Nu este doar despre fotbal, este despre determinare, leadership și asumarea deciziilor. Campionatul mondial din Italia 1990, Anglia – Germania, un meci de poveste, în care o decizie a făcut diferența din teren

4 iulie 1990, pentru mulți această dată nu înseamnă prea mult, însă această zi este una memorabilă pentru fotbal.

Este data meciului desfășurat de două dintre cele mai bune echipe ale campionatului mondial de fotbal din Italia, în semifinalele competiției, partidă desfășurată pe stadionul Delle Alpi (Torino).

În 1990, Anglia prezenta o echipă de excepție, poate cea mai bună garnitură de jucători din ultimii 24 de ani. În această echipă se regăseau jucători de top, precum Peter Shilton, Stuart Pearce, Paul Gascoigne, David Platt, Chris Waddle sau Gary Lineker. Antrenorul Angliei era Bobby Robson.

Echipa Angliei participa la Mondialul din Italia, cu misiunea de a câștiga competiția, după experiența nefericită, trăită în 1986 în Mexic, când efectiv i-a fost luat trofeul, ca urmare a unei grave erori de arbitraj, un gest nesportiv. În 1986, Anglia a fost eliminată în sferturile de finală prin intermediul unui gol marcat cu mâna de către Maradona. Argentinianul a numit acel gol, „mâna lui Dumnezeu”. Argentina urma să câștige Mondialul din 1986, într-o finală jucată împotriva Germaniei. A fost fair? Nu.

Germania, în 1990, desfășura o echipă solidă, care participa la competiția din Italia după ce pierduse două finale consecutive de campionat mondial, cele din Spania (1982) și Mexic (1986). Menționez câteva nume ce făceau parte din acea echipă: Bodo Illgner, Klaus Augenthaler, Andreas Brehme, Lothar Matthäus, Jurgen Klinsmann sau Rudi Völler. Antrenorul echipei Germaniei era Franz Beckenbauer.

Cu toate că Germania a marcat primul gol în acel meci, Anglia a fost echipa mai bună în timpul regulamentar de joc. Ambele echipe meritau să se califice în finală. De asemenea, indiferent cine se califica, ar fi întâlnit în finala de la Roma, Argentina. Motivația ambelor echipe era una puternică, englezii puteau arăta lumii întregi că pot învinge Argentina, după nedreptatea din 1986. Germania avea șansa de a învinge echipa sud-americană după înfrângerea din finala campionatului mondial din Mexic.

Meciul din semifinale, dintre cele două echipe a fost unul echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Germanii au marcat în minutul 60 prin Andreas Brehme, un gol norocos, printr-un șut deviat de către apărarea engleză. Anglia a egalat în minutul 80, prin Gary Lineker. A fost un gol superb, din acțiune, prin care atacantul englez și-a arătat clasa.

După cele 90 de minute regulamentare de joc au urmat prelungirile, de data aceasta Germania a dominat, însă nu au reușit să înscrie.

De menționat că în prelungiri, ocaziile au curs de ambele părți, englezii puteau câștiga acel meci, însă mingea șutată de Chris Waddle a atins bara porții lui Illgner. Apoi Guido Buchwald a șutat, iar mingea a atins bara porții lui Peter Shilton.

S-a ajuns la lovituri de departajare. Pentru germani au executat loviturile de departajare Andreas Brehme, Lothar Matthäus, Karl-Heinz Riedle, Olaf Thon. Pentru englezi si-au asumat responsabilitatea executării loviturilor de la 11 metri: Gary Lineker, Peter Beardsley, David Platt, Stuart Pearce, Chris Waddle.

Ce s-a întâmplat la penalty-uri? Jucătorii germani au marcat, de partea engleză, Stuart Pearce și Chris Waddle au ratat.

Astfel, Germania s-a calificat în finală și a învins Argentina cu 1-0, devenind campioană mondială în 1990.

Întrebările care se pun sunt:

1. Meritau englezii să se califice în finală? Răspunsul este DA.

2. Meritau germanii să se califice în finală? Răspunsul este tot DA.

3. Ce a făcut diferența între cele două echipe?

Răspunsul la ultima întrebare este dat de o decizie luată de antrenorul naționalei Germaniei, Franz Beckenbauer. Deși Germania era o echipă redutabilă la lovituri de departajare, niciodată în istorie nefiind învinsă la penalty-uri, întâlnea Anglia, o echipă de excepție, iar emoțiile, de ambele părți, erau la cote înalte.

Dar ce a făcut Franz Beckenbauer? După cele 120 de minute, a discutat cu jucătorii și a indicat fiecăruia unde să execute: „Andreas, tu șutezi în dreapta portarului. Lothar, procedezi la fel, tragi în dreapta lui Peter Shilton. Karlheinz, ridici mingea și șutezi sub vinclu, în stânga portarului. Olaf Thon, vei șuta, de asemenea, în stânga lui Shilton”. Toți jucătorii germani au marcat, în timp ce Stuart Pearce și Chris Waddle au ratat.

Prin această decizie, Beckenbauer a luat presiunea de pe umerii jucătorilor săi. Fiecare jucător știa unde va șuta, căci liderul de pe bancă a fost lângă ei și și-a asumat cea mai importantă decizie din acel meci.

Partida dintre cele două naționale a fost cea mai frumoasă de la acel campionat mondial, în totală opoziție cu ceea ce s-a întâmplat în 1986. Anglia și Germania, două echipe caracterizate de fair-play, determinare și dorința de a câștiga, ambele având în componență jucători de excepție.

Ambele echipe meritau să câștige acel campionat, însă o decizie bună, luată în plus, a făcut diferența pe teren.

S-au împlinit 30 de ani de la acel meci și îmi aduc aminte mereu cu plăcere de acele momentele frumoase, trăite în fața televizorului.

Articol publicat și pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp