Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„Toți pentru Europa” în Piața Victoriei: mii de oameni au scandat împotriva PSD cu o săptămână înainte de alegeri

Toti pentru Europa - Foto Dan Mihai Balanescu

(Foto Dan Mihai Bălănescu)

Peste 3.000 de oameni au participat duminică seara în Piața Victoriei la manifestaţia „Toţi pentru Europa”. Evenimentul, organizat de comunitatea Declic, a avut ca scop motivarea cetăţenilor să iasă la vot pe 26 mai şi conştientizarea importanţei implicării civice.

Pe scena amenajată în Piață au urcat pe rând, printre alții, Mihai Șora, Mihai Călin și Victor Rebengiuc, care au îndemnat oamenii să meargă să voteze pe 26 mai.

UPDATE: Manifestația s-a încheiat cu un concert susținut de Vama.

UPDATE: Oamenii din Piață au aprins luminile telefoanelor.

(Foto: Facebook/Declic)

UPDATE: La manifestare a participat și fostul premier Dacian Cioloș.

UPDATE: Victor Rebengiuc a spus că a beneficiat de ordonanța care interzice Uber şi, „mulţumită partidului”, a venit pe jos.

„Ştiţi ce viitor sumbru avem în viaţă. E una din ultimele dăţi când mai putem să înlăturăm dezastrul care ni se poate întâmpla. Vă rog frumos să mergeţi la vot, să-i votaţi pe cei pe care îi preferaţi dvs. - eu am preferinţele mele şi cred că unele corespund cu ale celor de aici - şi să votaţi şi pentru referendumul pe justiţie. Vrem o ţară normală, în care să trăim normal”, a spus Rebengiuc, potrivit News.ro.

UPDATE: Actorul Mihai Călin a spus că mulţi dintre noi reacţionează puternic doar atunci când li se întâmplă ceva personal. Pe scenă anterior se adresase participanților la miting și unul dintre supraviețutorii Colectiv.

UPDATE: Oamenii scandează „PSD, ciuma roșie”.

UPDATE: În Piață a fost realizată coregrafia specială: inima albă pe fundal albastru.

(Foto captura)

UPDATE: Filosoful Mihai Şora, pe scenă în Piața Victoriei: „Să nu-i lăsăm pe alţii să decidă în locul nostru. Să nu preferăm comoditatea noastră, ci să ieşim şi să votăm, gândindu-ne bine la votul pe care îl punem în urnă, până la amănunt”.

(Foto Inquam Photos / George Călin)

„Varietatea şi unitatea trebuie să ne caracterizeze. Să fim noi înşine, să fim europeni desăvârşiţi. E important să fim în Europa ca să nu fim singuri şi să fim înconjuraţi de prieteni şi să ne simţim tari. Lumea e făcută din continente, continentele îi fac varietatea şi bogăţia, dar se şi întrec între ele şi se înfruntă. În toată această confruntare, noi suntem europeni”, a spus Şora, potrivit News.ro.

UPDATE: Aproximativ 2.500 de persoane sunt în Piața Victoriei. La ora 19:40 este programată realizarea unei coregrafii speciale - o inimă albă, pe fundal albastru, pentru a transmite mesajul „România iubeşte Europa”.

UPDATE: Lumea continuă să se adune în Piață.

UPDATE:  Piața Victoriei începe să se umple de oameni

(Foto Facebook/Declic)

STIREA INITIALA:

Astfel, va avea loc un concert cu trupele Vama, Omul cu şobolani, Taxi şi Emil. Corul Sound Choir va intona imnul Uniunii Europene, iar Funkoteca va anima atmosfera în Piaţă, scrie News.ro. Toţi artiştii participă la eveniment pro bono.

De la ora 19.40, un număr de 4.000 de membri ai comunităţii Declic vor face o coregrafie specială, realizând o inimă albă, pe fundal albastru, pentru a transmite mesajul „România iubeşte Europa”.

Vor urca pe scenă personalităţi din diferite domenii, fără implicare politică, pentru a transmite un mesaj de mobilizare la vot: filosoful Mihai Şora, artistul Tudor Chirilă, actorii Marius Manole şi Mihai Călin, jurnalistul Moise Guran, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu de la Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”.

„Nu dăm culoare politică manifestaţiei. Însă îi dăm spirit european. Te aşteptăm cu pancarte Toţi pentru Europa, steguleţe şi baloane”, spun organizatorii.

Evenimentul, care se va desfăşura între orele 18.00 - 22.00, face parte dintr-o serie de acţiuni care vor avea loc duminică în 49 de oraşe europene din 13 ţări.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Avem unul din cele mai nesănătoase sisteme politice, şi nu mă refer la corupţie. Avam sistem multipartid, ca să nu spun că avem o hemoragie de partide. Câte partide există în Statele Unite? Două. Dar în Marea Britanie? Tot două. Şi să nu spună nimeni că aceste partide n-au avut scandalurile lor.

    Al doilea semn de imaturitate politică e mitul partidului imaculat. Se caută partidul alb ca laptele, fără nicio pată.

    Puţini îşi dau seama că un partid fără pete este un partid mic. Fiind mic - un fel de croitoraşul cel viteaz - e mai uşor de controlat. Dar câştigând nişte alegeri, un partid trebuie să se facă mare, pentru că are nevoie de primari, de consilieri etc. etc. Şansele ca el să rămână imaculat scad pe măsură ce creşte în volum. Nu spun că vor atinge cote alarmante, dar vor exista probleme.

    Iar alegătorul român va spune: ia te uită, nici ăştia nu sunt diferiţi! Păi n-au cum, că aşa funcţionează orice partid. Sau orice instituţie omenească; pe măsură ce se extinde se erodează.

    Nu partidul e cel care te-a păcălit, ci tu te-ai păcălit singur, pentru că ţi-a plăcut să te păcăleşti.
    • Like 0
  • iar cu senilul de Sora, fost consilier al Anei Paulker? Chira nu stiti cine a fos Ana Paulker? Intrati pe google: evreica maghiara cu singe rusesc...Simbol al bolshevismului! Si iar Victoras, tot mai senil pe zi ce trece?? A "supt" ca revolutionar(!)case din centrul Bucurestiului si terenuri...Victoras, de Electronum ai auzit?? Cat ai "supt" de acolo cu Cel mai iubit dintre pamanteni??
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Eu nu pot înţelege electoratul român! Nu e logic să votezi cu partidul de pe locul 2, oricare ar fi acela? Ce garanţie ai că locul 3 se va transforma magic peste noapte? A, mergi cu SPERANŢA. Dar nu tot speranţa e cea care ne-a adus în situaţia asta? Dacă diferenţa aia de voturi mergea de la locul 3 la locul 2 nu mai eram în pericol să fim daţi afară din UE. Logic, nu?
    N-am nimic cu partidele noi, dar un partid e ca vinul, trebuie să aştepţi să se învechească puţin. Să dovedească forţă politică: să-şi facă sedii în majoritatea zonelor din ţară, să raporteze un număr de membrii - e important pentru nişte alegeri - etc. A, cu programe frumoase şi oameni ok (care chiar sunt ok, nu o spun cu ironie) nu se face primăvară.

