Foto - Profimedia
Toți avem o părere despre Oliver Stone. Că e un mare regizor ale cărui filme marchează fiecare generație, că e putinist (deși veteran al războiului din Vietnam), că e controversat pentru luările sale de poziție anti-statale sau anti-mainstream, că e foarte dificil profesional și uman, în fine, că se aseamănă cel mai adesea cu personajele negative din filmele sale. A real bad big boy. King Hater.
În ciuda tuturor acestor păreri și totodată adunându-le, aș spune că personajul aparține unei categorii din ce în ce mai subțiate: mințile sanitare ale unei societăți. Cei care au curajul să se pună în joc prin ceea ce fac, care au curajul opiniilor contrare, care au forța gândirii critice și care nu se tem să spună ceea ce gândesc și să facă ceea ce spun. Oameni cărora le pasă și de alții în mod real, dar nu drăguț/călduț/declarativ, care se preocupă de viitorul țării lor și al planetei și care nu caută să îndulcească lucrurile pe care le transmit doar de dragul de a fi iubiți de marele public.
De data asta și într-un moment necesar, Oliver Stone readuce în discuție avantajele energiei nucleare civile cu ultimul său film „Nuclear Now” - o agendă ambițioasă și progresivă de schimbare a paradigmei energetice mondiale care a fost inițiată de JFK și abandonată de Europa Occidentală și SUA acum mai mult de 50 de ani din diverse motive. Unul dintre acestea a fost reprezentat și de campaniile anti-nuclear care au imprimat frica în societățile avansate economic și dependente - atunci și acum - de combustibilii fosili. El crede că energia nucleară pentru scopuri civile este nu numai un răspuns la nevoile crescute de electricitate ale lumii, dar și una din puținele soluții sustenabile rămase pentru combaterea încălzirii climatice. Deplânge faptul că țări ca Rusia și China sunt în avangarda dezvoltărilor nucleare civile și că Occidentul nu se trezește din efectul campaniilor anti-nuclear care promovează ideea că bomba nucleară e același lucru cu energia nucleară civilă.
Stone e preocupat de subiect fără să fie un „nuclearist”. Se uită la evoluția a ceea ce putea să fie de acum mai bine de 70 de ani o soluție care să prevină încălzirea globală (nu singura evident) și trage un semnal de alarmă serios, pentru că mai avem mai puțin de 30 de ani până la point of no return. Tot filmul lui e un semnal de alarmă care arată cu degetul spre noi toți, spre guverne, spre media, spre societatea civilă și îndeamnă la trezire, la educație, la afirmarea realității în loc de întreținerea unor narative din care în mod sigur nici planeta, nici specia umană nu câștigă.
La rândul meu sunt o fată din epoca Cernobîl. Îmi amintesc că am primit pilula cu iod și că nimeni nu vorbea nimic despre asta. Acela a fost singurul accident nuclear din toată istoria energiei nucleare civile și s-a petrecut din cauza unei serii de greșeli evitabile. Dacă ne luăm după numărul de decese de atunci și comparăm cu câți mor pe străzile proaste ale României, s-ar putea să cădem pe gânduri, fiindcă întotdeauna este important ce măsurăm și cu ce comparăm.
Redau mai jos interviul pe care l-am făcut cu Oliver Stone la Cluj în cadrul TIFF și din care nu am tăiat ce se putea tăia tocmai pentru că omul spune niște lucruri la care merită să reflectezi. În maniera lui. Nu trebuie să vă placă Oliver Stone. Dar vă rog vedeți filmul.
În filmul dumneavoastră cineva spune că energia nucleară este ca un nou plămân pentru planeta noastră…un al treilea plămân. Este clar că energia nucleară este cea mai ieftină, cea mai sustenabilă în timp și cea mai durabilă. Și este, de asemenea, una dintre puținele soluții ale schimbărilor climatice. Și totuși, la 44 de ani după Cernobîl, Europa de Vest se teme să promoveze cu adevărat această agendă. Deci, de ce este nevoie, de fapt?
De schimbare. Patruzeci și patru de ani înseamnă, de fapt, șaptezeci și ceva de ani de când Rickover a construit primele reactoare. Uniunea Sovietică a construit unul la Ublensk în 1954 cu utilizare civilă. Rickover a construit unul în 1959 la Shippingport, Pennsylvania. Și Eisenhower, într-adevăr, în ciuda tuturor problemelor militare pe care le-a făcut cu construcția de armament, a avut și o latură idealistă și a spus: „Putem folosi energia nucleară în scopuri civile și pentru progresul societății”. Și a promis că va face acest lucru să se întâmple. În Statele Unite s-au construit aproape o sută de reactoare în acea perioadă. Eisenhower și apoi John F. Kennedy au continuat să construiască. Dar după John Kennedy, care era dedicat progresului, acea Americă a murit, să spunem așa, pentru că a plecat în Vietnam. Totul s-a schimbat odată cu Lyndon Johnson. A fost o abordare cu totul diferită a lumii, a diplomației.
Așadar, este o poveste tristă. În aceeași ordine de idei, agenda nucleară civilă a fost ucisă în America de protestele oamenilor confuzi în legătură cu puterea bombei nucleare și cu puterea reală a energiei nucleare civile. Există o diferență uriașă. Energia nucleară nu se bazează pe uraniu îmbogățit. Pentru scopuri militare se mărește până la 80%, 90%. Este foarte greu să faci asta. Este nevoie de muncă, ani de zile și nu este deloc simplu. În orice caz, este foarte bine monitorizat procesul și totul se cunoaște. Nu există regimuri secrete care să o construiască. Este un proces complicat.
Așadar, vorbim aici despre energia nucleară folosită în scopuri civile. Iar aceste reactoare nu sunt la fel de periculoase. Nu explodează ca o bombă. Cel de la Cernobîl, singurul accident cu adevărat semnificativ a avut loc în 1986. Sincer, a fost un experiment prost conceput, dar au și greșit. Și nu au avut o structură de izolare care este necesară, este „sine qua non” pentru orice dezvoltare a energiei nucleare. Toate centralele au acum structuri de izolare. Fukushima avea o structură de izolare. Deci, au avut o explozie acolo, dar a fost o explozie de hidrogen. Nu a fost o explozie nucleară ca la Cernobîl.
Cincizeci de oameni au murit în timpul operațiunilor de curățare, primii respondenți, deoarece nu erau bine echipați. Și ONU a cercetat incidentul în mod exhaustiv, la fel a făcut și Organizația Mondială a Sănătății. A mai fost o investigație de atunci (n.r. după Cernobîl). În urma ei, au venit cu estimarea de 4.000 de oameni, care este posibil să fi murit după aceea, din cauza otrăvirii cu radiații din Europa de Nord, în jurul acelei zone, deoarece a existat într-adevăr acea scurgere radioactivă. Acel nor mare de radiații de nivel scăzut a urcat în atmosferă, dar se pare că în mare parte s-a dizolvat. Nu există nici o dovadă despre copii cu două capete sau despre ce mai auzi de la ecologiști… Ei merg atât de departe încât spun că au murit un milion de oameni sau jumătate de milion sau 100.000. Ei aruncă cu astfel de cifre. Așa că, atunci când citești aceste articole, devii foarte confuz. Am fost și eu așa, dar a trebuit să verific totul. Am întrebat, am vorbit cu oamenii. Și, slavă Domnului, ONU a urmărit acest lucru foarte îndeaproape și a făcut o treabă bună. Este una dintre cele mai bune cercetări ale lor.
Ei au IPCC (nr. -The Intergovernmental Panel on Climate Change), care monitorizează schimbările climatice încă din anii 1980. Au dreptate. Tot ceea ce au spus este corect. Țintele lor, graficele lor sunt corecte. Și prevăd acest dezastru în 2050. De aceea am stabilit această cronologie în film. Filmul nostru este despre ACUM. Despre următoarea perioadă.
Ce facem în acești 30 de ani? Sper în fuziune. Fuziunea nucleară este o idee frumoasă. Este grozavă. Am vizitat recent laboratorul de la MIT Plasma Fusion. Este posibilă, dar nu chiar acum. Nu este practică din punct de vedere al costurilor. Așa că vom spera la ce e mai bun. Dar nu este nimic în neregulă cu fuziunea, pentru că funcționează. S-a dovedit că funcționează. Trebuie să fie bine gestionată. E ca orice produs chimic, precum petrolul sau orice proces industrial care implică astfel de elemente și are nevoie de proceduri clare de securitate. Vă amintiți de accidentul de la Bhopal din 1984 din India, 20.000 de oameni au murit în urma unei explozii de gaz cred că la fabrica Union Carbide. A fost un accident uriaș. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva în domeniul nuclear, oamenii ar fi luat-o razna.
Suntem norocoși să avem un singur accident, pentru că oamenii pot spune: „Bine, orice afacere, orice proces industrial este periculos.” În aer sunt arsenic, plumb. Plumbul este foarte periculos. Iar producția de îngrășăminte produce amoniac. Asta este ceea ce cauzează cea mai mare parte a încălzirii planetei - toate se duc acolo sus pentru că nu le monitorizăm. Deșeurile provenite de la o centrală nucleară sunt monitorizate intens. Sunt atent monitorizate, cel puțin trei ani. Trebuie să le pună sub apă și apoi într-un rezervor de 18 picioare înălțime, un bloc de beton cu metal în el. Radiațiile nu penetrează betonul și apoi îl păstrează acolo timp de 100 de ani și dacă este necesar încă 100 de ani. Apoi, dacă se vor cu adevărat îngropate pentru totdeauna, finlandezii fac acest nou tip de îngropări adânci, iar Statele Unite pot face și ele acest lucru. Dar nu vorbim despre 1.000 de ani de acum încolo sau de 500, nici măcar de 200 sau 100 de ani. Trebuie să ne confruntăm cu acești 30 de ani care vin. Asta e ceea ce mă enervează pe mine, modul în care pot fi prostiți oamenii atunci când au atâtea deșeuri în aer. Se vorbește despre pericolul deșeurilor nucleare. Quelle betise! (n.r. Ce prostie!). Mi-aș dori ca Einstein să fie prin preajmă. Einstein ar rezolva această nenorocită de problemă, pentru că ai nevoie de autoritate.
Eu sunt o fată de Cernobîl, în sensul că suntem la mai puțin de 1.000 de kilometri de Cernobîl și ne aflăm la mai puțin de 1.000 de kilometri de Zaporoje.
Ești iradiată?
Nu. Eram tânără, am primit o pastilă de iod, nu aveam nicio informație. Iar astăzi avem Zaporoje, cea mai mare centrală nucleară din Europa. Și există o mulțime de informații astăzi. Nu existau informații în timpurile comuniste, pentru oamenii de rând. Așa că nu ne-am speriat. Părinții ne-au dat pastila... Deci întrebarea mea este, nu există oare o teamă pentru noi, pentru avansul agenda energiei nucleare? Nu există o teamă că această situație de război care se întâmplă în apropierea Zaporoje va adăuga și mai multă frică pe agenda nucleară occidentală?
Da, sigur că da, pentru că totul este o suspiciune și o paranoia. Am urmărit această situație ucraineană cu acea fabrică și am vorbit cu mai mulți oameni de știință și sincer, toți spun același lucru. Am uitat detaliile. Au fost șase reactoare care au fost oprite. Șase reactoare sunt oprite, spun ei, și există un bazin de răcire acolo. Acum a explodat și barajul, dar există încă un iaz de răcire care este disponibil.
Credeți că va speria din nou oamenii?
Probabil că da, probabil că va fi așa. Se folosește argumentul. Dar nu este periculos așa cum a fost Cernobîl. Este o structură diferită. Poți să conduci un avion în vârful unui reactor și nu va exploda pentru că este construit în acest fel. Este construit pentru a susține, cel mai sigur loc unde să fii într-un război nuclear este în interiorul unei uzine nucleare. Așadar, există multă teamă. E ca rechinul din filmul Jaws. "Fălci" este cel mai stupid film din toate timpurile, dar este un film grozav. Dar este o prostie pentru că a speriat lumea de apă. Oamenii se gândesc încă: „Oh, e un rechin acolo” menționarea unui rechin îi înnebunește pe oameni. Același lucru cu energia nucleară.
Deci, poate că tinerii care nu sunt contaminați de protestele anti-nucleare din trecut și de toată istoria…
Ei nu au crescut cu războiul din Vietnam și toate chestiile astea.
Așadar, schimbările climatice și progresul energiilor bune și curate cum e energia nucleară ar trebui să fie un element în educația tinerilor?
Da, așa ar trebui să fie, dar nu este. Din păcate, în multe universități nu se predă acest lucru. Ei predau schimbările climatice și vă spun o mulțime de prostii, cred eu. Așadar, este o problemă foarte dificilă. De aceea am făcut filmul pentru că energia nucleară nu este înțeleasă în mod corespunzător și nu se află pe ordinea de zi. Când m-am dus la Davos cu filmul, am fost șocat. Nu se află pe ordinea de zi. Și toți tipii ăștia pompoși se plimbă pe aici și vorbesc prostii pentru că nu se ocupă și de nuclear, care este unul dintre marile daruri pe care ni le-a dat natura. Un cadou minunat. Și, apropo, am vorbit cu o mulțime de directori executivi și toți sunt pro-nuclear.
Darnu va fi posibil să facem o Organizație a Națiunilor Unite a Energiei, pentru că toate țările vor proceda diferit, pentru că au nevoi diferite. Așa se va întâmpla. India are foarte mult soare, așa că este mai logic să folosim energia solară. Danemarca are mult vânt, așa că turbinele au mai mult sens. Dar adevărul este că toate au nevoie de sprijin. Rezerva este energia nucleară. Ar trebui să fie energia nucleară.
Există un lucru care este un pic contradictoriu. Politica în Europa este acum în mâinile, mai ales în Germania, este în mâinile verzilor. Și verzii pledează pentru vânt și solare, care sunt mai scumpe, nu sunt sustenabile și nu sunt ușor de produs. Vreau să spun, într-un moment ca acesta – cu cerul înnorat, nu ai energie din soare, nu-i așa? În timp ce energia nucleară nu este inclusă în această categorie. Nu este aceasta o greșeală fatală? Cu excepția Franței, vreau să spun.
Ei bine, asta este evident. Energia nucleară funcționează 24-7 la aproximativ 90% din capacitate și se fac multe pentru a o îmbunătăți, dar depinde de climatul zonei. În Germania, energia solară este cam la 11% din capacitate pentru că nu este prea mult soare. În Germania, energia eoliană a avut rezultate mai bune cu 25 %, dar tot este nevoie de o rezervă pentru diferență. Însă fiecare țară este diferită. Asta este ceea ce încerc să spun. Nu se poate face o standardizare pentru fiecare țară. Dar ideea este că trebuie să facem rețeaua...pentru că fiecare țară trebuie să funcționeze în cel mai bun mod posibil. Și nu se folosește destulă energie nucleară acum. Însă vechile țări sărace vin din urmă. Rusia joacă un rol mare în Eurasia, la fel și China în crearea unui nou sistem de rețele. China va construi o rețea din ce în ce mai bună, ei construiesc mai multe centrale fiindcă sunt conștienți că trebuie să renunțe la cărbune. China este un mare consumator de cărbune. Jumătate din consumul mondial. Iar Statele Unite încă folosesc mult cărbune - 20 % din energia noastră provine din cărbune.
Nu ne amăgim singuri? În filmul dumneavoastră scrie 2050, e ca și cum ar fi mâine.
Ei bine cred că putem face multe. Putem face multe.
Credeți asta?
Așa cum am arătat în grafic, dacă am putea lua avânt acum, acesta ar fi începutul. Și credeți-mă, rasa umană este destul de inteligentă. Se vor construi rapid. Când își vor da seama că putem construi nuclear la un preț bun, vor construi repede. Iar China nu cheltuiește atât de mult ca noi. Nu mai știm cum să construim în America din păcate. Putem construi SMR-uri (reactoare de mici dimensiuni) și sunt elegante, arată bine și sunt moderne. Este un lucru nou ca iPhone-urile, așa că oamenii sunt entuziasmați. Dar nu va rezolva problema mai mare. Problema cea mai mare care este globul pământesc. Pe glob, trebuie să gândești la nivel global, dar să acționezi la nivel local.
Vă mulțumim că ne-ați urmărit, sperăm că v-a fost de folos și vă invităm în comunitatea noastră, a Societății Omului Sănătos:
Website: https://www.societateaomuluisanatos.ro
Instagram: https://instagram.com/societateaomuluisanatos?igshid=NTc4MTIwNjQ2YQ==
Facebook: https://www.facebook.com/societateaomuluisanatos
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Oare cand or sa priceapa unii ca tot ce scot americanii pe gura sau pe "pelicula" se numeste marketing in scop de afaceri.
Un hohot de râs: tocmai ați omis Fukushima 2011, de care vă spune chiar O.S.!
„Dar după John Kennedy, care era dedicat progresului, acea Americă a murit, să spunem așa, pentru că a plecat în Vietnam.”
JFK era deja în Vietnam.
„Cel de la Cernobîl, singurul accident cu adevărat semnificativ a avut loc în 1986.”
Mai dregem busuiocul. Da, au fost mai multe.
„Deci, au avut o explozie acolo, dar a fost o explozie de hidrogen. Nu a fost o explozie nucleară ca la Cernobîl. ”
Aha. Și în celelalte cazuri de accidente n-au fost nici măcar explozii, de aceea n-or fi fost menționate ? Pe moment îmi vine în minte doar un anume „Three Long Island” - așa ceva ...
„Este aproape ca și cum democrația ar sta în calea acestei evoluții?
În acest mod ciudat, da. Democrația poate fi ipocrită. Poate fi și neinformată. Da. Mass-media joacă un rol important în acest sens.”
O.S. vă spune, discret, ce trebuia să-l întrebați în interviu. Dar dvs., „acum informată, nu ca în '86”, sunteți din ... presa liberă - parte a problemei.