expozițional și științific. Analizele și prelucrarea post-săpătură sunt la fel de importante ca cercetarea de teren propriu-zisa, uneori presupunând costuri chiar mai ridicate”, arată Radu Băjenaru.

Săpăturile făcute cu ocazia lucrărilor de infrastructură au devenit printre puținele ocazii de a face teren pentru arheologii români, acestea fiind realizate pe cheltuiala constructorilor. Directorul adjunct al Institutului „Vasile Pârvan” atrage însă atenția asupra subfinanțării extreme a domeniului, mai ales în ceea ce privește cercetarea fundamentală. „Prin tradiție, institutul nostru face cercetare fundamentală sistematică. În condițiile în care finanțarea cercetării arheologice sistematice în România tinde către zero, în momentul de față, mulți arheologi mai reușesc să facă săpături doar la astfel de lucrări de infrastructură. Există însă o diferență majoră între cercetarea sistematică, pe care o faci cu șpaclul, și cercetarea preventivă (n.r. făcută înaintea lucrărilor de infrastructură) pe care o faci cu excavatorul”, explică Radu Băjenaru.

„Cineva chiar mi-a spus: eu nu mă uit în trecut, eu mă uit în viitor. Iar viitorul meu este autostrada”

Are un sit de suflet pe care îl explorează împreună cu colegul său, Silviu Ene. Este vorba de situl de la Hurezani, județul Gorj, pentru care nu au mai avut timp în ultima perioadă „Este un sit foarte important de epoca bronzului, unul dintre cele mai importante din toată zona balcanică, pentru că are foarte multe straturi. Pe noi ne interesează siturile multistratificate, pentru că ele îți dau dinamica locuirii pe epoci”, spune Silviu Ene.

De ce avem nevoie de arheologie? Este o întrebare pe care specialiștii o aud uneori, mai ales când e vorba de șantiere de infrastructură, iar oamenii se tem că o cercetare ar putea întârzia lucrările. „Cineva chiar mi-a spus: eu nu mă uit în trecut, eu mă uit în viitor. Iar viitorul meu este autostrada”, mărturisește Radu Băjenaru. Dincolo de faptul că arheologia oferă informații despre felul în care se desfășura viața unor societăți, una din mize stă într-o trăsătură care ne face oameni: faptul că înțelegem și respectăm dreptul la memorie. „Ceea ce au creat, ceea ce au realizat acei oameni merită tratat cu respect. Nu poți intra, de exemplu, pur și simplu cu excavatorul într-un cimitir de acum 100 de ani, de acum 1.000 de ani, de acum 10.000 de ani. Nu este un comportament care să fie acceptat acum, când am ajuns la acest nivel ca societate”, crede cercetătorul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp