Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

N-am scăpat niciodată, nici măcar acum, adult în toată firea, de pasiunea pentru filmele care spun povești

Astra Film Sibiu

 (Sursa foto: astrafilm.ro)

Fiecare toamnă din ultimul sfert de veac din viața mea a însemnat o împlinire, sau, poate mai corect spus, apropierea de o împlinire. Cu fiecare film care ajunge la public prin intermediul Astra Film Festival încerc sentimentul unei mici reușite, care cred că seamănă cu acela despre care vorbea Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de editor de carte: la fel ca atunci când un volum ajunge în mâinile cititorilor, momentul în care ecranul luminează penumbra sălii de cinema e unul în care se împlinește destinul unui film.

În România, documentarele ajung greu și rar la public. De 25 de ani, Astra Film Fest face posibilă întâlnirea oamenilor cu cinematografia de nonficțiune, cu întrebările, dilemele și temele sale – contemporane sau, dimpotrivă, eterne. Filmul documentar face posibilă deschiderea către alte experiențe umane, mai apropiate sau mai îndepărtate, dar toate relevante în această lume în care barierele geografice tind să dispară și în care dramele altora sunt, într-un fel, și ale noastre.

Timp de o săptămână și anul acesta – între 15 și 21 octombrie - poveștile filmelor de la Astra Film Festival aduc alături, la Sibiu, oameni pentru care cinematografia de nonficțiune înseamnă o poartă deschisă către universul dinafară și cel dinăuntru, ca o oglindă cu două fețe: una care reflectă realitatea, în vreme ce cealaltă lasă să se vadă străfundurile ființei.

Acest festival - cea mai mare manifestare dedicată filmului documentar organizată în România - a reușit să coaguleze, cred eu, o comunitate: nu numai că avem fani pasionați în toată țara, care ne vizitează în fiecare an, dar câțiva invitați au devenit deja obișnuiți ai Astra Film Fest. Cristi Puiu a fost de mai multe ori în juriul secțiunii competiționale, ca și în acest an. La fel, Michael Stewart, directorul şi fondatorul Festivalului de Film Documentar Open City din Londra, revine și el anual în juriu, de la prima ediție. Este o prezență constantă, unul dintre invitații noștri de onoare. Ca și profesorul Vintilă Mihăilescu - care de data aceasta, din motive obiective, va juriza de acasă, din București. Iar jurnaliști ca CTP ne onorează cu prezența lor și în jurizarea producțiilor.

Privind în urmă, cred că am avut un noroc pe care puțini îl au. Festivalul a crescut spectaculos de la un an la altul și este astăzi unul matur, deschis atât către public, cât și către creatori și industrie. Este un rezultat al unei munci întinse pe mulți ani de zile și al contribuției unui mare număr de prieteni ai festivalului.

Am avut astfel șansa unor întâlniri extraordinare, cu oameni care știu cât de important e filmul documentar pentru o industrie în plină dezvoltare, dar pentru un public obișnuit mai degrabă cu filme de ficțiune comerciale. Asta nu e ceva rău în sine, deși cred că deschiderea către alte culturi, către alte experiențe de viață, către marile întrebări cu care ne confruntăm astăzi, este o valoare esențială într-o societate civilizată.

Din acest punct de vedere, mă bucură enorm succesul cu totul implauzibil de care se bucură Astra Film Junior, festival de cinema dedicat copiilor care se derulează în paralel cu cel „mare”: anul trecut am avut vreo 25.000 de vizitatori, dintre care cam 23.000 copii. Faptul că documentarele prind atât de bine la cei mici nu e neapărat o surpriză: filmul de nonficțiune le satisface curiozitatea naturală, le arată lucruri noi, le dezvoltă capacitatea de investigație, aduce la viață litera moartă a manualului. Acesta e unul dintre motivele mele secrete de bucurie, în fiecare an când are loc festivalul: atunci când văd copiii privind cu gura căscată la proiecțiile din domul amplasat în Piața Mare, retrăiesc un pic acel sentiment de uimire a copilului în fața spectacolului lumii care i se desfășoară în fața ochilor. Multe documentare „pentru oameni mari” încearcă să facă asta și nu reușesc. Eu unul n-am scăpat niciodată, nici măcar acum, adult în toată firea, de pasiunea pentru filmele care spun povești. Și sper ca puștii pe care îi ajutăm să facă și să își prezinte primele filme să descopere aici calea pe care vor să meargă. De asta mi-a plăcut dintotdeauna să fac cinema – pentru că filmul e o artă generoasă, îți dezvăluie o mulțime de lucruri despre lume, despre ceilalți și despre tine însuți.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon sursa foto: Profimedia

În România lui 2024, s-au născut sub 149.000 de copii, cel mai mic număr de copii născuți în ultima sută de ani! O spun datele furnizate de Institutul Național de Statistică. Nici al Doilea Război Mondial nu a reușit să creeze un astfel de decalaj demografic. E un record istoric negativ, în cea mai privilegiată epocă din punct de vedere al confortului, progresului medical și tehnologic. E un paradox să trăiești în era celor mai sofisticate produse, medicamente și facilități de creștere a copiilor, dar teama de a-I aduce pe lume să fie mai copleșitoare decât suma lor. foto: Profimedia

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu---

Pohta lui Trump de a înșfăca Groenlanda e chiar mai puțin justificată decât cea a lui Putin de a înșfăca Ucraina. RSS Ucraineană a făcut parte din imperiul sovietic. În partea de sud-est a țării există o minoritate rusă și rusofilă. Ucraina nu e membru UE sau NATO. Populația Groenlandei, formată din inuiți, e total diferită de cea nord-americană. Groenlanda nu a aparținut niciodată SUA, din 1814 face parte din regatul Danemarcei. Toți groenlandezii sunt cetățeni danezi de drept. Groenlanda e membru UE și NATO.

Citește mai mult

sursa foto: Profimedia

Cel puțin acum știm care este criteriul pe care ar trebui să-l adoptăm atunci când vine vorba de o afirmație sau o poziționare a PSD-ului. Iar acest criteriu este valabil și pentru ceea ce spun suveraniștii. Vedem direcția ideilor și atacurilor psd-iștilor și georgiștilor și ne dăm seama cum trebuie să ne poziționăm: exact invers. Pe scurt, dacă PSD susține pe cineva, atunci acea persoană e suspectă. Dimpotrivă, dacă unui psd-ist sau suveranist i se pune pata pe cineva, atunci tocmai acea persoană ar trebui să fie apreciată ca fiind corectă.

Citește mai mult