Nicuşor Dan şi-a ieşit din mână la ecuaţii şi şi-a dat arama pe faţă

sursa foto: Profimedia

Noi toţi — să recunoaştem — am crescut cu ideea, inculcată încă din şcoala generală, că cine e bun la matematică e om deştept, domnule, bazat, cu glagore-n cap. Şi, de regulă, chiar aşa şi este, iar eu am un respect deosebit faţă de cei care se pricep la matematică, tocmai pentru că eu m-am târât pe burtă tot liceul la această materie cumplită şi n-am biruit-o. Dar, în ultimele zile, am mai prins curaj: văzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan în acţiune — eeeh, vorba vine (de fapt, era „mediere”) — am înţeles că şi matematicienii pot fi proşti, dar proşti bâtă, nu glumă. Nu, nu e suficient să rezolvi derivate şi integrale ca să pricepi pe ce lume trăieşti sau să nu fii ticălos. Dar despre asta vom vorbi imediat. Ca să n-avem vorbe, criza politică actuală ne-a demonstrat că Nicuşor Dan nu este la înalţimea funcţiei sale, fie pentru că nu poate, fie tocmai pentru că a greşit ecuaţia, s-a încurcat la calcule sau a uitat formula. Oricum am da-o, matematica nu l-a scos din haznaua în care s-a băgat singur.

Un preşedinte „crizator” sau trădător?

Nu ştiu sigur dacă preşedintele a fost principalul „crizator” (ca să folosesc un cuvânt inventat de Klaus Iohannis, al cărui epigon trist este), dar toate indiciile spre el merg. Era clar de astă vară că preşedintele nu-l suportă pe Ilie Bolojan şi că ar fi preferat un liberal mai maleabil, mai cârpă în faţa lui şi a PSD-ului, vreo „Ciucă” a bătăilor sau vreun Predoiu, acest deja bătrân copil de suflet al serviciilor. Neputând evita numirea lui, a amânat-o, totuşi, vreo lună de zile, timp în care PSD-ul, năucit după pierderea usturătoare a alegerilor prezidenţiale în două rânduri, s-a reîntărit şi a putut pune condiţii grele la formarea coaliţiei. Președintele s-a supărat apoi, ca văcarul pe sat, că Bolojan n-a ţinut cont de promisiunea lui stupidă şi ineptă politic şi economic că nu se va mări TVA-ul şi se pare că nu i-a trecut ranchiuna nici până azi.

Vreme de luni de zile, nu numai că nu l-a susţinut cu o vorbă pe Bolojan, dar nici măcar nu i-a rostit numele, eforturile lui de a evita folosirea directă a numelui „Bolojan” fiind duse dincolo de limita penibilului. S-a poziţionat apoi, în răspăr cu grosul votanţilor săi, pe aceleaşi poziţii cu AUR şi PSD în privinţa reformei statului, a pensiilor speciale şi evident împotriva lui Bolojan, plângându-le de milă „bieţilor” magistraţi care muncesc de se spetesc. S-a alăturat din nou AUR, ducând o luptă surdă cu legea Vexler împotriva antisemitismului şi umplându-şi de stupoare susţinătorii. Despre numirile recente din justiţie ce să mai spunem? Nu numai că a acceptat absolut toate propunerile PSD-ului, dar ne-a şi făcut proşti în faţă pe noi, ăştia de-l criticam, spunându-ne că el are informaţii mai multe decât noi şi ştie el ce face.

În fine, să nu avem niciun dubiu: nu o fi instigat el sinistra gaşcă Grindeanu – Vasilescu – Manda (dar mai ştii?), însă cu siguranţă nu a mişcat un deget pentru a se poziţiona de partea corectă a istoriei, preferând o aritmetică măruntă şi meschină unei matematici ceva mai avansate. A pozat, deci, într-un „mediator” echidistant, de parcă ar fi fost regele Angliei, nu un om politic votat de peste 6 milioane de români, cu nişte aşteptări de la el. De fapt, el a fost, în tot acest timp, de partea PSD-ului şi a AUR-ului, ne-a poftit să fim calmi, ne-a asigurat de buna-credinţă a lui Grindeanu şi a sprijinit, prin muţenia sa încăpăţânată, căderea guvernului Bolojan, sperând că va putea convinge PNL să-i facă vânt lui Bolojan şi să se servească pe tavă lui Grindeanu şi Neacşu.

Iată însă că, deocamdată, nu au trădat decât Predoiu; Nazare, un obscur căruia i s-a „năzărit” că ar vrea el să fie premier; Thuma, un individ de prin Ilfov; şi încă o duduie, Paveliuc, despre care eu am serioase îndoieli că o cunosc mai mult de 100 de persoane în ţara asta. Şi, uite aşa, s-a trezit domnul preşedinte cu ditamai polinomul pe care nu prea mai ştie cum să-l descompună. A mizat totul pe o singură carte, trădarea PNL-ului, şi se pare că nu-i prea iese. Până una alta, cel care a trădat a fost el: Nicuşor Dan şi-a trădat propriii votanţi, s-a întors împotriva lor cu o rapiditate şi o violenţă de discurs rar întâlnite în istoria postdecembristă, iar asta din raţiuni care-mi scapă şi care nu mă pot face decât să mă gândesc că CTP avea dreptate, când socotea că omul are ceva „întunecos” în el.

Aşa cum am mai scris acum ceva timp, „am fost un dobitoc” că l-am votat, iar Nicuşor Dan ţine să-mi întărească această convingere cu fiecare „mediere” a sa. Însă la mine uşa s-a închis: eu nu-l mai votez pe acest matematician ratat nici dacă am fi în „pericol” să iasă doamna Diana Şoşoacă preşedinte. Scriu cu ghilimele „pericol”, pentru că sunt suficient de bătrân de-acum ca să ştiu că băieţii cu ochi albaştri se ocupă ei de pericole, îi las pe ei să salveze ţărişoara.

Noul MAGA-iot al Europei de Est

Dar cea mai gravă mi se pare deraierea, sub direcţia expresă a lui Nicuşor Dan, a politicii externe şi militare a României înspre Trump şi MAGA. Bine că s-au salvat ungurii de această plagă, prin formidabilul Péter Magyar, şi ne-am pricopsit noi cu un Robert Fico de România în persoana preşedintelui, care în campanie mi se dădea pro-european şi educat în Franţa (vai de franceza lui!). Am ajuns idioţii Europei, otrepele lui Trump, Vance, Rubio şi tuturor MAGA-ioţilor de care râd şi Europa, şi Canada, şi Marea Britanie, şi Regele Charles, până şi ayatollahii din Iran. Las’ că-i luăm noi în serios, în speranţa că ne bagă şi pe noi în seamă şi ne mai dă şi nouă Trump o şapcă.

Sigur, mi se va spune: „Domne, poporul român e Trump-ist, deci Nicuşor nu avea ce face, trebuia să se dea cu PSD şi AUR, principalii susţinători ai mişcării MAGA în România”. Nu e chiar aşa. Poporul se mai poate şi înşela, iar partidele mai pot fi şi ticăloase, în special cele două menţionate, dar asta nu înseamnă că preşedintele trebuie să-i mângâie pe români pe burtă ca pe porc. Avea totuşi câteva milioane de voturi pe spatele cărora putea fi, mult mai apăsat, pro-european. Dar nu, el a preferat calea uşoară, Trump-istă, uitând că, uneori, şi în matematică scurtăturile sunt înşelătoare şi te duc într-o fundătură.

De altfel, republicanii lui Trump se pregătesc de o uriaşă înfrângere în Congres la toamnă şi, cel mai probabil, vor pierde preşedinţia peste doi ani. Desigur, un om educat, priceput la politică şi care vede dincolo de ţevi, bugete şi problemele de la olimpiada pe sector ar fi capabil să anticipeze şi aceste mişcări mai largi de pe scena internaţională. Dar, când eşti consiliat în probleme de politică externă de catastrofa Lazurca şi te sfătuieşti în taină cu Grindeanu, cu Olguţa şi cu Thuma, n-ai cum să ajungi prea departe, eşti condamnat să vezi lucrurile mic şi provincial şi realmente să umbli „teleleu”, vorba lui Lazurca, pe la conferinţele nu ştiu căror mări, prin Croaţia, pe la Erevan, sau să te duci pe coclauri în noaptea de Paşte, pe la nu ştiu ce mănăstire într-un fief de pesedişti.

Desigur, nu putem să fim toţi Macron sau Regele Charles, dar măcar ca Giorgia Meloni putem fi - care iată că, deşi era în foarte bune relaţii cu Trump şi MAGA, a avut suficientă coloană vertebrală să spună „Nu” folosirii bazelor aeriene italiene de către americani, în războiul lor cretin cu Iranul, şi să-i ia fără echivoc partea Papei Leon al XIV-lea, în urma atacurilor suburbane ale MAGA-ioţilor supăraţi că papa nu e de acord cu politicile lor.

Cu alte cuvinte, poţi fi conservator în UE fără a fi şi imbecil, fără a fi o slugă penibilă, un ospătar nerod, asemenea lui Dragnea şi Grindeanu la masa lui Trump, în primul mandat al acestuia. Or, mă tem că tocmai asta am cam ajuns noi sub preşedinţia lui Nicuşor Dan. Nu aş fi avut nimic împotrivă, dacă spunea clar anul trecut că astea sunt intenţiile lui şi viziunea despre lume. Dar nu ne-a spus aşa, căci atunci eu şi mulţi alţii nu l-am mai fi votat, chiar cu riscul de a ajunge Simion la Cotroceni. Oricum, mare diferenţă între viziunile lor politice, dincolo de o superficială deosebire de limbaj, nu există. Să fim serioşi şi să admitem că am dat-o de gard cu Nicuşor Dan! Eu, unul, asemenea lui Tudor Postelnicu, mi-am venit, din nou, la pocăinţă: „Am fost un dobitoc”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp