Foto: Getty Images
Un client mi-a spus că, dimineața, când se trezește, primul lucru pe care îl face, chiar și înainte de a se spăla pe dinți, este de a verifica site-urile ministerelor care îi afectează domeniul de activitate ca să afle dacă a apărut vreun proiect de act normativ de interes. În fiecare zi. De multe ori, află că da, ceva s-a întâmplat. Trebuie să fii pregătit pentru aproape orice.
Peste 500 de legi noi au fost adoptate anul trecut de Parlamentul României (299) și de cel al Republicii Moldova (204). În plus, în România am avut peste 4000 de hotărâri și ordine, în timp ce în Republica Moldova, de trei ori mai puține, dar totuși un număr semnificativ. În România, numărul de acte legislative emise de Guvern este cel mai mare din ultimii 4 ani.
Ce înseamnă aceste cifre? Pentru un om de afaceri, înseamnă incertitudine și stres. Pentru mine, este o veste bună: serviciul de monitorizare bazat pe tehnologie salvează 30 de ore pe zi, adică dacă două persoane și-ar propune să parcurgă același volum de informație și să îl sintetizeze pentru a-i înștiința pe jucătorii din mediul de afaceri, ar lucra în paralel, fiecare, timp de 15 ore. Nevoia clienților de a fi la curent cu modificările legislative, de a primi consultanță și rapoarte specializate pe domeniul propriu de activitate a crescut semnificativ în ultima perioadă. De exemplu, 2020 a marcat o dinamică deosebită a domeniului fiscal, volumul alertelor transmise către clienți a crescut în trimestrul al doilea cu 268%, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. A fost prima dată când modificările legislative din domeniul fiscal au depășit domeniile suprareglementate precum piața farmaceutică, sectorul financiar-bancar sau domeniul justiției.
Pentru că de anul acesta monitorizăm și activitatea din Republica Moldova și pentru că atât țara noastră, cât și cea de peste Prut, trec printr-un amplu proces de digitalizare, vă propun să facem o comparație și să analizăm câteva aspecte care țin chiar de digitalizarea procesului de luare a deciziilor.
Digitalizarea proceselor legislative este foarte relevantă pentru activitatea noastră de monitorizare a dezbaterilor legislative și a întregului proces de adoptare a unui act normativ, de la anunțul de intenție, și până la promulgarea în Monitorul Oficial. Cu ajutorul tehnologiei, urmărim în timp real, zilnic, peste 3000 de surse de informare din România și câteva zeci de surse în Republica Moldova.
Deși nu este o încadrare științifică, aș putea spune că, deși suntem în era 2.0 și aproape toți cetățenii adulți folosesc telefoane mobile și au acces la Internet, chiar dacă poate nu au locuința racordată la canalizare, mai avem enorm de mult până la a avea politici publice 2.0. Domeniul este încă superficial tratat și, în consecință, informația este prost organizată și comunicată. Avem o bună parte a informațiilor disponibile online și accesibile, dar trebuie să le căutăm bine prin hățișul diferitelor forme de site-uri sau în documente scanate. Da, scanate! Munca de a parcurge documentele și de a transcrie și procesa informația ar putea fi mult eficientizată, dacă s-ar proceda altfel.
Concluzia mea este că obiectivul publicării informațiilor este mai degrabă de a bifa o obligație și nu de a colecta feedback și expertiză de la cei afectați sau de la experți. Etapele următoare în tehnologizarea proceselor legislative ar fi de a crea disponibilitate pentru toate datele în format deschis, de a respecta un anumit standard pentru a putea fi reutilizate, de a crea posibilitatea de comunicare automat între emitent și soluțiile de colectare a datelor. Nu în ultimul rând, comunicarea electronică din procedura legislativă trebuie să fie considerată oficială. Mai concret, un proiect de ordonanță, care pleacă din departamentul juridic al Ministerului Sănătății, să circule exclusiv electronic la ministere pentru aviz, apoi prin SGG și ședința de Guvern, spre Monitorul Oficial, apoi la Parlament pentru a fi distribuit parlamentarilor și să urmeze cele 10-15 etape, până devine lege, fără a fi nevoie de Ctrl+P. Adică PRINT. Și scan. Și registre de zeci de kilograme în care se înregistrează toate aceste hârtii schimbate. Și dosare cu șină. Cu toții ne amintim recenta răfuială dintre fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, și primul ministru, Florin Cîțu: s-a înregistrat sau nu cu ștampilă și număr de hârtia despre numărătoarea deceselor? În 2021, în condițiile în care toată lumea schimbă emailuri și mesaje pe Whatsapp.
Revenim la comparația dintre România și Moldova. Deși a depășit pragul digitalizării, România are încă probleme cu dezvoltarea unor sisteme care ușurează accesul cetățeanului la date publice. Similar, Moldova se confruntă cu probleme ce țin de structurarea datelor. Chiar dacă există acces, acesta este îngrădit de site-uri învechite, greu de utilizat, sau de nerespectarea termenelor procedurale de depunere a documentelor. Există și puncte comune care arată ambiția decidenților de a spori eforturile de digitalizare, precum tranziția în online a procesului legislativ al Parlamentului.
De ce este importantă transparența decizională în România și Moldova?
Din totalul actelor normative emise în România și Moldova, majoritatea sunt emise de către puterea executivă, adică ministere și agenții specializate. Dincolo de normele date direct de Guvern, prin intermediul ordonanțelor și a ordonanțelor de urgență, cele mai multe legi adoptate de Parlament sunt inițiate de Guvern, fiind redactate în cadrul instituțiilor administrației publice. În aplicarea legilor și a ordonanțelor, Guvernul, ministerele, alte instituții statale centrale sau de la nivel local, dar și toate instituțiile administrației publice locale emit în mod continuu un mare număr de acte normative. În România și în Moldova, tot acest corp de legislație apare și este frecvent modificat fără implicarea celor interesați, fie că sunt cei care urmează să aplice actele respective sau cei a căror activitate este reglementată prin acestea. Lipsa transparenței decizionale devine o problemă cu atât mai mare în lipsa unor mecanisme digitale care să suplinească carențele activității de reglementare. În contextul pandemic, digitalizarea este esențială pentru creșterea încrederii în procesul de consultare și elaborare, în forța și importanța actelor normative.
Concret, să vedem cum poate digitalizarea să contribuie la crearea unui mediu mai stabil și creșterea încrederii în instituțiile de stat.
Un exemplu ilustrativ: în acest moment, fiecare instituție care are dreptul de a elabora un act normativ, atât în România, cât și în Republica Moldova, are un site web specializat pentru a satisface criteriul de transparență decizională. Ce diferă însă de la instituție la instituție este felul în care sunt organizate actele. De exemplu, în România, actele normative emise de Ministerul Sănătății sunt afișate într-o singură categorie, nu este posibilă filtrarea lor. Acest exemplu se aplică majorității ministerelor din România. Un exemplu de bună practică îl putem regăsi în Republica Moldova, unde situația este similară, dar lasă mai mult loc pentru îmbunătățiri. Site-ul are o secțiune de „Decizii adoptate”, care este, din păcate, nefolosită. Problematica accesului este parțial rezolvată de folosirea unei platforme unice https://particip.gov.md/ro, care centralizează toate actele normative din Transparență Decizională ale administrației centrale. Este interesant că actele de pe această platformă sunt organizate în funcție de domeniul de impact.
Parlamentul Republicii Moldova merită o mare bilă albă pentru că proiectele de lege se regăsesc și în format Word, în timp ce la noi există doar documente scanate. Și pentru că există GDPR, vedem fel și fel de cenzurări ale semnăturii olografe de pe documentul original. România compensează, însă, prin publicarea timpurie a documentelor. În cazul Moldovei, pot apărea întârzieri de câteva zile între adoptarea și publicarea unui raport!
Un efort apreciat din partea Camerei Deputaților din România este înregistrarea și transmiterea video a ședințelor unor comisii parlamentare. Furnizarea de transcripturi în timp real a dezbaterilor precum și disponibilitatea tuturor documentelor din procedura legislativă ar digitaliza procesul legislativ, dar este un lucru pe care încă îl așteptăm.
O bilă mare neagră merge spre Guvernul României pentru site-urile ministerelor și cele ale agențiilor unde informațiile sunt structurate în diferite forme, unele pagini sunt neactualizate, sau ministere cărora nu le găsești paginile de internet pentru că își tot schimbă numele sau apar și dispar la fiecare reorganizare. Mai grav este atunci când publică o inițiativă cu un document atașat și te trezești peste un timp că se schimbă documentul fără să precizeze acest lucru, sau atunci când se joacă cu ”de-a uite proiectul, nu e proiectul”.
O bilă neagră pentru Monitorul Oficial din Republica Moldova, unde nu poți accesa conținutul decât pe baza unui abonament. La noi, s-a demonstrat că se poate, pentru că din aprilie a.c., actele sunt disponibile în format PDF.
Cu peste 4500 de acte normative adoptate de Parlament și Guvern anul trecut, și peste 3600 în 2019, și procesul legislativ din România este în era comunicării cu viteză a informațiilor. Uitându-ne istoric la cifre, volumul de reglementare este în creștere de la an la an. Și odată cu consultarea părților interesate (sindicate, patronate, comisii de dialog, Consiliul Economic și Social, ONG-uri, dezbateri publice), informația care circulă în procesul legislativ este tot mai mare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.