(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Guvernul numit sub flamura roşie a social democraţilor a pus gând rău pensiilor private. Iar lucrul acesta este tot mai clar de la o zi la alta. Chiar dacă şefei NN i-a fost retras dreptul de practică în domeniul asigurărilor pentru că ar fi răspândit informaţii false, iar compania a fost amendată, iată că lucrurile se confirmă. Aştept un proces pe care fosta şefă al NN să-l câştige în faţa statului român şi evident să încaseze şi despăgubiri pe măsură.
Revenind la pensia noastră, foarte pe scurt se conturează ideea că ea nu va mai fi. Sau va fi atât de mică încât nu va conta. Lucrurile, să ştiţi, nu sunt făcute din inconştienţă, eu sunt ferm convins că există o strategie clară în acest sens. Un pensionar sărac, fără surse de informare, fiindcă nu o să-ţi mai permiţi să plăteşti un abonament la internet sau să cumperi o carte, este un pensionar uşor de cumpărat, ușor de manipulat. Este ceea ce se întâmplă astăzi însă la o scară mai largă şi la un nivel al sărăciei mult mai profund.
Propun să facem o analiză pe declaraţia vicepremierului fără portofoliu Marcel Ciolacu. Nu mă întrebaţi ce face acest individ ministru fără portofoliu, pentru că nu ştiu. Ceea ce însă ştiu cu siguranţă este faptul că Marcel Ciolacu nu are proprietatea termenilor folosiţi şi că habar nu are cum funcţionează cei doi piloni de pensii.
„Nu guvernul României a început această discuţie. Nu sunt probleme de bani şi noi vom veni cu rectificare pozitivă. Cei de la ASF urmăresc cifrele, din cifre au ieşit anumite concluzii. Nu este luată o decizie. Sub nicio formă nu există desfiinţarea sau marginalizarea pilonului II de pensii.”*
Dacă nu guvernul României a deschis discuţia, oare cine a făcut-o? Cei care administrează aceste fonduri au spus că vor mai puţini bani? Adică cei care câştigă fix de valoarea rulajului vor să-şi taie craca de sub picioare?
Bun, nu se desfinţează pilonul II, dar prin tăierea contribuţiei îl faci nesemnificativ. Alocând 1-2% te trezeşti că după o viaţă de contribuţii, la final, s-a strâns cât să-ţi cumperi o reţetă compensată. Mai bine îl desfiinţezi, decât să trăieşti cu iluzia deşartă că o contribuţie de 1-2% îți poate asigura o parte semnificativă din pensia cuvenită după o viaţă de muncă.
„Decizia politică va fi în ceea ce priveşte cum este mai bine pentru cetăţenii României. Există anumite cifre care ne îngrijorează în ceea ce priveşte pe pensionarii care au accesat doar pilonul doi”, mai spune acest individ Ciolacu.
Păi din nou lucrurile sunt jenant de eronate. Acum cotizaţia din banii de pensii se duce în doi mari saci, să le spunem. Pilonul I administrat de stat şi pilonul II administrat privat. Deşi vorbim despre banii de pensii, cei doi piloni funcţionează total diferit.
Pilonul I este bazat pe solidaritate, este de tip „pay as you go”. Adică eu azi plătesc banii celor care sunt acum pensionari. Urmând ca cei care acum ratează bacul să-mi plătească mie şi generaţiei mele pensia. Problema este că pe lângă emigraţia uriaşă, natalitatea este tot mai scăzută, iar ambele fenomene sunt susţinute de politicile guvernamentale ineficiente.
În cifre lucrurile stau cam aşa. Populația va continua să scadă de la aproximativ 19 milioane de locuitori, la 17,4 milioane în 2060. Acestea sunt predicţiile Eurostat. În mod firesc scade numărul persoanelor angajate din economie. În prezent, contribuțiile la pensia de stat ale unui angajat trebuie să susțină 1,3 pensionari. Până în 2032, când va ieși la pensie cel mai numeros val de participanți la pensiile private obligatorii, se estimează că raportul se va dubla, ajungând la 2,5 pensionari per angajat.
Altfel spus, atunci când generaţiile actuale vor intra în pensie, cei care vor cotiza pe pilonul I, cel bazat pe solidaritate, vor fi foarte puţini, prin urmare şi sumele vărsate în acest pilon vor fi tot mai mici. Dacă la intrările în scădere aducem şi deficitul uriaş (actualmente 14 miliarde de lei/an), rezultă că statul nu prea va mai avea de unde să plătească pensiile celor care azi cotizează. Pentru că, repet, nu contează că azi contribuţia ta sau a mea este de 1000 de lei lunar, importantă o să fie contribuţia celui care va fi atunci angajat când tu sau eu vom fi pensionari!
Dacă este să ne uităm acum la pilonul II, acolo lucrurile sunt total diferite. Sumele cu care azi cotizăm sunt investite, în general, în instrumente foarte sigure dar cu randament scăzut. Chiar şi în aceste condiţii, de la înfiinţare şi până în prezent randamentele principalelor fonduri de pensii sunt în medie la peste 90%.
Altfel spus, banii s-au înmulţit. Scăzând comisioanele celor care administrează aceşti bani, sau mai bine spus ale celor care-i înmulţesc, rezultă că la final există un profit. Banul depus azi îl voi avea şi mâine, atunci când mă voi pensiona şi, mai mult decât atât, el va fi şi purtător de profit.
Acum cred că este extrem de simplu pentru acest domn vicepremier fără portofoliu să înţeleagă cum este mai bine pentru viitorul pensionar. Una este să bagi bani într-o gaură neagră, cum este pilonul I şi alta este să bagi bani într-un fond de investiţii cu un randament mai mic sau mai mare în funcţie de condiţiile pieţei.
„Este normal că dacă este ceva îngrijorător … nu este o intrare brutală a statului, este o decizie de eficiență, în favoarea cetățenilor. Așa reiese din cifre în acest moment (că pilonul II de pensii nu este performant – n.r.). nu se iau banii de la pilonul doi să meargă la Pilonul I. Este normal să se întâmple acest lucru, cei de la ASF sunt plătiți să urmărească aceste cifre. În momentul acesta se consultă cei de la Finanțe și cu ASF”.
Dacă există cifre îngrijorătoare, acelea sunt pe pilonul I, pentru că acolo la venituri de 42,9 miliarde de lei există cheltuieli de 57,6 miliarde de lei. Iar această gaură imensă de aproape 15 miliarde în acest 2017 se cască de la un an la altul. Este o gaură, domnule vicepremier fără portofoliu, care ne înghite nouă, celor care azi muncim ca voi să vă luaţi salariul, viitorul!
În final intenţia este cât se poate de clară: lipsa investiţiilor, dar şi a altor surse de venit la bugetul de stat va împinge acest guvern către soluţii disperate. Din păcate, astfel de soluţii care sunt luate sub presiune de oameni fără pregătire vor arunca în aer orice urmă de speranţă a unui trai decent în această ţară!
Articol publicat pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cât despre singura bancă românescă, majoritatea băncilor sunt românești, cu acționariat străin. Sunt societăți românești, de sine stătătoare, gestionate de băncile mamă/acționarii străini/români/turci/chinezi.... Dar unii nu pot înțelege cum vine asta.
PS: Profitul CEC pe 2016 - 33 milioane lei. Nu am găsit date despre sem I 2017, dar cică ar fi undeva la 103 milioane lei.
Profitul BT pe sem I 2017 - 496 milioane lei. (1.2 miliarde lei pe 2016).Trageți voi concluziile despre performanțele managementului de stat versus privat.
Daca nu stii engleza iti traduc eu!
De cele mai multe ori ironia este gresit inteleasa. Ca si ceilalti republicani a trebuit sa citesc explicatia dvs ca sa inteleg ce vreti sa spuneti.
Este ironic ca un autor de text sa explice seminifatia textului sau care s-a vrut ironic si nu a fost inteles a fi :-)
Nu mai spun, ca am mai aratat pe aici cum au scazut preturile la combustibil la inceputul anului - odata cu eliminarea celor 7 eurocenti. Iar pentru cine nu a prins - mai dau o data un link pe statistica asta http://www.peco-online.ro/istoric.php.
Asadar, stimati colegi de forum - cum sa incadrez elucubratiile acestui specimen? Cu cat este mai mare palaria pe care incearca sa o poarte fata de frumosul sau capsor?
1.Stimati republicani, câți romani credeți ca și-ar muta benevol banii strânși pe pilonul 2, spre administrarea domului Dragnea?
2. Câți PSD-isti ar face, tot benevol, acest lucru?
Dumnezeule! La CEC :))))))))))
Uite, vecina mea are vreo 4 curci in curtea de pasari... mi se pare ca le aud si pe alea cum rad!
Costele, peste 20 de ani, nu va fi cine sa îți plătească pilonul 1. Pilonul 2 ți-l va fi luat Dragnea cu sau fără randament. Copiii tai vor fi plecați fără speranță în afară, și până atunci tu vei plăti motorina cu accize ridicate la cer, puțina macrostabililitate se va fi dus de râpă, inflația va fi iarăși de 2 cifre, vei plăti o armată de bugetari aroganți care te vor scuipa de sus când te duci să-ți plătești taxele, fără să-i intereseze ce socialist mare ești tu pe republica.ro și cum ii aperi, cu sau fără interes, pe niște ticăloși. Îți vei rupe masina pe aceleași drumuri reparate pe șpăgi si vei face aceleași infecții nosocomiale ca și mine plătind Cass pana la Dumnezeu și înapoi. Vei plăti șpăgi la doctori sa te bage în seamă și șpăgi la popă pentru un loc în cimitir. Pentru copiii tăi va trebui să cumperi manual de educație fizică, și dacă cineva de la partid își va aminti de tine o sa le dea un post la vreo direcție. Sătui, îți vor spune "pa, tată! " și vor emigra în Albania. Asta pentru câțiva leuți luați ca să scrii "de bine". Dacă scrii totuși din convingere, mai am speranțe pentru tine.
Revin la Pilonul II de pensii. Randamentul mare promis de consultantul de la Aliantz m-a convins să mă înscriu la Pilonul II. Altfel, depun banii la CEC... Dacă primesc mai puţin decât am depus, de ce să-i dau banii neamţului? Să trăiască şi el din comisioane? Îi depun la CEC şi primesc suma depusă + o dobândă mică... Pricepi? Tot sunt mai câştigat. Pe lângă firmele care administrează fonduri private de pensii mai sunt şi bănci care administrează depozite bancare... DUC BANII LA CEC! De ce să-l fac pe neamţ cu fundul mare?
Abia aştept săptămâna viitoare să merg la Aliantz. Dacă am mai puţini bani decât am depus iese război mondial.
2. N-ai ales, ai fost obligat sa arderi la un fond de pensii. Ai ales doar fondul. Dacă super randamentul promis de consultant pe o perspectivă de 30 de ani a fost criteriu de alegere, ai fost... Nu îmi permit.
3. Dacă tu crezi ca cineva administrează banii tai pe gratis, asa ca un hobby, iarăși... Nu îmi permit.
4.am învățat asta de la un mare chirurg. URIAȘ. "un medic care îți spune că operația a reușit 100 %, este un șarlatan"
Dacă îți imaginezi doar randamente pozitive în 39 de ani... Iarăși nu îmi permit.
5. Nu trebuie sa mergi până la fond. E suficient sa citești scrisoarea anuală primita de la ei
6. Nu ești mulțumit cu randamentul unui fond, te poți muta fără costuri la altul.
7. Se scrie Allianz. E totuși fondul pe care l-ai analizat cu mare profunzime și care îți trimite anual rapoarte exacte acasă.
Nu am fost obligat să ader la Pilonul II de pensie, depăşisem vârsta cu un an sau doi şi am aderat prin opţiune personală. Aşa era legea... EU AM VRUT, NU AM FOST OBLIGAT.
Eu nu am de ce să merg în Angola sau Somalia, pentru că cei de acolo vor alege România, cândva... Aşa cum românii au ales Spania sau Portugalia.
Nu am pretins ca cineva să-mi administreze fondul de pensii fără să fie plătit. Dar eu îl plătesc pentru a administra nişte bani, nu pentru a mă jefui. Dacă eu nu am un minim profit, atunci îl plătesc degeaba. Duc banii la CEC şi sunt mai cîştigat.
Nu am primit scrisoare anuală, ce vrei mai mult? Avem aceeaşi cutie poştală şi nu ştiu eu?
Pentru Pilonul 2 de pensie contribui la cea mai mare şi mai tare firmă din UE... dar de 4 ani nu am mai primit nicio informare. Mi-am deschis cont pe site-ul lor şi tot n-am reuşit să aflu, nu reuşesc să intru în cont. Săptămâna asta merg la ei şi vă promit că o să discutăm pe cifre. Dar vreau să ştiu şi randamentul ăla mare obţinut de stat cu care se laudă Ciolacu . Poate că Republica ar putea să ne ajute cu nişte cifre. Discuţia este cât se poate de serioasă.
Parerea mea este ca trebuie sa veniti rapid cu niste explicatii si demonstratii cat se poate de serioase, ca tocmai ce a declarat razboi mondial. E groasa! :)))
Exact la acest lucru m-am referit in comentariul meu de la articolul precedent pe aceeasi tema, cand spuneam: "Au fost disperati de la bun inceput, iar ceea ce au facut NN-ului a fost o MARE PORCARIE - ce se va intoarce impotriva lor intr-o buna zi. Din pacate nu infractorul condamnat penal dragnea ori ciracii sai vor plati - ci tot romanii, de a caror "bine" nu mai poate aldepesedeul".
Iar statul - care va plati - suntem noi, in loc sa fie nemernicii care fac aceste tampenii.
Dar, din pacate, aceasta va fi cea mai mica pierdere. Urmarile prostiilor facute in ziua de astazi ne vor costa cu mult mai mult.