Nu mi-aș fi închipuit acum 20 de ani că România va ajunge să dezbată ipoteza de a avea un președinte fost condamnat penal

Foto: Liviu Dragnea, duminică, la Congresul TSD (Octav Ganea/ Inquam Photos)

Dacă în adolescența mea mi-ar fi spus cineva, că la un moment dat în viitor, o persoană cu cazier penal ar putea candida, cu șanse reale, pentru cea mai înaltă funcție în stat, aș fi bufnit într-un râs necontrolat. Iată că, după doar 20 de ani, avem această dezbatere publică, existând o importantă preocupare politică în acest sens. În adolescența mea, conduita penală era privită ca reprobabilă, cel puțin atrăgea după sine un simțământ de rușine. Astăzi însă, a fi titular al unui sau mai multor dosare penale este aproape o virtute.

Aflăm zilele acestea, că prin impunerea rigorii de a nu fi suferit o condamnare penală, le-ar fi încălcate potențialilor candidați la cea mai înaltă funcție în stat nu știu ce drepturi fundamentale. În primul rând, faptul că ne naștem egali în fața legii, cu drepturi și libertăți identice, cu perspective neîngrădite, nu înseamnă că acestea vor rămâne intacte pentru tot restul vieții, independent de conduita adoptată, de alegerile făcute, sau de deciziile luate. Astfel, așa cum fiecare cetățean trebuie să știe că săvârșirea unei fapte penale atrage după sine o condamnare și eventual o privațiune de libertate, tot așa trebuie să înțeleagă și că aceasta va atrage după sine și restrângerea drepturilor de a ocupa o demnitate publică. Nu putem compromite o societate întreagă, care este formată din suma drepturilor tuturor membrilor ei, de dragul respectării unui pretins drept al unui fost condamnat de a-i conduce și/sau reprezenta. 

Conceptul de „discriminare” este, cel puțin aparent, greșit înțeles. Fenomenul de discriminare intervine exclusiv atunci când, în situații identice, îndeplinind aceleași condiții, părțile beneficiază de un tratament diferit. Pe cale de consecință, nu putem vorbi despre discriminare atunci când datele de intrare sunt diferite. Este ca în domeniul computerelor. Dacă un sistem de calcul primește la intrare date identice, va da, de fiecare dată, date identice la ieșire, exceptând erorile sistemului de calcul. Dacă la intrare are date diferite, este de așteptat ca și datele de ieșire să fie diferite. Eroarea în cazul computerelor simbolizează discriminarea. Aplecându-ne tot mai des, și mai în profunzime, asupra drepturilor, unele dintre ele indiscutabile, ale persoanelor cu trecut infracțional, adică a celor care au încălcat norme foarte importante pentru societate, săvârșind fapte de o gravitate crescută, riscăm să trecem cu vederea drepturile celorlalți; în cazul de față, drepturile tuturor cetățenilor fără un trecut infracțional, ale celor care se încăpățânează să mai spere la a avea niște conducători, în primul rând integri, care să înțeleagă că demnitatea publică reprezintă o responsabilitate majoră față de cei care i-au mandatat, și nu o sumă de privilegii pe care le pot împărți cu cei apropiați lor.

În altă ordine de idei, de principiu sunt de acord cu ideea că fiecare popor își are conducătorii pe care-i merită, sens în care am putea admite că poporul are potențialul de a cenzura prin vot un candidat penal. În acest sens, stau mărturie vie localitățile în care au fost alese primar persoane aflate în stare de detenție. Mie mi se pare ireal, însă aceasta a fost voința poporului. Totuși, când vine vorba despre funcții de înaltă demnitate, cum e cea de președinte al republicii, miza este foarte mare, iar realitatea din România este un pic mai complicată, aș putea spune chiar perversă. Așa cum știm, prin actuala lege electorală, s-a facilitat crearea de noi partide politice. Practic, oricare trei persoane pot crea un nou partid politic. Însă, aceeași lege face să fie aproape imposibilă accederea noilor formațiuni la masa deciziei în stat, prin condițiile exagerate pe care acestea trebuie să le îndeplinească pentru a putea participa la exercițiul electoral, lipsind practic de temei existența formațiunii nou create.

Dată fiind această realitate, a clasei politice de tip castă, nu ar fi exclus ca la un moment dat, să ne fie servită o listă de candidați eminamente condamnați penal, punând electoratul în ingrata situație de a nu avea opțiunea unei alegeri în sens real, aplicarea oricăror alte criterii de departajare între candidați devenind lipsită de sens. Știu, astăzi poate părea fantasmagoric un astfel de scenariu, dar la fel îmi părea și mie, cu 20 de ani în urmă, ipoteza candidaturii unui infractor la conducerea statului. Realitate istorică, mai ales cea recentă ne-a demonstrat că nimic nu este imposibil. Astfel s-ar putea ca recunoscându-i condamantului penal un pretins drept de a fi ales în cea mai înaltă funcție din stat, să ajungem să-i îngrădim cetățeanului, dreptul de a alege, prin lipsa unei opțiuni viabile pe buletinul de vot.

Totuși, există un scenariu și mai toxic decât cel al unei liste de candidați eminamente penali. Un scenariu în care, complementar, ar fi introdus și votul obligatoriu astfel încât, cadrul să fie suprem. Cetățeanul integru, cu principii, să fie sancționat contravențional pentru că a refuzat să fie culpă, validând candidatura unui infrator la cea mai înaltă funcție în stat.

Este dezirabil ca ocupantul celei mai înalte funcții în stat să fie o persoană demnă, a cărei integritate nu poate fi pusă la îndoială, un exemplu de moralitate, un bun diplomat și, în mod special, o persoană cu un deosebit respect față de lege în general, cu atât mai mult față de cea penală și față de celelalte instituții ale statului.

Din aceste două motive, în calitate de cetățean al României, susțin limitarea accesului la demnitățile statului pentru persoanele ce au suferit condamnări penale și se află în perioada de reabilitare. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp