
Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
Un oarecare preot Radu Preda, care pretindea a voi, prin predica lui, să consoleze familia unui copilaș mort în urma căderii într-o piscină, ar fi profitat de trista întâmplare, lansându-se în acuzații halucinante la adresa sistemului sanitar din România și a guvernanților ei, care ar fi vinovați și de acest tragic desnodământ. Oare ce resort îl face pe acest slujitor al Domnului, robit politicului, să arunce asemenea fumigene menite să impresioneze pe cei mai slabi de înger?
I-a ținut isonul pe rețelele sociale o fostă vedetă, antivaccinistă, deși fără calificare în domeniu, O. Steer. Când și-a exprimat regretul pentru încetarea din viață a prof. dr. Pavel Chirilă, ea a ascuns tocmai faptul că acesta apucase să dezmintă, cu autoritatea sa de medic celebru și cu implicarea sa afectivă de bunic al băiețelului, acuzele neprobate ale cuviosului fiu al Bisericii.
În același timp, o dr. A. Alberts (care nu este, nici ea, epidemioloagă sau infecționistă, ci patronează o „zonăˮ de chirurgie estetică, dar este aliată la cataramă cu anumiți politicieni), se face iarăși a nu înțelege despre ce este vorba și încearcă să manipuleze opinia publică, declarând că „legea carantinăriiˮ ar reprezenta, prin prevederi care nici nu există în ea, „un început în forță al naționalizărilorˮ tipic ceaușiste!
S-a auzit în ultima vreme și eticheta de nazism, lansată de un ONG-ist pretins apărător al drepturilor omului, consultat, desigur nu întâmplător, de Parlament cu privire la această lege. Și acuza de intenție de a transforma, prin ea, România într-un „lagăr medicalˮ (de tip sovietic sau nazist?). Circulă și multe alte petarde lansate de înainte-mergători mai mult sau mai puțin iluștri în ale dezinformării. Iată cum minți pe care le-ai crede, îndreptățit, cel puțin bolnave scornesc și aruncă în public noi și noi elucubrații, punând în opoziție România, chipurile, cu întreaga planetă, invocată, golănește, de un bade sau altul! În timp ce alte țări au în realitate, de mai multă vreme, legi infinit mai restrictive pentru protecția societății inclusiv în cazul bolilor transmisibile.
Protestele organizate împotriva aceleiași legi sub lozinci precum „Fără mască!ˮ sau „Izolare = pușcărie!ˮ, mobilizează, prin rețelele de socializare, o mână de români (printre care și preoți) de aici sau din diaspora. Ele sunt orchestrate de cei care vor să sădească, mai nou, și teama de o dictatură cel puțin sanitară. Sau care seamănă îndoiala, cum clamează Primăria Capitalei, cu privire la destinația dată de oficialități ventilatoarelor pentru spitale. Și mai ales neîncrederea cu privire la numărul de îmbolnăviri, repetată de cei care îi învinovățesc, cu rea-credință, de înmulțirea persoanelor COVID-pozitive pe actualii guvernanți. Și nu pe cei care îi lipsesc pe aceștia de instrumentele legale pentru limitarea pandemiei, nici pe cei care nu respectă setul minim de precauții care se impun în acest scop.
Și toate acestea în ciuda faptului că cei care neagă evidența împing, voit, în derută mai ales tineri petrecăreți, fani mai ales ai teraselor și ai înghesuielii de la malul mării. Dar și vârstnici, „șoimi ai piețelorˮ cu frica lui Dumnezeu, dar nu a COVID-ului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Lumea ii plina de aceste specimene ,pentru ca asta i normalitate pana la urma,fiindca nu exista societati perfecte numai cu oameni inteligenti.
Fiecare pe graiul lui apare,dar cand il loveste Covid poate isi schimba zicerea.
«Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia – macar de la un anume punct incolo – e pacat: pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului.» (N. Steinhardt - Jurnalul fericirii).
E halucinant pentru mine cum biserica ortodoxa romana (nu merita capitalizare) se bate singura cu fiecare sansa pe care o are sa se implice in probleme laice. Macar dintr-un punct de vedere cinic ar putea sa vada ca exprimandu-si "judecata" anti-umanista public in probleme care nu o privesc deloc isi taie singura craca de sub picioare. Se prefera cu abnegatie prosteasca mentinerea unor canoane bisericesti invechite. Mai mult decat atat mai mereu cand e o problema stiintifica sau de sanatate publica de genul celei COVID 19 punctul de vedere inclina mereu spre misticism.