    Dacă ai o operaţie de făcut apelezi la un rezident sau la un medic cu experienţă, eventual un profesor universitar?
    • Like 0
  • Pentru cine să iasă mai mulți ? Asta e opoziție ? Un râs ca Orban, o gașcă tot de hoți în PNL și niște băieței neomarxiști de ,,dreapta" de la USR plus ceva cu PLUS sau Minus. Mergem la vot să votăm cu scărbă contra PSD-ului, atât.
    • Like 0
    • @ Adrian Ionescu
      check icon
      Ce să-i faci... Ațîtîa se-adună PE BANII LOR!!
      • Like 0
    • @
      Pentru nici un partid nu merită să ieși în stradă, ies doar câțiva naivi plus activiștii de profesie.
      • Like 0
  • Dorin check icon
    Mentalitate tipic Românească,, Lăsă Mă, Să iasă altul la miting,, Și ne mai întrebăm cum ajung să ne conducă tot felul de Imbecili.
    • Like 2
  • Valentin check icon
    O să iasă un fâs ca de obicei. Nu trebuie să votezi ORICE, trebuie să votezi partidul care are cele mai mari şanse de câştig (cel de pe locul doi). Numai că oamenii o să voteze cu partiduleţele lor preferate, partidul de pe locul doi o să piardă şi o să câştige partidul de pe locul întâi. Simplu şi logic. Aşa o să se întâmple.
    • Like 0
    • @ Valentin
      dan check icon
      Da Valentin sa votam acelasi ,Blaga Orban Sulfina ,ei uite ca eu nu ii vreau pe astia vreau unii noi asa ca votez USR.
      Incerci sa bagi strambe cu partidulete ,USL. nu e partidulet si e posibil sa ai surprize ca PNL sa ajunga partidulet.
      • Like 0
    • @ dan
      Valentin check icon
      N-am nimic cu USR. Sunt tipi foarte ok în multe privinţe, însă nu mi se pare că au şanse să câştige. Cât despre PNL, am destule antipatii pe-acolo, însă mi se pare că suntem într-o situaţie foarte proastă ca să mai visăm la surprize. Nu spun că nu s-ar putea întâmpla, dar de data asta cel puţin am de gând să merg la sigur. Surprize au fost şi data trecută, aşa că sunt sătul de ele.
      • Like 0
    • @ Valentin
      check icon
      @Valentin:
      Sunt sătul de teoria fragmentării (era cineva pe aici, poate chiar dvs?) care ”explica” cum orice vot anti-PSD e irosit dacă nu e dat către PNL! Că, vezi-doamne, se irosesc voturi inutil pe partide așa-zis irelevante!
      Sigur, matematic, teoria e validă, însă explică-mi tu (votant PNL) mie (votant USR) de ce n-ar fi mai bine INVERS, adică să îndemni TU pe votanții PNL să voteze cu USR! Căci, vorba aia, argumentele ar fi mai ușor de găsit!
      Din punctul meu de vedere, PNL și-a semnat sentința atunci cînd, sub sigla USL (adică înhăitați cu PSD), au efectuat primul asalt asupra statului de drept!
      2012! Ne place sau nu, lucrurile au început să se împută din ce în ce mai mult începînd cu acest an.
      Cel mai clar exemplu este restrîngerea drepturilor electorale privind alegerile locale (un singur tur de scrutin). PNL (în cîrdășie cu PSD - dar de la ei n-aveam așteptări!) a TRĂDAT astfel poporul român acceptînd așa ceva! Că și-au făcut calcule (împreună cu PSD, desigur!) că o astfel de măsură îi va avantaja... Iar noi, cetățeanii... dă-i dreacu”....
      Ei bine, uite că eu, cetățeanu' H n-am uitat cum mi-ați restrîns VOI (PNL și PSD) dreptul de vot!
      Și de asta o să zic mereu și mereu, ca o moară stricată: ”Regulamentul privind alegerile electorale și ale referendumului e musai să fie incluse în textul Constituției!”. Ca să nu mai poată fi schimbate de vreun guvern, ci doar de popor, prin referendum de modificare a Constituției!
      Așa că lăsați-o mai moale cu PNL-ul, dar dacă țineți totuși morțiș la teoria aia a fragmentației, ați face mai bine să le spuneți votanților PNL că ar fi mai bine să voteze USR.
      Că, vorba aia, să nu se fragmenteze voturile!
      • Like 1
    • @ Valentin
      check icon
      Și încă ceva, foarte important! Către cei care consideră că ”n-au cu cine”
      Oameni buni: chiar dacă nu vă satisface suficient niciun partid, faceți efortul de a găsi totuși pe cineva care reprezintă cel mai mult interesele voastre! Politicienii se vor adapta și ei, pe termen lung, nu vor avea de ales!
      Știu și eu (că nu-s chiar tîmpit) că și ăia de la USR mint însă pt mine contează că ei mint mai puțin decît ceilalți. La următorul scrutin, dacă găsesc pe alții despre care voi considera că mint încă și mai puțin, o să-i votez pe ăia!
      Important e să înțelegeți că nu veți căpăta ce doriți dintr-o dată ci trebuie să fiți conștienți că, fără o revoluție (de care, sincer, nu cred că sunteți în stare), obiectivele pot fi atinse prin ”cernerea” politicienilor, iar, și iar, și iar... Dar ca acest lucru să se întîmple, trebuie să votăm! Dacă nu votezi tu, sita prin care se cern politicienii o stabilesc alții. Dacă nu aruncați gunoiul acum, el va fi și mai îmbîcsit data viitoare. (și cu atît mai mult n-o să vă placă să vă apropiați de el)..
      Maică-mea tocmai mi-a zis că nu votează la referendum că ”nu vrea să-l ajute pe Iohannis”! Atît a înțeles ea urmărind A3.... Explicațiile mele cum că nu Iohannis e în chestiune acolo și că, dacă nu-i place Iohannis, va avea un alt vot pt asta s-au lovit ca de-un zid...
      Astfel de oameni ne hotărăsc viitorul iar viitorul ăla s-ar putea să fie de genul ”dacă vrei ceva, trebuie să dai șpagă ceva!”.
      Iar de aici pînă la un soi de ”clasă nobiliară” (adică ăia cu ”conexiuni”) nu mai e decît un pas.
      • Like 1
    • @
      Valentin check icon
      Haideţi să lămurim nişte lucruri:
      1. personal nu ţin cu vreun partid anume. Vreau doar să se termine situaţia actuală. E ca la dentinst, când te doare măseaua de nu mai poţi. Nu te programezi, te duci direct la urgenţe.
      2. problema nu se pune dacă avem cu cine, pentru că în USR sau în alte partide sunt oameni foarte ok, ci se pune dacă există şanse de câştig. Ce vreau să spun e că cel puţin eu nu voi mai vota orbeşte, ci în funcţie de anumite sondaje care deja au început să iasă, dar şi în funcţie de logică. În momentul de faţă clasamentul e deja clar. Dacă un număr important de sondaje vor credita USR-ul ca fiind pe locul 2, atunci normal că voi vota cu cei de pe locul 2! E logic, e aritmetic.

      Nu e vorba aici nici de a fi satisfăcut de un partid, nici de lipsă de opţiuni, ci pur şi simplu de forţa unui partid de a câştiga. Imaginaţi-vă că un partid puternic îi vor aduce - pe lângă cei care se afiliază prin simpatie - şi pe votanţii proprii.

      E foarte ok să câştige şi un alt partid în afară de cel de pe locul doi, dar în mod LOGIC e posibil? Nu mai vreau surprize, VREAU CERTITUDINI.

      Sondajele sunt o certitudine. Logica e o certitudine. Dacă o să ne jucăm în continuare de-a speranţele o să avem ce merităm.

      Ne plac partidele noi apărute? Foarte frumos, dar n-ar trebui să îşi dovedească mai întâi forţa? Câte sedii au acestea în mediul rural, de unde vine grosul votanţilor? Prin ce demonstrează că pot câştiga alegerile? Prin speranţe?

      Nu, mulţumesc! Prefer să nu mă joc când situaţia e gravă. Prefer să merg la sigur.
      • Like 0
    • @ Valentin
      check icon
      Prima condiție pentru "șansele de câștig" este să votăm!
      • Like 0
    • @
      Valentin check icon
      Asta s-a întâmplat şi data trecută. Am votat.
      Prima condiţie pentru şansele de câştig este să vedem ce partid e pe locul 2, pentru că nu avem garanţia că toţi cei care votează pentru opoziţie vor vota pentru partidul pe care îl preferăm.
      N-am nimic cu niciun partid, sunt minunaţi cu toţii. Avem o opoziţie tare frumoasă, numai că m-am săturat să mă joc de-a votul, adică să bag buletinul în urnă şi să dau fuga la televizor. Am nevoie să ştiu dinainte, şi asta se poate face prin sondajele de opinie.
      N-am preferinţe de partide. Eu votez locul 2, indiferent de cine se află pe el.
      • Like 0
  • În 2014 o singură măsură, împiedicarea diasporei să voteze, a creat un iureș care l-a făcut praf pe Ponta și Iohannis a fost ales președinte. Situația insuportabilă în care ne-a adus PSDragnea ar trebui să stârnească nu un iureș, ci un tsunami care să spulbere ciuma roșie.
    • Like 2
  • dan check icon
    Cata frunza cata iarba. toamna.
    Cam putini ,
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult