Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Nu e totul pierdut. Mic ghid de gherilă civică în 7 pași după ce legile justiției trec de Parlament

Protest București, 26 noiembrie -

Foto: Alberto Groșescu

Nimic nu se schimbă brusc, se zice. Păi da, nu chiar brusc, dar dacă ești PSD, se schimbă repede. Atâta dedicare și putere de muncă precum la politicienii noștri nu vezi prea des. Ne uităm la ce „ne” mai fac aleșii și abia ținem pasul. Lucrează la foc continuu și noi n-avem timp să aprofundăm. Trecem de la una la alta, ne ia durerea de cap și ni se pune un nod în stomac. E ca atunci când amesteci băuturile la o petrecere și a doua zi ți-e rău de mori. Asta fac și guvernanții acum, ne toarnă pe gât modificări peste modificări și amendamente peste amendamente făcute la distileria de Partid și nouă ni se face rău a doua zi. Nu știm în cât timp ne trece mahmureala socială.

Prin urmare, avem treabă. Ce facem? 

Paradoxal cumva, mi se pare un moment bun. E momentul ăla când fiecare dintre noi contează. E o efervescență născută din enervare, e adevărat, sau din disperare, în care sunt mulți care au chef să facă lucruri sau care au nevoie de un mic impuls pentru a se implica. Oameni creativi, competenți, care-și fac treaba în domeniile lor, își plătesc taxele, exact oamenii care pot veni cu ideile de schimbare și, mai mult decât atât, cu implementarea.

Care-i scopul? Ca prin toate mijloacele pe care le avem cu toții, să oprim modificările nocive la legile justiției, cele trei de funcționare a sistemului, plus Codul Penal. Asta acum. Pe termen lung, hai să construim societatea aia în care vrem să ne creștem copiii. N-ar fi frumos ca tocmai acum să vedem o trezire a conștiinței civice, o ieșire din apatie și implicare? Cu efecte pe termen lung.

Avem treabă.

Ce urmează? Pe scurt, după ce legile justiției și codurile penale trec de Parlament (e greu de crezut că se mai poate face ceva aici, mai ales că s-au cam dus în acorduri de Mozart și proiecții din piață, dar să ținem steagul și speranța sus), ajung la președinte care, cel mai probabil, le va trimite înapoi la parlament pentru reexaminare, le vor reexamina la fel cum le-au făcut, adică pe genunchi și cu alte interese decât binele comun, independența justiției sau rezolvarea problemelor reale din sistem. Tot el va sesiza, sperăm, Curtea Constituțională.

Dacă trec și de Curte, se promulgă, ceea ce e grav, dar nu e totul pierdut. 

Urmează faza pe instituții europene, Curtea Europeană de Justiție, Comisia de la Veneția. Dacă n-ați văzut, ieri Uniunea Europeană i-a arătat cel mai roșu cartonaș Poloniei, articolul 7, tot pe chestiuni de subordonare a justiției. 

Ca să închei introducerea asta lungă, care e răspunsul la întrebarea: „Ce pot eu să fac?” Nu știe nimeni în afară de tine și tocmai asta e ideea - să punem cu toții mâna să facem ceva. Mai jos sunt câteva direcții la care să te gândești și să vezi pe unde-ți vine o idee genială sau unde ai putea face tu ceva (normal, nu în toate, nimeni nu are atâta timp).

1. Mergi la proteste

Știu, am cam obosit. Și e frig, plouă, ninge, sunt sărbătorile, viața e grea. Nu mai suntem în stradă cu sutele de mii ca la începutul anului, dar numerele nu sunt neapărat relevante aici. Strada transmite un semnal puternic și acesta poate fi foarte bine și simbolic. Uită-te la protestul minunat de încăpățânat și argumentat de la Sibiu, cu agora lui civică și mesajele percutante, sau la oamenii care au stat cu ochii și cu gura acoperite în ploaie pentru a vedea cum se simte justiția în Piața Victoriei. Sau la oamenii nervoși care s-au adunat spontan la Parlament când se votau primele legi ale justiției. Ca să nu mai zic de cel mai dătător de fiori pe șira spinării protest din istoria recentă, cel al magistraților. Oamenii ăia care apără și aplică legea ies, în mod excepțional, în fața instanțelor să spună că modificările le blochează activitatea. Ce vrem mai mult decât atât să îi susținem în stradă sau oriunde altundeva?

2. Mergi în audiență la parlamentari sau scrie-le o scrisoare

Cine te reprezintă și votează pentru tine legile justiției sau modificările pe Codul Penal? Vorbește cu ei, mergi în audiență, scrie-le scrisori (au căsuțe poștale la parlament, au birouri parlamentare în teritoriu). E de datoria lor să te asculte, dar nimeni nu garantează că o vor face, e adevărat, cel puțin dacă ne uităm la aroganța cu care acționează. Dar asta nu ne oprește să încercăm, una e un mesaj general, alta e o discuție față în față sau o adresare publică, cu nume și prenume. Domnul X, de ce sunteți unul dintre groparii justiției? 

3. Informare și monitorizare

Nu e tocmai simplu și nu suntem cu toții specialiști în drept, dar hai să stăm cu ochii pe ei. #vavedem, vorba hashtagului. Dar un obicei sănătos democratic e să citim dimineața ordinea de la zi la Senat și la Camera Deputaților, că surprize tot vom avea câteva ore mai târziu, dar măcar să știm în mare la ce să ne așteptăm. Plus știri, cât mai multe știri, din surse cât mai sigure sau, și mai bine, de pe ambele părți.

4. Spune-le și altora

Cu un share pe facebook toți suntem datori. Dar, mai mult decât atât, ieșirea din bulă nu e în țara lui Zuckerberg, ci în țara scării blocului sau la buticul din colț. Concret, ce-ar fi să le pui vecinilor în cutia poștală infograficele astea? Sunt făcute de colegul Cosmin, de la Funky Citizens, pe exemplele date chiar de procurori. Și, ca o paranteză, fix așa le-a făcut, pe un brief ca ăsta: hai să facem ceva! A văzut cazurile date de magistrați, a deschis Corelul și până dimineață erau gata.

Cum le explici părinților, bunicilor și mătușilor la masa de Crăciun care-i treaba cu legile justiției? Mamaie, imaginează-ți că țara asta e ca o salată boeuf. Maioneza care ține ardeii, cartofii și și castraveții murați împreună e justiția. Iar ăștia taie maioneza! Și de aici începi cu exemplele de la procurori și-i mai spui și cine sunt adevărații beneficiari ai schimbărilor - Dragnea, Tăriceanu și toată gașca. Spune-i și cine face legile, de exemplu Nicolicea, care a făcut dreptul la distanță la privat. Sigur își amintește și de perioada comunistă, când totul era controlat de la centru. Sigur a avut și ea un proces, spune-i cum s-ar fi schimbat sentința dacă ar fi intrat în vigoare modificările. Sau mai spune-i că ăia care fură banii de medicamente compensate pot scăpa mai ușor de pârnaie. Face cineva un ghid de vorbit cu părinții și bunicii la masa de Crăciun? 

5. Să vină instituțiile europene

Când se va ajunge la faza pe instituții europene, e important să transmitem semnalul că nu dorim acele modificări în legile justiției. Sunt mecanisme instituționale, da, dar susținerea publică e importantă. Cum faci asta? Prin mesaje către decidenți (Hello, Mr. Timmermans!), pe Facebook, Twitter, prin exprimarea publică de opinii sau chiar prin contact direct (uite cum un român din diasporă l-a întrebat pe Martin Schulz dacă-l mai susține pe Dragnea și răspunsul n-a fost tocmai pe placul subiectului discuției). Semnează acele petiții care vor ajunge pe masa lor sau găsește o modalitate să le atragi atenția. Sau prin orice idee creativă care ar putea ajunge în presa internațională. Remember OUG 13, când #rezist era un exemplu în toată lumea de cum protestezi pașnic și ingenios.

6. Sancționează derapajele media

După cum am văzut deja, este multă manipulare, multe fake news care zburdă pe net și la TV și multe vorbe grele aruncate-n eter. Dacă le-am sancționa de fiecare dată când ne deranjează, de la report-ul de pe Facebook, atragerea atenției celui care le răspândește sau inventează la plângerea către CNA sau atenționarea brandurilor că și-au asociat imaginea și au finanțat o mizerie, lumea nostră media ar fi un pic mai spălată.

7. Fă ce știi mai bine

Dacă ești programator, fă o aplicație sau un site. Dacă ești designer, fă un ghid ilustrat care să explice ce se întâmplă. Faci filme faine? Fă un video explicativ. Ești simpatic și vorbești bine? Fă un performance public sau filmează-te în timp ce explici lucruri. Și așa mai departe. În orice domeniu lucrezi, vezi cum este afectat punctual de schimbările din justiție, pe cazuri concrete și spune-le mai departe.Cum? Singur, împreună cu prieteni, cu un ONG sau un grup de inițiativă. Când oamenii cu idei și chef de muncă se unesc (că tot doar despre unire vom auzi la anul), nu are cum să nu iasă ceva fain!

Deci cine face ghidul vizual de vorbit cu rudele la masa de Crăciun? Cine are o idee de un protest inedit? Cine printează 1000 de flyere și le distribuie prin cartier? Cine face un video cu posibile victime ale schimbărilor legislative? Dar cu beneficiari? Cine le dă un cadou simbolic parlamentarilor care votează legile astea? Până la urmă, e foarte important ce faci, dar mai important este că faci. E gestul ăla de ieșire din resemnare și apatie civică pe care, dacă-l facem cât mai mulți, trecem hopul acum și apoi construim în continuare. Un pas mic pentru cetățean, un pas uriaș pentru societate. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Țara e a lor, le-am dat-o pe tavă cu flori si cu busuioc
    • Like 0
  • TomHere check icon
    O jalba in protap ... credeti ca se poate incadra la pasul 8, de mica gherila civica ?
    In cazul in care legile vor interzice primii 7 pasi ?
    Eventual putem incadra pasii astia in categoria ... tratament paleativ ?
    Am spus bine .. ?
    • Like 0
  • Magistral, dar mai trebuie
    Fiecare parlamentar inamic trebuie sâcâit, făcut să înțeleaga ca este complice la o trădare naționala. Nu că nu stie. Dar trebuie pedalat pe ei,
    Protestele trebuie să spfijine acțiunea UE, care acum bâjbâie până va găsi metode care să atingă potentații teroriști, dușmani ai nației și nu poporul nevinovat.
    • Like 3
  • Infograficele astea trebuie printate si strecurate in cadourile de Craciun:

    https://www.funky.ong/wp-content/uploads/2017/12/cod-penal-procurori.pdf
    • Like 0
  • Foarte bun textul. Felicitari
    • Like 0
  • Fiecare dintre noi reprezinta o celula a unui organism viu care se numeste Romania . Cand o celula nu lucreaza pentru organism ea devine nociva si pentru celelalte celule sanatoase . Implicarea politicului in strada otraveste ...
    • Like 0
  • Recunosc cu placere ca paragrafele referitoare la "diagnosticul" situatiei sint foarte bine puse la punct din toate punctel;e de vedere, substantial si stilistic.
    Din pacate, odata epistola trecuta la "concrete' in sensul de idei mobilizatoare, solutii etc., carebntele sint de-a dreptul suparator de vadite. Aici autorul se rezuma la un scenariu de bucata discreta, mai curind amuzanta si, ca sa acordam o noa de leganta, chiar ramantica in sensul de critica ascutita urmata de contamplatii inefective. Lista de "mobilizare" civica contine exact cam tot ce s-a tot facut fara nici un efect. Ce s-a facut cu un efect imediat a fost mobilizarea de masa, dar de masa critica imposibil de rezistat, apropos de ...rezistat. Licenta poetica de fronda civila poate rezulta in editarea de volume interminabile de "Memoria Imposibilului", "Dureri Sapate in Caldarim", "Racnetul Uitatilor" s.a.m.d.. Eu unul am inceput deja sa colectionez materialul...In calculul de fata singurul lucru omis este tenacitatea raului, aroganta abuzului nelimitat, simplu spus, evidenta atitudine de totala indiferenta a celor marcati, al acelui massive target al desteptarii imperative, i.e. clasa politica de la putere. Numai masuri radicale, insurectionale pot afecta traseul actual inevitabil catre o prapastie a catastrofei nationale.
    • Like 0
  • Cârlanul Pleșoianu, vrea hărțuire !!

    Psdistul Liviu Pleșoianu satisfăcut de cât a hărțuit ambasada SUA și pe ambasadorul Hans Klem, vrea un nou menaj. Copleșit de sarabanda hormonală neostoită, acum, promovează în parlament un proiect de lege prin care nu se mai incriminează hărțuirea sexuală, aceasta fiind în mintea cârlanului o activitate banală, chiar firească dacă-ți potolește poftele spurcavnice. Și ca să nu fie singur, și-a găsit aliați în persoanele a doi tovarăși de partid, deputatul "mitralieră", alias Rădulescu și deputata de Prahova, domnișoara Cosma. Un reușit menaj 'a trois' ! Ce face abstinența din om !
    • Like 1
    • @ Bajea George
      Victor66 check icon
      Ești ok, te simți bine?
      • Like 0
  • Sinteti in situatia urmatoare :
    - CCR a declarat constitutionale legile justitiei
    - UE ( prin GRECO si Comisia de la Venetia) declara ca aceste legi incalca legea tratatului de aderare a Romaniei la UE.
    Ce faceti ? Recomandati presedintelui sa incalce constitutia si sa nu promulge legile justitiei, sau recomandati presedintelui sa incalce legea tratatului de aderare si sa promulge legile ?
    Trebuie sa aveti in vedere ca in cazul in care presedintele nu promulga , el poate fi suspendat legal , urmind ca cel care ii va lua locul sa promulge cu siguranta aceste legi incalcind tratatul de aderare. De asemenea, trebuie sa aveti in vedere faptul ca tratatul de aderare este lege a Romaniei, si prevaleaza in fata altor legi fiind de origine UE.
    Ce ii recomandati presedintelui care va reprezinta , sa nu promulge riscind suspendarea, sau sa promulge ?
    • Like 1
  • catalin check icon
    Cred ca in curand casa poporului va deveni ceea mai mare inchisoare.Dispretul fata de oameni,jignirile repetate,lipsa de perspectiva si tradarea Romaniei din partea unor infractori,va face ca oameni sa isi doreasca sa ii vada pe totii inchisi in aceasta monstrozitate a comunismului, care se va darama peste ei si cu aceasta cred ca se va termina si comunismul in aceasta tara.Romania se degradeaza pe zi ce trece si asta din cauza acestor mediocrii care se cred elitele acestei tari.
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult